ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 58/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 58/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

penal de față;

Prin sentința penală

nr. 151/2010 a Tribunalului Sibiu a fost condamnat inculpatul G.H.I. la:

- 10 ani închisoare

și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit.

b) C. pen. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat și

deosebit de grav prevăzut de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit.

a), c), i) C. pen. și art. 176 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen. și art. 39 C. pen.;

- 2 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.;

- 1 an închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept a cuțitului, în locurile și

în împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală

a persoanelor ori s-ar tulbura ordinea și liniștea publică prevăzută de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991;

În baza art. 33 lit.

a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare sporită la 10 ani și 6 luni.

În baza art. 83 C.

pen., a fost revocat beneficiul liberării condiționate a executării pedepsei de

1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 30 din 3 martie 2008 a Judecătoriei Brezoi, care s-a dispus a fi executată alături de pedeapsa rezultantă aplicată

prin prezenta sentința, urmând ca în final inculpatul să execute 11 ani și 6

luni închisoare.

În baza art. 71 C.

pen., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv începând cu 1

octombrie 2009 la zi.

În baza art. 350 C.

proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

S-a constat că partea

vătămată G.M. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 313 din

Legea nr. 75/2006, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor de

spitalizare către Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu în sumă de 1.751,48

lei și către Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu în sumă de 355 lei cu

dobânda legală până la data plății.

A fost respinsă

cererea de acordare a penalităților de întârziere.

În baza art. 191 alin.

(1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat

în sumă de 2.000 lei.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Inculpatul și partea

vătămată sunt soț și soție și erau despărțiți în fapt cu aproximativ 1 an

înainte de săvârșirea faptelor.

Între inculpat și

partea vătămată există o stare conflictuală determinată de conduita violentă a

inculpatului care este nemulțumit de faptul că partea vătămată a părăsit

locuința fără a-l anunța și i-a lăsat minorul în întreținere.

Ulterior, inculpatul

i-a lăsat minorul spre îngrijire părții vătămate, contribuind la întreținerea

acestuia și continuând să o urmărească pe partea vătămată, fie pe stradă, fie

la locul de muncă, încercând să o determine pe aceasta să se împace cu el. Față

de refuzul părții vătămate de a relua viața conjugală cu inculpatul acesta

devenea violent și recurgea la amenințări conform declarațiilor părții vătămate

(filele 21–22 dosar de urmărire penală). Inculpatul a amenințat-o de mai multe

ori că o omoară, îi rupe picioarele sau îi scoate ochii. Față de amenințările

inculpatului, partea vătămată de frica acestuia s-a mutat într-o altă locuință,

însă inculpatul a continuat să o urmărească, căutând-o și la locul de muncă,

continuând să o amenințe.

Relevant sub acest

aspect este incidentul din 18 iunie 2009 când la cererea inculpatului, partea

vătămată i-a dat acestuia copilul și apoi întâlnindu-se cu inculpatul pe

Bulevardul Milea în localitatea Sibiu, pentru a-i preda minorul, după ce s-a

despărțit și partea vătămată a urcat într-un taxi, a constatat că la rândul său

inculpatul a luat un taxi și o urmărea. De frica inculpatului, partea vătămată

i-a indicat șoferului o altă adresă decât adresa unde locuia, tocmai pentru ca

inculpatul să nu cunoască noua sa adresă. Amenințările telefonice ale

inculpatului adresate părții vătămate sunt confirmate și de martorul T.I.,

fratele părții vătămate, care a arătat că inculpatul o amenința pe partea

vătămată, că-i va scoate ochii iar pe martor îl amenința cu moartea. În acest

context conflictual este evident că vătămarea părții vătămate de către inculpat

nu a fost o întâmplare, dimpotrivă în ziua săvârșirii infracțiunii, inculpatul

s-a deplasat în zona în care se afla locul de muncă al părții vătămate cu

intenția vădită de a o agresa pe aceasta.

