ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1660/2010

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin sentința comercială nr. 10705 din 16 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 17255/3/2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta A.N.R.S.U.T. BUCUREȘTI în contradictoriu cu pârâta SC C. SA BACĂU și a obligat pârâta la plata sumei de 600.312,06 lei, din care 555.076,58 lei penalități și 45.235,48 lei majorări de întârziere. În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând penalități de întârziere și majorări de întârziere, conform contractului de împrumut nr. 6 din 16 februarie 2006, motivat de faptul că pârâta nu a restituit la termen cantitatea de păcură împrumutată, penalitățile și majorările de întârziere fiind calculate conform clauzelor contractuale.

Pârâta s-a apărat invocând faptul că la data la care au început să curgă penalitățile, art. 5 alin. (3) din Legea nr. 82/1992 era modificat ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 445/2006, în noua configurare textul legal nemaiprevăzând aceste penalități. Judecătorul fondului a reținut, în raport de susținerile părților că prin contractul nr. 6 din 16 februarie 2006 pârâta a împrumutat de la reclamantă o anumită cantitate de păcură ce nu a fost restituită la scadență, determinând calcularea penalităților și majorărilor de întârziere, pretinse de reclamantă prin acțiune. Temeiul în baza cărora au fost calculate aceste sume este reprezentat de art. 9 din contract și art. 5 alin. (3) din Legea nr. 82/1992.

Judecătorul a înlăturat apărarea pârâtei în sensul că se pretind penalități în temeiul unui text care nu mai există deoarece la data scadenței, reținând că, raportat la specificul activității reclamantei, care asigură rezervele de stat pentru protecția populației și a economiei naționale, acesta ar fi afectată prin nerestituirea la termen a împrumuturilor acordate. S-a mai reținut că excepția de neconstituționalitate a acestui text de lege a fost respinsă de către Curtea Constituțională prin decizia nr. 757/2008. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC C. SA BACĂU, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, criticile vizând reținerea greșită de către judecătorul fondului a nelegalei calculări a penalităților în baza unui text de lege care, la data la care s-a efectuat acest calcul, nu mai prevedea o asemenea sancțiune.

A mai invocat considerentele deciziei nr. 757/2008 pronunțată de Curtea Constituțională, precum și faptul că legiuitorul nu a mai dorit să prevadă o asemenea sancțiune. A mai precizat faptul că în alte contracte similare de împrumut nu s-a mai prevăzut această trimitere la dispozițiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 82/1992. Prin decizia nr. 524 din 2 decembrie 2009 completul de apel din cadrul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a respins apelul declarat de pârâtă ca nefondat.

În considerentele acestei decizii se reține că la data încheierii contractului de împrumut art. 5 alin. (3) din Legea nr. 82/1992 prevedea calcularea acestor penalități, precum și faptul că la data încheierii contractului Legea nr. 445/2006 nu intrase în vigoare, actul normativ fiind publicat în data de 11 decembrie 2006. Completul de apel a mai reținut că art. 16 din contract menționează reglementările legale sub incidența cărora a fost încheiat actul juridic, dispozițiile aplicabile fiind, deci, cele prevăzute de Legea nr. 82/1992, precum și cele ale contractului, respectiv clauza de la art. 9, neschimbată prin actele adiționale încheiate ulterior. Decizia pronunțată de completul de apel a fost recurată de către pârâta SC C. SA BACĂU, recurenta invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Recurenta a apreciat că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv contractul de împrumut și cele 4 acte adiționale, reținând că pe întreaga durată e valabilitate a contractului, clauzele prevăzute la art. 9 au rămas neschimbate. Recurenta susține că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 445/2006, clauza contractuală a fost modificată, datorită faptului că prin actul normativ menționat a fost modificat art. 5 alin. (3) din Legea nr. 82/1992 care menționa sancțiunea penalităților de întârziere pentru nerestituirea la termen a cantității de păcură împrumutate. În consecință, apreciază că interpretarea corectă a clauzelor contractuale trebuia să țină seama de modificările legislative intervenite pe parcursul derulării contractului.

