ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3337/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3337/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

penal de față constată:

Prin Sentința penală nr. 19 din 3 februarie

2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, s-a dispus:

În baza art. 20 rap.

la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 99 și

urm. C. pen., condamnarea inculpatului G.G.L., la pedeapsa de 3 ani închisoare

pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat.

În baza art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată și modificată, cu aplicarea art. 73

lit. b) C. pen. și art. 99 și urm. C. pen. a fost condamnat același inculpat la

pedeapsa de 300 RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de port fără

drept de cuțit.

În baza art. 33 lit.

a) - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului,

urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art.

64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 110

1

alin. (1) teza a II-a C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pe un termen de

încercare de 5 ani, cu impunerea măsurilor de supraveghere prev. de art. 86

3

lit. a) - d) C. pen.

În baza art. 359 C.

proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 110

1

alin. (3) C. proc. pen., a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului

suspendării.

În baza art. 71 alin.

(5) C. proc. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicată

inculpatului.

În baza art. 14 și

art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. cu referire și la

art. 1000 alin. (2) și art. 1003 C. civ., a fost obligat inculpatul, în solidar

cu părțile responsabile civilmente G.G. și G.L., către partea civilă C.O.N. la

plata sumei de 355,5 RON, cu titlu de daune materiale și 7.000 RON daune

morale, stabilite pe baza unei culpe de 70% reținută în sarcina inculpatului.

Au fost respinse în

rest pretențiile părții civile.

În baza art. 313 din

Legea nr. 95/2006, modificată, a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile

responsabile civilmente G.G. și G.L., la plata sumei de 849 RON către Spitalul

Clinic Județean Sibiu.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile

responsabile civilmente G.G. și G.L., la 800 RON cheltuieli judiciare statului,

din care suma de 200 RON, cu titlu de onorariu avocat oficiu.

În baza art. 193 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu aceleași părți

responsabile civilmente, la plata sumei de 700 RON, cheltuieli judiciare către

partea civilă C.O.N.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a constat - pe baza probatoriului administrat

- că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor menționate în

rechizitoriu, comise în următoarele împrejurări de fapt:

La data de 11 iulie

2008, între inculpatul minor G.G.L. și numiții B.l. și B.V. - prieteni ai

părții vătămate C.O.N., a avut loc un conflict în care părțile s-au agresat

reciproc și și-au adresat injurii și amenințări.

În respectiva

împrejurare, martorul B.I. a fost sancționat în baza Legii nr. 61/1991, pentru

fapta de a fi adresat inculpatului cuvinte jignitoare și amenințări cu acte de

violență, conform procesului-verbal de contravenție din 25 iulie 2008, încheiat

de Poliția Municipiului Sibiu.

Ulterior acestui

incident, la data de 13 iulie 2008, frații B. și martorii D.V. și P.M., soția lui

B.I., partea vătămată C.O.N. și prietena sa, P.M. au petrecut împreună, în

afara orașului Sibiu.

La întoarcerea spre

casă, B.I. a fost anunțat telefonic de un lucrător de poliție că un autoturism

al său, parcat spre vânzare în Târgul O. din Municipiul Sibiu, fusese parțial

distrus de către autori necunoscuți.

În urma discuțiilor

purtate între cei aflați în compania păgubitului, s-a ajuns la concluzia că cel

mai probabil inculpatul era autor al faptei, având în vedere conflictul derulat

anterior între acesta și frații B.

Cunoscând că

inculpatul își petrecea serile în Parcul T. din orașul Sibiu, partea vătămată

și martorii P.M. și D.V. - acesta din urmă amenințat și el de către inculpat -

s-au hotărât să plece în căutarea inculpatului și să poarte o discuție cu el.

Deplasarea spre

Parcul T. s-a făcut cu autoturismul condus de B.l.

La fața locului, unde

au ajuns în jurul orelor 21,00, din mașină au coborât martorii P.M. și D.V. și

partea vătămată C.O.N., B.I. așteptându-i în afara parcului.

Martorii P.M. și D.V.

l-au văzut pe inculpat și, după o scurtă discuție care a degenerat, s-au

îmbrâncit și încăierat, inculpatul reușind să scape și să fugă de cei doi.

