ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3275/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3.977 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului Ț.S. în contradictoriu cu pârâtul M.J., fiind obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 504,3 lei cheltuieli de judecată. A fost respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtului la analizarea și avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române, iar ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că cererea reclamantului având ca obiect redobândirea cetățeniei române a fost soluționată de comisia pentru cetățenie la data de 20 august 2009, astfel încât capătul de cerere formulat în acest sens a rămas fără obiect.

S-a mai constatat că pârâtul a dat curs solicitării reclamantului după sesizarea instanței, în condițiile în care cererea reclamantului adresată pârâtului a fost formulată în anul 2006, în aprilie 2009 solicitându-se urgentarea soluționării dosarului, reținându-se astfel culpa procesuală a acestuia în raport cu prevederea art. 274 C. proc. civ. Cât privește capătul de cerere relativ la daunele morale solicitate, judecătorul fondului a constatat, pe de o parte, că termenul de 3 ani de la data depunerii cererii privind redobândirea cetățeniei române și până la data soluționării acesteia nu este un termen excesiv de mare ci unul rezonabil, iar, pe de altă parte, că la soluționarea cererii sunt necesare și alte avize, acordate de alte autorități.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.J., criticând soluția pronunțată prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4 și pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Invocând prevederile relative la procedura de dobândirea sau redobândire a cetățeniei române, recurentul a susținut că în cazul de față cererea reclamantului a fost soluționată de comisia pentru cetățenie anterior introducerii acțiunii, respectiv la 12 februarie 2009. S-a mai precizat că art. 18 alin. (2) și (4) din Legea nr. 21/1991 menționează expres condițiile și situațiile în care cel interesat se poate adresa instanței de judecată.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”. De la această regulă există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.

În speța dedusă judecății, reclamantul a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române în anul 2006, revenind la aceasta în luna aprilie a anului 2009, urmare a nesoluționării cererii sale adresându-se instanței de judecată la data de 22 aprilie 2009. Instanța de fond, prin sentința pronunțată a constatat că obiectul cererii a fost realizat, în sensul că cererea de redobândire a cetățeniei române a reclamantului a fost examinată, reținând și culpa autorității urmare a faptului că aceasta a dat curs solicitării reclamantului după sesizarea instanței, în condițiile în care cererea în speță a fost formulată în anul 2006, în aprilie 2009 solicitându-se urgentarea soluționării dosarului, fapt ce a determinat formularea acțiunii și implicit efectuarea cheltuielilor judiciare solicitate.

În final, este de reținut că „pretențiile” deduse judecății au reprezentat, de fapt, vătămarea produsă de soluționarea cererii pe parcursul judecății cauzei, reclamantul fiind obligat să efectueze pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea să răspundă petiției sale. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constată că, în mod legal instanța de fond a obligat instituția pârâtă la plata cheltuielilor de judecată și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.J., împotriva sentinței civile nr. 3.977 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2010.