ÎCCJ, decizie (scj.ro #84003)

Circumstanțe atenuante legale. Provocare Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Pedepsele. Individualizarea pedepselor Indice alfabetic: Drept penal - provocare C. pen ., art . 73 lit . b) Circumstanța atenuantă legală a provocării, prevăzută în art . 73 lit . b) C. pen ., constă în săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Un conflict vechi între inculpat și persoana vătămată, în legătură cu o suprafață de teren pentru care între inculpat și persoana vătămată a avut loc un proces, nu poate avea semnificația unei provocări, întrucât, pe de o parte, provocarea presupune o anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-l determina să acționeze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, iar pe de altă parte, provocarea trebuie să fie produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr . 2678 din 22 iulie 2009 Prin sentința nr . 60 din 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj , Secția penală, s-au dispus următoarele: În baza art . 20 raportat la art . 174 C. pen . a fost condamnat inculpatul A.R.

la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru tentativă la omor și s-a aplicat, în baza art . 65 C. pen ., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza a Il-a și b) C. pen . pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce urmează a fi executată, potrivit art . 66 C. pen ., după executarea pedepsei principale. În baza art . 192 alin. (1) și (2) C. pen ., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru violare de domiciliu. În baza art . 33 - 34 C. pen . au fost contopite pedepsele stabilite, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare sporită cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza a II-a și b) C. pen . pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza a II-a și b), în condițiile prevăzute în art . 71 C. pen . În baza art . 346 C. proc . pen ., s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea vătămată-parte civilă P.F. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 lei despăgubiri pentru daune morale. A fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile în sumă de 2.555,85 lei, cu dobânzile legale aferente până la data achitării, către partea civilă Spitalul Județean Gorj . Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Inculpatul A.R. și partea vătămată-parte civilă P.F.

sunt vecini în satul P., fiind în relații conflictuale de mai mult timp, datorită unei grădini pentru care aceștia s-au judecat la Judecătoria Tîrgu-Cărbunești . Pe fondul acestui conflict mai vechi, în data de 17 octombrie 2008, în jurul orelor 11 00 - 11 30 , inculpatul a pătruns pe nedrept în curtea locuinței părții civile P.F., având asupra sa un ciomag cu lungimea de 140 cm și două cuțite dintre care unul de tip briceag. În aceste împrejurări, inculpatul a lovit partea civilă cu ciomagul în zona capului, după care a părăsit curtea acesteia, întâlnindu-se cu martorul V.I., care se deplasa cu căruța spre locuința sa. Întrucât martorul amintit a văzut atât partea civilă plină de sânge în zona capului, aceasta fiind căzută pe o grămadă de gunoi în spatele casei, cât și pe inculpat părăsind curtea locuinței acesteia, V.I.

i-a reproșat inculpatului faptul că lovise partea vătămată. În această situație, inculpatul a scos din buzunar cuțitul tip briceag și a amenințat martorul, determinându-l să se deplaseze cu căruța pe o distanță de aproximativ 100 m. Inculpatul, observând că partea civilă trăiește, a pătruns din nou în curtea locuinței acesteia și a înjunghiat-o în regiunea toracică, după care a părăsit curtea locuinței, deplasându-se la domiciliul său. Alertați de martorul V.I., martorii N.V., B.I. și F.I. s-au deplasat la locuința părții vătămate pe care au găsit-o căzută, pe o grămadă de gunoi, sângerând puternic în zona capului și a toracelui, unde fusese lovită și înjunghiată.

