ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4701/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4701/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Obiectul acțiunii.
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București la data de 15 ianuarie 2009, reclamantul B.O. a solicitat în
contradictoriu cu pârâtul M.A.E. să se constate refuzul nejustificat al pârâtului
de a-i soluționa cererea privind stabilirea datei pentru primirea actelor
necesare redobândirii cetățeniei române, obligarea pârâtului să-i primească
cererea de redobândire a cetățeniei române. A solicitat și obligarea pârâtului
la plata daunelor morale în valoare de 1000 lei.
Motivele de fapt și de
drept care au stat la baza formulării cererii.
Reclamantul a arătat că a
depus o primă cerere la 19 septembrie 2006 la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, pentru redobândirea cetățeniei române, la
care i s-a comunicat că trebuie să depună o cerere pentru programare, în
vederea depunerii cererii pentru redobândirea cetățeniei.
La o nouă cerere formulată
în august 2008 i s-a răspuns că va fi invitat pentru depunerea cererii privind
cetățenia, atunci când cererea sa va fi procesată. Răspuns similar a primit și
pentru o a treia cerere depusă în luna septembrie 2008, reclamantul considerând
acest răspuns un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale, potrivit
prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Reclamantul a susținut și că
prin neprimirea cererii sale i s-a creat un prejudiciu moral, i s-a încălcat
demnitatea umană și drepturile sale legale, constituționale.
Acțiunea a fost motivată în
drept conform art. 10 din Legea nr. 396/2002, Legea nr. 21/1991, Legea nr. 554/2004.
Apărările formulate de
pârâtul M.A.E.
Pârâtul, prin întâmpinare a
invocat prescrierea dreptului la acțiune, pentru a fi obligat să soluționeze
cererea reclamantului, formulată în septembrie 2006, iar pe fond a cerut
respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Hotărârea instanței de
fond.
Curtea de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1171 din
18 martie 2009 a admis acțiunea reclamantului B.O. în contradictoriu cu pârâtul
M.A.E. A obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a
cetățeniei române, într-un termen scurt rezonabil. A obligat pârâtul să
plătească reclamantului 1000 lei, reprezentând daune morale.
Motivele de fapt și de
drept care au format convingerea instanței de fond.
4.1. S-a reținut, față de
excepția prescrierii dreptului la acțiunea invocată de pârât, că aceasta este
neîntemeiată, întrucât ultimele cereri ale reclamantului sunt depuse în
termenul de 6 luni, anterior introducerii acțiunii.
4.2. Pe fondul cauzei, în
raport cu art. 10 din C.E.C., ratificată prin Legea nr. 396/2002 s-a apreciat
că un termen de peste 6 luni numai pentru depunerea cererii și documentelor
necesare soluționării cererii de redobândire a cetățeniei române este mult prea
mare, chiar raportat la cererile din anul 2008.
4.3. S-a apreciat de
asemenea, că incertitudinea reclamantului și sentimentul că nu este luat în
considerare de pârât în soluționarea cererii sale, prelungite în timp,
demonstrează temeinicia solicitării reclamantului pentru acordarea daunelor
morale. Sentința a fost motivată în drept, în temeiul art. 1, 2, 10, 18 din
Legea nr. 554/2004 și art. 998-999 C. civ.
Recursul formulat de
pârâtul M.A.E.
Motivele de recurs
întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
5.1. Instanța a interpretat
greșit legea când a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Recurentul consideră că nu
are suport legal interpretarea instanței de fond potrivit căreia refuzul pretins
nejustificat de soluționare a cererii a fost exprimat în anul 2008, iar
acțiunea a fost introdusă în anul 2009, cu respectarea termenului de 1 an.
Prescripția extinctivă se
impunea a fi admisă în raport de cererile din anul 2006, conform art. 11 alin.
(1) lit. a) și nu lit. b) din Legea nr. 554/2004, cum greșit a aplicat instanța
de fond.
Dispozițiile art. 11 alin.
(2) din Legea nr. 554/2004 sunt de strictă interpretare și nu se aplică în
speță, deoarece nu ne aflăm în ipoteza unui act administrativ individual.
5.2. Instanța a pronunțat o
hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii.
Din probatoriul administrat
rezultă că a existat un răspuns adresat solicitanților. Prin acest răspuns,
reclamanții erau încunoștințați de faptul că cererea lor va fi soluționată
favorabil la momentul în care urmau să fie procesate cererile similare ale
altor cetățeni moldoveni, depuse în aceeași perioadă.
Instanța de fond a procedat
greșit când a constatat imposibilitatea reclamanților de valorificare a
dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1991.
Răspunsul recurentului nu
încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat
nejustificat.
Motivele obiective invocate
reprezintă lipsa unei culpe administrative, iar motivarea instanței de fond nu
face referire la răspunsul primit de reclamanți care nu reprezintă un refuz
explicit și nejustificat.
