ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2785/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 10816 din 20 octombrie 2008 pronunțată în dosar nr. 12688/3/2008 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E.B. SA împotriva pârâtei C.N.T.E.E.T. SA București, cu consecința obligării acesteia la plata sumei de 2.888.162,17 lei cu titlu de penalități de întârziere și 31.973,14 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei anterior menționate, în temeiul Convenției de participare la piața de echilibrare nr. C 278 din 28 noiembrie 2005 având ca obiect vânzarea și cumpărarea de energie electrică pe piața de echilibrare și respectiv a Convenției de asumare a responsabilității echilibrării nr. 277 din aceeași dată al cărui obiect constă în vânzarea și cumpărarea de energie electrică, ca urmare a producerii dezechilibrării de producție și consum, în conformitate cu prevederile Codului comercial al pieței angro de energie electrică și cu alte norme specifice.

Prin aceste convenții părțile au stabilit modalitatea de decontare în sensul că reclamanta emite, în prima zi financiară din a treia lună care urmează fiecărei luni de contract, o factură care va cuprinde valorile energiei de echilibrare efectiv livrate, corespunzător reglajului de creștere de putere stabilit prin nota de informare transmisă de SC O. SA, în calitate de societate comercială licențiată de A.N.R.E. ca operator al pieței de energie electrică. Contravaloarea facturilor astfel emise urma să fie achitată de pârâtă în 7 zile financiare de la emitere, sub sancțiunea plății penalităților de întârziere în cazul neîndeplinirii obligației la scadență.

Tribunalul, constatând că deși reclamanta nu a respectat întocmai procedura de emitere a facturilor, a calculat corect scadența fiecărei facturi, a admis acțiunea înlăturând totodată apărarea pârâtei conform căreia, în speță sunt aplicabile prevederile Codului comercial al pieței angro de energie electrică și nu ale convențiilor menționate. Sub aspectul scadenței, reține prima instanță, nu există nicio contradicție, pentru că aceste prevederi fie că sunt cuprinse în convenții, fie că sunt incluse în cod, stabilesc același moment, respectiv, efectuarea plății în termen de 7 zile financiare de la emitere.

Totodată, faptul că alți participanți la piața de energie electrică nu și-au îndeplinit propriile obligații de plată, nu poate avea drept efect înlăturarea obligației de plată a pârâtei, în condițiile în care prin convențiile menționate aceasta datorează penalități de întârziere independent de încasarea prețului de la alți beneficiari, împotriva cărora, de altfel, are deschisă calea pentru recuperarea pierderilor suferite din această cauză. Apelul declarat de pârâtă a fost respins, ca nefondat, prin decizia comercială nr. 62 din 6 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, cu motivarea că este lipsită de relevanță împrejurarea că reclamanta a emis facturile cu nerespectarea modalității și termenelor stabilite de părți de comun acord, deoarece data scadenței a fost corect stabilită.

De asemenea, au fost înlăturate și criticile formulate de apelantă în opinia căreia în speță nu se aplică cele două convenții ci Codul comercial al pieței angro de energie electrică, care au un caracter derogator, în considerarea faptului că față de asumarea obligației de plată a penalităților de întârziere, prin contractele încheiate, pârâta nu poate invoca cu succes exonerarea sa de la plata acestor penalități. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C.N.T.E.E.T. SA București criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că instanțele nu au sesizat că dispozițiile convențiilor încheiate între părți și ale Codului comercial al pieței angro de energie electrică trebuie interpretate și aplicate unitar, în sensul că prevederile acestui cod se aplică cu prioritate față de clauzele contractuale, după cum rezultă din art. 43 din Convenția C 278/2005 și respectiv art. 37 din Convenția C 277/2005. Consecința aplicării dispozițiilor din cod cu privire la plata penalităților, arată recurenta, este aceea că penalitățile sunt datorate doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, adică penalitățile se calculează de la scadență potrivit art. 32 și 37 din cele două convenții însă suma datorată cu acest titlu va fi achitată numai după încasarea plăților de la ceilalți participanți pe piața de echilibrare a energiei electrice, proporțional cu participația dreptului de încasare al fiecărui participant.

Dar, susține recurenta, în condițiile în care participanții la piața de energie electrică nu și-au îndeplinit propriile obligații, rezultă că nu i se poate imputa nicio culpă pentru întârzierea în efectuarea plăților, situație care nu are semnificația unei exonerări de plată ci doar o condiționare a momentului, care poate fi cel din convenții, sau în situația neîncasării sau încasării parțiale, plata va putea fi făcută doar după efectuarea plăților de către ceilalți participanți la piața de echilibrare. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și raportat la temeiurile de drept indicate, cu precizarea că pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., este doar menționat, fără o dezvoltare corespunzătoare, Curtea constată că nu sunt fondate nici criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Sub aceste aspecte, Curtea va reține că ambele instanțe au interpretat corect clauzele convențiilor și ale codului referitoare la existența obligației de plată a penalităților de întârziere pentru ipoteza neîndeplinirii la scadență a sumelor datorate de pârâtă. În privința scadenței, deși nu au fost respectate procedura și termenele de emitere a facturilor, totuși acest moment a fost corect stabilit ca fiind la 7 zile financiare de la emiterea facturilor de către reclamantă, după cum prevedeau cele două convenții și respectiv dispozițiile codului. În această privință, de altfel, dispozițiile contractuale și ale codului nu sunt contradictorii.

Prin urmare, data scadenței, ca moment ce interesează în modul de calcul al penalităților fiind corect stabilită, rezultă că nerespectarea procedurii și datelor de emitere a facturilor din litigiu nu are consecințe în privința cuantumului penalităților și respectiv a perioadei pentru care au fost emise facturile din litigiu. Pe de altă parte, pârâta, prin poziția procesuală adoptată pe parcursul derulării litigiului în fața primei instanțe a avut obiecțiuni doar cu privire la aceste aspecte, precizând însă că se impune modificarea datelor de emitere a facturilor pentru a se putea deconta. De altfel, și prin recursul declarat, în realitate, pârâta nu contestă existența obligației de plată susținând doar că se impune amânarea acestui moment până la încasarea propriilor debite de la ceilalți participanți la piața de echilibrare.

În aceste condiții, Curtea constată că decizia recurată este legală, astfel încât va fi menținută, ca atare, ca efect al respingerii recursului declarat de pârâtă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.N.T.E.E.T. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 62 din 6 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2009.