ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 48/2010

Deliberând asupra recursului de față din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VI a comercială, sub nr. 267/3/2008, reclamanta SC E.G. SA, în contradictoriu cu pârâta SC P. SRL, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.878.285 lei, reprezentând contravaloare facturi de energie electrică restante și penalități de întârziere calculate până la data de 30 noiembrie 2007. Prin sentința comercială nr. 4672 din 1 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a comercială, cererea reclamantei a fost respinsă, ca inadmisibilă, tribunalul calificând excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești ca fiind o excepție de inadmisibilitate.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare energie electrică încheiat între părți acestea au prevăzut prin art. 14 că litigiile decurgând din interpretarea și/sau executarea contractului, care nu pot fi rezolvate pe care amiabilă, pot fi supuse spre soluționare instanțelor de arbitraj constituite în cadrul A.N.R. în domeniul Energiei electrice. Această clauză nu este una arbitrală, în sensul dispozițiilor art. 340 și urm. C. proc. civ., întrucât interpretarea și aplicarea ei trebuie făcută în raport de dispozițiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 318/2003. S-a apreciat deci că A.N.R.E. stabilește procedura de soluționare a neînțelegerilor precontractuale și este abilitată să soluționeze diferendele legate de încheierea contractelor între agenții economici din sectorul energiei electrice,precum și a contractelor de furnizare a energiei electrice.

Prin decizia comercială nr. 338 din 19 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate. În motivarea acestei soluții, curtea de apel a apreciat că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente: Este evident că reclamanta nu își poate valorifica același drept prin două mijloace procedurale diferite; pe calea instituită de Legea nr. 318/2003, în vigoare la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. F03 din 23 noiembrie 2004, și aplicabilă, prin procedura instituită, actului juridic menționat mai sus și, pe de altă parte, pe calea dreptului comun. Reclamanta a parcurs pas cu pas procedura instituită de actul normativ precitat și de Regulamentul de organizare și funcționare a Comitetului de Arbitraj, adoptat prin Decizia nr. 142 din 3 mai 2004 emisă de A.N.R.E.

Astfel, prin decizia nr. 1 din 27 aprilie 2005, dată de Comitetul de Arbitraj al disputelor pe piața de energie electrică s-a stabilit că pârâta va achita integral facturile emise de SC E.G. SA la prețul stabilit în contractul încheiat între părți, iar decizia dată a devenit definitivă prin neapelare de către nici una din părți și deci obligatorie pentru acestea. Reclamanta apelantă nu a precizat însă de ce nu a insistat în executarea deciziei (după ce a obținut și lămurirea dispozitivului acesteia), care a devenit astfel un titlu executoriu și nici de ce nu a sesizat Comitetul de Arbitraj al disputelor pe piața de energie electrică cu privire la nerespectarea deciziei de către pârâtă (cu atât mai mult cu cât, la art. 2 din decizie s-a precizat că emitentul deciziei, C.A.D.P.E.E.

va urmări respectarea celor dispuse). Curtea de apel a înlăturat apărarea apelantei reclamante, în sensul că dispozițiile Legii nr. 318/2003 nu mai sunt în vigoare (deși apelul este întemeiat în drept pe dispozițiile unei legi abrogate), câtă vreme partea nu a motivat în nici un fel nici starea sa de pasivitate de peste trei ani de la soluționarea litigiului prin procedura reglementată de această lege, nici abandonarea executării titlului obținut. Chiar dacă Legea nr. 318/2003 a fost abrogată prin Legea energiei electrice nr. 13 din 9 ianuarie 2007, în finalul acesteia din urmă s-a prevăzut la art. 90 alin. (3) că, în termen de 6 luni de la intrarea sa în vigoare, ministerul de resort și autoritatea competentă vor elabora, vor modifica și vor completa regulamentele prevăzute de lege.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Legea energiei electrice nr. 318/2003, Decizia A.N.R.E. nr. 142/2004 și solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre competentă judecată instanței de fond, întrucât nu s-a intrat în soluționarea în fond a litigiului, ci a fost soluționat doar pe cale de excepție. Recurenta susține, astfel, în esență, că deși intimata pârâtă a înțeles să invoce la fond două excepții, respectiv excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, considerând că există o clauză compromisorie care atrage competența tribunalului arbitral și excepția inadmisibilității, motivat de faptul că din punctul său de vedere nu ar fi fost respectată procedura concilierii prealabile prevăzute de art. 720 1 și urm. C. proc.

