ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2981/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2981/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 15 mai 2008 sub nr. 18230/3/2008, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA București solicitând obligarea pârâtei să transmită A.V.A.S. documentele menționate în anexa 1, precum și anexa 2 completată a dosarului de privatizare a societății, (parafate și semnate în original de conducerea societății), sub sancțiunea plații de amenzi civile al căror cuantum va fi stabilit de instanță. Prin sentința comerciala nr. 13716 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 18230/3/2008, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA BUCUREȘTI.
Pârâta a fost obligată să transmită reclamantei A.V.A.S. documentele menționate în Anexa 1 a dosarului de privatizare, precum și Anexa 2 completată a dosarului de privatizare. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unei amenzi civile. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere dispozițiile legale în materie. Împotriva sentinței comerciale nr. 13716 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 18230/3/2008, a declarat apel A.V.A.S. Prin decizia nr. 205 din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta nemulțumită de faptul că s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unei amenzi civile, arătând că instanța de judecată poate completa obligația de "a face" cu mențiunea plății de amendă civilă în baza prevederilor articolului 580 3 alin. (1) C. proc. civ. Recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente: Reglementarea art. 580 3 C. proc. civ., se subsumează Cărții a V-a Codului de procedură civilă consacrată executării silite a obligațiilor stabilite printr-un titlu executoriu, constituind Secțiunea IV referitoare la executarea silită a obligațiilor de a face sau de a nu face.
Finalitatea aplicării unei amenzi civile este evidențiată și consta în determinarea debitorului rău platnic de a executa obligația la care este ținut în temeiul unui titlu executoriu pe care numai el o poate executa. Față de faptul ca art. 580 3 C. proc. civ., este reglementat în cadrul Cărți a V-a a Codului de procedură civilă, care se referă la executarea silită, rezultă că instanța competentă să aplice amenda civilă este instanța de executare și pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 205 din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 205 din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 noiembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.