ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3119/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3248 din 14 octombrie 2009 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții D.N. și D.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a obligat pe acesta din urmă să achite reclamanților suma de 1.000 lei cu titlu de daune morale, precum și suma de 343,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins totodată, ca rămasă fără obiect capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat și obligarea pârâtului la analizarea cererilor reclamanților privind redobândirea cetățeniei române.

În acest sens instanța a reținut că cererile reclamanților au fost examinat și avizate pozitiv de Comisia pentru cetățeni, în ședința din data de 20 august 2009, urmând a se emite și publica în Monitorul Oficial ordinul ministrului justiției în acest sens, împrejurarea față de care a apreciat că acțiunea a rămas în parte fără obiect. În ceea ce privește pretențiile reclamanților referitoare la acordarea daunelor morale s-a considerat, de către prima instanță, că, prin nesoluționarea cererilor lor într-un termen rezonabil, reclamanții au suferit un prejudiciu constând în cunoștința neputinței, frustrarea încercată atunci când au conștientizat că, față de ritmul de soluționare a cererilor de către pârât, le este, practic, beneficiul redobândirii cetățeniei române și perioada de incertitudine de 6 ani de la formularea cererii.

În acest context s-a apreciat și existența culpei pârâtului și implicit incidența în speță a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, susținând că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul a susținut că nu se poate vorbi de un prejudiciu cauzat reclamanților prin nesoluționare a cererilor de acordare a cetățeniei române câtă vreme acordarea acestei cetățenii nu constituie o obligație pentru Statul Român și nici de un refuz sau tergiversare în soluționarea cererilor astfel încât să fi cauzat un prejudiciu reclamanților, nu poate fi vorba, având în vedere existența unui număr extrem de mare de cereri și procedura existentă înainte de modificarea Legii nr. 21/1991, invocându-se în acest sens art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a mai susținut că, dat fiind caracterul accesoriu al capătului de cerere privind acordarea de daune morale, faptul că reclamanții nu au probat existența unui prejudiciu cauzat, precum și faptul că cererea lor a fost avizată pozitiv, capătul principal de cerere fiind respins ca rămas fără obiect, se impunea de asemenea respingerea capătului de cerere accesoriu. În sfârșit, recurentul a apreciat că hotărârea pronunțată este nelegală și în considerarea faptului că, deși cererile reclamanților erau soluționate, instanța de fond, în mod eronat, a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată. Recursul este fondat în sensul și pentru considerentele ce se vor cita în continuare. În ceea ce privește critica referitoare la greșita soluționare a capătului de cerere privind plata daunelor morale, se constată că acesta este fondat, prima instanță pronunțând o hotărâre nelegală sub acest aspect.

Astfel, pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității ci trebuie dovedite daunele suferite, partea care le solicită fiind deci obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta autorității. Pe de altă parte, este adevărat că cererea intimaților a fost examinată și avizată, așa cum aceștia au solicitat, însă acest lucru s-a realizat după ce reclamantul a formulat prezenta acțiune și în condițiile în care, anterior, au întreprins mai multe demersuri, pe cale administrativă, astfel încât, în mod corect, a fost reținută, de către prima instanță, culpa procesuală a pârâtului și a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat în cauză și va modifica în parte sentința atacată, în sensul respingerii cererii intimaților de obligare a recurentului la plata daunelor morale, menținând totodată celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3248 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiat, capătul de cerere privind acordarea daunelor morale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2010.