Astfel, inculpatul

s-a deplasat la prima oră, respectiv la ora 6

00

și, ascuns după o

mașină, a așteptat ca partea vătămată să apară, iar în momentul în care a

văzut-o, inculpatul a ieșit din spatele autoturismului, a fugit după partea

vătămată și prin spatele acesteia cu o mână i-a acoperit gura, iar cu cealaltă

ținea un cuțit cu care îi aplica lovituri părții vătămate.

Această stare de fapt

este confirmată atât cu declarația părții vătămate, cât cu declarațiile

martorei S.E. care confirmă că a văzut un bărbat care a ieșit după o mașină și

s-a repezit asupra părții vătămate, aplicându-i lovituri în zona feței și a

corpului. După ce inculpatul i-a aplicat lovituri părții vătămate, a plecat iar

martorele D.N., S.E. și D.A., care se aflau pe stradă, au mers la partea

vătămată care se afla ghemuită la pământ acoperindu-și fașa cu mâinile întrucât

sângera abundent. Întrebată ce a pățit, partea vătămată le-a spus martorelor că

a fost lovită cu cuțitul de soțul său și i-a scos un ochi.

Cu ocazia cercetării

la fața locului s-au identificat urme de sânge pe trotuar, în zona

incidentului.

În ce privește

poziția inculpatului, acesta recunoaște că a lovit-o pe partea vătămată însă nu

a intenționat acest lucru, că de fapt avea în mână o șurubelniță cu care lucra

la autoturism în momentul în care a apărut partea vătămată. Inculpatul arată în

continuare că a intenționat numai să discute cu partea vătămată și întrucât

aceasta a refuzat, a încercat să o imobilizeze, astfel că în timp ce aceasta se

zbătea a lovit-o din greșeală cu șurubelnița.

Tribunalul a reținut

că apărarea inculpatului nu este credibilă, față de declarațiile părții

vătămate, de declarațiile martorilor care au confirmat faptul că inculpatul s-a

deplasat prin spatele părții vătămate și fără nici o vorbă a atacat-o. De

altfel, este lipsită de credibilitate și susținerea inculpatului că la acea

oră, respectiv la 6 dimineața, pe o altă stradă decât cea în care locuiește,

inculpatul ar fi efectuat reperații la autoturism și că din acest motiv ar fi

avut asupra sa o șurubelniță.

Împrejurarea că

inculpatul a atacat-o pe partea vătămată cu cuțitul este confirmată nu numai de

declarația părții vătămate, dar și de raportul de constatare medico-legală care

confirmă faptul că leziunile suferite de partea vătămată s-au putut produce

prin lovire repetată cu un corp tăietor înțepător. Conform examinării

medico-legale, partea vătămată prezintă la nivelul feței multe plăgi secționate

precum și la nivelul palmei și a degetelor, ceea ce confirmă susținerea părții

vătămate conform căreia pentru a se apăra a prins cu mâna lama cuțitului, ceea

ce a provocat tăieturi la nivelul mâinii.

Între leziunile

produse, cea mai gravă este plaga produsă la nivelul globului ocular stâng,

care a determinat eviscerarea globului ocular. Conform completării raportului

de constatare medico-legală nr. 348/A/5 din 26 iunie 2009, în urma leziunilor

suferite partea vătămată și-a pierdut total vederea la nivelul ochiului stâng,

ceea ce din punct de vedere medico-legal reprezintă o infirmitate fizică.

Deși conform

constatării medico-legale leziunile produse nu i-au pus viața victimei în

primejdie, față de numărul repetat de lovituri aplicate cu ajutorul unui cuțit

în zone anatomice vitale, respectiv zona facială și oculară a victimei al căror

efect a fost diminuat prin manevrele de apărare ale victimei, lovituri ce i-au

produs acesteia pe lângă multiplele plăgi tăiate și eviscerarea globului

ocular, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la

infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 alin. (1), (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. c) și i)

și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen..

