ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4440/2010

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

obiectul recursului

Prin sentința nr. 62 din

06 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții S.M.

și S.G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, în sensul că a respins

ca rămasă fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtul la analizarea

la analizarea și avizarea cererilor reclamanților de redobândire a cetățeniei române

și a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 RON daune morale către reclamanți.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Din cele susținute de

reclamanți, pârât prin întâmpinare, și din adresa depusă de pârât, reiese ca au

fost soluționate cererile reclamanților de redobândire a cetățeniei române, ceea

ce înseamnă că examinarea cererilor, ce face obiectul prezentei acțiuni, de către

Comisia de Cetățenie a fost făcută deja.

Așa fiind, instanța de

fond, a constatat că a rămas fără obiect, capătul de cerere privind obligarea pârâtului

la avizarea și analizarea cererilor reclamanților de redobândire a cetățeniei române,

pe care le-a respins ca atare.

Cu privire la acordarea

daunelor morale, instanța de fond a reținut că termenul de 2 ani și 6 luni de la

data depunerii cererii privind redobândirea cetățeniei române și până la soluționarea

acesteia nu este un termen excesiv de mare în conformitate cu dispozițiile Convenției

Europene privind Cetățenia, însă atitudinea pârâtului de a nu le răspunde reclamanților

la cererea din 08 iulie 2009 este de natură să producă daune morale.

În opinia judecătorului

fondului, o astfel de atitudine de neluare în seamă a unei solicitări este de natură

să producă unei persoane senzația că este desconsiderată, încălcându-i-se demnitatea

umană.

În acest sens, consideră

instanța de fond că nu lipsită de relevanță este și situația concretă invocată de

reclamanți, care s-au văzut nevoiți să solicite permis de ședere pentru a putea

locui în România, deși părinții lor au fost cetățeni români și nu au renunțat de

bună-voie la această cetățenie.

Sub aspectul cuantumului

daunelor solicitate se reține că acesta este proporțional cu prejudiciul suferit.

Așa fiind se constată

întemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale care a fost admis

în baza art. 998-999 C. civ. și art. 10 și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței civile

nr. 62 din 06 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției criticând-o

pentru motivul de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs invocate, recurentul-pârât a susținut, în esență următoarele:

Astfel, susține recurentul-pârât,

că nu se poate vorbi de un prejudiciu cauzat reclamanților prin nesoluționarea cererii

de acordare a cetățeniei române câtă vreme acordarea acestei cetățenii nu constituie

o obligație pentru Statul Român.

De asemenea, susține recurentul-pârât

că nici de un refuz sau o tergiversare în soluționarea cererilor reclamanților care

le-ar fi cauzat un prejudiciu moral sau material nu poate fi vorba, având în vedere

existența unui număr extrem de mare de cereri pentru dobândirea-redobândirea cetățeniei

române înregistrate, precum și procedura existentă înainte de modificarea Legii

nr. 21/1991.

În opinia recurentului-pârât

pentru a ne afla în prezența refuzului nejustificat de a soluționa o cerere trebuie

să existe „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea

unei persoane”; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare

a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau,

după caz, a plângerii prealabile, ceea ce în cauză nu există.

Mai solicită recurentul-pârât

să se constate că nu se poate reține vreo culpă în sarcina sa pentru întârzierea

soluționării cererii reclamanților, până la data schimbării procedurii administrative

a redobândirii cetățeniei române

Concluzionează recurentul-pârât

că față de caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere și modul de soluționare

al capetelor de cerere principală, precum și față de faptul că reclamanții nu au

probat existența unui prejudiciu cauzat și faptul că cererile acestora au fost examinate

și soluționate pozitiv, se impune respingerea capătului de cerere privind acordarea

de daune morale ca neîntemeiat.

de recurs

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., și ținând seama de toate susținerile și apărările părților și de

probele administrate în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că recursul

este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Obiectul principal al

cererii de chemare în judecată în judecată îl constituie solicitarea reclamanților

de a se constata refuzul nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererile

lor de redobândire a cetățeniei române și de a fi obligat pârâtul să procedeze la

analizarea/avizarea cererii.

Cum prin adresa din 29

decembrie 2009, Serviciul Cetățenie a comunicat că cererile reclamanților au fost

avizate pozitiv de Comisia pentru Cetățenie în ședința din 16 octombrie 2009 în

speță nu s-a mai poate vorbi de existența unui refuz nejustificat de soluționare

a cererii, în sensul de „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de

a nu rezolva cererea unei persoane”, așa cum este definită această noțiune de art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, primul capăt de cerere

rămânând, deci, fără obiect.

Înalta Curte constată

că sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-pârât, circumscrise motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care în cauză

nu sunt îndeplinirii cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale,

prevăzute de art. 998-999 C. civ. în persoana recurentului-pârât.

Este de necontestat că

pentru a reține o astfel de obligație, în temeiul art. 998-999 C. civ. nu este suficient

ca reclamanții să invoce, în termeni generali, atingerea adusă demnității lor umane

prin privarea de exercițiul unor drepturi, precum și o serie de dificultăți în obținerea

permiselor de ședere și autorizațiilor de muncă, ci este necesar să dovedească daunele

morale suferite, cu atât mai mult cu cât, în speță, cererea formulată de reclamanți

reprezintă o procedură prealabilă admiterii cererii de redobândire a cetățeniei

române.

Așadar, partea care solicită

acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului și

legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta pârâtului, elemente

ale răspunderii civile delictuale care, însă nu au fost dovedite în cauză dedusă

prezentei judecăți.

În speță, motivarea primei

instanțe nu este de natură convingătoare nici pentru acordarea daunelor morale și

nici pentru cuantumul acestora, în raport de considerentele mai sus invocate, intimaților-reclamanți

nefiindu-le afectate drepturile fundamentale referitoare la demnitatea umană.

Astfel, față de probele

administrate în cauză, Înalta Curte constatată că în mod greșit instanța de fond

a obligat recurentul-pârât la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de daune morale,

în condițiile în care recurenții-reclamanți nu au făcut dovada unui prejudiciu moral

suferit care să justifice obligația de reparație reținută în sarcina recurentului-pârât.

Așa fiind, Înalta Curte

va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, va modifica

sentința civilă atacată, în sensul că va înlătura dispoziția de obligare a pârâtului

la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de daune morale, și va menține celelalte dispoziții

ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 62 din 06 ianuarie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că respinge ca nefondată cererea de daune morale.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2010.