ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2785/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

10816 din 20 octombrie 2008 pronunțată în dosar nr. 12688/3/2008 al

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis acțiunea formulată

de reclamanta SC E.B. SA împotriva pârâtei C.N.T.E.E.T. SA București, cu

consecința obligării acesteia la plata sumei de 2.888.162,17 lei cu titlu de

penalități de întârziere și 31.973,14 lei cheltuieli de judecată către

reclamantă.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a solicitat

obligarea pârâtei la plata sumei anterior menționate, în temeiul Convenției de

participare la piața de echilibrare nr. C 278 din 28 noiembrie 2005 având ca

obiect vânzarea și cumpărarea de energie electrică pe piața de echilibrare și

respectiv a Convenției de asumare a responsabilității echilibrării nr. 277 din

aceeași dată al cărui obiect constă în vânzarea și cumpărarea de energie

electrică, ca urmare a producerii dezechilibrării de producție și consum, în

conformitate cu prevederile Codului comercial al pieței angro de energie

electrică și cu alte norme specifice.

Prin aceste convenții

părțile au stabilit modalitatea de decontare în sensul că reclamanta emite, în

prima zi financiară din a treia lună care urmează fiecărei luni de contract, o

factură care va cuprinde valorile energiei de echilibrare efectiv livrate,

corespunzător reglajului de creștere de putere stabilit prin nota de informare

transmisă de SC O. SA, în calitate de societate comercială licențiată de A.N.R.E.

ca operator al pieței de energie electrică. Contravaloarea facturilor astfel

emise urma să fie achitată de pârâtă în 7 zile financiare de la emitere, sub

sancțiunea plății penalităților de întârziere în cazul neîndeplinirii

obligației la scadență.

Tribunalul, constatând că

deși reclamanta nu a respectat întocmai procedura de emitere a facturilor, a

calculat corect scadența fiecărei facturi, a admis acțiunea înlăturând totodată

apărarea pârâtei conform căreia, în speță sunt aplicabile prevederile Codului

comercial al pieței angro de energie electrică și nu ale convențiilor

menționate. Sub aspectul scadenței, reține prima instanță, nu există nicio

contradicție, pentru că aceste prevederi fie că sunt cuprinse în convenții, fie

că sunt incluse în cod, stabilesc același moment, respectiv, efectuarea plății în

termen de 7 zile financiare de la emitere.

Totodată, faptul că alți

participanți la piața de energie electrică nu și-au îndeplinit propriile

obligații de plată, nu poate avea drept efect înlăturarea obligației de plată a

pârâtei, în condițiile în care prin convențiile menționate aceasta datorează

penalități de întârziere independent de încasarea prețului de la alți

beneficiari, împotriva cărora, de altfel, are deschisă calea pentru recuperarea

pierderilor suferite din această cauză.

Apelul declarat de pârâtă a

fost respins, ca nefondat, prin decizia comercială nr. 62 din 6 februarie 2009

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, cu motivarea

că este lipsită de relevanță împrejurarea că reclamanta a emis facturile cu

nerespectarea modalității și termenelor stabilite de părți de comun acord,

deoarece data scadenței a fost corect stabilită.

De asemenea, au fost

înlăturate și criticile formulate de apelantă în opinia căreia în speță nu se

aplică cele două convenții ci Codul comercial al pieței angro de energie

electrică, care au un caracter derogator, în considerarea faptului că față de

asumarea obligației de plată a penalităților de întârziere, prin contractele

încheiate, pârâta nu poate invoca cu succes exonerarea sa de la plata acestor

penalități.

Împotriva acestei decizii a

formulat recurs pârâta C.N.T.E.E.T. SA București criticând-o pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor

recurenta invocă faptul că instanțele nu au sesizat că dispozițiile

convențiilor încheiate între părți și ale Codului comercial al pieței angro de

energie electrică trebuie interpretate și aplicate unitar, în sensul că

prevederile acestui cod se aplică cu prioritate față de clauzele contractuale,

după cum rezultă din art. 43 din Convenția C 278/2005 și respectiv art. 37 din

Convenția C 277/2005.

Consecința aplicării

dispozițiilor din cod cu privire la plata penalităților, arată recurenta, este

aceea că penalitățile sunt datorate doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ

două condiții, adică penalitățile se calculează de la scadență potrivit art. 32

și 37 din cele două convenții însă suma datorată cu acest titlu va fi achitată

numai după încasarea plăților de la ceilalți participanți pe piața de

echilibrare a energiei electrice, proporțional cu participația dreptului de

încasare al fiecărui participant.

Dar, susține recurenta, în

condițiile în care participanții la piața de energie electrică nu și-au

îndeplinit propriile obligații, rezultă că nu i se poate imputa nicio culpă

pentru întârzierea în efectuarea plăților, situație care nu are semnificația

unei exonerări de plată ci doar o condiționare a momentului, care poate fi cel

din convenții, sau în situația neîncasării sau încasării parțiale, plata va

putea fi făcută doar după efectuarea plăților de către ceilalți participanți la

piața de echilibrare.

Analizând recursul formulat

prin prisma motivelor invocate și raportat la temeiurile de drept indicate, cu

precizarea că pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., este doar menționat, fără o

dezvoltare corespunzătoare, Curtea constată că nu sunt fondate nici criticile

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Sub aceste aspecte, Curtea

va reține că ambele instanțe au interpretat corect clauzele convențiilor și ale

codului referitoare la existența obligației de plată a penalităților de

întârziere pentru ipoteza neîndeplinirii la scadență a sumelor datorate de

pârâtă.

În privința scadenței, deși

nu au fost respectate procedura și termenele de emitere a facturilor, totuși

acest moment a fost corect stabilit ca fiind la 7 zile financiare de la

emiterea facturilor de către reclamantă, după cum prevedeau cele două convenții

și respectiv dispozițiile codului. În această privință, de altfel, dispozițiile

contractuale și ale codului nu sunt contradictorii.

Prin urmare, data scadenței,

ca moment ce interesează în modul de calcul al penalităților fiind corect

stabilită, rezultă că nerespectarea procedurii și datelor de emitere a

facturilor din litigiu nu are consecințe în privința cuantumului penalităților

și respectiv a perioadei pentru care au fost emise facturile din litigiu.

Pe de altă parte, pârâta,

prin poziția procesuală adoptată pe parcursul derulării litigiului în fața

primei instanțe a avut obiecțiuni doar cu privire la aceste aspecte, precizând

însă că se impune modificarea datelor de emitere a facturilor pentru a se putea

deconta.

De altfel, și prin recursul

declarat, în realitate, pârâta nu contestă existența obligației de plată

susținând doar că se impune amânarea acestui moment până la încasarea

propriilor debite de la ceilalți participanți la piața de echilibrare.

În aceste condiții, Curtea

constată că decizia recurată este legală, astfel încât va fi menținută, ca

atare, ca efect al respingerii recursului declarat de pârâtă, conform art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta C.N.T.E.E.T. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 62 din 6

februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 noiembrie 2009.