Săvârșirea faptei în

public a determinat atât indignarea persoanelor prezente, dar mai ales teama

acestora, împrejurare confirmată de martora S.E. care declară – că de frică i-a

depășit pe inculpat și partea vătămată, fără a interveni precum și că fapta a

afectat-o. De asemenea, martora D.N., aflată la locul săvârșirii faptei arată

că i-a fost frică să meargă la locul incidentului, deși era însoțită de martora

H.E. Săvârșirea unor fapte violente în stradă în prezența trecătorilor este în

mod evident de natură să tulbure liniștea publică, faptă ce întrunește

elementele constitutive ale infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și

tulburarea liniștii publice, faptă prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. Fapta

inculpatului de a purta în public un cuțit de care s-a folosit la săvârșirea

faptei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 1

1

din Legea nr. 61/1991.

Analizând în

continuare cererea de schimbare a încadrării juridice, tribunalul a constat că

aceasta este neîntemeiată, față de modul și mijloacele de comitere a faptei

precum și de rezultatul produs.

Instanța a subliniat

că, există tentativă de omor și nu de vătămare corporală, ori de câte ori

infractorul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor

vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee

specifice uciderii și nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri

medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală

și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional.

Anumite stări ale

infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea

actului nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul

în care a acționat, iar nu din elementele exterioare.

Forma și modalitatea

intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din

materialitatea actului, printre altele, din relațiile personale anterioare

existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și

intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al

inculpatului etc.

Concluzionând,

Tribunalul a arătat că raportat la modul de săvârșire a faptei precum și

împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, trebuie înlăturată apărarea

inculpatului conform căreia nu ar fi acționat cu intenția de omor și nu a

urmărit rezultatul produs.

La individualizarea

judiciară a pedepselor instanța a aplicat criteriile generale de

individualizare prevăzute de art. 52 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de

lege pentru infracțiunile săvârșite.

S-a motivat că

faptele săvârșite de inculpat sunt de o gravitate deosebită fiind îndreptate

împotriva unor valori sociale majore, respectiv, viața, moralitatea și ordinea

publică, au avut ca urmări, pierderea unui organ de către victimă – respectiv

globul ocular stâng - cu pierderea vederii și provocarea unei infirmități

permanente. Gravitatea faptelor este conturată de locul săvârșirii acestora,

loc public, persoana împotriva căreia au fost îndreptate este un membru de

familie, respectiv soția inculpatului.

Analizând persoana

inculpatului, s-a relevat că acesta are o predispoziție conflictuală, o lipsă

de empatie față de victima infracțiunii, împrejurare care rezultă din conduita

acestuia după săvârșirea faptei, respectiv inculpatul a lăsat-o pe victimă

într-o baltă de sânge în stradă, fără a cere ajutor sau fără să-i acorde primul

ajutor, iar după săvârșirea faptei, inculpatul a continuat să o amenințe

telefonic pe partea vătămată, chiar și în perioada în care aceasta era

spitalizată.

Toate aceste

circumstanțe s-a apreciat că denotă o periculozitate sporită a inculpatului

exprimate prin elementele ce-i caracterizează atât persoana, cât și conduita.

Tribunalul a arătat că inculpatul a mai suferit o condamnare tot pentru

săvârșirea infracțiunii de violență, respectiv, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Împotriva acestei

soluții au declarat apel inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

În apelul său,

inculpatul a solicitat desființarea sentinței instanței de fond și, în

rejudecare, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de

omor deosebit de grav în aceea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182

alin. (2) C. pen. și aplicarea unei pedepse corespunzătoare acestei fapte

precum și achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept a unei

arme albe. În susținerea apelului, inculpatul a arătat că probele administrate

în cauză conduc la concluzia că a exercitat acte de agresiune asupra părții

vătămate însă nu cu intenția de a-i suprima viața – aspect ce rezultă din

expertizele medico-legale, care relevă că leziunile nu au pus în pericol viața

victimei, că acestea s-au produs prin înțepare și au fost generate de zbaterile

victimei. De asemenea, se susține că nu există probe din care să rezulte că

agresiunea a fost săvârșită cu un cuțit. În plus, apelantul arată că intenția

sa a fost să o determine pe partea vătămată să se împace, iar conflictul s-a

iscat spontan.