Instanța de fond a reținut că inculpatul a avut intenția de a ucide victima, acționând sub forma intenției indirecte, iar aceste aspecte sunt demonstrate în cauză de următoarele: 1. inculpatul a pătruns pe nedrept în curtea părții vătămate, urmărind să fie singur cu aceasta și să obțină reușita acțiunii sale, profitând și de faptul că partea vătămată are vârsta înaintată; 2. inculpatul a folosit obiecte apte de a produce moartea, un cuțit și un ciomag, iar acestea, după forma și dimensiunile lor, puteau să conducă la rezultatul dorit de către acesta; 3. zona vizată și lezată prin acțiunea sa de către inculpat a fost zona interparietală , latero-toracică și intercostală, fiind zone puternic vascularizate, interesând vase de sânge esențiale pentru susținerea vieții; 4. inculpatul a acționat prin mai multe lovituri cu cele două obiecte pe care le avea asupra sa, acțiunea sa fiind oprită prin prezența martorului V.I., iar adâncimea tăieturilor în corpul victimei a fost diminuată mult de îmbrăcămintea groasă a părții vătămate, îmbrăcăminte purtată în momentul incidentului.

Prima instanță a arătat că situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu procesul-verbal de cercetare la fața locului încheiat de organele de poliție, procesul-verbal de efectuare a percheziției corporale, certificatul medico-legal, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, declarațiile părții civile P.F., declarațiile martorilor V.I., F.I., B.I., D.L., H.E., F.E., E.P. și B.M., care se coroborează cu declarațiile de recunoaștere parțială a faptei ale inculpatului A.R. Prin decizia nr . 117 din 25 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, Secția penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.R. Împotriva deciziei, inculpatul A.R. a declarat prezentul recurs.

Recursul a fost întemeiat pe cazul de casare prevăzut în art . 385 9 alin. (1) pct . 14 C. proc . pen ., solicitându-se casarea hotărârilor atacate și reducerea pedepsei sub minimul special al textului incriminator, prin reținerea circumstanței atenuante a provocării în favoarea inculpatului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru motivele ce se vor arăta, apreciază ca neîntemeiată critica inculpatului referitoare la greșita nereținere în favoarea sa a circumstanței atenuante a provocării prevăzută în art . 73 lit . b) C. pen . Potrivit art . 73 lit . b) C. pen ., constituie circumstanță atenuantă „săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.” Existența tulburării sau emoției, în sensul art . 73 lit . b) C. pen . și intensitatea acestora nu se pot reține de organul judiciar pe baza unei prezumții legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea acestora și fără a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective.

Astfel, întrucât dispozițiile art . 73 lit . b) C. pen . presupun atât examinarea unor împrejurări exterioare care influențează starea psihică a făptuitorului, cât și examinarea semnificației acestora asupra comportamentului făptuitorului, pe fondul inexistenței unor criterii cu valoare absolută (și, totodată, nesusceptibile de relativizare) referitoare la procesele psihice (criterii exacte pentru a se stabili dacă o anumită tulburare și-a avut sau nu sorgintea într-un impuls exterior determinant), nu se poate renunța total la criteriile obiective în aprecierea existenței sau inexistenței „stării de provocare.” Pentru reținerea „stării de provocare”, în sensul art . 73 lit . b) C. pen ., nu se poate face abstracție de unele criterii obiective, cum ar fi compararea reacției făptuitorului cu reacția „omului mediu” supus unei provocări similare, cerința unei anumite proporții între actul provocator și reacția făptuitorului, inclusiv prin observarea consecințelor faptei săvârșite ca urmare a actului provocator etc . În prezenta cauză, însă, nu se poate reține „starea de provocare”, în sensul art . 73 lit . b) C. pen ., nici prin utilizarea criteriilor subiective, și nici a celor obiective, deoarece: - între inculpat și partea vătămată exista un conflict anterior, de mai mult timp, pe fondul litigiului privind o grădină; - pe fondul acestui conflict vechi,

inculpatul este cel care a pătruns pe nedrept în curtea locuinței părții vătămate, înarmat fiind cu un ciomag și cu două cuțite, unul de tip briceag; - cel care a acționat a fost inculpatul, care a lovit inițial partea vătămată cu ciomagul în zona capului; - după amenințarea martorului V.I. cu briceagul (care i-a reproșat lovirea părții vătămate, acesta părăsind locul respectiv de teamă), inculpatul - văzând că partea vătămată trăiește - a pătruns din nou în curtea locuinței acesteia și a înjunghiat-o în regiunea toracică; - victima a fost găsită de persoanele alertate de martorul V.I., aceasta sângerând puternic în zona capului și a toracelui.

