ÎCCJ, decizie (scj.ro #83934)

Provocare. Condiții. Acțiune civilă. Proporția culpelor. Despăgubiri Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Pedepsele. Individualizarea pedepselor Indice alfabetic: Drept penal - provocare - acțiune civilă C. pen ., art. 73 lit. b) 1. Tentativa la infracțiunea de omor este săvârșită în condițiile circumstanței atenuante legale a provocării, prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen ., dacă inculpatul, după ce a fost agresat de două persoane și a reușit să-și asigure scăparea prin fugă, a fost urmărit de cei doi agresori și de victima care s-a alăturat agresorilor, iar în momentul în care a fost ajuns din urmă de grupul format din cele trei persoane, a lovit victima cu un cuțit, interpretând, în mod justificat, în aceste circumstanțe, că și victima era un potențial agresor.

În acest caz, faptul că victima nu a exercitat acte de agresiune sau amenințare împotriva inculpatului nu înlătură existența circumstanței atenuante legale a provocării, întrucât în psihicul inculpatului a fost produsă starea de puternică tulburare sau emoție specifică provocării, ca urmare a pericolului la care inculpatul s-a considerat expus din partea grupului de persoane din care făcea parte victima. 2. În rezolvarea acțiunii civile alăturate acțiunii penale în cadrul procesului penal, dacă instanța reține existența circumstanței atenuante legale a provocării, stabilește proporția culpelor inculpatului și a victimei și, în cazul în care a stabilit în sarcina inculpatului o culpă în proporție de 70%, dispune obligarea inculpatului la despăgubiri pentru prejudiciul cert cauzat prin săvârșirea infracțiunii - atât prejudiciul efectiv, cât și beneficiul nerealizat - în proporție de 70%.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3337 din 27 septembrie 2010 Prin sentința nr. 19 din 3 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu, Secția penală, s-a dispus, în baza art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen ., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 99 și urm. C. pen ., condamnarea inculpatului G.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat. În baza art. 1 1 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată și modificată, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen . și art. 99 și urm. C. pen ., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 300 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de port, fără drept, de cuțit.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen ., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, iar în baza art. 71 C. pen . a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen . În baza art. 110 1 alin. (1) teza a ll-a C. pen ., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului, pe un termen de încercare de 5 ani, cu impunerea măsurilor de supraveghere prevăzute în art. 86 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen ., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen ., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc . pen . raportat la art. 998 și urm. C. civ . cu referire și la art. 1000 alin. (2) și art. 1003 C. civ ., a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente G.G. și G.L., către partea civilă C.O. la plata sumei de 355,5 lei cu titlu de daune materiale și 7.000 lei daune morale, stabilite pe baza unei culpe de 70% reținută în sarcina inculpatului. În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată, a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente G.G. și G.L., la plata sumei de 849 lei către Spitalul Clinic Județean Sibiu. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constat - pe baza probatoriului administrat - că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor menționate în rechizitoriu, comise în următoarele împrejurări de fapt: La data de 11 iulie 2008, între inculpatul minor G.G.

și numiții B.l . și B.V. - prieteni ai părții vătămate C.O., a avut loc un conflict în care părțile s-au agresat reciproc și și-au adresat injurii și amenințări. În respectiva împrejurare, martorul B.l . a fost sancționat în baza Legii nr. 61/1991, pentru fapta de a fi adresat inculpatului cuvinte jignitoare și amenințări cu acte de violență. Ulterior acestui incident, la data de 13 iulie 2008, frații B. și martorii D.V. și P.M., soția lui B.l ., partea vătămată C.O. și prietena sa au petrecut împreună, în afara orașului Sibiu. La întoarcerea spre casă, B.l . a fost anunțat telefonic de un lucrător de poliție că un autoturism al său, parcat spre vânzare într-un târg, fusese parțial distrus de către autori necunoscuți.