Inculpatul a fost

însă urmărit de martori, iar, în momentul în care a fost prins, a ajuns și

partea vătămată care a intervenit între cei trei, cu intenția de a-i despărți.

În acest context,

inculpatul a scos un cuțit pe care îl avea asupra sa și a aplicat părții

vătămate o lovitură puternică în zona abdominală.

În imediata apropiere

se afla și martorul C.V., persoană străină de evenimente, iar la o oarecare

distanță, martorul S.I.R., ambii percepând, în mod nemijlocit, conflictul.

După consumarea

agresiunii, partea vătămată a fost ajutată de martorii P.M. și D.V. să se

deplaseze până la ieșirea din parc și transportată cu mașina condusă de B.l. la

Spitalul Clinic Județean Sibiu, unde a rămas internată în perioada 13 iulie

2008 - 21 iulie 2008.

Prin raportul de

constatare medico-legală efectuat în cauză s-a stabilit că partea vătămată

prezenta o plagă penetrantă epigastrică, produsă cu un corp tăietor-înțepător,

care a necesitat pentru vindecare un număr de 25 - 30 zile îngrijiri medicale,

leziunile constatate punând în primejdie viața victimei.

Cu ocazia audierii

sale, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei în modalitatea reținută prin

rechizitoriu, arătând că nu a intenționat lovirea părții vătămate, ci doar a

urmărit să se apere împotriva actelor de agresiune săvârșite asupra sa de

grupul de persoane din care făcea parte și victima.

În drept, activitatea

infracțională desfășurată de inculpat a fost încadrată în dispozițiile art. 20

rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. și art. 1

1

pct. 1 din Legea

nr. 61/1991, republicată și modificată, ambele cu aplicarea art. 99 și urm. C.

pen., constatându-se îndeplinit conținutul constitutiv al infracțiunilor de

tentativă de omor calificat și port fără drept de cuțit.

Pe baza probelor

administrate și a împrejurărilor concrete în care s-au petrecut faptele,

instanța a stabilit că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului au fost

săvârșite în stare de provocare, inculpatul acționând sub impulsul temerii în

care se afla, el fiind anterior urmărit și agresat de martorii P.M. și D.V.,

cărora li s-a alăturat ulterior și partea vătămată, în a doua etapă a

conflictului.

La individualizarea

judiciară a pedepselor, prima instanță a ținut seama de criteriile prev. de

art. 72 C. pen. și, în special, de buna conduită a inculpatului înainte de

comiterea faptelor și celelalte împrejurări ale cauzei, astfel cum acestea au

fost evidențiate în cadrul situației de fapt.

Ca urmare, reținând

aplicabilitatea în caz a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., pedepsele

aplicate inculpatului au fost stabilite sub minimul special prevăzut de lege,

determinat prin raportare și la prevederile art. 21 C. pen. și art. 109 C. pen.

Făcând aplicarea

regulilor prevăzute pentru existența concursului de infracțiuni, instanța a

dispus ca pedeapsa rezultantă să se execute fără privare de libertate, în

condițiile art. 110

1

C. pen., apreciindu-se că reeducarea inculpatului

poate avea loc în acest mod.

În ceea ce privește

latura civilă a procesului, față de gradul de culpă reținut în sarcina

inculpatului, în proporție de 70%, au fost reduse corespunzător despăgubirile

acordate Spitalului Clinic Județean Sibiu și părții vătămate C.O.N.

Cu referire la

pretențiile părții vătămate, s-a apreciat că acestea au fost dovedite în parte,

pentru suma de 355,5 RON, reprezentând 70% din salariul diminuat pe durata

celor 30 zile cât a durat incapacitatea de muncă a victimei.

Referitor la daunele

morale, s-a apreciat că partea vătămată era îndreptățită la o compensație de

7.000 RON, redusă cu 30%, având în vedere că și victima contribuise în această

măsură la săvârșirea faptei ilicite.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și partea

civilă C.O.N.

