ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2320/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 7637

din 18 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 16722/3/2008 (după declinare spre

competentă soluționare conform sentinței civile nr. 467 din 21 februarie 2008

pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București), Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care reclamanta SC R.T.

SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T.C. SRL, pronunțarea unei

hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a contractului nr. 1755

din 26 mai 2004 încheiat între părțile în litigiu, pentru obiect și cauză

ilicite, reclamanta fiind obligată la plata către pârâtă a sumei de 430 Euro

plătibili în lei la cursul B.N.R. din ziua plății cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a adopta această hotărâre

prima instanță a reținut în esență că reclamanta nu a probat că, obiectul

contractului, constând în asigurarea curselor beneficiarului cu autocarul

indicat în convenție având dotările funcționale, este ilicit, adică contravine

legilor și bunelor moravuri.

Instanța a constatat că aspectele

învederate prin acțiune fac referire la modalitatea de executare a convenției,

că reclamanta a cunoscut la momentul încheierii convenției că autocarul nu era

înmatriculat în România, că pârâta a dovedit deținerea legală a autovehiculului.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamanta SC R.T. SRL, criticile formulate vizând nelegalitatea și

netemeinicia hotărârii.

Apelanta a susținut că în mod greșit

a fost respinsă acțiunea, fiind încălcat principiul rolului activ și dreptul la

un proces echitabil, cauza fiind soluționată la primul termen de judecată fără

a se deține datele necesare soluționării el legale și tot nelegal a fost

obligată la plata cheltuielilor de judecată în moneda Euro.

Apelanta a mai arătat că în mod

greșit instanța de fond deși a reținut că este vorba de un autocar străin nu a

luat în considerare că lipsa autorizațiilor de transport are ca efect

imposibilitatea realizării obiectului contractului, acesta fiind ilicit,

încălcând legile române în vigoare la data executării lui; instanța nu a ținut

cont de legea aplicabilă la acel moment, în 2004 când se aplicau normele

interne în vigoare, nu normele de transport europene; pârâta a indus în eroare

instanța prezentând autorizații de transport pentru persoane tip linie;

instanța a luat în considerare înscrisurile depuse de pârâtă redactate în limba

germană, fără a solicita traducerea acestora, stabilind astfel că pârâta avea

autorizații de transport; greșit i-au fost acordate pârâtei cheltuieli de

judecată de 430 Euro, nedovedite, instanța de fond, în baza rolului activ

trebuia să strângă probele necesare soluționării corecte a cauzei ori să pună

în vedere depunerea tuturor înscrisurilor necesare.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 57 pronunțată la data de 3

februarie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei obligând-o la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 1900 lei și 855 Euro în echivalent în lei

la cursul de schimb B.N.R. din ziua plății.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut în esență că obiectul contractului nr. 1755 din 26 mai 2004 a cărei nulitate s-a cerut a se constata îl constituie prestarea serviciilor de transport de

persoane pe rutele convenite, iar nu autocarul utilizat în acest scop și

reclamanta nu a probat „cauza ilicită” ca motiv al nulității absolute a

contractului, cauza reprezentând scopul urmărit la încheierea actului juridic,

în contractele sinalagmatice cauza obligației înglobând în sine consimțământul

fiecărei părți, constând în reprezentarea contraprestației celeilalte părți. Nu

a fost dovedită existența unei cauze false sau ilicite în sensul prevederilor

art.968 Cod civil indicat ca temei de drept prin acțiune.

Împotriva deciziei, reclamanta SC R.T.

SRL București, în termen legal a declarat recurs criticând-o pentru

nelegalitate și invocând următoarele motive:

Instanța de apel greșit a apreciat

că autocarul în cauză avea documentele legale de transport pe teritoriul

României, concluzie eronată determinată de faptul că instanța a reținut că dacă

are documente germane de călătorie, nu era o problemă să circule în România.

Recurenta a mai arătat că instanța

de apel a considerat că nu a probat existența obiectului ilicit, susținere fără

fundament în situația în care a depus normele legale din care rezultau

documentele necesare efectuării transportului de persoane pe teritoriul

României, documente pe care intimata nu le-a avut niciodată și care ar fi

trebuit să se afle la dosarul cauzei.

Instanța de apel greșit a reținut că

obiectul contractului este prestarea serviciilor de transport de persoane și nu

autocarul utilizat în acest scop, mai precis transport de persoane cu autocar

clasificat 3*, marca Neoplan, 70 locuri, nr. înmatriculare, pentru efectuarea unui

număr de 7 curse cu o lungime de 5900 KM fiecare.

Recurenta a mai arătat că instanța

de apel nu a ținut cont de probele administrate în cauză și a conchis arătând

că în conformitate cu dispozițiile art. 968 C. civ. „cauza este nelicită când

este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii

publice” și închirierea unui autocar care nu poate circula legal pe teritoriul

României reprezintă o cauză nelicită.

S-a mai arătat că instanța de apel

în mod nejustificat a obligat-o la cheltuieli de judecată și la plata

cheltuielilor de transport ale reprezentantului societății care a venit din

Germania, cu toate că intimata a fost reprezentată de către avocat.

În drept recursul a fost motivat în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru motivele invocate reclamanta

a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței și pe fond

admiterea acțiunii.

Examinând în ansamblu criticile

invocate în raport de actele și lucrările dosarului și având în vedere

dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceste nu sunt fondate motiv

pentru care recursul va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta.

Astfel, nu este fondată critica cu

privire la faptul că instanța de apel greșit a reținut că obiectul contractului

este transport de persoane și nu autocarul utilizat în acest scop, deoarece

rezultă cu certitudine că acest contract și anume nr. 1755 din 26 mai 2004

încheiat de părți, a fost denumit „contract de transport persoane” iar la capitolul

obiectul contractului se prevede asigurarea curselor beneficiarului conform

anexei.

Din actele și înscrisurile dosarului

nu rezultă că autocarele puse la dispoziție de către intimata-pârâtă nu au avut

documentele legale de transport pe teritoriul României, așa încât critica

formulată de recurentă cu privire la acest aspect va fi respinsă ca nefondată.

Așadar rezultă că hotărârea recurată

este legală, întrucât instanța de apel corect a reținut că nu a fost probată

cauza ilicită a contractului încheiat de părți ca motiv al nulității absolute

și de asemeni corect a aplicat dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

În consecință, recursul declarat de

reclamantă va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată în temeiul art. 274 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta

SC R.T. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 57 din 3 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli

de judecată intimatei-pârâte SC T.C. SRL Câmpina.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 7

octombrie 2009.