ÎCCJ, decizie (scj.ro #84003)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84003) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Circumstanțe atenuante legale. Provocare

Cuprins pe materii:

Drept

penal. Partea generală. Pedepsele. Individualizarea pedepselor

Indice alfabetic:

Drept

penal

-

provocare

C.

pen

.,

art

. 73

lit

.

b)

Circumstanța atenuantă legală a provocării,

prevăzută în

art

. 73

lit

.

b) C.

pen

., constă în săvârșirea infracțiunii sub

stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din

partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a

demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Un conflict vechi

între inculpat și persoana vătămată, în legătură cu o suprafață de teren pentru

care între inculpat și persoana vătămată a avut loc un proces, nu poate avea

semnificația unei provocări, întrucât, pe de o parte, provocarea presupune o

anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-l determina să

acționeze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, iar pe de altă

parte, provocarea trebuie să fie produsă prin violență, printr-o atingere gravă

a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

I.C.C.J., Secția penală, decizia

nr

.

2678 din 22 iulie 2009

Prin sentința

nr

. 60 din 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul

Gorj

, Secția penală, s-au dispus următoarele:

În baza

art

.

20 raportat la

art

. 174 C.

pen

.

a fost condamnat inculpatul A.R. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru

tentativă la omor și s-a aplicat, în baza

art

. 65 C.

pen

., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute în

art

. 64 alin. (1)

lit

.

a) teza a

Il-a

și b) C.

pen

.

pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce urmează a fi executată, potrivit

art

. 66 C.

pen

., după executarea

pedepsei principale.

În baza

art

. 192

alin. (1) și (2) C.

pen

., a fost condamnat același

inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru violare de domiciliu.

În baza

art

. 33 -

34 C.

pen

. au fost contopite pedepsele stabilite,

fiind aplicată pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare sporită cu 6 luni,

urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în

art

. 64 alin. (1)

lit

. a) teza a

II-a și b) C.

pen

. pe o durată de 3 ani după

executarea pedepsei principale.

A fost interzisă inculpatului

exercitarea drepturilor prevăzute în

art

. 64 alin.

(1)

lit

. a) teza a II-a și b), în condițiile

prevăzute în

art

. 71 C.

pen

.

În baza

art

.

346 C.

proc

.

pen

., s-a

admis acțiunea civilă exercitată de partea vătămată-parte civilă P.F. și a fost

obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 lei despăgubiri pentru daune

morale.

A fost obligat inculpatul la

plata despăgubirilor civile în sumă de 2.555,85 lei, cu dobânzile legale

aferente până la data achitării, către partea civilă Spitalul Județean

Gorj

.

Pentru a dispune în acest sens,

prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul A.R. și partea

vătămată-parte civilă P.F. sunt vecini în satul P., fiind în relații

conflictuale de mai mult timp, datorită unei grădini pentru care aceștia s-au

judecat la Judecătoria

Tîrgu-Cărbunești

.

Pe fondul acestui conflict mai

vechi, în data de 17 octombrie 2008, în jurul orelor 11

00

- 11

30

,

inculpatul a pătruns pe nedrept în curtea locuinței părții civile P.F., având

asupra sa un ciomag cu lungimea de 140

cm

și două

cuțite dintre care unul de tip briceag.

În aceste împrejurări,

inculpatul a lovit partea civilă cu ciomagul în zona capului, după care a

părăsit curtea acesteia, întâlnindu-se cu martorul V.I., care se deplasa cu

căruța spre locuința sa. Întrucât martorul amintit a văzut atât partea civilă

plină de sânge în zona capului, aceasta fiind căzută pe o grămadă de gunoi în

spatele casei, cât și pe inculpat părăsind curtea locuinței acesteia, V.I. i-a

reproșat inculpatului faptul că lovise partea vătămată.

În această situație, inculpatul

a scos din buzunar cuțitul tip briceag și a amenințat martorul, determinându-l

să se deplaseze cu căruța pe o distanță de aproximativ 100 m.

Inculpatul, observând că partea

civilă trăiește, a pătruns din nou în curtea locuinței acesteia și a

înjunghiat-o în regiunea toracică, după care a părăsit curtea locuinței,

deplasându-se la domiciliul său.

Alertați de martorul V.I.,

martorii N.V., B.I. și F.I. s-au deplasat la locuința părții vătămate pe care au

găsit-o căzută, pe o grămadă de gunoi, sângerând puternic în zona capului și a

toracelui, unde fusese lovită și înjunghiată.

