ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.01.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 55/2010

HOTĂRÂRE
13.01.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 55/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Constanța, reclamantul C.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Constanța, anularea hotărârii nr. 31751 din 9 aprilie 2009

și obligarea acesteia de a emite o nouă hotărâre prin care să-i recunoască drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul, a

arătat că s-a născut la data de 9 ianuarie 1944 în localitatea Cogealac în

perioada în care familia acestuia a fost strămutată din localitatea de

domiciliu ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după cedarea teritoriului

și semnarea Tratatului Româno - Bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940.

Reclamantul, în susținerea acțiunii, a

depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care: acte de stare civilă, declarațiunea

numitului A.C. dată la data de 12 septembrie 1940, situația de avere imobilă

rurală a locuitorului A.C., copie extras din tabloul de culturi nerecoltate ale

românilor și coloniștilor din comuna Hasi Kioseler, județul Caliuacra; încheiere

de autentificare nr. 1766 din 14 aprilie 2005.

Din înscrisurile depuse rezultă cu

certitudine că familia reclamantului a făcut obiectul schimbului de populație

ca urmare a Tratatului Româno-Bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat

respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 251/CA din 22

iunie 2009 Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea, a dispus anularea

hotărârii nr. 31751/2009 emisă de pârâtă și a constatat calitatea reclamantului

de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Pentru a adopta această soluție, instanța

de fond a reținut, în esență, că reclamantul a dovedit prin probele

administrate că s-a născut la data de 9 ianuarie 1944 în localitatea în care

părinții săi au fost refugiați, respectiv localitatea Cogealac, făcând obiectul

schimbului de populație ca urmare a Tratatului Româno-Bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta

Casa Județeană de Pensii Constanța a declarat recurs criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit i s-a stabilit calitatea

de beneficiar al Legii nr. 189/2000 reclamantului, deoarece acesta nu era

născută în 1940 când a avut loc schimbul de populație ca urmare a semnării

Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1941.

Recurenta a mai arătat că nu se

menționează nicăieri în prevederile Legii nr. 189/2000 că ar putea beneficia și

cei născuți ulterior datei strămutării părinților pe considerentul că au

suferit privațiuni ca urmare a statutului de strămutat pe care l-au avut

părinții.

Examinând cauza și sentința atacată în

raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945

din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada

sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost

refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face

nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv

strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să

trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit

ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au

avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în

această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada

refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați,

al căror statut l-au dobândit.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este

de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada refugiului

părinților săi, în mod corect a reținut instanța de fond că acesta a împărtășit

situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale

refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile

recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a

pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi

respins ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 251/CA din 22

iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

ianuarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-12-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5704/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța de către B.G. la 31 martie 2009, s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Consta
ÎCCJ 2009-12-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5531/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 04 iunie 2009, reclamanta Z.F. a solicitat anularea hotărârii nr. 31921 din 26 mai 2009, emisă de Casa Județeană de
ÎCCJ 2010-01-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 54/2010
2001 de acordare compensații în baza Legii nr. 9/1998 lui I.M. Din înscrisurile depuse rezultă cu certitudine că familia reclamantului a făcut obiectul schimbului de populație ca urmare a Tratatului Româno-Bulgar încheiat la Craiova în 7 se
ÎCCJ 2010-01-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 126/2010
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamantul A.V. a solicitat anularea Hotărârii din 26 mai 2009 emisă de pârâta Casa Județeană de
ÎCCJ 2009-11-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5069/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința Civilă nr. 151/CA din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fis
Sursă