În apelul său,

Parchetul a solicitat desființarea sentinței atacate și, în rejudecare,

reținerea stării de recidivă postcondamnatorie și pentru infracțiunile prevăzute

de art. 321 alin. (1) C. pen. și art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991,

confiscarea specială a cuțitului folosit la comiterea infracțiunii și aplicarea

art. 7 din Legea nr. 76/2009.

Prin decizia penală

nr. 91/A/2010 din 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul

declarat de procuror, a desființat în parte hotărârea atacată și, rejudecând:

A constatat că

infracțiunile de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și

liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. și infracțiunea

prevăzută de art. 1

1

din Legea nr. 61/1991 au fost săvârșite în

stare de recidivă postcondamnatorie și a aplicat dispozițiile art. 37 alin. (1)

lit. a) C. pen.

În temeiul art. 118 alin.

(1) lit. b) C. pen., a confiscat cuțitul folosit de inculpat și a aplicat

dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/2009 privind prelevarea de probe

biologice.

A menținut celelalte

dispoziții din hotărârea penală atacată.

A respins ca nefondat

apelul declarat de inculpatul G.H.I. împotriva sentinței penale nr. 151 din 08

iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 2921/85/2009.

Instanța de prim

control judiciar a reținut că susținerile inculpatului, în sensul că intenția

sa nu a fost aceea de a suprima viața victimei și că în speță fapta sa

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă

nu sunt fondate.

Inculpatul a susținut

că s-a apropiat de partea vătămată cu intenția de a purta o discuție cu aceasta

referitoare la reluarea conviețuirii și că, pentru că aceasta a refuzat să stea

de vorbă, a imobilizat-o, prinzându-i capul. În acest moment, partea vătămată a

întors capul și s-a lovit în șurubelnița pe care inculpatul o ținea în mână.

După ce s-a lovit în șurubelniță, victima a căzut, iar inculpatul a încercat să

o ridice, moment în care, ca urmare a opoziției manifestate de aceasta, s-au

produs celelalte leziuni.

Starea de fapt astfel

cum este prezentată de inculpat nu este susținută de nici un element probator.

Din declarațiile

părții vătămate rezultă că inculpatul a agresat-o prin surprindere, pe la spate

și că nu a încercat nici un moment să poarte o discuție cu ea. În declarațiile

date în cursul urmăririi penale, menținute și în fața instanței de fond,

aceasta arată constant că a fost prinsă din spate de cineva care i-a pus mâna

pe gură, inițial crezând că este vorba despre o glumă făcută de una dintre

colege, și abia apoi, când a observat lama unui cuțit a realizat că este

atacată – filele 20-22 dosar urmărire penală și 93 dosar fond. Aceste

declarații sunt susținute și de declarațiile martorei S.A. – fila 42 dosar

urmărire penală și 205 dosar fond, care arată că un bărbat a coborât dintr-o

mașină și a atacat-o din spate pe partea vătămată pe care a imobilizat-o, a

doborât-o la pământ și a lovit-o cu un cuțit.

De asemenea, susținerea

inculpatului în sensul că nu a intenționat să o lovească pe partea vătămată și

că leziunile acesteia s-au produs când încerca să o ajute să se ridice de la

pământ sunt infirmate și de declarațiile martorilor D.N. – fila 34 dosar

urmărire penală și 204 dosar fond și H.E. – fila 36 dosar urmărire penală care

arată în mod expres că l-au văzut pe inculpat lovind-o pe partea vătămată în

timp ce aceasta era căzută la pământ și țipa.

