Decizia nr. 4701/2009 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București la data de 15 ianuarie 2009, reclamantul B.O. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, obligarea pârâtului să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române. A solicitat și obligarea pârâtului la plata daunelor morale în valoare de 1000 lei.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii. Reclamantul a arătat că a depus o primă cerere la 19 septembrie 2006 la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, pentru redobândirea cetățeniei române, la care i s-a comunicat că trebuie să depună o cerere pentru programare, în vederea depunerii cererii pentru redobândirea cetățeniei. La o nouă cerere formulată în august 2008 i s-a răspuns că va fi invitat pentru depunerea cererii privind cetățenia, atunci când cererea sa va fi procesată. Răspuns similar a primit și pentru o a treia cerere depusă în luna septembrie 2008, reclamantul considerând acest răspuns un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Reclamantul a susținut și că prin neprimirea cererii sale i s-a creat un prejudiciu moral, i s-a încălcat demnitatea umană și drepturile sale legale, constituționale. Acțiunea a fost motivată în drept conform art. 10 din Legea nr. 396/2002, Legea nr. 21/1991, Legea nr. 554/2004.

Apărările formulate de pârâtul M.A.E. Pârâtul, prin întâmpinare a invocat prescrierea dreptului la acțiune, pentru a fi obligat să soluționeze cererea reclamantului, formulată în septembrie 2006, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de fond. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1171 din 18 martie 2009 a admis acțiunea reclamantului B.O. în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. A obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, într-un termen scurt rezonabil. A obligat pârâtul să plătească reclamantului 1000 lei, reprezentând daune morale. 4. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond. 4.1. S-a reținut, față de excepția prescrierii dreptului la acțiunea invocată de pârât, că aceasta este neîntemeiată, întrucât ultimele cereri ale reclamantului sunt depuse în termenul de 6 luni, anterior introducerii acțiunii. 4.2. Pe fondul cauzei, în raport cu art. 10 din C.E.C., ratificată prin Legea nr. 396/2002 s-a apreciat că un termen de peste 6 luni numai pentru depunerea cererii și documentelor necesare soluționării cererii de redobândire a cetățeniei române este mult prea mare, chiar raportat la cererile din anul 2008. 4.3. S-a apreciat de asemenea, că incertitudinea reclamantului și sentimentul că nu este luat în considerare de pârât în soluționarea cererii sale, prelungite în timp, demonstrează temeinicia solicitării reclamantului pentru acordarea daunelor morale. Sentința a fost motivată în drept, în temeiul art. 1, 2, 10, 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 998-999 C. civ.

Recursul formulat de pârâtul M.A.E. Motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 5.1. Instanța a interpretat greșit legea când a respins excepția prescripției dreptului la acțiune. Recurentul consideră că nu are suport legal interpretarea instanței de fond potrivit căreia refuzul pretins nejustificat de soluționare a cererii a fost exprimat în anul 2008, iar acțiunea a fost introdusă în anul 2009, cu respectarea termenului de 1 an. Prescripția extinctivă se impunea a fi admisă în raport de cererile din anul 2006, conform art. 11 alin. (1) lit. a) și nu lit. b) din Legea nr. 554/2004, cum greșit a aplicat instanța de fond. Dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sunt de strictă interpretare și nu se aplică în speță, deoarece nu ne aflăm în ipoteza unui act administrativ individual. 5.2. Instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii. Din probatoriul administrat rezultă că a existat un răspuns adresat solicitanților. Prin acest răspuns, reclamanții erau încunoștințați de faptul că cererea lor va fi soluționată favorabil la momentul în care urmau să fie procesate cererile similare ale altor cetățeni moldoveni, depuse în aceeași perioadă. Instanța de fond a procedat greșit când a constatat imposibilitatea reclamanților de valorificare a dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1991. Răspunsul recurentului nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat nejustificat. Motivele obiective invocate reprezintă lipsa unei culpe administrative, iar motivarea instanței de fond nu face referire la răspunsul primit de reclamanți care nu reprezintă un refuz explicit și nejustificat. Termenul rezonabil invocat de instanța de fond nu se regăsește în legislația română de lege lata. Durata termenului rezonabil a fost decantată în jurisprudența C.E.D.O., dar aceasta nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită.