În urma discuțiilor purtate între cei aflați în compania păgubitului, s-a ajuns la concluzia că cel mai probabil inculpatul era autor al faptei, având în vedere conflictul derulat anterior între acesta și frații B. Cunoscând că inculpatul își petrecea serile în Parcul T., partea vătămată și martorii P.M. și D.V. - acesta din urmă amenințat și el de către inculpat - s-au hotărât să plece în căutarea inculpatului și să poarte o discuție cu el. Deplasarea spre Parcul T. s-a făcut cu autoturismul condus de B.l . La fața locului, din mașină au coborât martorii P.M. și D.V. și partea vătămată C.O., B.l . așteptându-i în afara parcului. Martorii P.M. și D.V. l-au văzut pe inculpat și, după o scurtă discuție care a degenerat, s-au îmbrâncit și încăierat, inculpatul reușind să scape și să fugă de cei doi.

Inculpatul a fost însă urmărit de martori, iar în momentul în care a fost prins, a ajuns și partea vătămată care a intervenit între cei trei, cu intenția de a-i despărți. În acest context, inculpatul a scos un cuțit pe care îl avea asupra sa și a aplicat părții vătămate o lovitură puternică în zona abdominală.

După consumarea agresiunii, partea vătămată a fost transportată la Spitalul Clinic Județean Sibiu, unde a rămas internată în perioada 13 iunie - 21 iulie 2008. În drept, activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost încadrată în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen . și art. 1 1 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată și modificată, ambele cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen . Pe baza probelor administrate și a împrejurărilor concrete în care s-au petrecut faptele, instanța a stabilit că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului au fost săvârșite în stare de provocare, inculpatul acționând sub impulsul temerii în care se afla, el fiind anterior urmărit și agresat de martorii P.M.

și D.V., cărora li s-a alăturat ulterior și partea vătămată, în a doua etapă a conflictului. În ceea ce privește latura civilă a procesului, față de gradul de culpă reținut în sarcina inculpatului, în proporție de 70%, au fost reduse corespunzător despăgubirile acordate Spitalului Clinic Județean Sibiu și părții vătămate C.O. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel procurorul, inculpatul și partea civilă C.O. Prin apelul declarat de partea civilă s-a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului, corelativ înlăturării circumstanței provocării, precum și admiterea în totalitate a pretențiilor formulate, inclusiv pentru diminuarea venitului în perioada concediului medical și pierderea unui contract de muncă cu angajatorul din Germania.

Prin decizia nr. 11/A din 3 martie 2010 a Curții de Apel Alba lulia , Secția pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul procurorului și desființată, în parte, sentința primei instanțe, iar în rejudecare, a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente G.G. și G.L., către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și la plata dobânzilor și penalităților aferente debitului principal, calculate până la data executării efective a obligației. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost respins apelul inculpatului, ca nefondat. Împotriva acestei decizii și, în esență, pentru aceleași motive, în termen legal, a declarat recurs partea civilă C.O.

Examinând cauza, în raport cu criticile invocate care se încadrează în cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și 17 1 C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente: Din situația de fapt corect reținută de instanțele anterioare, pe baza unei analize atente și coroborate a probelor administrate, rezultă în mod neîndoielnic că intimatul inculpat minor G.G. a săvârșit fapta de tentativă la omor asupra recurentei părți civile sub influența unei puternice tulburări și emoții, în înțelesul art. 73 lit. b) C. pen . Concluzia exprimată este susținută de împrejurările în care s-au petrecut faptele și de modul cum a acționat inculpatul.

Se reține, în acest sens, că reacția inculpatului a fost determinată de comportarea violentă a grupului de persoane din care făcea parte și recurenta parte civilă - manifestată în prima etapă a conflictului dintre părți - și care pornise în urmărirea inculpatului, după ce acesta reușise să-și asigure scăparea prin fugă. Lovirea părții civile a avut loc în momentul când inculpatul a fost ajuns de cei doi urmăritori ai săi, martorii D.V. și P.M., cărora li se alăturase între timp și partea civilă, inculpatul interpretând justificat, în circumstanțele cazului, că și această persoană era un potențial agresor al său.