Instanța de fond a reținut că

inculpatul a avut intenția de a ucide victima, acționând sub forma intenției

indirecte, iar aceste aspecte sunt demonstrate în cauză de următoarele:

nedrept în curtea părții vătămate, urmărind să fie singur cu aceasta și să

obțină reușita acțiunii sale, profitând și de faptul că partea vătămată are

vârsta înaintată;

apte de a produce moartea, un cuțit și un ciomag, iar acestea, după forma și

dimensiunile lor, puteau să conducă la rezultatul dorit de către acesta;

acțiunea sa de către inculpat a fost zona

interparietală

,

latero-toracică

și intercostală, fiind zone puternic

vascularizate, interesând vase de sânge esențiale pentru susținerea vieții;

lovituri cu cele două obiecte pe care le avea asupra sa, acțiunea sa fiind

oprită prin prezența martorului V.I., iar adâncimea tăieturilor în corpul

victimei a fost diminuată mult de îmbrăcămintea groasă a părții vătămate,

îmbrăcăminte purtată în momentul incidentului.

Prima instanță a arătat că

situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu procesul-verbal

de cercetare la fața locului încheiat de organele de poliție, procesul-verbal

de efectuare a percheziției corporale, certificatul medico-legal, raportul de

expertiză medico-legală psihiatrică, declarațiile părții civile P.F.,

declarațiile martorilor V.I., F.I., B.I., D.L., H.E., F.E., E.P. și B.M., care

se coroborează cu declarațiile de recunoaștere parțială a faptei ale

inculpatului A.R.

Prin decizia

nr

. 117 din 25 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, Secția

penală, a respins ca

nefondat

apelul declarat de

inculpatul A.R.

Împotriva deciziei, inculpatul

A.R. a declarat prezentul recurs.

Recursul a fost întemeiat pe

cazul de casare prevăzut în

art

. 385

9

alin. (1)

pct

. 14 C.

proc

.

pen

., solicitându-se casarea hotărârilor atacate și

reducerea pedepsei sub minimul special al textului incriminator, prin reținerea

circumstanței atenuante a provocării în favoarea inculpatului.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, pentru motivele ce se vor arăta, apreciază ca neîntemeiată critica

inculpatului referitoare la greșita nereținere în favoarea sa a circumstanței

atenuante a provocării prevăzută în

art

. 73

lit

. b) C.

pen

.

Potrivit

art

.

73

lit

. b) C.

pen

.,

constituie circumstanță atenuantă „săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei

puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei

vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei

sau prin altă acțiune ilicită gravă.”

Existența tulburării sau

emoției, în sensul

art

. 73

lit

.

b) C.

pen

. și intensitatea acestora nu se pot reține

de organul judiciar pe baza unei prezumții legale, ci trebuie stabilite în mod

concret, pe bază de probe, în principal prin utilizarea unor criterii

subiective, însă fără absolutizarea acestora și fără a exclude total ipoteza

utilizării unor criterii obiective.

Astfel, întrucât dispozițiile

art

. 73

lit

. b) C.

pen

. presupun atât examinarea unor împrejurări exterioare

care influențează starea psihică a făptuitorului, cât și examinarea

semnificației acestora asupra comportamentului făptuitorului, pe fondul

inexistenței unor criterii cu valoare absolută (și, totodată,

nesusceptibile

de relativizare) referitoare la procesele

psihice (criterii exacte pentru a se stabili dacă o anumită tulburare și-a avut

sau nu sorgintea într-un impuls exterior determinant), nu se poate renunța

total la criteriile obiective în aprecierea existenței sau inexistenței „stării

de provocare.”

Pentru reținerea „stării de

provocare”, în sensul

art

. 73

lit

.

b) C.

pen

., nu se poate face abstracție de unele

criterii obiective, cum ar fi compararea reacției făptuitorului cu reacția

„omului mediu” supus unei provocări similare, cerința unei anumite proporții

între actul provocator și reacția făptuitorului, inclusiv prin observarea

consecințelor faptei săvârșite ca urmare a actului provocator

etc

.

În prezenta cauză, însă, nu se poate reține

„starea de provocare”, în sensul

art

. 73

lit

. b) C.

pen

., nici prin

utilizarea criteriilor subiective, și nici a celor obiective, deoarece:

- între inculpat și partea

vătămată exista un conflict anterior, de mai mult timp, pe fondul litigiului

privind o grădină;

- pe fondul acestui conflict vechi,

inculpatul este cel care a pătruns pe nedrept în curtea locuinței părții

vătămate, înarmat fiind cu un ciomag și cu două cuțite, unul de tip briceag;

- cel care a acționat a fost

inculpatul, care a lovit inițial partea vătămată cu ciomagul în zona capului;

- după amenințarea martorului

V.I. cu briceagul (care i-a reproșat lovirea părții vătămate, acesta părăsind

locul respectiv de teamă), inculpatul - văzând că partea vătămată trăiește - a

pătruns din nou în curtea locuinței acesteia și a înjunghiat-o în regiunea

toracică;

-

victima

a fost găsită de persoanele alertate de martorul V.I., aceasta sângerând

puternic în zona capului și a toracelui.

