ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3119/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3248

din 14 octombrie 2009 a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanții D.N. și D.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Justiției, a obligat pe acesta din urmă să achite

reclamanților suma de 1.000 lei cu titlu de daune morale, precum și

suma de 343,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins

totodată, ca rămasă fără obiect capetele de cerere

privind constatarea refuzului nejustificat și obligarea pârâtului la

analizarea cererilor reclamanților privind redobândirea

cetățeniei române.

În acest sens instanța a

reținut că cererile reclamanților au fost examinat și

avizate pozitiv de Comisia pentru cetățeni, în ședința din

data de 20 august 2009, urmând a se emite și publica în Monitorul Oficial

ordinul ministrului justiției în acest sens, împrejurarea față

de care a apreciat că acțiunea a rămas în parte fără

obiect.

În ceea ce privește

pretențiile reclamanților referitoare la acordarea daunelor morale

s-a considerat, de către prima instanță, că, prin

nesoluționarea cererilor lor într-un termen rezonabil, reclamanții au

suferit un prejudiciu constând în cunoștința neputinței, frustrarea

încercată atunci când au conștientizat că, față de

ritmul de soluționare a cererilor de către pârât, le este, practic,

beneficiul redobândirii cetățeniei române și perioada de

incertitudine de 6 ani de la formularea cererii.

În acest context s-a apreciat

și existența culpei pârâtului și implicit incidența în

speță a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul, susținând că a fost pronunțată cu

aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că

nu se poate vorbi de un prejudiciu cauzat reclamanților prin nesoluționare

a cererilor de acordare a cetățeniei române câtă vreme acordarea

acestei cetățenii nu constituie o obligație pentru Statul Român

și nici de un refuz sau tergiversare în soluționarea cererilor astfel

încât să fi cauzat un prejudiciu reclamanților, nu poate fi vorba,

având în vedere existența unui număr extrem de mare de cereri și

procedura existentă înainte de modificarea Legii nr. 21/1991, invocându-se

în acest sens art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a mai susținut că, dat

fiind caracterul accesoriu al capătului de cerere privind acordarea de

daune morale, faptul că reclamanții nu au probat existența unui

prejudiciu cauzat, precum și faptul că cererea lor a fost

avizată pozitiv, capătul principal de cerere fiind respins ca

rămas fără obiect, se impunea de asemenea respingerea

capătului de cerere accesoriu.

În sfârșit, recurentul a

apreciat că hotărârea pronunțată este nelegală și

în considerarea faptului că, deși cererile reclamanților erau

soluționate, instanța de fond, în mod eronat, a dispus obligarea sa

la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este fondat în sensul

și pentru considerentele ce se vor cita în continuare.

În ceea ce privește critica referitoare

la greșita soluționare a capătului de cerere privind plata

daunelor morale, se constată că acesta este fondat, prima

instanță pronunțând o hotărâre nelegală sub acest

aspect.

Astfel, pentru acordarea de daune

morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității ci

trebuie dovedite daunele suferite, partea care le solicită fiind deci

obligată să dovedească producerea prejudiciului și

legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta

autorității.

Pe de altă parte, este

adevărat că cererea intimaților a fost examinată și

avizată, așa cum aceștia au solicitat, însă acest lucru s-a

realizat după ce reclamantul a formulat prezenta acțiune și în

condițiile în care, anterior, au întreprins mai multe demersuri, pe cale

administrativă, astfel încât, în mod corect, a fost reținută, de

către prima instanță, culpa procesuală a pârâtului și

a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin.

(1) și (3) C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat în cauză

și va modifica în parte sentința atacată, în sensul respingerii

cererii intimaților de obligare a recurentului la plata daunelor morale,

menținând totodată celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3248 din 14

octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că respinge ca neîntemeiat, capătul de cerere

privind acordarea daunelor morale.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 iunie 2010.