Împrejurarea că partea civilă nu a exercitat direct acte de agresiune sau amenințare la adresa inculpatului este lipsită de relevanță în analiza efectuată, câtă vreme în psihicul inculpatului a fost produsă starea de emoție și puternică tulburare specifică provocării, ca urmare a pericolului la care s-a considerat expus din partea grupului de persoane din care făcea parte și recurenta parte civilă. Prin urmare, critica părții civile referitoare la greșita reținere a circumstanței provocării în favoarea inculpatului este neîntemeiată. Reținerea acestei circumstanțe produce consecințe directe în planul stabilirii pedepsei și în rezolvarea acțiunii civile. Referitor la suportarea prejudiciului în cazul culpei comune, criteriul principal pentru împărțirea prejudiciului între inculpat și victimă îl constituie contribuția cauzală la producerea pagubei, inculpatul urmând a răspunde corespunzător culpei sale.

În speță, în raport cu probele cauzei, în sarcina inculpatului a fost stabilită o culpă în proporție de 70% la săvârșirea faptei, situație în care despăgubirile acordate cu titlu de daune materiale și morale părții civile au fost corespunzător diminuate prin hotărârea primei instanțe. În ceea ce privește modul de stabilire al despăgubirilor cuvenite părții civile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 998 și urm. C. civ . și ale art. 1169 C. civ . Dispozițiile legale enunțate consacră regula reparării integrale a prejudiciului cauzat prin infracțiune, atât sub aspectul pierderii efectiv suferite, cât și a beneficiului de care cel ce a suferit-o a fost lipsit, sub condiția dovedirii certe a existenței prejudiciului ce se solicită a fi recuperat.

Or, în cauză, recurenta parte civilă nu a dovedit că diferența dintre salariul încasat și venitul obținut pe perioada concediului medical era superioară despăgubirii la care a fost obligat inculpatul prin hotărârea primei instanțe. Din copia carnetului de muncă rezultă că în perioada de 30 zile cât a durat incapacitatea de muncă, conform raportului de constatare medico-legală, veniturile părții civile au fost diminuate de la 1.652 lei la 1.144 lei, rezultând o diferență de 508 lei, la care s-a adăugat procentul de 30%, corespunzător propriei culpe a părții civile la producerea pagubei. De asemenea, se constată că în componenta despăgubirilor acordate nu putea fi inclusă nici paguba decurgând din pierderea pretinsului contract de muncă în străinătate, fiind corectă concluzia instanțelor cu privire la caracterul incert al prejudiciului reclamat de partea civilă.

Tot astfel, se constată că și daunele morale au fost corect stabilite în cauză. Și în aprecierea Înaltei Curți de Casație și Justiție despăgubirea de 7.000 lei, redusă corespunzător pe temeiul culpei comune, este de natură a asigura o acoperire justă și integrală a prejudiciului nepatrimonial cauzat părții civile, prin raportare la traumele fizice și psihice suferite prin agresiune și consecințele produse asupra sănătății, precum și la propria contribuție avută în săvârșirea faptei.

Examinând în continuare criticile părții civile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în operațiunea de stabilire a pedepsei, atât prima instanță, cât și instanța de apel au acordat semnificația cuvenită tuturor criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen . Deși infracțiunile săvârșite de inculpat se caracterizează printr-un grad ridicat de pericol social, având în vedere importanța relațiilor sociale ocrotite prin dispozițiile penale încălcate, pericolul social generic, reflectat și în limitele de pedeapsă, nu se identifică cu pericolul social concret, determinat pentru fiecare caz în parte de ansamblul datelor particulare ale cauzei. În aceste coordonate, nu se poate face abstracție de condițiile concrete în care inculpatul a acționat, conform celor reținute în prezentarea situației de fapt, de vârsta și situația personală a inculpatului, integrat în familie și societate, precum și de conduita bună avută înainte de comiterea faptelor.

Pe baza acestor elemente, se poate concluziona că inculpatul prezintă garanții reale de reeducare, măsurile de supraveghere stabilite pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei instituind un control suficient și adecvat pentru corijarea și formarea unui comportament corect din partea inculpatului. În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă. Notă: 1. În urma intrării în vigoare, la 25 noiembrie 2010, a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of.

nr. 714 din 26 octombrie 2010, cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc . pen . formează obiectul dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc . pen . 2. În urma republicării Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice în M. Of. nr. 77 din 31 ianuarie 2011, dispozițiile art. 1 1 alin. (1) pct. 1 se regăsesc în art. 2 alin. (1) pct. 1.