În aceste condiții,

în mod corect instanța de fond a reținut că acțiunea inculpatului de agresare a

părții vătămate a fost intenționată. În ceea ce privește scopul agresiunii,

corect s-a apreciat de către instanță că acesta a fost de a suprima viața

victimei și nu numai de a produce leziuni. Atacul realizat prin surprindere, pe

la spate, concomitent cu intenția de a imobiliza și lipsi partea de

posibilitatea de a solicita ajutor – sugerată de acoperirea gurii victimei cu

mâna, denotă intenția de a provoca leziuni grave acesteia. De asemenea,

obiectul folosit – cuțitul – și zona vizată prin agresiune – regiunea feței,

capului, gâtului, conduc la concluzia că inculpatul a urmărit suprimarea vieții

victimei. Susținerea inculpatului în sensul că obiectul folosit a fost o

șurubelniță nu un cuțit este infirmată de probe – partea vătămată indicând în

faza de urmărire penală faptul că a fost agresată cu un cuțit, iar această

susținere a fost confirmată de declarația martorei S.A. Faptul că în fața

instanței partea vătămată a precizat că nu poate spune cu certitudine cu ce

obiect a fost atacată nu este de natură să conducă la concluzia că declarațiile

inițiale ale acesteia au fost nesincere, ci mai degrabă că, urmare a

presiunilor la care a fost supusă de inculpat ulterior agresării, a încercat să

îi ușureze acestuia situația procesuală. Relevante sunt și concluziile

raportului de constare medico-legală din care rezultă că leziunile traumatice

s-au putut produce cu un corp tăietor înțepător ori o șurubelniță nu are

caracteristica de a fi un corp tăietor – fila 27 dosar urmărire penală.

Peste aceste elemente

obiective se grefează starea conflictuală dintre părți, probată de asemenea la

dosarul cauzei cu declarațiile martorilor T.I. și C.C. – fila 44, 46 dosar

urmărire penală și 94 dosar fond. Din declarațiile acestor martori rezultă că,

după despărțirea în fapt a soților, inculpatul a amenințat-o pe partea vătămată

că o omoară. Aceiași martori relevă că și după agresiune amenințările

inculpatului la adresa integrității fizice și a vieții părții vătămate au

continuat.

Faptul că partea

vătămată a manifestat abilitate în a se apăra și că leziunile nu au produs

efectul scontat nu conduc la modificarea intenției cu care inculpatul a

realizat agresiunea. De altfel, martorii au arătat că agresiunea a fost

întreruptă de faptul că la locul faptei s-au apropiat mai multe persoane ca

urmare a țipetelor victimei.

În consecință,

cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei este vădit

nefondată.

De asemenea, este

nefondată și cererea acestuia de achitare de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 1

1

din Legea nr. 61/1991. Astfel cum s-a arătat

mai sus din ansamblul probator a rezultat fără dubiu că inculpatul a atacat-o

pe partea vătămată cu un cuțit pe care îl avea asupra sa, astfel că sunt

întrunite și elementele constitutive ale infracțiunii de port fără drept a

cuțitului în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui viața sau

integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea

publică.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea reține că aceasta s-a realizat în

mod judicios, ținându-se seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

În ceea ce privește

apelul declarat de parchet acesta este fondat.

Într-adevăr, instanța

de fond, reținând că inculpatul a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 30

din 03 martie 2008 a Judecătoriei Brezoi la pedeapsa închisorii de 3 ani, cu

suspendarea condiționată a executării pedepse, a omis să rețină în privința

infracțiunilor prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. și art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991 existența stării de recidivă postcondamnatorie,

deși erau îndeplinite cerințele prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen.

Curtea a reținut, de

asemenea, că instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 118 lit. b) C.

pen. și să dispună confiscarea de la inculpat a cuțitului corp delict, precum

și, având în vedere natura infracțiunii săvârșite, să dispună aplicarea art. 7

din Legea nr. 76/2009 în privința inculpatului.

Împotriva deciziei

penale nr. 91/A/2010 din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.H.I., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

O primă critică

vizează greșita încadrare juridică a faptei în tentativă la infracțiunea de

omor calificat și deosebit de grav, aceasta întrunind elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât inculpatul

nu a avut intenția de a suprima viața soției sale, ci a urmărit să o determine

să se întoarcă în domiciliul conjugal.

Al doilea motiv de

recurs se referă la netemeinicia hotărârii atacate sub aspectul condamnării

sale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1

1

pct. 1 din

Legea nr. 61/1991, întrucât la săvârșirea faptei s-a folosit de o șurubelniță

pe care o avea asupra sa și nu de un cuțit.

