ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2320/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 7637 din 18 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 16722/3/2008 (după declinare spre competentă soluționare conform sentinței civile nr. 467 din 21 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București), Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care reclamanta SC R.T. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T.C. SRL, pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a contractului nr. 1755 din 26 mai 2004 încheiat între părțile în litigiu, pentru obiect și cauză ilicite, reclamanta fiind obligată la plata către pârâtă a sumei de 430 Euro plătibili în lei la cursul B.N.R.

din ziua plății cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a adopta această hotărâre prima instanță a reținut în esență că reclamanta nu a probat că, obiectul contractului, constând în asigurarea curselor beneficiarului cu autocarul indicat în convenție având dotările funcționale, este ilicit, adică contravine legilor și bunelor moravuri. Instanța a constatat că aspectele învederate prin acțiune fac referire la modalitatea de executare a convenției, că reclamanta a cunoscut la momentul încheierii convenției că autocarul nu era înmatriculat în România, că pârâta a dovedit deținerea legală a autovehiculului. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta SC R.T. SRL, criticile formulate vizând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii.

Apelanta a susținut că în mod greșit a fost respinsă acțiunea, fiind încălcat principiul rolului activ și dreptul la un proces echitabil, cauza fiind soluționată la primul termen de judecată fără a se deține datele necesare soluționării el legale și tot nelegal a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în moneda Euro.

Apelanta a mai arătat că în mod greșit instanța de fond deși a reținut că este vorba de un autocar străin nu a luat în considerare că lipsa autorizațiilor de transport are ca efect imposibilitatea realizării obiectului contractului, acesta fiind ilicit, încălcând legile române în vigoare la data executării lui; instanța nu a ținut cont de legea aplicabilă la acel moment, în 2004 când se aplicau normele interne în vigoare, nu normele de transport europene; pârâta a indus în eroare instanța prezentând autorizații de transport pentru persoane tip linie; instanța a luat în considerare înscrisurile depuse de pârâtă redactate în limba germană, fără a solicita traducerea acestora, stabilind astfel că pârâta avea autorizații de transport; greșit i-au fost acordate pârâtei cheltuieli de judecată de 430 Euro, nedovedite, instanța de fond, în baza rolului activ trebuia să strângă probele necesare soluționării corecte a cauzei ori să pună în vedere depunerea tuturor înscrisurilor necesare.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 57 pronunțată la data de 3 februarie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei obligând-o la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1900 lei și 855 Euro în echivalent în lei la cursul de schimb B.N.R. din ziua plății. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut în esență că obiectul contractului nr. 1755 din 26 mai 2004 a cărei nulitate s-a cerut a se constata îl constituie prestarea serviciilor de transport de persoane pe rutele convenite, iar nu autocarul utilizat în acest scop și reclamanta nu a probat „cauza ilicită” ca motiv al nulității absolute a contractului, cauza reprezentând scopul urmărit la încheierea actului juridic, în contractele sinalagmatice cauza obligației înglobând în sine consimțământul fiecărei părți, constând în reprezentarea contraprestației celeilalte părți.

Nu a fost dovedită existența unei cauze false sau ilicite în sensul prevederilor art.968 Cod civil indicat ca temei de drept prin acțiune. Împotriva deciziei, reclamanta SC R.T. SRL București, în termen legal a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și invocând următoarele motive: Instanța de apel greșit a apreciat că autocarul în cauză avea documentele legale de transport pe teritoriul României, concluzie eronată determinată de faptul că instanța a reținut că dacă are documente germane de călătorie, nu era o problemă să circule în România. Recurenta a mai arătat că instanța de apel a considerat că nu a probat existența obiectului ilicit, susținere fără fundament în situația în care a depus normele legale din care rezultau documentele necesare efectuării transportului de persoane pe teritoriul României, documente pe care intimata nu le-a avut niciodată și care ar fi trebuit să se afle la dosarul cauzei.

Instanța de apel greșit a reținut că obiectul contractului este prestarea serviciilor de transport de persoane și nu autocarul utilizat în acest scop, mai precis transport de persoane cu autocar clasificat 3*, marca Neoplan, 70 locuri, nr. înmatriculare, pentru efectuarea unui număr de 7 curse cu o lungime de 5900 KM fiecare. Recurenta a mai arătat că instanța de apel nu a ținut cont de probele administrate în cauză și a conchis arătând că în conformitate cu dispozițiile art. 968 C. civ. „cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice” și închirierea unui autocar care nu poate circula legal pe teritoriul României reprezintă o cauză nelicită.

S-a mai arătat că instanța de apel în mod nejustificat a obligat-o la cheltuieli de judecată și la plata cheltuielilor de transport ale reprezentantului societății care a venit din Germania, cu toate că intimata a fost reprezentată de către avocat. În drept recursul a fost motivat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru motivele invocate reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței și pe fond admiterea acțiunii. Examinând în ansamblu criticile invocate în raport de actele și lucrările dosarului și având în vedere dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceste nu sunt fondate motiv pentru care recursul va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta.

Astfel, nu este fondată critica cu privire la faptul că instanța de apel greșit a reținut că obiectul contractului este transport de persoane și nu autocarul utilizat în acest scop, deoarece rezultă cu certitudine că acest contract și anume nr. 1755 din 26 mai 2004 încheiat de părți, a fost denumit „contract de transport persoane” iar la capitolul obiectul contractului se prevede asigurarea curselor beneficiarului conform anexei. Din actele și înscrisurile dosarului nu rezultă că autocarele puse la dispoziție de către intimata-pârâtă nu au avut documentele legale de transport pe teritoriul României, așa încât critica formulată de recurentă cu privire la acest aspect va fi respinsă ca nefondată.

Așadar rezultă că hotărârea recurată este legală, întrucât instanța de apel corect a reținut că nu a fost probată cauza ilicită a contractului încheiat de părți ca motiv al nulității absolute și de asemeni corect a aplicat dispozițiile art. 274 C. proc. civ. În consecință, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.T. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 57 din 3 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată intimatei-pârâte SC T.C. SRL Câmpina. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 7 octombrie 2009.