Recurenta mai susține că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind acordate penalități de întârziere în lipsa clauzei penale care să le stipuleze. Recurenta arată că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 445/2006, înainte de nașterea dreptului de a se pretinde penalități nu mai operează clauza penală prevăzută de art. 9 din contract, neputând fi susținut că textul legal la care face trimitere există și după modificare. Recurenta mai susține că instanța de apel nu a răspuns tuturor susținerilor sale, soluția fiind motivată pe aspecte neinvocate în cauză. Recurenta a solicitat, în raport de aceste critici, admiterea apelului și modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de intimata reclamantă.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursul ca nefondat, menționând că pentru orice modificare a contractului a fost încheiat câte un act adițional, nici unul dintre aceste acte adiționale neprevăzând vreo modificare a clauzei înscrisă în art. 9 din contract. Apreciază deci, că instanțele au dat o corectă interpretare atât legii aplicabile, cât și clauzelor contractuale. Cu privire la cea de-a doua critică, intimata arată că raportat la scopul pentru care a fost înființată instituția, ce face parte din structurile de ordine și siguranță publică, fiind o parte componentă a Departamentului ordine și siguranță publică, nerecuperarea prejudiciilor cauzate de societățile debitoare determină o afectare a scopului pentru care instituția a fost înființată.

Nu au fost administrate probe noi în recurs. Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat. Critica referitoare la greșita interpretare a actului juridic dedus judecății nu poate fi reținută. Se reține că atât judecătorul fondului, cât și completul de apel au interpretat corect atât clauzele contractuale, cât și cele 4 acte adiționale încheiate de părți. Se reține că prevederile unui act juridic bilateral se interpretează în raport de voința exprimată a părților ce l-au încheiat. În consecință, se reține că la data încheierii contractului, voința expres exprimată a părților a fost aceea de a se calcula penalități de întârziere în situația nerestituirii la scadență a cantității de păcură împrumutată recurentei.

Această voință a rămas neschimbată pe toate durata contractului, actele adiționale vizând alte modificări ale contractului inițial, fără a se aduce atingere clauzei penale. Deci, se apreciază că părțile au considerat clauza aplicabilă. În măsura în care se dorea excluderea clauzei penale, era necesară o exprimare expresă a părților în cuprinsul actelor adiționale încheiate. Se reține, totodată, că modificarea legislativă intervenită ulterior nu poate aduce atingere voinței exprimate în clauzele contractuale. Faptul că legiuitorul a înțeles la un moment dat să înlăture o sancțiune din cuprinsul unei legi, nu conduce automat la modificarea unei clauze contractuale, fără să existe și acordul părților în acest sens.

În lumina acestor considerente, este înlăturată susținerea recurentei în sensul că prevederea contractuală trebuia interpretată în raport de modificarea legislativă intervenită pe parcursul desfășurării raporturilor contractuale, fiind reținut că exprimarea voinței legiuitorului nu suplinește nici nu modifică voința părților contractante. Ca urmare a considerentelor expuse anterior, este înlăturată și critica recurentei referitoare la lipsa de temei legal a deciziei recurate, critică ce avea la bază aceeași împrejurare a modificării legislative aduse Legii nr. 82/1992 prin Legea nr. 445/2006. Totodată, este înlăturată și critica recurentei cu privire la întemeierea soluției pronunțate de completul de apel pe aspecte neinvocate în calea de atac.

Chiar dacă recurenta a invocat în apel faptul că la data nașterii dreptului reclamantei era în vigoare Legea nr. 445/2006, completul de apel, respingând această susținere a consemnat că actul juridic încheiat între părți este supus clauzelor contractuale astfel cum au fost negociate de părți, clauze nemodificate prin actele adiționale ulterioare. Se reține, deci, că nu există o motivare pe aspecte neinvocate, considerentele la care face referire recurenta exprimând concluzia care a fundamentat soluția pronunțată de completul de apel. Pentru considerentele arătate, și constatându-se că decizia pronunțată de completul de apel este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SA BACĂU împotriva deciziei nr. 524 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică azi, 11 mai 2010.