Apelul parchetului a

vizat greșita individualizare a pedepsei, prin reținerea în favoarea

inculpatului a scuzei provocării, nepronunțarea asupra măsurilor asigurătorii

luate în cursul urmăririi penale în vederea recuperării pagubelor cazate prin

infracțiune și neacordarea dobânzilor și penalităților aferente debitului

datorat de inculpat și părțile responsabile civilmente Spitalului Clinic

Județean Sibiu, constituit parte civilă în cauză și cu aceste sume de bani.

Prin apelul declarat

de partea civilă, s-a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului,

corelativ înlăturării circumstanței provocării, ce ar fi fost greșit reținută

de prima instanță în condițiile în care nu a exercitat acte de violență

împotriva inculpatului, precum și admiterea în totalitate a pretențiilor

formulate, inclusiv pentru diminuarea venitului în perioada concediului medical

și pierderea unui contract de muncă cu angajatorul din Germania.

Prin Decizia nr.

11/A/2010 din 3 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu

minori și de familie, a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Sibiu și desființată, în parte, sentința primei instanțe, iar în rejudecare:

A fost menținută

măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor mobile și imobile

aparținând inculpatului G.G.L. și părților responsabile civilmente G.G. și G.L.

până la concurența valorii despăgubirilor materiale și daunelor morale la care

a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente.

A fost obligat

inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente G.G. și G.L., către

partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și la plata dobânzilor

și penalităților aferente debitului principal și calculate până la data

executării efective a obligației.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

A fost respins apelul

inculpatului, ca nefondat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanță asupra

încadrării juridice și a vinovăției inculpatului au fost corect reținute de

prima instanță, din analiza coroborată a probatoriului administrat în cauză

rezultând că inculpatul săvârșise agresiunea asupra părții vătămate în stare de

provocare, fiind îndeplinite condițiile cerute pentru existența circumstanței

atenuante legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

S-a reținut în acest

sens că, deși partea civilă nu exercitase acte de violență sau amenințare

asupra inculpatului, aceasta se alăturase grupului de persoane care pornise în

urmărirea inculpatului, subsecvent unui prim conflict, în care inculpatul

fusese lovit de martorii D.V. și P.M.

S-a arătat că în

aceste condiții era rezonabil ca inculpatul să interpreteze ca o amenințare

grupul care se apropia de el și să creadă că toți urmăritorii intenționau să-l

agreseze din nou.

Ca urmare, s-a

considerat că inculpatul nu putea să anticipeze intenția reală a părții civile,

dimpotrivă fiind îndreptățit să creadă că și aceasta urmărea să îl lovească.

Raportat la starea de

fapt expusă s-a apreciat că inculpatul săvârșise agresiunea într-o puternică

stare de tulburare și emoție, determinată de pericolul la care s-a considerat

expus din partea grupului din care făcea parte și partea civilă.

Tot astfel, s-a

considerat că și pedepsele stabilite de prima instanță au fost corect

individualizate în cuantum și ca modalitate de executare, neexistând motive

care să justifice aplicarea unui regim sancționator mai sever, având în vedere

faptul că inculpatul era minor, deținea un loc de muncă și beneficia de

sprijinul și ajutorul familiei cu care locuia.

De asemenea, au fost

înlăturate și criticile părții civile privind neacordarea în totalitate a

daunelor solicitate prin cererea introductivă de instanță.

S-a arătat în acest

sens că partea civilă nu justificase despăgubirea de 850 RON solicitată cu

titlu de diferență dintre venitul încasat pe perioada concediului medical și

venitul realizat anterior incidentului, din actele depuse la dosarul cauzei

rezultând că suma stabilită de prima instanță reprezenta diferența de venit,

diminuată cu 30%, corespunzător gradului propriu de culpă.

Totodată, s-a

constatat că partea civilă nu probase nici faptul că deținuse posibilitatea

reală de a obține un loc de muncă în străinătate și că, din cauza agresiunii

suferite, refuzase executarea contractului.

În schimb, instanța

de apel a constatat că prima instanță stabilise greșit întinderea prejudiciului

cauzat Spitalului Clinic Județean Sibiu, instituția medicală fiind deopotrivă

îndreptățită, conform legii civile, și la obținerea dobânzilor legale și a

penalităților de întârziere aferente debitului principal, reprezentat de

contravaloarea cheltuielilor ocazionate de îngrijirea părții vătămate.

