ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1660/2010

Deliberând asupra recursului

comercial de față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 10705

din 16 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 17255/3/2007, Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta A.N.R.S.U.T.

BUCUREȘTI în contradictoriu cu pârâta SC C. SA BACĂU și a obligat pârâta la

plata sumei de 600.312,06 lei, din care 555.076,58 lei penalități și 45.235,48

lei majorări de întârziere.

În considerentele sentinței,

judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la

plata sumelor reprezentând penalități de întârziere și majorări de întârziere,

conform contractului de împrumut nr. 6 din 16 februarie 2006, motivat de faptul

că pârâta nu a restituit la termen cantitatea de păcură împrumutată,

penalitățile și majorările de întârziere fiind calculate conform clauzelor

contractuale. Pârâta s-a apărat invocând faptul că la data la care au început

să curgă penalitățile, art. 5 alin. (3) din Legea nr. 82/1992 era modificat ca

urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 445/2006, în noua configurare textul

legal nemaiprevăzând aceste penalități.

Judecătorul fondului a reținut, în

raport de susținerile părților că prin contractul nr. 6 din 16 februarie 2006

pârâta a împrumutat de la reclamantă o anumită cantitate de păcură ce nu a fost

restituită la scadență, determinând calcularea penalităților și majorărilor de

întârziere, pretinse de reclamantă prin acțiune. Temeiul în baza cărora au fost

calculate aceste sume este reprezentat de art. 9 din contract și art. 5 alin. (3)

din Legea nr. 82/1992. Judecătorul a înlăturat apărarea pârâtei în sensul că se

pretind penalități în temeiul unui text care nu mai există deoarece la data

scadenței, reținând că, raportat la specificul activității reclamantei, care

asigură rezervele de stat pentru protecția populației și a economiei naționale,

acesta ar fi afectată prin nerestituirea la termen a împrumuturilor acordate.

S-a mai reținut că excepția de neconstituționalitate a acestui text de lege a

fost respinsă de către Curtea Constituțională prin decizia nr. 757/2008.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel pârâta SC C. SA BACĂU, solicitând admiterea apelului și schimbarea

sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, criticile vizând

reținerea greșită de către judecătorul fondului a nelegalei calculări a

penalităților în baza unui text de lege care, la data la care s-a efectuat

acest calcul, nu mai prevedea o asemenea sancțiune. A mai invocat

considerentele deciziei nr. 757/2008 pronunțată de Curtea Constituțională,

precum și faptul că legiuitorul nu a mai dorit să prevadă o asemenea sancțiune.

A mai precizat faptul că în alte contracte similare de împrumut nu s-a mai

prevăzut această trimitere la dispozițiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 82/1992.

Prin decizia nr. 524 din 2 decembrie

2009 completul de apel din cadrul Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

a respins apelul declarat de pârâtă ca nefondat. În considerentele acestei

decizii se reține că la data încheierii contractului de împrumut art. 5 alin. (3)

din Legea nr. 82/1992 prevedea calcularea acestor penalități, precum și faptul

că la data încheierii contractului Legea nr. 445/2006 nu intrase în vigoare,

actul normativ fiind publicat în data de 11 decembrie 2006. Completul de apel a

mai reținut că art. 16 din contract menționează reglementările legale sub

incidența cărora a fost încheiat actul juridic, dispozițiile aplicabile fiind,

deci, cele prevăzute de Legea nr. 82/1992, precum și cele ale contractului,

respectiv clauza de la art. 9, neschimbată prin actele adiționale încheiate

ulterior.

Decizia pronunțată de completul de

apel a fost recurată de către pârâta SC C. SA BACĂU, recurenta invocând

prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a apreciat că instanța de

apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv contractul

de împrumut și cele 4 acte adiționale, reținând că pe întreaga durată e

valabilitate a contractului, clauzele prevăzute la art. 9 au rămas neschimbate.

Recurenta susține că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 445/2006, clauza

contractuală a fost modificată, datorită faptului că prin actul normativ

menționat a fost modificat art. 5 alin. (3) din Legea nr. 82/1992 care menționa

sancțiunea penalităților de întârziere pentru nerestituirea la termen a

cantității de păcură împrumutate. În consecință, apreciază că interpretarea

corectă a clauzelor contractuale trebuia să țină seama de modificările

legislative intervenite pe parcursul derulării contractului.