Inculpatul a negat înjunghierea părții vătămate, susținând că a lovit-o doar cu ciomagul în scop de a se apăra întrucât, în aceea zi, în jurul orelor 11 00 , i-a reproșat „faptul că-și ține porcii liberi”, iar aceasta i-a adresat cuvinte jignitoare, spunându-i că este bețiv, a aruncat cu bolovani către el și chiar a încercat să îl lovească cu sapa în cap. Această apărare a inculpatului a rămas doar o alegație, fiind lipsită de suport probator și, în consecință, nu poate fi examinată ca o situație ori o împrejurare faptică concretă în sensul art . 73 lit . b) C. pen . Conflictul preexistent între inculpat și victimă nu poate avea semnificația unei provocări care, potrivit art . 73 lit . b) C. pen ., presupune o anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-l determina să acționeze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții; de asemenea, acest conflict vechi (datând, conform declarațiilor inculpatului, de circa 20 de ani) nu constituie „o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.” Sunt însă probe care dovedesc comportamentul violent al inculpatului, mai ales pe fondul consumului de alcool (martorii E.P., N.V., D.L., V.I.

și B.I., fișa de cazier din care rezultă o condamnare pentru infracțiunile prevăzute în art . 192 alin. 1, art . 181 alin. 1 și art . 193 C. pen .). Inculpatul a fost, cu acordul său, ascultat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății în primă instanță și în recurs, recunoscând că poartă în permanență cuțit asupra sa, deoarece are dușmani. În recurs, inculpatul a susținut că a lovit victima, însă aceasta a căzut „în utilaje agricole înțepătoare.” Această apărare este categoric infirmată de certificatul medico-legal, în care se menționează că „P.F. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și corp tăietor înțepător (cuțit).” Cu ocazia controlului corporal al inculpatului au fost găsite asupra sa cele două cuțite, din care unul de tip briceag.

Examinând din oficiu hotărârile atacate, prin intermediul cazului de casare prevăzut în art . 385 9 alin. (1) pct . 14 C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție mai constată că individualizarea pedepselor aplicate inculpatului a fost corect realizată. Tentativa la omor, prevăzută în art . 20 raportat la art . 174 C. pen ., este pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar violarea de domiciliu, prevăzută în art . 192 alin. (1) și (2) C. pen ., este pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Pentru cele două infracțiuni, inculpatului i s-au aplicat pedepse de 6 ani închisoare și, respectiv, de 3 ani închisoare, acestea fiind, după caz, prima orientată spre media limitelor de pedeapsă, iar a doua egală cu minimul special al pedepsei prevăzute de textul incriminator, la stabilirea ambelor pedepse instanța de fond aplicând corect criteriile generale de individualizare prevăzute în art . 72 C. pen . (limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul concret al pericolului social, împrejurările săvârșirii faptei, datele personale ale inculpatului). Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază ca fiind întemeiate concluziile reprezentantului Ministerului Public, în sensul că nu se justifică reducerea pedepsei, fie și prin observarea datelor personale ale inculpatului: fișa de cazier și, de asemenea, portul permanent al cuțitului ce devenise, conform propriilor declarații, un obicei al inculpatului, indiferentă fiind motivația invocată.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă pe care inculpatul o va executa, răspunde atât scopului prevăzut în art . 52 C. pen . - fiind corect individualizată prin aplicarea criteriilor generale prevăzute în art . 72 C. pen ., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a pericolului social al faptei și datele personale ale acuzatului, pe de o parte, și sancțiunea aplicată, pe de altă parte. Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art . 385 15 pct . 1 lit . b) C. proc . pen ., a respins, ca nefondat , recursul declarat de inculpat.