ÎCCJ, decizie (scj.ro #83934)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83934) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Provocare.

Condiții. Acțiune civilă. Proporția culpelor.

Despăgubiri

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea

generală. Pedepsele. Individualizarea pedepselor

Indice alfabetic:

Drept penal

-

provocare

-

acțiune civilă

C.

pen

.,

art. 73 lit. b)

1.

Tentativa la infracțiunea de omor este săvârșită în

condițiile circumstanței atenuante legale a provocării,

prevăzută în art. 73 lit. b) C.

pen

.,

dacă inculpatul, după ce a fost agresat de două persoane și

a reușit să-și asigure scăparea prin fugă, a fost

urmărit de cei doi agresori și de victima care s-a alăturat

agresorilor, iar în momentul în care a fost ajuns din urmă de grupul

format din cele trei persoane, a lovit victima cu un cuțit, interpretând,

în mod justificat, în aceste circumstanțe, că și victima era un

potențial agresor. În acest caz, faptul că victima nu a exercitat

acte de agresiune sau amenințare împotriva inculpatului nu

înlătură existența circumstanței atenuante legale a

provocării, întrucât în psihicul inculpatului a fost produsă starea

de puternică tulburare sau emoție specifică provocării, ca

urmare a pericolului la care inculpatul s-a considerat expus din partea

grupului de persoane din care făcea parte victima.

în cadrul procesului penal, dacă instanța reține existența

circumstanței atenuante legale a provocării, stabilește

proporția culpelor inculpatului și a victimei și, în cazul în

care a stabilit în sarcina inculpatului o culpă în proporție de 70%,

dispune obligarea inculpatului la despăgubiri pentru prejudiciul cert

cauzat prin săvârșirea infracțiunii - atât prejudiciul efectiv,

cât și beneficiul nerealizat - în proporție de 70%.

I.C.C.J., Secția

penală, decizia nr. 3337 din 27 septembrie 2010

Prin

sentința nr. 19 din 3 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul

Sibiu, Secția penală, s-a dispus, în baza art. 20 raportat la art.

174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen

., cu

aplicarea art. 73 lit. b) și art. 99 și urm. C.

pen

.,

condamnarea inculpatului G.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea

tentativei la infracțiunea de omor calificat.

În

baza art. 1

1

alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată

și modificată, cu aplicarea art. 73 lit. b) C.

pen

.

și art. 99 și urm. C.

pen

., a fost

condamnat același inculpat la pedeapsa de 300 lei amendă penală

pentru săvârșirea infracțiunii de port, fără drept, de

cuțit.

În

baza art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C.

pen

.,

au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să

execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, iar în baza art. 71 C.

pen

. a fost interzis inculpatului exercițiul

drepturilor civile prevăzute în art. 64

alin. (1) lit. a) teza a

ll-a

și b) C.

pen

.

În

baza art. 110

1

alin. (1) teza a

ll-a

C.

pen

., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei de 3 ani

închisoare aplicată

inculpatului, pe un termen de încercare de 5 ani, cu

impunerea măsurilor

de supraveghere prevăzute în art. 86

3

alin. (1) lit. a) - d) C.

pen

., iar în baza art. 71

alin. (5) C.

pen

., a fost suspendată executarea

pedepsei accesorii aplicată inculpatului.

În

baza art. 14 și art. 346 C.

proc

.

pen

. raportat la art. 998 și urm. C.

civ

. cu referire și la art. 1000 alin. (2) și

art. 1003 C.

civ

., a fost obligat inculpatul, în

solidar cu părțile responsabile civilmente G.G. și G.L., către

partea civilă C.O. la plata sumei de 355,5 lei cu titlu de

daune materiale și 7.000 lei daune morale,

stabilite pe baza unei culpe

de 70% reținută în sarcina

inculpatului.

În

baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată, a fost obligat

inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente G.G. și

G.L., la plata sumei de 849 lei către Spitalul Clinic Județean Sibiu.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță

a constat - pe baza probatoriului administrat

- că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor menționate

în rechizitoriu, comise în următoarele împrejurări de fapt:

La

data de 11 iulie 2008, între inculpatul minor G.G. și numiții

B.l

. și B.V. - prieteni ai părții vătămate

C.O., a avut loc un conflict în care părțile s-au agresat reciproc și

și-au adresat injurii și amenințări.

În respectiva împrejurare, martorul

B.l

.

a fost sancționat în

baza Legii nr. 61/1991, pentru fapta de a fi

adresat inculpatului cuvinte jignitoare și amenințări cu acte de

violență.

Ulterior

acestui incident, la data de 13 iulie 2008, frații B. și martorii

D.V. și P.M., soția lui

B.l

., partea vătămată

C.O. și prietena sa au petrecut împreună, în afara orașului

Sibiu.

La

întoarcerea spre casă,

B.l

. a fost anunțat

telefonic de un lucrător de poliție că un autoturism al său,

parcat spre vânzare într-un târg, fusese parțial distrus de către

autori necunoscuți.

