ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 54/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamantul I.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, anularea hotărârii nr. 31723 din 30 martie 2009 și obligarea acesteia de a emite o nouă hotărâre prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul, a arătat că s-a născut la data de 19 octombrie 1944 în localitatea Constanța, județul Constanța în perioada în care familia acestuia a fost strămutată din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după cedarea teritoriului și semnarea Tratatului Româno - Bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940. Reclamantul, în susținerea acțiunii, a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care: acte de stare civilă, certificat de moștenitor nr. 33 din 18 februarie 2004, certificat nr. 844 din 17 ianuare 1957 privind bunurile naționalizate în orașul Tolbuhin, Bulgaria a locuitorului A.I., copie emisă de Arhivele Statului în 13 februarie 1943, adresă MAE nr. 313 din 1945, schiță situație nr. V-66 a locuitorului A. și R.I.

din orașul Dobrici, situația proprietarului T.I., certificat nr. 1887 din 1 februarie 1941 orașul Bazargic privind pe C.A.I., copie emisă de Arhivele naționale din lista cetățenilor români, proprietari în Dobrogea de Sud din anul 1948, declarațiune a lui A.I. și R.I. din 28 noiembrie 1942, act de vânzare datat 20 august 1919 - Bazargic, hotărârea nr. 254 din 25 aprilie 2001 de acordare compensații în baza Legii nr. 9/1998 lui I.M. Din înscrisurile depuse rezultă cu certitudine că familia reclamantului a făcut obiectul schimbului de populație ca urmare a Tratatului Româno-Bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 250/CA din 22 iunie 2009 Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea și a dispus anularea hotărârii nr. 31723 din 30 martie 2009 emisă de pârâtă.

Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a dovedit prin probele administrate că s-a născut la data de 19 octombrie 1944 în localitatea în care părinții săi au fost refugiați, făcând obiectul schimbului de populație ca urmare a Tratatului Româno-Bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit i s-a stabilit calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 reclamantului, deoarece acesta nu era născută în 1940 când a avut loc schimbul de populație ca urmare a semnării Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1941. Recurenta a mai arătat că nu se menționează nicăieri în prevederile Legii nr. 189/2000 că ar putea beneficia și cei născuți ulterior datei strămutării părinților pe considerentul că au suferit privațiuni ca urmare a statutului de strămutat pe care l-au avut părinții.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinților săi, în mod corect a reținut instanța de fond că acesta a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 250/CA din 22 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2010.