ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4021/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.V.

a chemat în judecată pe pârâtul M.A.E., solicitând:

- să se constate refuzul

nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantului privind

stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei

române și obligarea pârâtului să primească cererea de redobândire a cetățeniei

române, de îndată;

- să fie obligat pârâtul la

plata sumei de 1000 lei daune morale.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că pe data de 18 septembrie 2006 s-a adresat cu o primă

cerere scrisă Secției Consulare a Ambasadei României din Chișinău, abilitată să

primească cererile de redobândire a cetățeniei române.

Ulterior, la data de 13

octombrie 2008, reclamantul a formulat o nouă cerere către pârât prin care a

solicitat să i se comunice data la care să se prezinte pentru a depune cererea

de redobândire a cetățeniei române.

Pe data de 22 octombrie

2008, D.R.C. din cadrul M.A.E. i-a comunicat reclamantului că există un mare

număr de cereri de redobândire a cetățeniei române și că atunci când cererea sa

va fi procesată, va fi invitat, poștal, să depună cererea și actele necesare.

În data de 3 decembrie 2008,

reclamantul a formulat o nouă cerere pe care D.R.C. a refuzat să o înainteze C.C.,

atitudinea Secției Consulare fiind un refuz nejustificat de soluționare a

cererii.

A considerat că este privat

de dreptul său natural și constituțional de a depune cererea de redobândire a

cetățeniei române, pârâtul încălcând dispozițiile Legii nr. 21/1991 și a

invocat practica judiciară în materie.

Cu privire la capătul de

cerere referitor la acordarea daunelor morale, reclamantul a apreciat că a

suferit un prejudiciu moral întrucât pârâtul i-a încălcat demnitatea umană prin

privarea sa de drepturile legale și constituționale arătate.

În drept, reclamantul și-a

întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 21/1991, Legii nr.

396/2002 și ale Constituției României.

Prin întâmpinare, pârâtul a

solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția prescrierii dreptului la

acțiune.

Pe fond, a arătat că

datorită volumului mare de dosare, cuprinzând cereri de redobândire a

cetățeniei, Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău nu a avut posibilitatea soluționării cererii reclamantului și că activitatea de

organizare a M.A.E. în Republica Moldova nu aparține integral deciziei luate la

nivelul instituției pârâtului.

A mai precizat că cererea

reclamantului nu poate fi luată peste rând deoarece se creează premisele unei

discriminări față de celelalte persoane, că în speță răspunsul dat

reclamantului în termen legal nu poate fi asimilat unui refuz expres de a i se

soluționa cererea și că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii

executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a

cetățeniei.

Cu privire la daunele

morale, pârâtul a apreciat că sunt nefondate întrucât reclamantului nu i s-a

adus nici un prejudiciu, pretenția sa fiind afirmată doar, fără a detalia

natura vătămărilor.

Prin sentința civilă nr. 1191

din 20 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune,

a admis în parte cererea reclamantului, a constatat refuzul nejustificat al

pârâtului de soluționare a cererii reclamantului privind programarea datei

pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și a obligat

pârâtul să primească de îndată cererea de redobândire a cetățeniei române și a

actelor anexe.

A respins ca neîntemeiat

capătul de cerere privind plata daunelor morale.

Pentru a hotărâri astfel,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

A constatat că reclamantul

s-a adresat pârâtului în datele de 18 septembrie 2006, 13 octombrie 2008 și 3

decembrie 2008 cu cereri de redobândire a cetățeniei române și de programare

pentru primirea actelor necesare.

A apreciat că excepția

prescripției dreptului la acțiune nu este întemeiată deoarece termenul de 6

luni de introducere a acțiunii a început să curgă de la 22 octombrie 2008 când

D.R.C. din cadrul M.A.E., prin adresa i-a comunicat reclamantului faptul că

există un număr impresionant de cereri de programare și că atunci când se va

procesa cererea sa va invitat, poștal, să depună cererea și actele necesare.

Or, acest termen nu s-a

împlinit până la data introducerii acțiunii.

A considerat că reclamantul

a fost vătămat într-un drept al său la depunerea și înregistrarea cererii de

redobândire a cetățeniei române, drept reglementat de Legea nr. 21/1991

modificată și republicată, deoarece nu a fost soluționată în termenul legal general

de 30 de zile.

A reținut că în cauză există

un caz fortuit constând în volumul mare de activitate al pârâtului, care l-a

împiedicat să-și îndeplinească obligația legală astfel că a considerat că

cererea reclamantului privind daunele morale este neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul.

În motivarea recursului,

pârâtul a arătat că prima instanță a interpretat greșit legea când a respins

excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, deoarece cererea

inițială a fost adresată în luna septembrie 2006, iar reclamantul nu a precizat

că cererile de revenire ar fi cereri independente, iar judecătorul fondului,

când a admis acțiunea, s-a raportat doar la cererea depusă în data de 13

octombrie 2008.

