ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 159/2010

Deliberând asupra contestațiilor în anulare de față

pe baza lucrărilor din dosarul cauzei constată următoarele:

cererea formulată la data de 14 mai 2009 prin apărători aleși – astfel cum a

fost completată în aceleași condiții de reprezentare judiciară la primul termen

de judecată din 16 iunie 2009 – inculpații D.C., N.V., N.C. și N.S. au sesizat

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cu contestație în anulare

împotriva deciziei penale nr. 1660 din 6 mai 2009 a aceleiași instanțe supreme dată în dosar nr. 3067/105/2007 pentru cazurile prevăzute de art. 356

lit. c) și e) C. proc. pen., solicitându-se totodată și suspendarea executării

deciziei atacate până la soluționarea căii extraordinare de atac amintite în

conformitate cu dispozițiile art. 390 C. proc. pen.

[Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 1660 din 6

mai 2009 în cadrul controlului judecătoresc prin recurs cerut de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești și părțile civile G.E. și G.N. în temeiul art.

385

6

alin. (2) rap. la art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. –

după ascultarea intimaților inculpați potrivit art. 385

14

alin. (1)

1

C. proc. pen. dată fiind achitarea acestora în fond soluție menținută în apel,

în baza art. 345 alin. (3) raportat la art. 10 lit. b

1

) sub aspectul

infracțiunii de sustragere și respectiv art. 345 alin. (3) rap. la art. 10 lit.

c) C. proc. pen. sub aspectul infracțiunilor de tentativă la omor calificat,

ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice și port nelegal

de arme albe în locuri publice prevăzute de art. 217 alin. (1), art. 174, art. 175

lit. i) C. pen.; art. 321 alin. (2) C. pen. și art. 1

1

pct. 1 din

Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. – a casat decizia penală

nr. 156 din 19 decembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală, precum

și sentința penală nr. 157 din 13 mai 2008 a Tribunalului Prahova, iar în

rejudecarea cauzei penale în fond în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., prin reaprecierea probelor dosarului de către

instanța de recurs, a confirmat existența faptelor deduse judecății și a

adoptat soluție contrară de condamnare în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen.

pentru toate infracțiunile sesizate la pedepse rezultante, de 10 ani

închisoare, 8 ani închisoare, 8 ani închisoare și respectiv 3 ani închisoare cu

executare în regim de detenție în condițiile art. 71, art. 64 lit. a) teza a

II-a și b9 C. pen., constatând că inculpații N.S. și N.C. sunt arestați în altă

cauză; pe latură civilă au fost obligați inculpații la despăgubiri civile în

cuantumurile arătate prin decizia amintită].

Nemulțumiți

de soluțiile de condamnare aplicate direct în recurs, intimații inculpați au

invocat cazul de contestație prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen. susținând

că Înalta Curte nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal

prevăzută de art. 10 lit. i

1

) [„există o cauză de nepedepsire

prevăzută de lege”] și anume aceea de achitare în baza art. 10 lit. c) C. proc.

pen. în opinia contestatorilor, a cărei existență a fost reținută de prima

instanță și rezultă potrivit aprecierii acestora din declarațiile martorilor

care au relatat că inculpații nu s-au aflat la locul faptei în data de 10

martie 2004 [cazul contestație prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen.

subzistând în speță în opinia contestatorilor din împrejurarea că deși au fost

ascultați de instanța de recurs „s-a dat dovadă de lipsă de profesionalism și

rea credință în exercitarea activității de control judiciar casându-se

hotărârea instanței de fond și apel fără a analiza și a ține cont de probele

covârșitoare, indubitabile administrate de aceste instanțe, probe care

demonstrează fără echivoc nevinovăția inculpaților”].

Prin

încheierea de ședință din 2 iunie 2009 a fost repsinsă cererea de suspendare a executării deciziei atacate în considerarea lipsei dosarului cauzei și a

momentului la care a fost susținută cererea respectivă, premergător examinării

admisibilității în principiu a contestațiilor în anulare în conformitate cu

dispozițiile art. 302 raportat la art. 390 C. proc. pen.; ulterior prin

încheierea de ședință din 20 octombrie 2009, contestațiile în anulare au fost

admise în principiu – în considerarea cazului prevăzut de art. 386 lit. c) C.

proc. pen. – constatându-se îndeplinirea în acest sens a condițiilor cumulative

din art. 391 alin. (2) C. proc. pen. [cererile de contestație au fost făcute în

termenul de 10 zile prevăzut de art. 388 C. proc. pen. pentru inculpații N.S.

și N.C. arestați în altă cauză și respectiv 30 de zile de la pronunțare pentru

ceilalți 2 inculpați – contestatori aflați în stare de libertate; cererile sunt

motivate pentru cazul invocat depunându-se și dovezi necesare - declarații de

martori, hotărâri anterioare, jurisprudență națională și C.E.D.O. - în

susținerea contestațiilor formulate].

2.Contestațiile

formulate de inculpați în raport cu motivele indicate în cerere – avându-se în

vedere cazurile de anulare invocate și lucrările aflate la dosar – sunt

nefondate urmând a fi respinse ca atare în baza art. 392 alin. (1) C. proc.

pen., pentru considerentele arătate în continuare.

Contestația

în anulare este o cale de atac extraordinară prin

care cei care au pierdut

anumite drepturi sau prerogative limitativ indicate prin art. 385 lit. a) – e) C.

proc. pen. sunt repuși în aceste drepturi; ea reprezintă o cale de anulare

pentru vicii / nulități privind actele de procedură și nicidecum pentru

sancționarea erorilor de judecată care ar privi fondul cauzei [

errores in

judicando

].

Ori în speță, motivul

de contestație invocat de inculpați privind reaprecierea probelor cu consecința

/ menținerii soluției de achitare inițiale în baza art. 345 alin. (3) rap. la

art. 10 lit. b)

1

și art. 10 lit. c) C. proc. pen. reprezintă în

realitate o pretinsă eroare de judecată /apărare în fond ce excede cadrului

legal extraordinar amintit, și care a fost examinată de altfel cu ocazia

rejudecării cauzei de instanța supremă în condițiile art. 385

15

pct.

2 lit. d) rap. la art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Aceiași

constatare se impune și cu privire la cazul ultim de contestație, prevăzut de

art. 386 lit. e) C. proc. pen., întrucât inculpații – potrivit recunoașterii

acestora confirmate de lucrările dosarului – au fost ascultați de instanța de

recurs în conformitate cu prevederile art. 385

14

alin. (1)

1

,

consemnându-se și poziția procesuală manifestă că nu au de propus probe noi în

apărare; ca atare susținerile acestora în sens contrar celor consemnate în

declarația amintită având ca unică finalitate o nouă reexaminare a soluției de

condamnare din recurs constituie o operațiune juridică ce nu a fost prevăzută

și urmărită de legiuitor prin exercitarea contestației în anulare.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

obligă contestatorii să plătească statului suma de câte 600

lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondate, contestațiile în anulare formulate de condamnații contestatori D.C.,

N.V., N.C. și N.S. împotriva deciziei penale nr. 1660 din 6 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3067/105/2007.

Obligă contestatorii să plătească

statului suma de câte 600 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 200 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19

ianuarie 2010.