ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4440/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de Curtea de apel ce formează obiectul recursului Prin sentința nr. 62 din 06 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții S.M. și S.G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, în sensul că a respins ca rămasă fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtul la analizarea la analizarea și avizarea cererilor reclamanților de redobândire a cetățeniei române și a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 RON daune morale către reclamanți.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Din cele susținute de reclamanți, pârât prin întâmpinare, și din adresa depusă de pârât, reiese ca au fost soluționate cererile reclamanților de redobândire a cetățeniei române, ceea ce înseamnă că examinarea cererilor, ce face obiectul prezentei acțiuni, de către Comisia de Cetățenie a fost făcută deja. Așa fiind, instanța de fond, a constatat că a rămas fără obiect, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la avizarea și analizarea cererilor reclamanților de redobândire a cetățeniei române, pe care le-a respins ca atare.

Cu privire la acordarea daunelor morale, instanța de fond a reținut că termenul de 2 ani și 6 luni de la data depunerii cererii privind redobândirea cetățeniei române și până la soluționarea acesteia nu este un termen excesiv de mare în conformitate cu dispozițiile Convenției Europene privind Cetățenia, însă atitudinea pârâtului de a nu le răspunde reclamanților la cererea din 08 iulie 2009 este de natură să producă daune morale. În opinia judecătorului fondului, o astfel de atitudine de neluare în seamă a unei solicitări este de natură să producă unei persoane senzația că este desconsiderată, încălcându-i-se demnitatea umană. În acest sens, consideră instanța de fond că nu lipsită de relevanță este și situația concretă invocată de reclamanți, care s-au văzut nevoiți să solicite permis de ședere pentru a putea locui în România, deși părinții lor au fost cetățeni români și nu au renunțat de bună-voie la această cetățenie.

Sub aspectul cuantumului daunelor solicitate se reține că acesta este proporțional cu prejudiciul suferit. Așa fiind se constată întemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale care a fost admis în baza art. 998-999 C. civ. și art. 10 și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 62 din 06 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurentul-pârât a susținut, în esență următoarele: Astfel, susține recurentul-pârât, că nu se poate vorbi de un prejudiciu cauzat reclamanților prin nesoluționarea cererii de acordare a cetățeniei române câtă vreme acordarea acestei cetățenii nu constituie o obligație pentru Statul Român.

De asemenea, susține recurentul-pârât că nici de un refuz sau o tergiversare în soluționarea cererilor reclamanților care le-ar fi cauzat un prejudiciu moral sau material nu poate fi vorba, având în vedere existența unui număr extrem de mare de cereri pentru dobândirea-redobândirea cetățeniei române înregistrate, precum și procedura existentă înainte de modificarea Legii nr. 21/1991. În opinia recurentului-pârât pentru a ne afla în prezența refuzului nejustificat de a soluționa o cerere trebuie să existe „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile, ceea ce în cauză nu există.

Mai solicită recurentul-pârât să se constate că nu se poate reține vreo culpă în sarcina sa pentru întârzierea soluționării cererii reclamanților, până la data schimbării procedurii administrative a redobândirii cetățeniei române Concluzionează recurentul-pârât că față de caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere și modul de soluționare al capetelor de cerere principală, precum și față de faptul că reclamanții nu au probat existența unui prejudiciu cauzat și faptul că cererile acestora au fost examinate și soluționate pozitiv, se impune respingerea capătului de cerere privind acordarea de daune morale ca neîntemeiat. 3. Hotărârea instanței de recurs Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., și ținând seama de toate susținerile și apărările părților și de probele administrate în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente: Obiectul principal al cererii de chemare în judecată în judecată îl constituie solicitarea reclamanților de a se constata refuzul nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererile lor de redobândire a cetățeniei române și de a fi obligat pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii.

Cum prin adresa din 29 decembrie 2009, Serviciul Cetățenie a comunicat că cererile reclamanților au fost avizate pozitiv de Comisia pentru Cetățenie în ședința din 16 octombrie 2009 în speță nu s-a mai poate vorbi de existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul de „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”, așa cum este definită această noțiune de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, primul capăt de cerere rămânând, deci, fără obiect. Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-pârât, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care în cauză nu sunt îndeplinirii cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999 C. civ.

în persoana recurentului-pârât. Este de necontestat că pentru a reține o astfel de obligație, în temeiul art. 998-999 C. civ. nu este suficient ca reclamanții să invoce, în termeni generali, atingerea adusă demnității lor umane prin privarea de exercițiul unor drepturi, precum și o serie de dificultăți în obținerea permiselor de ședere și autorizațiilor de muncă, ci este necesar să dovedească daunele morale suferite, cu atât mai mult cu cât, în speță, cererea formulată de reclamanți reprezintă o procedură prealabilă admiterii cererii de redobândire a cetățeniei române. Așadar, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta pârâtului, elemente ale răspunderii civile delictuale care, însă nu au fost dovedite în cauză dedusă prezentei judecăți.

În speță, motivarea primei instanțe nu este de natură convingătoare nici pentru acordarea daunelor morale și nici pentru cuantumul acestora, în raport de considerentele mai sus invocate, intimaților-reclamanți nefiindu-le afectate drepturile fundamentale referitoare la demnitatea umană. Astfel, față de probele administrate în cauză, Înalta Curte constatată că în mod greșit instanța de fond a obligat recurentul-pârât la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de daune morale, în condițiile în care recurenții-reclamanți nu au făcut dovada unui prejudiciu moral suferit care să justifice obligația de reparație reținută în sarcina recurentului-pârât. Așa fiind, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, va modifica sentința civilă atacată, în sensul că va înlătura dispoziția de obligare a pârâtului la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de daune morale, și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 62 din 06 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge ca nefondată cererea de daune morale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2010.