ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1033/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

sub nr. 1619 din 7 noiembrie 2003, la Curtea de Apel Constanța, secția de

contencios administrativ, reclamanta Z.E. a solicitat, în contradictoriu cu

Casa Județeană de Pensii Constanța, anularea hotărârii nr. 12331 din 17

septembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia de a emite o nouă

hotărâre, prin care să îi stabilească drepturile prevăzute de dispozițiile

Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut că în anul 1940, a fost strămutată, o dată cu întreaga

familie, din comuna Ciamurlia, județul Caliacra, în urma Tratatului Româno - Bulgar

din 7 septembrie 1940, când a avut loc schimbul de populație.

Pârâta Casa Județeană de

Pensii Constanța a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii,

întrucât nu a fost dovedită calitatea de persoană strămutată a reclamantei, în

sensul că în situația de avere imobiliară rurală a colonistului Z.C., au fost

înscriși alți membri de familie.

Prin sentința civilă nr. 38

din 12 februarie 2004, instanța învestită a admis acțiunea, a anulat hotărârea

contestată și constatând că reclamanta se încadrează în prevederile art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2000, i-a acordat acesteia, drepturile cuvenite, pentru

perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu 1 ianuarie 2003.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut, din analiza întregului material probator, că

reclamanta a făcut dovada calității de persoană strămutată, împreună cu

părinții Z.C. și Z.H., cunoscută și sub numele de C. și cu frații acesteia.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, motivând că

înscrisul privind situația de avere imobilă depus ca probă, coroborat cu actele

de stare civilă, conduce la concluzia că nu aparține familiei reclamantei,

probabil altor rude. De asemenea, s-a susținut că prin declarațiile martorilor,

nu se clarifică conținutul actului respectiv și nici nu se acoperă insolvențele

referitoare la numele menționate în acest document.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 2 din Normele

pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din lege,

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive

etnice, fiind strămutată în altă localitate, refugiată sau care a făcut

obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral, cum este cazul

în speță.

Verificând actele dosarului,

se constată că, în cauză, conform art. 4 pct. 2 din Normele menționate,

declarațiile de martor au atestat faptul strămutării reclamantei și al familiei

sale, în anul 1940, din Bulgaria, în România, ca urmare a clauzei stipulate în

tratatul încheiat.

De asemenea, s-a făcut

dovada, cu actele oficiale depuse, că tatăl reclamantei a avut calitatea de

colonist, recunoscută, ca atare, de Oficiul Național al Colonizărilor, prin

contractul de vânzare-cumpărare și că reclamanta și mama sa, Z.H., au fost

moștenitoare acceptante în calitate de fiică și respectiv, de soție

supraviețuitoare, la succesiunea lui Z.C., titularul situației de avere trecute

în proprietatea statului bulgar.

În consecință, sentința

pronunțată în cauză, fiind legală, urmează a se respinge prezentul recurs, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 38 din 12

februarie 2004, a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2005.