ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2338/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1311 din 2 februarie 2007 pronunțată în dosar nr. 33263/3/2006 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul N.D.L. împotriva pârâtei SC D.T. SRL Sendreni Movileni precum și cererea reconvențională formulată de pârâtă. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că solicitarea reclamantului de a se dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare din 21 ianuarie 2004 încheiat între părți, având ca obiect autoturismul marca Mitsubishi Pajero 3.2. DID, an de fabricație 2001 pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate este neîntemeiată pentru că nu există o neexecutare imputabilă pârâtei în sensul art. 1020-1021 C. civ.

De asemenea, cererea reconvențională formulată de pârâtă pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare din litigiu pentru existența viciilor ascunse și evicțiune a fost respinsă ca nefondată cu motivarea că nu s-a dovedit în condițiile art. 1169 C. civ. existența viciilor ascunse în momentul încheierii contractului, constând în inexistența calității de proprietar al reclamantului sau cu privire la integritatea autoturismului. Apelurile declarate de ambele părți împotriva acestei hotărâri au fost admise, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamant, constatării rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare nr. 87 din 21 ianuarie 2007 și obligării pârâtei la restituirea autoturismului anterior identificat.

Totodată s-a admis în parte cererea reconvențională cu consecința obligării reclamantului la plata sumei de 7.680 Euro în echivalentul în lei din ziua plății reprezentând contravaloare avans, fiind respinse celelalte capete ale cererii, cu obligarea reclamantului la plata sumei de 1.551 lei cheltuieli de judecată către pârâtă și a acesteia la plata sumei de 854 lei către reclamant cu același titlu. Instanța de control judiciar a respins excepția necompetenței materiale și teritoriale a instanței de fond cu motivarea că față de obiectul acțiunii, conform art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., revine tribunalului competența materială a soluționării cauzei, iar în privința competenței teritoriale raportat la prevederile dispozițiilor art. 10 pct. 1 C. proc.

civ. și 8.2 din contract, instanța competentă sub aspect teritorial este Tribunalul București, întrucât vânzătorul are domiciliul în București. În privința fondului s-a apreciat ca întemeiată cererea reclamantului pentru rezoluțiunea contractului din litigiu, deoarece cumpărătoarea pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului, fiind îndeplinite prin urmare condițiile prevăzute de art. 1020-1021 C. civ. Referitor la cererea reconvențională, dat fiind faptul că nu s-a stabilit cu certitudine existența unor vicii ascunse s-a respins capătul de cerere întemeiat pe prevederile art. 1352, art. 1337 și art. 1323 C. civ., dar ca urmare a constatării rezoluțiunii s-a dispus restituirea sumei achitate cu titlu de avans.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta SC D.T. SRL criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 6-9 C. proc. civ. În mod concret recurenta invocă faptul că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la competența teritorială, apreciind eronat că sunt incidente dispozițiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ., deși toate obligațiile contractuale s-au executat la sediul cumpărătorului, adică al societății pârâte, astfel că sesizarea instanței competente de la sediul vânzătorului, adică al reclamantului, în considerarea prevederilor art. 8.2 din contractul din litigiu încalcă dispozițiile legale referitoare la competența teritorială, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. De asemenea, arată recurenta, instanța de apel, în mod greșit a obligat reclamantul să restituie numai avansul nu și ratele achitate, în sumă totală de 10.678 Euro, ceea ce are drept efect doar o restituire parțială a prețului și prin urmare o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului. În privința modului de soluționare a cererii reconvenționale, concluzia instanței este eronată, în condițiile în care viciile ascunse existau în momentul încheierii contractului, situație în care se impunea admiterea acestei cereri. Dar, menționează recurenta, curtea de apel a omis să se pronunțe asupra criticii formulate împotriva încheierii din 11 decembrie 2006 prin care s-a respins cererea de suspendare a judecății până la soluționarea dosarului penal nr. 7152/P/2005, pronunțând o hotărâre nelegală și sub acest aspect.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, raportat la prevederile art. 304 pct. 3, 6-9 C. proc. civ., Curtea constată că este întemeiat admițându-l ca atare pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse. Potrivit art. 10 C. proc. civ., în afară de instanța domiciliului pârâtului, mai sunt competente conform pct.1 al aceluiași articol, în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, instanța locului prevăzut în contract pentru executarea fie chiar în parte, a obligațiunii. Cu alte cuvinte, prin această dispoziție legală, se instituie o competență teritorială alternativă, care conferă reclamantului posibilitatea de a se adresa în afară de instanța de la domiciliul pârâtului și celei de la locul prevăzut în contract pentru executarea fie și parțială a obligației.

În această privință însă, a executării parțiale a obligațiilor, pârâta a susținut, aspect necontestat, de altfel că obligațiile s-au executat la sediul său, motiv pentru care devin incidente dispozițiile de drept comun în materia competenței teritoriale, adică a instanței de la sediul pârâtului, cu atât mai mult cu cât în contract nu s-a prevăzut locul executării obligațiilor. În consecință, fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., soluția ce se impune este aceea a admiterii recursului, casării deciziei și sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare în primă instanță Tribunalului Galați, secția comercială, ipoteză în care, analizarea celorlalte critici este inutilă și lipsită de interes, însă vor fi avute în vedere conform art. 315 alin. (3) C. proc.

civ., cu prilejul rejudecării.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC D.T. SRL Movileni împotriva deciziei comerciale nr. 614 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Casează decizia atacată și sentința comercială nr. 1311 din 2 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul Galați. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 26 iunie 2008.