Având în vedere

soluția pronunțată în latura civilă a cauzei și disp. art. 163 C. proc. pen.,

instanța de apel a constatat că în mod greșit prima instanță nu menținuse

sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile aparținând

inculpatului și părților responsabile civilmente.

Ca urmare, numai în

limitele arătate, a fost admis apelul parchetului și desființată hotărârea

primei instanțe.

Și împotriva acestei

decizii și, în esență, pentru aceleași motive, în termen legal, a declarat

recurs partea civilă C.O.N.

În motivarea scrisă a

recursului au fost reiterate criticile referitoare la greșita individualizare a

pedepsei și a rezolvării date în latura civilă a procesului.

S-a arătat că

pedeapsa stabilită de instanțele anterioare este prea blândă raportat la

gravitatea faptei și periculozitatea socială a inculpatului, demonstrată și de

conduita necorespunzătoare avută în proces și concluziile referatului de

evaluare care menționează firea violentă a inculpatului și riscul crescut de

recidivă pe care acesta îl prezintă.

Majorarea pedepsei a

fost solicitată și pentru greșita reținere a circumstanței provocării,

susținându-se că în cauză nu erau îndeplinite condițiile cerute de art. 73 lit.

b) C. pen.

În ceea ce privește

latura civilă, hotărârile pronunțate în cauză au fost criticate sub aspectul

daunelor morale și a despăgubirii stabilite pentru perioada concediului

medical.

Referitor la daunele

morale, s-a solicitat majorarea acestora, cu motivarea că suferințele încercate

de pe urma săvârșirii infracțiunii și consecințele produse asupra sănătății

părții civile și a situației sale personale, prin pierderea unui contract de

muncă în străinătate și diminuarea veniturilor generale, prin imposibilitatea

de a presta aceeași activitate pentru care deținea calificarea necesară.

Examinând cauza, în

raport de criticile invocate care se încadrează în cazurile de casare prev. de

art. 385

9

pct. 14 și 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele

ce urmează:

Din situația de fapt

corect reținută de instanțele anterioare, pe baza unei analize atente și

coroborate a probelor administrate, rezultă în mod neîndoielnic că intimatul

inculpat minor G.G.L. a săvârșit fapta de tentativă de omor asupra recurentei

părți civile sub influența unei puternice tulburări și emoție, în înțelesul

art. 73 lit. b) C. pen.

Concluzia exprimată

este susținută de împrejurările în care s-au petrecut faptele și de modul cum a

acționat inculpatul.

Se reține în acest

sens că reacția inculpatului a fost determinată de comportarea violentă a

grupului de persoane din care făcea parte și recurenta parte civilă -

manifestată în prima etapă a conflictului dintre părți - și care pornise în

urmărirea inculpatului, după ce acesta reușise să-și asigure scăparea prin

fugă.

Lovirea părții civile

a avut loc în momentul când inculpatul a fost ajuns de cei doi urmăritori ai

săi, martorii D.V. și P.M., cărora li se alăturase între timp și partea civilă,

inculpatul interpretând justificat, în circumstanțele cazului, că și această

persoană era un potențial agresor al său.

Împrejurarea că

partea civilă nu a exercitat direct acte de agresiune sau amenințare la adresa

inculpatului este lipsită de relevanță în analiza efectuată, câtă vreme în

psihicul inculpatului a fost produsă starea de emoție și puternică tulburare

specifică provocării, ca urmare a pericolului la care s-a considerat expus din

partea grupului de persoane din care făcea parte și recurenta parte civilă.

Prin urmare, critica

părții civile referitoare la greșita reținere a circumstanței provocării în

favoarea inculpatului este neîntemeiată.

Reținerea acestei

circumstanțe produce consecințe directe în planul stabilirii pedepsei și

rezolvarea acțiunii civile.

Referitor la

suportarea prejudiciului în cazul culpei comune, criteriul principal pentru împărțirea

prejudiciului între inculpat și victimă îl constituie contribuția cauzală la

producerea pagubei, inculpatul urmând a răspunde corespunzător culpei sale.

În speță, în raport

cu probele cauzei, în sarcina inculpatului a fost stabilită o culpă în proporție

de 70% la săvârșirea faptei, situație în care despăgubirile acordate cu titlu

de daune materiale și morale părții civile au fost corespunzător diminuate prin

hotărârea primei instanțe.