În urma discuțiilor purtate între cei aflați în

compania păgubitului, s-a ajuns la concluzia că cel mai probabil

inculpatul era autor al faptei,

având în vedere conflictul derulat anterior între

acesta și frații B.

Cunoscând

că inculpatul își petrecea serile în Parcul T., partea vătămată

și martorii P.M. și D.V. - acesta din urmă amenințat și

el de către inculpat - s-au hotărât să plece în căutarea

inculpatului și să poarte o discuție cu el.

Deplasarea

spre Parcul T. s-a făcut cu autoturismul condus de

B.l

.

La fața locului, din mașină au

coborât

martorii P.M. și D.V. și partea vătămată C.O.,

B.l

. așteptându-i în afara parcului. Martorii P.M. și

D.V. l-au văzut pe inculpat și, după o scurtă discuție

care a degenerat, s-au îmbrâncit și încăierat, inculpatul reușind

să scape și să fugă de cei doi.

Inculpatul

a fost însă urmărit de martori, iar în momentul în care a fost prins,

a ajuns și partea vătămată care a intervenit între cei

trei, cu intenția de a-i despărți.

În acest context, inculpatul a scos un cuțit pe

care îl avea asupra

sa și a aplicat părții vătămate o

lovitură puternică în zona abdominală.

După

consumarea agresiunii, partea vătămată a fost transportată

la Spitalul

Clinic Județean Sibiu,

unde a rămas internată în perioada 13 iunie -

21 iulie 2008.

În

drept, activitatea infracțională desfășurată de

inculpat a fost încadrată în dispozițiile art. 20 raportat la art.

174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen

. și art.

1

1

alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată și

modificată, ambele cu aplicarea art. 99 și urm. C.

pen

.

Pe baza probelor administrate și a împrejurărilor

concrete în care

s-au petrecut faptele, instanța a stabilit că infracțiunile

reținute în sarcina inculpatului au fost săvârșite în stare de

provocare, inculpatul acționând sub impulsul temerii în care se afla, el

fiind anterior urmărit și agresat de martorii P.M. și D.V., cărora

li s-a alăturat ulterior și partea vătămată, în a doua

etapă a conflictului.

În

ceea ce privește latura civilă a procesului, față de gradul

de culpă reținut în sarcina inculpatului, în proporție de 70%,

au fost reduse corespunzător despăgubirile acordate Spitalului Clinic

Județean Sibiu și părții vătămate C.O.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel

procurorul,

inculpatul și partea civilă C.O.

Prin

apelul declarat de partea civilă s-a solicitat majorarea pedepsei aplicate

inculpatului, corelativ înlăturării circumstanței provocării,

precum și admiterea în totalitate a pretențiilor formulate, inclusiv

pentru

diminuarea venitului în perioada

concediului medical și pierderea unui

contract de muncă cu

angajatorul din Germania.

Prin decizia nr. 11/A din 3 martie 2010

a Curții

de Apel Alba

lulia

, Secția pentru cauze cu

minori și de familie, a fost admis apelul procurorului și desființată,

în parte, sentința primei instanțe, iar în rejudecare, a fost obligat

inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente G.G. și

G.L., către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență

Sibiu și la plata dobânzilor și penalităților aferente

debitului

principal, calculate până

la data executării efective a obligației.

Au

fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost

respins apelul inculpatului, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii

și, în esență,

pentru aceleași motive, în termen legal, a declarat recurs partea civilă

C.O.

Examinând cauza,

în raport cu criticile

invocate care se încadrează în cazurile de casare prevăzute

în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și 17

1

C.

proc

.

pen

., Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru

următoarele considerente:

Din

situația de fapt corect reținută de instanțele anterioare,

pe baza unei analize atente și coroborate a probelor administrate, rezultă

în mod neîndoielnic că intimatul inculpat minor G.G. a săvârșit

fapta de tentativă la omor asupra recurentei părți

civile sub influența unei puternice tulburări

și emoții, în înțelesul art. 73

lit. b) C.

pen

.

Concluzia exprimată este susținută de împrejurările

în care s-au

petrecut faptele și de modul cum a acționat

inculpatul.

Se

reține, în acest sens, că reacția inculpatului a fost determinată

de comportarea violentă a grupului de

persoane din care făcea parte și

recurenta parte civilă -

manifestată în prima etapă a conflictului dintre

părți - și care pornise în urmărirea

inculpatului, după ce acesta reușise

să-și asigure

scăparea prin fugă.

Lovirea părții civile a avut loc în momentul când

inculpatul a fost

ajuns de cei doi urmăritori ai săi, martorii

D.V. și P.M., cărora li se alăturase între timp și partea

civilă, inculpatul interpretând justificat, în circumstanțele

cazului, că și această persoană era un potențial

agresor al său.