Recurenta mai susține că hotărârea

recurată este lipsită de temei legal, fiind acordate penalități de întârziere

în lipsa clauzei penale care să le stipuleze. Recurenta arată că prin intrarea

în vigoare a Legii nr. 445/2006, înainte de nașterea dreptului de a se pretinde

penalități nu mai operează clauza penală prevăzută de art. 9 din contract, neputând

fi susținut că textul legal la care face trimitere există și după modificare.

Recurenta mai susține că instanța de

apel nu a răspuns tuturor susținerilor sale, soluția fiind motivată pe aspecte

neinvocate în cauză.

Recurenta a solicitat, în raport de aceste

critici, admiterea apelului și modificarea deciziei recurate în sensul

respingerii acțiunii formulate de intimata reclamantă.

Prin întâmpinare, intimata a

solicitat respingerea recursul ca nefondat, menționând că pentru orice

modificare a contractului a fost încheiat câte un act adițional, nici unul

dintre aceste acte adiționale neprevăzând vreo modificare a clauzei înscrisă în

art. 9 din contract. Apreciază deci, că instanțele au dat o corectă

interpretare atât legii aplicabile, cât și clauzelor contractuale.

Cu privire la cea de-a doua critică,

intimata arată că raportat la scopul pentru care a fost înființată instituția,

ce face parte din structurile de ordine și siguranță publică, fiind o parte

componentă a Departamentului ordine și siguranță publică, nerecuperarea

prejudiciilor cauzate de societățile debitoare determină o afectare a scopului

pentru care instituția a fost înființată.

Nu au fost administrate probe noi în

recurs.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se

apreciază că recursul nu este fondat.

Critica referitoare la greșita interpretare a actului juridic dedus

judecății nu poate fi reținută. Se reține că atât judecătorul fondului, cât și

completul de apel au interpretat corect atât clauzele contractuale, cât și cele

4 acte adiționale încheiate de părți. Se reține că prevederile unui act juridic

bilateral se interpretează în raport de voința exprimată a părților ce l-au

încheiat. În consecință, se reține că la data încheierii contractului, voința

expres exprimată a părților a fost aceea de a se calcula penalități de

întârziere în situația nerestituirii la scadență a cantității de păcură

împrumutată recurentei. Această voință a rămas neschimbată pe toate durata

contractului, actele adiționale vizând alte modificări ale contractului

inițial, fără a se aduce atingere clauzei penale. Deci, se apreciază că părțile

au considerat clauza aplicabilă. În măsura în care se dorea excluderea clauzei

penale, era necesară o exprimare expresă a părților în cuprinsul actelor

adiționale încheiate.

Se reține, totodată, că modificarea

legislativă intervenită ulterior nu poate aduce atingere voinței exprimate în

clauzele contractuale. Faptul că legiuitorul a înțeles la un moment dat să

înlăture o sancțiune din cuprinsul unei legi, nu conduce automat la modificarea

unei clauze contractuale, fără să existe și acordul părților în acest sens.

În lumina acestor considerente, este

înlăturată susținerea recurentei în sensul că prevederea contractuală trebuia

interpretată în raport de modificarea legislativă intervenită pe parcursul

desfășurării raporturilor contractuale, fiind reținut că exprimarea voinței

legiuitorului nu suplinește nici nu modifică voința părților contractante.

Ca urmare a considerentelor expuse

anterior, este înlăturată și critica recurentei referitoare la lipsa de temei

legal a deciziei recurate, critică ce avea la bază aceeași împrejurare a

modificării legislative aduse Legii nr. 82/1992 prin Legea nr. 445/2006.

Totodată, este înlăturată și critica

recurentei cu privire la întemeierea soluției pronunțate de completul de apel

pe aspecte neinvocate în calea de atac. Chiar dacă recurenta a invocat în apel

faptul că la data nașterii dreptului reclamantei era în vigoare Legea nr. 445/2006,

completul de apel, respingând această susținere a consemnat că actul juridic

încheiat între părți este supus clauzelor contractuale astfel cum au fost

negociate de părți, clauze nemodificate prin actele adiționale ulterioare. Se

reține, deci, că nu există o motivare pe aspecte neinvocate, considerentele la

care face referire recurenta exprimând concluzia care a fundamentat soluția

pronunțată de completul de apel.

Pentru considerentele arătate, și

constatându-se că decizia pronunțată de completul de apel este legală și

temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC C. SA BACĂU împotriva deciziei nr. 524 din 2 decembrie

2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi,

11 mai 2010.