ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1615/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

la 2 noiembrie 2007, reclamanta R.A.D.E.T a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta A.N.R.E, obligarea pârâtei să modifice art. 2 al Deciziei nr. 1464 din

28 septembrie 2007, în sensul că articolele rămase în divergență, respectiv

art. 11, art. 12 alin. (4) și art. 13 alin. (1) din Propunerea de contract de

vânzare-cumpărare nr. 1/2007, să rămână în formularea propusă de R.A.D.E.T.

S-a arătat în acțiune că, după

desfășurarea de negocieri, s-a întocmit contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/2006

de către SC E. București SA și R.A.D.E.T., contract având ca obiect

vânzarea-cumpărarea energiei termice din sistemul de alimentare centralizată,

astfel cum a fost reglementat prin decizia A.N.R.E. nr. 4/2000.

Întrucât, cu ocazia negocierilor s-au

ivit divergențe privind unele clauze contractuale, s-a declanșat, potrivit

Ordinului Președintelui A.N.R.E. nr. 31 din 6 noiembrie 2002, procedura de

soluționare a acestor neînțelegeri, rămânând în divergență art. 11, art. 12

alin. (4) și art. 13 alin. (1) din propunerea de contract de vânzare-cumpărare

a articolelor menționate.

Reclamanta a precizat că soluția adoptată

prin Decizia nr. 1464 din 29 septembrie 2007, prin care A.N.R.E. a stabilit că

articolele rămase în divergență rămân în varianta propusă de SC E.S. este

contrară prevederilor Legii 325/2006, Legii 51/2006 și reglementărilor A.N.R.S.C.U.P.

În sprijinul acestei susțineri, reclamanta

a arătat că potrivit prevederilor art. 42 alin. (9) din Legea 51/2006, factura

pentru serviciile furnizate sau prestate se emite cel mai târziu până la data

de 15 a lunii, în care prestația a fost efectuată, iar utilizatorii serviciilor

de utilități publice sunt obligați să achite facturile reprezentând

contravaloarea acestor servicii, în termen de 15 zile de la data primirii

facturilor.

În raport de aceste prevederi legale,

reclamanta a considerat că varianta pe care a propus-o este cea care trebuia

adoptată de autoritatea de reglementare și că prin măsura dispusă, A.N.R.E. i-a

creat o însemnată pagubă.

În drept, reclamanta și-a întemeiat

cererea pe dispozițiile Legii 13/2007, Legii 51/2006, Legii 325/2006.

Pârâta a formulat întâmpinare și a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că potrivit dispozițiilor art. 11

alin. (1) și alin. (2) lit. f) din Legea 13/2007, A.N.R.E. stabilește

conținutul contractului cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice, contract

care conține trei categorii de clauze minimale sau obligatorii, opționale sau

disponibile pentru negociere și clauze noi pe care părțile convin să le exprime

în contract, cu rezerva de a nu contraveni clauzelor minimale.

S-a precizat că art. 2 al Deciziei nr. 1464/2007

este adoptat în conformitate cu prevederile contractului cadru de

vânzare-cumpărare a energiei termice, aprobat prin Decizia Președintelui A.N.R.E.

nr. 4/2000 și că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 42 alin. (9) din

Legea 51/2006, deoarece R.A.D.E.T. nu este în situația beneficiarului

serviciilor de utilități publice.

Pârâta a mai precizat că decizia

președintelui A.N.R.E. nr. 4/2000 a fost supusă controlului judecătoresc, iar

prin sentința nr. 579/2000, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 363/2001 a fost

respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 2024 din  2 iulie

2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios a admis acțiunea

reclamantei R.A.D.E.T, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.E.

A fost anulat art. 2 al Deciziei nr. 1464

din 28 septembrie 2007 a Președintelui A.N.R.E.

A fost obligată pârâta să modifice art. 2

al deciziei contestate, în sensul că articolele rămase în divergență, respectiv

art. 11, art. 12 alin. (4), art. 13 alin. (1) din Propunerea de contract de

vânzare-cumpărare să rămână în formularea propusă de R.A.D.E.T.

Pentru a pronunța această sentință, s-a

reținut că interpretarea pârâtei contravine dispozițiilor art. 39 din Legea

325/2006, potrivit cărora drepturile și obligațiile operatorilor serviciilor și

ale utilizatorilor de energie termică se detaliază în regulamentul cadru al

serviciului public de alimentare cu energie termică și în prevederile

contractului cadru de furnizare a energiei termice elaborate de A.N.R.S.C. se

completează cu prevederile Legii 51/2006.