Apărările formulate de intimatul-reclamant B.O. 6.1. Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune în raport cu cererile depuse în aprilie și august 2006. Reclamantul a formulat cereri succesive, toate având același obiect, iar situația solicitată a rămas nerezolvată. Prin conținutul legii nu se prevede un termen expres în interiorul căruia reclamantul să-și poată valorifica dreptul la acțiune, iar excepția prescripției este neîntemeiată. 6.2. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Nu se poate restricționa fără un temei legal, dreptul persoanei de a înregistra o cerere pentru considerente ce țin de organizarea administrativă a serviciului din Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău. Amânarea cu peste 3 ani și 5 luni a înregistrării cererii este nejustificată în raport de prevederile art. 10 din C.E.C. și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. II. Considerentele instanței de recurs. Recursul este nefondat. 1. Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă în mod corect de instanța de fond, nefiind întrunite motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Acțiunea nu este prescrisă, având în vedere că cererile formulate de reclamanți au fost succesive și au avut același obiect. Din acest motiv nu este necesară separarea fiecărei cereri pentru a se calcula termenul de introducere a acțiunii în justiție în raport de data înregistrării acestora. Este suficient a se calcula acest termen față de ultima cerere înregistrată, iar aceasta nu contrazice motivarea instanței pe fondul pricinii, care face referire și la data formulării primei cereri. 2. Pe fondul cauzei, motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt fondate. Reclamantul a fost încunoștințați de recurentul-pârât că are posibilitatea să depună actele pentru redobândirea cetățeniei române, ce vor fi înaintate „de îndată” M.J.L.C., la o dată ulterioară și neprecizată, în momentul în care urmau să fie procesate cererile similare depuse în aceeași perioadă. Un atare răspuns nu reprezintă o modalitate de rezolvare a cererii. Legea nr. 21/1991 conferă reclamantului dreptul de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române într-un moment lăsat la aprecierea acestuia, iar actele să fie comunicate „de îndată” autorității competente să le analizeze. Motivele administrative de ordin organizatoric, oricare ar fi acelea, nu pot constitui o justificare a întârzierii în soluționarea cererii din partea autorității pârâte. Pentru a se lua o hotărâre în sensul admiterii acțiunii, nu este necesar decât a se constata perioada scursă de la data formulării cererii, precum și faptul că autoritatea pârâtă nu a adus vreo justificare întârzierii întemeiată pe dispoziții legale. C.E.C. nu face nici o distincție în raport de reședința petentului, astfel încât „termenul rezonabil” este pe deplin aplicabil. 3. Capătul de cerere privind plata daunelor este neîntemeiat, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală pe acest aspect. Criticile aduse de recurent sunt fondate. Pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci reclamantul trebuie să dovedească daunele suferite. Cererea formulată de reclamant reprezintă o procedură prealabilă admiterii cererii de redobândire a cetățeniei române. Faptul că reclamantul a fost obligat să solicite în continuare viză pentru a intra pe teritoriul României nu are o legătură directă cu refuzul recurentei. Chiar dacă suma solicitată de reclamant este modică, iar cuantumul daunelor morale este lăsat la aprecierea judecătorului, partea care solicită plata acestora este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta autorității. Având în vedere că acestea nu au fost dovedite, urmează a se admite recursul în ceea ce privește capătul de cerere referitor la daunele morale. 4. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul formulat va fi admis, urmând a se modifica sentința recurată în sensul că se va înlătura obligarea pârâtului de la plata daunelor morale. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. 5. În temeiul art. 274 C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentului la plata a 300 lei, cheltuieli de judecată către intimat.