Împrejurarea

că partea civilă nu a exercitat direct acte de agresiune sau amenințare

la adresa inculpatului este lipsită de

relevanță

în analiza efectuată, câtă vreme în psihicul inculpatului a fost

produsă starea de emoție și puternică

tulburare specifică provocării, ca

urmare a pericolului la

care s-a considerat expus din partea grupului de persoane din care făcea

parte și recurenta parte civilă.

Prin

urmare, critica părții civile referitoare la greșita reținere

a circumstanței provocării în favoarea inculpatului este neîntemeiată.

Reținerea

acestei circumstanțe produce consecințe directe în planul stabilirii

pedepsei și în rezolvarea acțiunii civile.

Referitor

la suportarea prejudiciului în cazul culpei comune, criteriul principal pentru împărțirea

prejudiciului între inculpat și victimă îl constituie contribuția

cauzală la producerea pagubei, inculpatul urmând a răspunde corespunzător

culpei sale.

În

speță, în raport cu probele cauzei, în sarcina inculpatului a

fost stabilită o culpă în proporție

de 70% la săvârșirea faptei, situație în care despăgubirile

acordate cu titlu de daune materiale și morale părții

civile

au fost corespunzător diminuate prin hotărârea primei instanțe.

În

ceea ce privește modul de stabilire al despăgubirilor cuvenite

părții civile, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta s-a realizat cu

respectarea

prevederilor art. 998 și urm. C.

civ

.

și ale art. 1169 C.

civ

.

Dispozițiile

legale enunțate consacră regula reparării integrale a

prejudiciului cauzat prin infracțiune, atât sub aspectul pierderii efectiv

suferite, cât și a beneficiului de care cel ce a suferit-o a fost lipsit,

sub condiția dovedirii certe a existenței prejudiciului ce se solicită

a fi recuperat.

Or,

în cauză, recurenta parte civilă nu a dovedit că diferența

dintre salariul

încasat și venitul

obținut pe perioada concediului medical era superioară despăgubirii

la care a fost obligat inculpatul prin hotărârea primei instanțe.

Din

copia carnetului de muncă rezultă că în perioada de 30 zile cât

a durat incapacitatea de muncă, conform raportului de constatare

medico-legală, veniturile părții civile au fost diminuate de la

1.652 lei la 1.144 lei, rezultând o diferență de 508 lei, la care s-a

adăugat procentul de 30%, corespunzător propriei culpe a părții

civile la producerea pagubei.

De

asemenea, se constată că în componenta despăgubirilor acordate

nu putea fi inclusă nici paguba decurgând din pierderea pretinsului

contract de muncă în străinătate, fiind corectă concluzia

instanțelor cu privire la caracterul incert al prejudiciului reclamat de

partea civilă.

Tot

astfel, se constată că și daunele morale au fost corect

stabilite în cauză.

Și

în aprecierea Înaltei Curți de Casație și Justiție despăgubirea

de 7.000 lei, redusă corespunzător pe temeiul culpei comune, este de

natură a asigura

o acoperire justă

și integrală a prejudiciului nepatrimonial cauzat părții

civile,

prin raportare la traumele fizice și psihice suferite prin agresiune și

consecințele produse asupra sănătății, precum și

la propria contribuție avută în săvârșirea faptei.

Examinând

în continuare criticile părții civile, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că, în operațiunea de stabilire a

pedepsei, atât prima instanță, cât și instanța de apel au

acordat semnificația cuvenită tuturor criteriilor prevăzute în art. 72 C.

pen

.

Deși

infracțiunile săvârșite de inculpat se caracterizează

printr-un grad ridicat de pericol social, având în vedere importanța relațiilor

sociale ocrotite prin dispozițiile penale încălcate, pericolul social

generic, reflectat și în limitele de pedeapsă, nu se identifică

cu pericolul social concret, determinat pentru fiecare caz în parte de

ansamblul datelor particulare ale cauzei.

În

aceste coordonate, nu se poate face abstracție de condițiile concrete

în care inculpatul a acționat, conform celor reținute în prezentarea

situației de fapt, de vârsta și situația personală a

inculpatului, integrat în familie și

societate, precum și de conduita bună

avută înainte de

comiterea faptelor.

Pe

baza acestor elemente, se poate concluziona că inculpatul prezintă

garanții reale de reeducare, măsurile de supraveghere stabilite pe

durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei

instituind un control suficient și adecvat pentru corijarea și

formarea unui comportament corect din partea inculpatului.

În

consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C.

proc

.

pen

., Înalta Curte de Casație și Justiție a

respins, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă.

Notă: 1. În urma intrării în

vigoare, la 25 noiembrie 2010, a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri

pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of.

nr. 714 din 26 octombrie 2010, cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin.

(1) pct. 17

1

C.

proc

.

pen

.

formează obiectul dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct.

17

2

C.

proc

.

pen

.

pentru sancționarea

faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a

ordinii și liniștii publice

în M. Of. nr. 77 din 31

ianuarie 2011, dispozițiile art. 1

1

alin. (1) pct. 1 se

regăsesc în art. 2 alin. (1) pct. 1.