ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1350/2010

Deliberând asupra recursului

comercial de față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 137 din 11

noiembrie 2009 judecătorul din cadrul Curții de Apel București, secția

a V-a comercială, a respins ca neîntemeiate excepțiile

prematurității și inadmisibilității, invocate de

pârâta A.V.A.S.; a admis cererea formulată de reclamanta SC I.F.M. SA în

contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. și a dispus obligarea pârâtei la

restituirea către reclamantă a sumei de 1.786.680 lei, reprezentând

contravaloarea în lei le cursul B.N.R. din data de 23 iunie 2006 a biletului la

ordin emis de către SC B. SRL în data de 6 iunie 1996.

În considerentele sentinței,

judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat

restituirea sumei, pe calea întoarcerii executării silite, în

condițiile în care suma a fost virată în baza unei executări,

constatată de instanțele de judecată ca fiind prescrisă.

Judecătorul a reținut că prin petitul contestației la

executare reclamanta a solicitat anularea tuturor formelor de executare, prin

sentința comercială nr. 33 din 25 februarie 2008,

pronunțată în dosarul nr. 4337/180/2006 al Curții de Apel

București, secția a V-a comercială, cererea fiind respinsă.

Ca urmare a promovării recursului de către SC I.F.M. SA,

sentința de fond a fost modificată în tot în sensul admiterii

contestației la executare și constatării prescrierii

executării silite inițiate de A.V.A.S. A fost înlăturată,

în consecință, apărarea pârâtei că nu ar fi fost anulat în

mod expres și ordinul de poprire din 2006, în condițiile în care în

urma admiterii contestației la executare, s-a constatat prescrisă

însăși executarea silită. Pentru aceleași considerente au

fost respinse și excepțiile invocate de pârâtă.

În lumina ansamblului probator,

judecătorul fondului a constatat incidența în cauză a

prevederilor art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, precum și a

prevederilor art. 4041 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe

pârâta A.V.A.S. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului și

modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii reclamantei.

Pârâta a invocat dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., criticând sentința de fond sub următoarele

aspecte:

- greșita soluționare a

excepțiilor prematurității și inadmisibilității

cererii, în lumina prevederilor art. 399 și art. 4041 – art. 4042 C. proc.

civ.

- greșita soluționare a

litigiului în baza prevederilor art. 4041 C. proc. civ., susținând că

reclamanta a contestat în cadrul contestației la executare doar

somația, iar nu și ordinul de poprire, astfel încât nu are dreptul la

întoarcerea executării silite.

Prin concluziile scrise depuse la

dosar, reclamanta SC I.F.M. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat

apreciind ca fiind legală și temeinică sentința

pronunțată de judecătorul fondului atât în ce privește

excepțiile invocate de pârâtă, cât și în ce privește fondul

cauzei.

Analizându-se actele și

lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de

apărările invocate, se apreciază că recursul nu este

fondat.

Se apreciază ca fiind

legală soluția pronunțată de judecătorul fondului în

ce privește excepțiile de prematuritate și de inadmisibilitate,

invocate de pârâtă.

Atât excepția de prematuritate,

cât și cea de inadmisibilitate au drept considerent nedeținerea de

către reclamantă a unei sentințe definitive și irevocabile

prin care să se fi dispus asupra ordinului de înființare a popririi,

pârâta susținând ulterior, că reclamanta nu deține nicio

hotărâre definitivă și irevocabilă prin care să se fi

dispus asupra executării însăși, ci doar asupra adresei de

comunicare a titlului executoriu.

Aceste susțineri ale pârâtei nu

pot fi reținute.

În primul rând, se constată

că prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. 4337/180/2006,

reclamanta din prezenta cauză nu a contestat adresa de comunicare a

titlului executoriu (somația), ci însăși executarea silită.

Acest aspect rezultă atât din petitul acțiunii (contestatoarea de la

acel moment solicitând anularea formelor de executare), cât și din

motivele invocate în susținerea contestației.

Se reține că pentru a fi

în prezența unei contestații îndreptate împotriva unui act singular

de executare silită, este necesar ca motivele invocate în contestație

să vizeze neregularități ale acelui act. În situația în

care se invocă aspecte care influențează definitoriu întreaga

executare silită, suntem în prezența contestației

executării însăși.

În cauza ce a format obiectul

dosarului nr. 4337/180/2006, contestatoarea a invocat aspecte care tindeau la

desființarea executării silite însăși, prin invocarea

excepției prescripției dreptului creditoarei la executarea

silită. De altfel, această excepție a și făcut

obiectul de analiză al judecătorului, acesta constatând

intervenită prescripția dreptului de executare silită al A.V.A.S..

Pe cale de consecință, s-a dispus, prin hotărârea

pronunțată anularea formelor de executare inițiate de A.V.A.S.,

deci, s-a dispus asupra întregii executări silite.

În al doilea rând, chiar și

dacă prin contestației ar fi fost vizat doar primul act de executare,

respectiv adresa de comunicare a titlului executoriu, în raport de motivul care

a condus la admiterea contestației – respectiv prescripția dreptului

de a executa silit, întreaga executare ar fi fost implicit

desființată, neputându-se considera, că prescripția

dreptului de executare silită ar afecta doar primul act de executare,

următoarele rămânând valabile. În condițiile în care a

dispărut, prin efectul prescripției, dreptul de executare

silită, nu mai poate fi considerat ca fiind valabil nici un act de

executare efectuat în cadrul acelei executări.

Nu poate fi reținută nici

apărarea pârâtei vizând lipsa unei hotărâri definitive și

irevocabile prin care să fi fost desființat ordinul de

înființare al popririi. Se reiterează faptul că în litigiul deja

analizat s-a constatat prescripția dreptului de executare silită. În

consecință, ar fi excesiv și nejustificat ca reclamanta să

promoveze contestații distincte pentru fiecare act de executare în parte,

în cadrul cărora să fie analizată, din nou, aspectul

prescripției dreptului de a cere executarea silită, aspect asupra

căruia s-a pronunțat definitiv și irevocabil, o

instanță judecătorească.

Pe fondul cauzei, se reține ca

fiind corect aplicate de către judecătorul fondului a prevederilor art.

82 alin. (2) teza finală din O.U.G. nr. 51/1998, în sensul că

reclamanta are dreptul de a solicita întoarcerea executării silite, fiind

în posesia unei hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile prin care s-a dispus asupra executării silite declanșate

și finalizate de pârâtă. Se are în vedere sub acest aspect decizia nr.

876 din 17 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția comercială. Prin decizia

pronunțată de completul de recurs au fost desființate formele de

executare începute de A.V.A.S., astfel încât s-a născut dreptul debitoarei

executate, reclamanta din prezenta cauză, la întoarcerea executării

silite.

Pentru considerentele reținute,

și constatându-se că sentința pronunțată de

judecătorul fondului este legală și temeinică, în baza art.

312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 137 din 11

noiembrie 2009 a Curții de Apel București secția a V-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică azi, 22 aprilie 2010.