civ., instanța a pus în discuția părților cele două excepții și, rămânând în pronunțare, a admis excepția inadmisibilității de unde rezultă că instanța de fond a calificat eronat excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești ca excepție de inadmisibilitate. Mai arată că Legea nr. 318/2003 a energiei electrice, în vigoare la data încheierii contractului prevedea că „diferendele pe piața energiei electrice se soluționează la Comitetul de arbitraj care se organizează și funcționează în baza reglementărilor emise de autoritatea competentă”, dar în prezent noua Lege a energiei electrice nr. 13/2007 nu mai face referire la Comitetul de Arbitraj, Decizia nr. 142/2004 emisă în aplicarea prevederii legale mai sus menționate nu mai este în vigoare, iar Comitetul de Arbitraj a fost desființat.

Rezultă astfel că pentru soluționarea diferendelor din domeniul energiei electrice Legea nr. 318/2003 prevedea o procedură prealabilă sesizării instanței de judecată și anume sesizarea Comitetului de Arbitraj, dar acest Comitet de Arbitraj nu avea competențele unei instanțe arbitrale, nefiind aplicabile dispozițiile art. 340 și urm. C. proc. civ., părțile fiind obligate prin efectul legii de a parcurge procedura sesizării Comitetului de Arbitraj. Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele: Invocarea aspectelor legate de soluționarea celor două excepții ridicate de pârâtă în fața primei instanțe nu este întemeiată, întrucât chiar dacă excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești a fost calificată excepție de inadmisibilitate, soluția primei instanțe de respingere a acțiunii ca inadmisibilă este corectă și va fi menținută.

Se constată astfel, că, deși, în susținerea recursului recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., nu a precizat care este actul juridic dedus judecății, pretins interpretat greșit de către instanța de apel și nici care sunt dispozițiile legale considerate că au fost încălcate ori greșit aplicate. Cu toate acestea, instanța de recurs în exercitarea dreptului de control asupra legalității hotărârilor pronunțate în cauză, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., reține că în mod judicios instanțele au apreciat că părțile din contractul dedus judecății au înțeles să soluționeze litigiile dintre ele în sistemul jurisdicțional al A.N.R.E., sistem ce includea și Comitetul de Arbitraj, dând relevanță juridică art. 14 din contract, ce consacra înțelegerea părților de a deferi spre soluționare diferendele dintre ele legate de executarea contractului Comitetului de Arbitraj.

În mod evident, se observă că părțile, prin această clauză, au decis să supună neînțelegerile intervenite între ele arbitrajului instituționalizat organizat de A.N.R.E., prin Comitetul de Arbitraj, clauză aflată în acord cu legislația în vigoare la momentul încheierii contractului și la momentul la care s-a invocat de către reclamantă neexecutarea unei obligații contractuale de către pârâtă. Astfel la art. 11 lit. k) teza a doua din Legea nr. 318/2003 s-a prevăzut că A.N.R.E. „soluținează neînțelegerile legate de încheierea contractelor între agenții economici din sectorul energiei electrice și a contractelor de furnizare a energiei electrice”, iar la art. 25 alin. (3) al aceluiași act normativ, era prevăzut că „diferendele pe piața energiei electrice se soluționează de Comitetul de Arbitraj, care se organizează și funcționează în baza reglementărilor emise de autoritatea competentă”.

În același sens, A.N.R.E. a emis și Decizia nr. 142/2004, prin care a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a Comitetului de Arbitraj. La art. 14 din contractul părților s-a stipulat că „litigiile decurgând din interpretarea și/sau executarea prezentului contract, care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă, vor fi supuse spre soluționare instanțelor de arbitraj constituită din A.N.R.E.; în cazul în care soluția A.N.R.E. nu este agreată se recurge la instanța judecătorească”. Rezultă, așadar, din examinarea dispozițiilor legale și contractuale mai sus menționate, că numai după soluționarea litigiului în sistemul jurisdicțional din cadrul A.N.R.E. părțile se puteau adresa instanțelor de judecată, așa încât susținerile recurentei conform cărora procedura în fața Comitetului de Arbitraj ar reprezenta o procedură prealabilă acționării în instanță nu pot fi primite, fiind neîntemeiate.

În consecință, față de cele mai sus arătate, recursul reclamantei se va respinge, ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimată, în sumă de 17.796,63 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E.G. SA București, împotriva deciziei comerciale nr. 338 din 19 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Obligă recurenta la plata sumei de 17.796,63 lei cheltuieli de judecată către intimată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2010.