Termenul rezonabil invocat
de instanța de fond nu se regăsește în legislația română de lege lata.
Durata termenului rezonabil
a fost decantată în jurisprudența C.E.D.O., dar aceasta nu se aplică decât în
cazurile expres specificate, în condițiile în care solicitanții sunt rezidenți
în țara a cărei cetățenie o solicită.
Apărările formulate de
intimatul-reclamant B.O.
6.1. Cu privire la excepția
prescrierii dreptului la acțiune în raport cu cererile depuse în aprilie și
august 2006.
Reclamantul a formulat
cereri succesive, toate având același obiect, iar situația solicitată a rămas
nerezolvată.
Prin conținutul legii nu se
prevede un termen expres în interiorul căruia reclamantul să-și poată
valorifica dreptul la acțiune, iar excepția prescripției este neîntemeiată.
6.2. Cu privire la motivul
de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nu se poate restricționa
fără un temei legal, dreptul persoanei de a înregistra o cerere pentru
considerente ce țin de organizarea administrativă a serviciului din Secția
Consulară a Ambasadei României la Chișinău.
Amânarea cu peste 3 ani și 5
luni a înregistrării cererii este nejustificată în raport de prevederile art. 10
din C.E.C. și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a
Libertăților Fundamentale.
II. Considerentele instanței
de recurs.
Recursul este nefondat.
Excepția prescripției
dreptului la acțiune a fost respinsă în mod corect de instanța de fond, nefiind
întrunite motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Acțiunea nu este prescrisă,
având în vedere că cererile formulate de reclamanți au fost succesive și au
avut același obiect.
Din acest motiv nu este
necesară separarea fiecărei cereri pentru a se calcula termenul de introducere
a acțiunii în justiție în raport de data înregistrării acestora.
Este suficient a se calcula
acest termen față de ultima cerere înregistrată, iar aceasta nu contrazice
motivarea instanței pe fondul pricinii, care face referire și la data
formulării primei cereri.
Pe fondul cauzei,
motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu
sunt fondate.
Reclamantul a fost
încunoștințați de recurentul-pârât că are posibilitatea să depună actele pentru
redobândirea cetățeniei române, ce vor fi înaintate „de îndată” M.J.L.C., la o
dată ulterioară și neprecizată, în momentul în care urmau să fie procesate
cererile similare depuse în aceeași perioadă.
Un atare răspuns nu
reprezintă o modalitate de rezolvare a cererii.
Legea nr. 21/1991 conferă
reclamantului dreptul de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române
într-un moment lăsat la aprecierea acestuia, iar actele să fie comunicate „de
îndată” autorității competente să le analizeze.
Motivele administrative de
ordin organizatoric, oricare ar fi acelea, nu pot constitui o justificare a
întârzierii în soluționarea cererii din partea autorității pârâte.
Pentru a se lua o hotărâre
în sensul admiterii acțiunii, nu este necesar decât a se constata perioada
scursă de la data formulării cererii, precum și faptul că autoritatea pârâtă nu
a adus vreo justificare întârzierii întemeiată pe dispoziții legale.
C.E.C. nu face nici o
distincție în raport de reședința petentului, astfel încât „termenul rezonabil”
este pe deplin aplicabil.
Capătul de cerere privind
plata daunelor este neîntemeiat, instanța de fond a pronunțat o hotărâre
nelegală pe acest aspect.
Criticile aduse de recurent
sunt fondate.
Pentru acordarea de daune
morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci reclamantul trebuie
să dovedească daunele suferite.
Cererea formulată de
reclamant reprezintă o procedură prealabilă admiterii cererii de redobândire a
cetățeniei române.
Faptul că reclamantul a fost
obligat să solicite în continuare viză pentru a intra pe teritoriul României nu
are o legătură directă cu refuzul recurentei.
Chiar dacă suma solicitată
de reclamant este modică, iar cuantumul daunelor morale este lăsat la
aprecierea judecătorului, partea care solicită plata acestora este obligată să
dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între
prejudiciu și fapta autorității.
Având în vedere că acestea
nu au fost dovedite, urmează a se admite recursul în ceea ce privește capătul
de cerere referitor la daunele morale.
În consecință, în temeiul
art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din
Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul formulat va fi admis,
urmând a se modifica sentința recurată în sensul că se va înlătura obligarea
pârâtului de la plata daunelor morale.
Se vor menține celelalte
dispoziții ale sentinței atacate.
În temeiul art. 274 C. proc.
civ., se va dispune obligarea recurentului la plata a 300 lei, cheltuieli de
judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
M.A.E. împotriva sentinței civile nr. 1171 din 18 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată în
sensul că înlătură obligarea pârâtului la plata daunelor morale. Menține
celelalte dispoziții.
Obligă M.A.E. să plătească
intimatului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 29 octombrie 2009.