În ceea ce privește

modul de stabilire al despăgubirilor cuvenite părții civile, Înalta Curte

constată că acesta s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 998 și urm. C.

civ. și ale art. 1169 C. civ.

Dispozițiile legale

enunțate consacră regula reparării integrale a prejudiciului cauzat prin

infracțiune, atât sub aspectul pierderii efectiv suferite, cât și a

beneficiului de care cel ce a suferit-o a fost lipsit, sub condiția dovedirii

certe a existenței prejudiciului ce se solicită a fi recuperat.

Or, în cauză,

recurenta parte civilă nu a dovedit că diferența dintre salariul încasat și

venitul obținut pe perioada concediului medical era superioară despăgubirii la

care a fost obligat inculpatul prin hotărârea primei instanțe.

Din copia carnetului

de muncă, depusă la dosar fond, rezultă că în perioada de 30 zile cât a durat

incapacitatea de muncă, conform raportului de constatare medico-legală din 15

iulie 2008 întocmit de S.M.L. Sibiu, veniturile părții civile au fost diminuate

de la 1.652 RON la 1.144 RON, rezultând o diferență de 508 RON, la care s-a

adăugat procentul de 30%, corespunzător propriei culpe a părții civile la

producerea pagubei.

În ceea ce privește

concediile medicale ulterioare celor 30 zile, nu s-a făcut dovada că

afecțiunile pentru care s-a constatat incapacitatea temporară de muncă a părții

civile erau în legătură cu fapta ilicită, neexistând nicio mențiune pe

tipizatele actelor medicale cu privire la diagnosticul părții civile și nici nu

au fost depuse alte acte medicale completatoare.

De asemenea, se

constată că în componenta despăgubirilor acordate nu putea fi inclusă nici

paguba decurgând din pierderea pretinsului contract de muncă în străinătate,

fiind corectă concluzia instanțelor cu privire la caracterul incert al

prejudiciului reclamat de partea civilă.

Tot astfel, se

constată că și daunele morale au fost corect stabilite în cauză.

Și în aprecierea

Înaltei Curți despăgubirea de 7.000 RON, redusă corespunzător pe temeiul culpei

concurente, este de natură a asigura o acoperire justă și integrală a

prejudiciului nepatrimonial cauzat părții civile, prin raportare la traumele

fizice și psihice suferite prin agresiune și consecințele produse asupra

sănătății, cât și la propria contribuție avută în săvârșirea faptei.

Examinând în

continuare criticile părții civile, Înalta Curte constată că, în operațiunea de

stabilire a pedepsei, prima instanță, cât și instanța de apel au acordat

semnificația cuvenită tuturor criteriilor prev. de art. 72 C. pen.

Deși infracțiunile

săvârșite de inculpat se caracterizează printr-un grad ridicat de pericol

social, având în vedere importanța relațiilor sociale ocrotite prin

dispozițiile penale încălcate, pericolul social generic, reflectat și în

limitele de pedeapsă, nu se identifică cu pericolul social concret, determinat

pentru fiecare caz în parte de ansamblul datelor particulare ale cauzei.

În aceste coordonate,

nu se poate face abstracție de condițiile concrete în care inculpatul a

acționat, conform celor reținute în prezentarea situației de fapt, de vârsta și

situația personală a inculpatului, integrat în familie și societate, precum și

de conduita bună avută înainte de comiterea faptelor.

Pe baza acestor

elemente, se poate concluziona că inculpatul prezintă garanții reale de

reeducare, măsurile de supraveghere stabilite pe durata termenului de încercare

a executării pedepsei instituind un control suficient și adecvat pentru

corijarea și formarea unui comportament corect din partea inculpatului.

În raport de toate

cele arătate, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Înalta Curte urmează a respinge recursul părții civile, ca nefondat, cu

obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de partea civilă C.O.N. împotriva Deciziei penale

nr. 11/A din 3 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu

minori și de familie, privind pe inculpatul G.G.L.

Obligă recurenta

parte civilă la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu pentru intimatul inculpat G.G.L., se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 septembrie 2010.