A mai arătat judecătorul fondului că, în

situația în care reclamanta plătește SC E. SA București contravaloarea a

jumătate din consumul de energie termică contractat în luna de facturare

anticipat cu circa 15 zile înainte de expirarea lunii și încasează de la

beneficiari sumele pentru energia termică furnizată la jumătatea lunii

următoare, este evident că o perioadă de jumătate de lună calendaristică

reclamanta nu poate achita sumele datorate, existând premisa certă și constantă

că reclamanta va achita lunar penalități de întârziere către SC E.S.

S-a apreciat astfel că prin actul

administrativ emis de pârâta A.N.R.E. s-a produs reclamantei o vătămare a

drepturilor sale legitime.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta A.N.R.E., considerând-o nelegală și netemeinică,

întrucât a fost dată cu interpretarea greșită a legii, invocându-se

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a precizat că, în baza

prerogativelor legale cuprinse în legea energiei electrice nr. 13/2007, A.N.R.E.

are competența de a soluționa neînțelegerile dintre producătorul de energie

termică (vânzătorul) și furnizorul (cumpărătorul) de energie termică.

A precizat recurenta că aspectele de

nelegalitate invocate de reclamantă cu privire la decizia A.N.R.E. nr. 1464/2007

vizează clauzele minimale obligatorii cuprinse în contractul cadru de

vânzare-cumpărare a energiei termice, aprobat prin decizia nr. 4/2000 a

Președintelui A.N.R.E.

A fost criticată hotărârea primei

instanțe și cu privire la faptul că aceasta nu cuprinde motivele pe care se

sprijină, nerezultând în mod clar și precis ce prevederi din lege au fost

nesocotite la adoptarea deciziei.

A fost invocată greșita aplicare a legi

și că din considerentele hotărârii nu rezultă care au fost argumentele care au

stat la baza hotărârii pronunțate.

De asemenea, în motivele de recurs s-a

arătat că în speță nu sunt aplicabile prevederile Legii 51/2006, întrucât

activitatea de producere a energiei termice nu se află sub conducerea,

coordonarea și responsabilitatea autorităților publice locale.

Recurenta a susținut că nu sunt

aplicabile prevederile Legii 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități

publice, deoarece acestea reglementează relația dintre furnizorul de energie

termică în calitate de operator al serviciului public și consumatorul de

energie termică în calitate de utilizator, iar în speță relația contractuală se

derulează între producătorul de energie termică și furnizorul de energie

termică.

Examinând motivele de recurs formulate de

pârâta recurentă și hotărârea primei instanțe, Înalta Curte reține următoarele:

Prin decizia nr. 1464 din 28 septembrie 2007,

A.N.R.E. a decis, cu ocazia soluționării neînțelegerilor apărute între SC E.

București SA și R.A.D.E.T., ca articolele rămase în divergență, respectiv art. 11,

art. 12 alin. (4) și art. 13 alin. (1) din Propunerea de contract de vânzare

cumpărare nr. 1/2006 rămân în formularea varianta ELCEN – SEB din cadrul

procesului verbal de negociere.

Reclamanta a considerat că decizia

respectivă este nelegală, fiind contrară prevederilor Legii 325/2006 și Legii

51/2006.

Judecătorul fondului a apreciat că

într-adevăr decizia A.N.R.E. este contrară dispozițiilor art. 39 din Legea

325/2006.

Din examinarea hotărârii, se constată că

aceasta nu este motivată, așa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ.

Potrivit textului precizat, hotărârea

trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților.

În considerarea acestor cerințe legale,

judecătorul fondului trebuia să verifice susținerile formulate de autoritatea

pârâtă în întâmpinare, respectiv dacă decizia A.N.R.E. 1464/2007 este conformă

cu prevederile contractului cadru de vânzare-cumpărare energie termică, aprobat

prin Decizia Președintelui A.N.R.E. E nr. 4/2000, dacă în speță sunt aplicabile

prevederile din Legea 51/2006 privind serviciile publice comunitare.

Hotărârea primei instanțe nu este

motivată, judecătorul fondului făcând o scurtă trimitere la conținutul

dispozițiilor art. 39 din Legea 325/2006, fără însă a arăta care sunt motivele

pentru care interpretarea dată de pârâtă contravine prevederilor art .39 din

Legea 325/2006 și, mai mult, fără a se preciza de ce anume propunerea de

contract formulată de reclamantă este legală.