Inculpatul a negat înjunghierea

părții vătămate, susținând că a lovit-o doar cu ciomagul în scop de a se apăra

întrucât, în aceea zi, în jurul orelor 11

00

, i-a reproșat „faptul

că-și ține porcii liberi”, iar aceasta i-a adresat cuvinte jignitoare,

spunându-i că este bețiv, a aruncat cu bolovani către el și chiar a încercat să

îl lovească cu sapa în cap.

Această apărare a inculpatului

a rămas doar o alegație, fiind lipsită de suport probator și, în consecință, nu

poate fi examinată ca o situație ori o împrejurare faptică concretă în sensul

art

. 73

lit

. b) C.

pen

.

Conflictul preexistent între inculpat și victimă

nu poate avea semnificația unei provocări care, potrivit

art

.

73

lit

. b) C.

pen

.,

presupune o anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-l

determina să acționeze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții; de

asemenea, acest conflict vechi (datând, conform declarațiilor inculpatului, de

circa 20 de ani) nu constituie „o provocare din partea persoanei vătămate,

produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin

altă acțiune ilicită gravă.”

Sunt însă probe care dovedesc

comportamentul violent al inculpatului, mai ales pe fondul consumului de alcool

(martorii E.P., N.V., D.L., V.I. și B.I., fișa de cazier din care rezultă o

condamnare pentru infracțiunile prevăzute în

art

. 192

alin. 1,

art

. 181

alin.

1 și

art

. 193 C.

pen

.).

Inculpatul a fost, cu acordul

său, ascultat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății în

primă instanță și în recurs, recunoscând că poartă în permanență cuțit asupra

sa, deoarece are dușmani.

În recurs, inculpatul a

susținut că a lovit victima, însă aceasta a căzut „în utilaje agricole

înțepătoare.”

Această apărare este categoric

infirmată de certificatul medico-legal, în care se menționează că „P.F.

prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și

corp tăietor înțepător (cuțit).” Cu ocazia controlului corporal al inculpatului

au fost găsite asupra sa cele două cuțite, din care unul de tip briceag.

Examinând din oficiu hotărârile

atacate, prin intermediul cazului de casare prevăzut în

art

.

385

9

alin. (1)

pct

. 14 C.

proc

.

pen

., Înalta Curte de

Casație și Justiție mai constată că individualizarea pedepselor aplicate

inculpatului a fost corect realizată.

Tentativa la omor, prevăzută în

art

. 20 raportat la

art

.

174 C.

pen

., este pedepsită cu închisoare de la 5 la

10 ani, iar violarea de domiciliu, prevăzută în

art

.

192 alin. (1) și (2) C.

pen

., este pedepsită cu

închisoare de la 3 la 10 ani.

Pentru cele două infracțiuni,

inculpatului i s-au aplicat pedepse de 6 ani închisoare și, respectiv, de 3 ani

închisoare, acestea fiind, după caz, prima orientată spre media limitelor de

pedeapsă, iar a doua egală cu minimul special al pedepsei prevăzute de textul

incriminator, la stabilirea ambelor pedepse instanța de fond aplicând corect

criteriile generale de individualizare prevăzute în

art

.

72 C.

pen

. (limitele de pedeapsă prevăzute de lege,

gradul concret al pericolului social, împrejurările săvârșirii faptei, datele

personale ale inculpatului).

Înalta Curte de Casație și

Justiție apreciază ca fiind întemeiate concluziile reprezentantului

Ministerului Public, în sensul că nu se justifică reducerea pedepsei, fie și

prin observarea datelor personale ale inculpatului: fișa de cazier și, de

asemenea, portul permanent al cuțitului ce devenise, conform propriilor

declarații, un obicei al inculpatului, indiferentă fiind motivația invocată.

În consecință, Înalta Curte de

Casație și Justiție apreciază că pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare,

pedeapsă pe care inculpatul o va executa, răspunde atât scopului prevăzut în

art

. 52 C.

pen

. - fiind corect

individualizată prin aplicarea criteriilor generale prevăzute în

art

. 72 C.

pen

., cât și

principiului proporționalității între gravitatea concretă a pericolului social

al faptei și datele personale ale acuzatului, pe de o parte, și sancțiunea

aplicată, pe de altă parte.

Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație

și Justiție, în temeiul

art

. 385

15

pct

. 1

lit

. b) C.

proc

.

pen

., a respins, ca

nefondat

, recursul declarat de inculpat.