Inculpatul solicită

schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor

calificat și deosebit de grav în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea unei pedepse corespunzătoare și achitarea sa pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991

în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen.

În drept, inculpatul

și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385

9

pct. 17 și 18 C.

proc. pen.

Examinând recursul

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că acesta este nefondat.

Probele administrate

au dovedit fără dubiu că la data de 19 iunie 2009, inculpatul a așteptat-o pe

soția sa pe str. M. din municipiul Sibiu, în apropierea locului de muncă al

victimei, unde i-a aplicat mai multe lovituri de intensitate ridicată, cu

cuțitul cu care era înarmat, în zona scalpului, feței și toracelui,

producându-i părții vătămate multiple plăgi tăiate și infirmitate permanentă

determinată de eviscerarea parțială a globului ocular.

Actele de agresiune

ale inculpatului s-au produs în stradă, în prezența trecătorilor și au cauzat

tulburarea liniștii publice.

Instanțele au

încadrat corect fapta inculpatului în dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la

art. 174, art. 175 lit. a), c), i) și art. 176 lit. a) C. pen., intenția

inculpatului de a suprima viața victimei rezultând din modalitatea în care

inculpatul a agresat-o.

Astfel, pe fondul

relațiilor conflictuale, preexistente și a amenințărilor adresate victimei,

inculpatul a așteptat-o pe aceasta în apropierea locului său de muncă, a

atacat-o prin surprindere, a imobilizat-o, a doborât-o la pământ și a lovit-o

cu un cuțit în zone vitale – feței, capului, gâtului, cu mare intensitate,

producându-i leziuni grave, descrise în raportul de constatare medico-legală

nr. 348/II/a/50 din 26 iunie 2009 al S.M.L. Sibiu.

Inculpatul s-a

folosit de un cuțit – instrument apt să producă moartea – și nu de o

șurubelniță, așa cum susține acesta, declarațiile sale fiind infirmate de

declarațiile inițiale ale părții vătămate ce se coroborează cu declarațiile

martorei S.A. și cu concluziile raportului de constatare medico-legală,

potrivit căruia leziunile au fost produse cu un corp tăietor-înțepător.

Faptul că, ulterior,

partea vătămată a susținut că nu știe cu certitudine cu ce obiect a fost

agresată se explică prin amenințările adresate acesteia de către inculpat,

chiar și după comiterea faptei.

Actele de agresiune

exercitate de inculpat asupra victimei au încetat ca urmare a faptului că în

zonă s-au strâns mai multe persoane alertate de strigătele părții vătămate.

Întrucât inculpatul a

atacat-o pe partea vătămată cu cuțitul pe care îl purta asupra sa, așa cum s-a

arătat, apare ca nefondată și cea de a doua critică formulată de acesta în

recurs.

Pedeapsa aplicată

inculpatului a fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor comise,

împrejurările săvârșirii acestora – în loc public, după ce a urmărit-o și

așteptat-o pe victimă, în prezența altor persoane, datele care circumstanțiază

persoana inculpatului.

Astfel, acesta nu a

recunoscut comiterea faptelor, susținând că a încercat să poarte o discuție cu

partea vătămată referitoare la reluarea căsniciei, aceasta a refuzat, motiv

pentru care a imobilizat-o, iar partea vătămată s-a lovit în șurubelnița pe

care inculpatul o ținea în mână.

Inculpatul s-a

sustras de la urmărire penală, a continuat să adreseze amenințări părții

vătămate și după comiterea faptei, este cunoscut cu antecedente penale, fiind

condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (1) C.

pen., ceea ce denotă periculozitatea inculpatului.

Față de

considerentele expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Conform dispozițiilor

art. 385

16

raportat la art. 381 C. proc. pen., va deduce prevenția

de la 10 octombrie 2009 la zi.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2), (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul G.H.I. împotriva deciziei penale nr. 91/A din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata

reținerii și a arestării preventive de la 1 octombrie 2009, la 12 ianuarie

2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă turcă se va

plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12

ianuarie 2011.