A susținut că, în prezent,

stadiul procesării cererilor de redobândire a cetățeniei a atins un nivel

satisfăcător, dificultățile fiind determinate de acumularea de cereri din

perioada în care nu se înregistra ritmul actual de lucru și că ministerul nu

își poate organiza activitatea în Republica Moldova similar autorităților

aflate pe teritoriul României, neputându-se reține culpa administrativă a

instituției.

A criticat soluția instanței

de fond și sub aspectul faptului că ministerul nu poate fi obligat, în temeiul

Legii contenciosului administrativ, să soluționeze cererea reclamantului cu

prioritate față de alte persoane, care au depus cerere în aceeași perioadă,

pentru că s-ar încălca principiul nediscriminării.

Recurentul a susținut că

instanța de fond nu a avut în vedere împrejurarea că reclamantul a primit

răspuns la cererile adresate în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, răspunsul primit nefiind de natura unui refuz de

soluționare a cererii, ci prezintă condițiile concrete în care cererea urma să

fie procesată.

Examinând actele și

lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs și din oficiu, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, din următoarele considerente:

Cu privire la critica

recurentului referitoare la modul de soluționare de către prima instanță a

excepției prescripției extintive a dreptului la acțiune, Înalta Curte reține că

intimatul a formulat trei cereri cu același conținut, dar, față de data

formulării ultimelor două, înregistrate la 13 octombrie 2008, respectiv 3

decembrie 2008, acțiunea a fost exercitată în termenul prevăzut de art. 11 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul recursului, Înalta

Curte observă că sunt de necontestat circumstanțele cauzei, în sensul că

reclamantul M.V. s-a adresat în trei rânduri (18 septembrie 2006, 13 octombrie

2008 și 3 decembrie 2008) Secției Consulare a Ambasadei României din Republica

Moldova.

Reclamantul a primit un

răspuns (Adresa din 22 octombrie 2008) prin care i se comunică faptul că există

un mare număr de cereri de redobândire a cetățeniei române și că va fi invitat

să depună dosarul când va fi procesată cererea sa.

În raport cu conținutul

răspunsului primit de reclamant, rezultă că motivul de recurs potrivit căruia

nu se poate reține culpa administrativă a pârâtului din considerente de ordin

organizatoric, nu poate fi reținut.

Atâta vreme cât statul român

și-a asumat, în baza Legii nr. 21/1991 obligația de a acorda cetățenia română

foștilor cetățeni români sau descendenților acestora până la gradul II care

și-au pierdut cetățenia română din motive imputabile lor, sau cărora le-a fost

ridicată această cetățenie fără voia lor, trebuia să soluționeze cererea

reclamantului într-un termen administrativ rezonabil.

Totodată, dificultățile

organizatorice invocate de recurent, nu sunt de natură a avea relevanță în ceea

ce privește justificarea obiectivă a nesoluționării în termen a cererilor

reclamantului, legea nefăcând distincție între autoritățile publice în ceea ce

privește rezolvarea cererilor în funcție de volumul activității acestora, după

cum în mod corect a reținut și prima instanță.

Înalta Curte consideră că nu

poate fi admis nici motivul de recurs invocat de recurent relativ la încălcarea

de către instanța de contencios administrativ a principiului nediscriminării

prin obligarea autorității publice să soluționeze cu prioritate cererea

reclamantului față de cele ale altor persoane.

Persoanele îndreptățite,

aflate în aceeași situație cu reclamantul, se pot adresa instanțelor de

contencios administrativ, fără discriminare, punerea în executare a hotărârilor

judecătorești definitive și irevocabile neconstituind un tratament juridic

discriminatoriu față de persoanele care nu s-au adresat justiției.

În ceea ce privește

susținerea recurentului potrivit căreia reclamantul a primit răspuns în

termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și că răspunsul

primit nu ar reprezenta un refuz de soluționare a cererii, Înalta Curte o va

respinge, ca neîntemeiată.

Atitudinea autorității

administrative de a nu programa reclamantul pentru a depune documentația

necesară redobândirii cetățeniei, deși s-a scurs o perioadă de timp de aproape

un an de la data formulării celei de-a doua cereri, reprezintă un refuz

nejustificat de soluționare a acesteia, întrucât în cauză, reclamantul se află

în etapa premergătoare soluționării cererii și anume aceea a depunerii actelor

necesare pentru a beneficia de dreptul său întemeiat pe dispozițiile art. 10

1

din Legea nr. 21/1991.

Refuzând să stabilească

termenul pentru depunerea documentației necesare redobândirii cetățeniei

române, realizarea dreptului reclamantului este împiedicată, în mod arbitrar,

de voința autorității administrative.

Așa fiind, în mod legal și

temeinic prima instanță a constatat existența refuzului nejustificat al

pârâtului de a soluția cererea reclamantului și a obligat pârâtul să primească,

de îndată, cererea de redobândire a cetățeniei române și actelor conexe.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul pârâtului ca nefondat, menținând ca legală și temeinică hotărârea

atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul M.A.E. împotriva sentinței civile nr. 1191 din 20 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 octombrie 2009.