ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3426/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3426/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1301/COM din 10 octombrie 2007, îndreptată prin încheierea din data de 19 februarie 2008, Tribunalul Bihor a admis contestația formulată de contestatorii B.H.R., S.I.Ș. și C.V. în contradictor cu intimata C. Beiuș reprezentată prin U.J.C.C. Bihor și, în consecință a dispus anularea hotărârii A.G.O.A. și A.G.E.A. a membrilor cooperatori ai pârâtei din data de 28 martie 2007, respingând excepția inadmisibilității cererii promovată de intimată. În motivarea sentinței s-a reținut că din procesul - verbal de ședință rezultă că hotărârea A.G.O.A. a fost adoptată cu unanimitate de voturi iar la hotărârea A.G.E.A.
de vânzare spații a existat o opoziție fără a se indica numele persoanei, motiv pentru care excepția inadmisibilității invocată de intimată a fost respinsă, prevederile art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005 fiind respectate. Temeinicia pe fond a cererii s-a apreciat în raport de dispozițiile art. 36 alin. (1) și art. 34 alin. (4) din Legea nr. 1/2005. S-a statuat că față de numărul de membri înregistrați la Registrul Comerțului de 61, prezența la adunare a 33 de membri a întrunit cvorumul legal, susținerile contestatorilor sub acest aspect nefiind întemeiate.
În privința modului de convocare s-a reținut că intimata a optat pentru modalitatea de convocare constând în semnarea convocatorului de către fiecare membru cooperator și publicarea într-un ziar de largă răspândire cu cel puțin 15 zile de data alegerii, dar din convocatorul depus la dosar a rezultat că au fost încălcate prevederile art. 34 pct. 4 din Legea nr. 1/2005 și art. 12 pct. 5 din Statut, 14 membri nesemnând convocatorul, iar cinci membri nefiind anunțați, situație în care în baza art. 44 din Legea nr. 1/2005 contestațiile s-au apreciat a fi întemeiate. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 6 din 8 aprilie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SCC C. Beiuș, criticile apelantei cu privire la nelegalitatea și netemeinicia sentinței apelate fiind înlăturate motivat de considerentele care urmează.
Critica privind pronunțarea asupra a ceea ce nu s-a cerut a fost înlăturată față de precizarea la acțiune consemnată în încheierea de ședință din 3 octombrie 2007, în sensul că reclamanții contestă ambele hotărâri ale adunării generale din 28 martie 2008, aspect care rezultă și din concluziile aflate la dosarul de fond.
În ce privește anularea de către instanța de fond a adunărilor generale, în loc de hotărârile adunărilor generale, reprezintă o eroare materială care, de altfel, a și fost îndreptată prin încheierea din 19 februarie 2008. În mod corect, instanța de fond a reținut nelegalitatea convocării adunărilor generale în raport de modalitatea de convocare pentru care s-a optat și prevederile art. 34 alin. (4) din Legea nr. 1/2005 și ale art. 12 alin. (5) din actul constitutiv, convocatorul nefiind semnat de fiecare membru cooperator iar acesta nu cuprindea ordinea de zi cu menționarea explicită a tuturor problemelor supuse dezbaterii, chiar dacă cel publicat în ziar întrunea condițiile legale. În contra deciziei menționate a declarat recurs pârâta SCC C. Beiuș pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., reiterând în esență criticile formulate în apel, și anume: - instanțele s-au pronunțat extrapetita, reclamanții solicitând prin acțiune să se constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 28 martie 2007 iar nu anularea hotărârii adunării generale ordinare și extraordinare din data de 28 martie 2007; - greșit instanța de apel a interpretat dispozițiile art. 34 alin. (4) din Legea nr. 1/2005 și respectiv actul constitutiv întrucât anunțul din presă are ca scop complinirea convocatorului scris, iar nerespectarea art. 34 nu este sancționată de lege cu nulitatea actelor astfel îndeplinite. Recurenta a solicitat în principal modificarea hotărârilor pronunțate în sensul respingerii acțiunii și în subsidiar, modificarea acestora în parte în senul menținerii soluției cu privire la hotărârea A.G.O.A.
și respingerea acțiunii cât privește hotărârea A.G.E.A. din 28 martie 2007. Intimații nu au depus întâmpinări la dosar. Recursul nu este fondat. Cu privire la critica extra petita, este de observat că aceasta nu are ca obiect decizia atacată și considerentele acesteia din perspectiva modului prin care această critică formulată împotriva sentinței i-a fost respinsă de instanța de apel, motiv pentru care ea nu poate fi analizată și primită, fiind fără obiect.
Nici critica greșitei interpretări a prevederilor art. 34 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației nu poate fi primită, aceasta deoarece, în mod corect instanța de apel a apreciat asupra necesității condiției semnării convocatorului de fiecare membru cooperator și a obligației ca acesta să cuprindă menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării, fără a distinge după felul adunării, ordinară sau extraordinară, interpretarea dată fiind una corectă, textul de lege stabilind explicit condițiile menționate. Susținerile recurentei în sensul că lacunele convocatorului supus semnării pot fi acoperite prin convocatorul dat publicității în presă nu au suport în lege, art. 34 mai sus citat neoperând o atare distincție și deci, ele nu pot fi primite.
Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SCC C. Beiuș, prin U.J.C.C. Bihor, împotriva deciziei nr. 6 din 8 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.