ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1350/2010

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin sentința comercială nr. 137 din 11 noiembrie 2009 judecătorul din cadrul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca neîntemeiate excepțiile prematurității și inadmisibilității, invocate de pârâta A.V.A.S.; a admis cererea formulată de reclamanta SC I.F.M. SA în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. și a dispus obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 1.786.680 lei, reprezentând contravaloarea în lei le cursul B.N.R. din data de 23 iunie 2006 a biletului la ordin emis de către SC B. SRL în data de 6 iunie 1996. În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat restituirea sumei, pe calea întoarcerii executării silite, în condițiile în care suma a fost virată în baza unei executări, constatată de instanțele de judecată ca fiind prescrisă.

Judecătorul a reținut că prin petitul contestației la executare reclamanta a solicitat anularea tuturor formelor de executare, prin sentința comercială nr. 33 din 25 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr. 4337/180/2006 al Curții de Apel București, secția a V-a comercială, cererea fiind respinsă. Ca urmare a promovării recursului de către SC I.F.M. SA, sentința de fond a fost modificată în tot în sensul admiterii contestației la executare și constatării prescrierii executării silite inițiate de A.V.A.S. A fost înlăturată, în consecință, apărarea pârâtei că nu ar fi fost anulat în mod expres și ordinul de poprire din 2006, în condițiile în care în urma admiterii contestației la executare, s-a constatat prescrisă însăși executarea silită.

Pentru aceleași considerente au fost respinse și excepțiile invocate de pârâtă. În lumina ansamblului probator, judecătorul fondului a constatat incidența în cauză a prevederilor art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, precum și a prevederilor art. 4041 alin. (2) C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe pârâta A.V.A.S. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii reclamantei. Pârâta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând sentința de fond sub următoarele aspecte: - greșita soluționare a excepțiilor prematurității și inadmisibilității cererii, în lumina prevederilor art. 399 și art. 4041 – art. 4042 C. proc.

civ. - greșita soluționare a litigiului în baza prevederilor art. 4041 C. proc. civ., susținând că reclamanta a contestat în cadrul contestației la executare doar somația, iar nu și ordinul de poprire, astfel încât nu are dreptul la întoarcerea executării silite. Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta SC I.F.M. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciind ca fiind legală și temeinică sentința pronunțată de judecătorul fondului atât în ce privește excepțiile invocate de pârâtă, cât și în ce privește fondul cauzei. Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat. Se apreciază ca fiind legală soluția pronunțată de judecătorul fondului în ce privește excepțiile de prematuritate și de inadmisibilitate, invocate de pârâtă.

Atât excepția de prematuritate, cât și cea de inadmisibilitate au drept considerent nedeținerea de către reclamantă a unei sentințe definitive și irevocabile prin care să se fi dispus asupra ordinului de înființare a popririi, pârâta susținând ulterior, că reclamanta nu deține nicio hotărâre definitivă și irevocabilă prin care să se fi dispus asupra executării însăși, ci doar asupra adresei de comunicare a titlului executoriu. Aceste susțineri ale pârâtei nu pot fi reținute. În primul rând, se constată că prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. 4337/180/2006, reclamanta din prezenta cauză nu a contestat adresa de comunicare a titlului executoriu (somația), ci însăși executarea silită.

Acest aspect rezultă atât din petitul acțiunii (contestatoarea de la acel moment solicitând anularea formelor de executare), cât și din motivele invocate în susținerea contestației. Se reține că pentru a fi în prezența unei contestații îndreptate împotriva unui act singular de executare silită, este necesar ca motivele invocate în contestație să vizeze neregularități ale acelui act. În situația în care se invocă aspecte care influențează definitoriu întreaga executare silită, suntem în prezența contestației executării însăși. În cauza ce a format obiectul dosarului nr. 4337/180/2006, contestatoarea a invocat aspecte care tindeau la desființarea executării silite însăși, prin invocarea excepției prescripției dreptului creditoarei la executarea silită.

De altfel, această excepție a și făcut obiectul de analiză al judecătorului, acesta constatând intervenită prescripția dreptului de executare silită al A.V.A.S.. Pe cale de consecință, s-a dispus, prin hotărârea pronunțată anularea formelor de executare inițiate de A.V.A.S., deci, s-a dispus asupra întregii executări silite. În al doilea rând, chiar și dacă prin contestației ar fi fost vizat doar primul act de executare, respectiv adresa de comunicare a titlului executoriu, în raport de motivul care a condus la admiterea contestației – respectiv prescripția dreptului de a executa silit, întreaga executare ar fi fost implicit desființată, neputându-se considera, că prescripția dreptului de executare silită ar afecta doar primul act de executare, următoarele rămânând valabile.

În condițiile în care a dispărut, prin efectul prescripției, dreptul de executare silită, nu mai poate fi considerat ca fiind valabil nici un act de executare efectuat în cadrul acelei executări. Nu poate fi reținută nici apărarea pârâtei vizând lipsa unei hotărâri definitive și irevocabile prin care să fi fost desființat ordinul de înființare al popririi. Se reiterează faptul că în litigiul deja analizat s-a constatat prescripția dreptului de executare silită. În consecință, ar fi excesiv și nejustificat ca reclamanta să promoveze contestații distincte pentru fiecare act de executare în parte, în cadrul cărora să fie analizată, din nou, aspectul prescripției dreptului de a cere executarea silită, aspect asupra căruia s-a pronunțat definitiv și irevocabil, o instanță judecătorească.

Pe fondul cauzei, se reține ca fiind corect aplicate de către judecătorul fondului a prevederilor art. 82 alin. (2) teza finală din O.U.G. nr. 51/1998, în sensul că reclamanta are dreptul de a solicita întoarcerea executării silite, fiind în posesia unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a dispus asupra executării silite declanșate și finalizate de pârâtă. Se are în vedere sub acest aspect decizia nr. 876 din 17 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Prin decizia pronunțată de completul de recurs au fost desființate formele de executare începute de A.V.A.S., astfel încât s-a născut dreptul debitoarei executate, reclamanta din prezenta cauză, la întoarcerea executării silite.

Pentru considerentele reținute, și constatându-se că sentința pronunțată de judecătorul fondului este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 137 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică azi, 22 aprilie 2010.