Referirea la faptul că prin plata

anticipată a facturii se creează premiza certă și constantă ca reclamanta să

achite lunar penalități de întârziere către SC E.S. se situează în afara

naturii pricinii și poate să justifice numai interesul reclamantei în

promovarea acțiunii.

Însă, prima instanță trebuia să examineze

dacă decizia contestată este legală, respectiv dacă aceasta a fost adoptată cu

respectarea tuturor cerințelor legilor care au aplicabilitate în domeniul

respectiv.

Așa cum s-a precizat mai sus, hotărârea

instanței de fond nu este motivată, iar în lipsa motivării și în situația în

care instanța a făcut doar o scurtă trimitere la prevederile unui singur text

de lege, fără a examina și apărările pârâtei, Înalta Curte nu poate exercita

controlul legalității și temeiniciei hotărârii, potrivit argumentelor ce se vor

enunța în continuare.

Căile de atac se exercită de partea

nemulțumită de hotărârea unei instanțe și reprezintă mijlocul procesual prin

care se realizează pe calea justiției protecția dreptului subiectiv sau al

interesului, și ele se constituie ca un remediu pentru eventualele erori ce se

pot strecura într-o hotărâre.

În situația în care hotărârea nu este

motivată, instanța de control judiciar nu poate să analizeze dacă hotărârea

primei instanțe este legală și temeinică, pentru că hotărârii îi lipsesc

elementele esențiale.

Legiuitorul a stabilit în sarcina judecătorului

obligația legală de a motiva în fapt și în drept hotărârea, întrucât în

hotărâre trebuie să se explice părților,atât în fapt, cât și în drept care au

fost rațiunile care au condus la adoptarea soluției.

În lipsa motivării, nici părțile nu sunt

în măsură să realizeze legalitatea și temeinicia hotărârii judecătorești și

nici instanța de control nu poate să exercite controlul judiciar în limitele

stabilite de lege.

Înalta Curte arată că prin nemotivarea

hotărârii se aduce atingere și prevederilor art. 6 din C.E.D.O. privind

procesul echitabil, așa cum a fost consolidat textul în practica Curții

Europene a Drepturilor Omului.

În acest sens, arătăm că potrivit

jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o

instanță a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele

esențiale care au fost supuse spre analiză.

În cauza de față, în mod cert judecătorul

fondului nu a analizat apărările pârâtei și de altfel nici nu a realizat o

analiză efectivă a cauzei supuse judecății.

Față de considerentele expuse mai sus,

Înalta Curte constată că motivul de recurs privind nemotivarea hotărârii în

fapt și în drept este întemeiat, ceea ce va conduce la casarea cu trimitere a

sentinței, urmând ca în rejudecare instanța de fond să aibă în vedere și toate

celelalte critici formulate în recurs de pârâta recurentă.

Instanța de fond va avea în vedere la

rejudecarea cauzei și prevederile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 R,

în sensul de a pune în discuția părților și introducerea în cauză a SC E.S. SA

ca parte a contractului de vânzare cumpărare, în raport de care a luat naștere

divergența soluționată prin Decizia nr. 1464 din 28 septembrie 2007 a

Președintelui A.N.R.E. , care formează obiectul controlului judiciar. Participarea

procesuală a acestui subiect de drept se impune în vederea îndeplinirii

cerințelor art. 6 din C.E.D.O., privind procesul echitabil.

În situația în care această parte a

contractului nu participă la judecarea cauzei care o privește în mod direct

este lipsită de dreptul de a-și susține clauzele contractuale pe care le-a

propus. Soluția se impune și pentru a se asigura opozabilitatea hotărârii față

de SC E.S. SA, deoarece în materia actelor administrative cu caracter

individual, efectele hotărârii judecătorești se întind numai inter partes,

respectiv numai între părțile în litigiu.

Având în vedere, atât prevederile art. 261

C. proc. civ., cât și prevederile art. 6 din C.E.D.O., Înalta Curte reține că

hotărârea primei instanțe este nemotivată, așa încât în baza art.312 C. proc.

civ. și art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa

sentința primei instanțe, cu trimitere pentru rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N.R.E. împotriva sentinței civile nr. 2024

din 2 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20

martie 2009.