ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.03.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1042/2010

HOTĂRÂRE
16.03.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1042/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 3156 din 12 decembrie

2008 pronunțată în dosarul nr. 514/99/2007 al Tribunalului Iași,

secția comercială de contencios administrativ s-a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanții D.V., V.D., D.V.V. și D.F.C.,

S.C. și S.D. împotriva pârâtelor B.R. SA – Membră a Grupului

Național B.G. prin Sucursala Iași și SC R.D. SRL Iași

și în consecință s-a constatat nulitatea absolută

parțială a actelor adiționale: din 10 iunie 1999, din 1 iulie

1999, din 7 iulie 1999, din 9 iulie 1999, din 15 iulie 1999, din 27 iulie 1999,

din 11 august 1999 și din 10 septembrie 1999 la contractul de credit

bancar din 26 mai 1999, încheiat între pârâte, în ceea ce privește clauza

de extindere a efectelor cap. V pct. 5.1 și 5.2 din contract și

actele adiționale enumerate.

Totodată s-a respins cererea de

constatare a nulității absolute și de anulare a cap. V, pct. 5.1

și 5.2 din contractul din 26 mai 1999, pârâtele fiind obligate și la

plata sumei de 11 lei către reclamanți, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță, în rejudecare, după mai multe

cicluri procesuale a reținut în esență că prin contractul

de credit bancar din 26 mai 1999 pârâta B.R. SA –sucursala Iași a acordat

pârâtei SC R.D. SRL un împrumut în valoare de 30.000 lei (ron) pentru

cumpărarea de mărfuri pentru comercializare, cu termen de restituire

la 6 luni. Restituirea împrumutului acordat a fost garantată prin

contracte de ipotecă din 25 mai 1999, încheiate cu reclamanții,

conform cap. V din contractul de credit bancar.

Prin actele adiționale anterior

menționate, încheiate între cele două pârâte a fost înserată

clauza nr. 5.1, potrivit căreia contractele de ipotecă încheiate cu

reclamanții, reprezintă anexe și fac parte integrantă din

contractul de credit din 25 mai 1999, însă lipsa

consimțământului reclamanților la încheierea celor 8 acte

adiționale și încălcarea principiului specializării

ipotecii, atrage nulitatea absolută a acestei clauze potrivit art. 948 pct.

8 și art. 1776 C. civ., motiv pentru care s-a admis cererea formulată

de reclamați în acest sens.

În ceea ce privește însă

solicitarea reclamanților de a se constata nulitatea absolută a cap. V

pct. 5.1 și 5.2 din contractul de credit din 1999, prima

instanță constatând valabilitatea clauzei prin care reclamanții

și-au asumat obligația de garanție, în limitele

specializării ipotecii potrivit sumei consimțite prin contractele de

ipotecă, a respins ca nefondat acest capăt de cerere.

Apelurile formulate de

reclamanți și pârâta B.R. SA – sucursala Iași a fost respinse ca

nefondate prin decizia nr. 50 din 15 ianuarie 1999 a Curții de Apel

Iași, secția comercială.

Instanța de apel a respins

criticile reclamanților formulate în privința modului de

soluționare a petitului doi din acțiune, cu motivarea că în

calitate de terți față de actele adiționale încheiate între

pârâte, acestea nu le sunt opozabile. De asemenea, nu s-a putut reține

nicio încălcare a Protocolului 1 la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului cu consecința încălcării dreptului de

proprietate al reclamanților în condițiile în care aceștia

și-au exprimat consimțământul la încheierea celor 4 contracte de

ipotecă, fiind prin urmare, ținuți răspunzători, în

limitele în care au înțeles să garanteze.

Referitor la apelul pârâtei B.R. SA,

sucursala Iași, Curtea de Apel a arătat că excepțiile

lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes au

fost corect soluționate de tribunal, în sensul respingerii, pentru că

reclamanții în calitatea lor de garanți ipotecari își

justifică atât interesul cât și legitimarea procesuală

activă.

Totodată, în condițiile

lipsei consimțământului reclamanților la încheierea actelor

adiționale contestate, sentința este corectă și în

privința fondului, motiv pentru care și această critică a

fost înlăturată de instanța de apel.

Împotriva acestei decizii au

formulat recurs reclamanții D.V., V.D., D.V.V., D.F.C., S.C., S.D. și

pârâta B.R. SA – sucursala Iași.

Reclamanții critică

decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8,

9, 10 și 11 C. proc. civ.

Prima critică vizează

nelegalitatea deciziei, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții

susținând că există contradicție între soluția

pronunțată în cauză și considerentele hotărârii pentru

că se reține nulitatea absolută a clauzei de garanție

pentru lipsa consimțământului doar în privința actelor

adiționale, nu și referitor la aceeași clauză din

contractul din 1999 astfel cum a fost modificat începând cu data de 10 iunie

1999.

Totodată, arată

recurenții sunt incidente și dispozițiile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., deoarece interpretând greșit actul juridic dedus

judecății și schimbând înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al acestuia, deoarece prin actele adiționale s-a

modificat obiectul contractului înlocuindu-se nivelul plafonului inițial

al creditului acordat cu unul majorat. În această situație, contrar

celor reținute de instanțe, o atare modificare, efectuată

fără consimțământul recurenților are drept

consecință și încetarea garanțiilor acordate inițial,

începând cu data încheierii actelor adiționale.

Întemeindu-se pe dispozițiile art.

304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ. și reluând o parte din argumentele

anterior menționate, recurenții invocă faptul că

hotărârea recurată este dată cu aplicarea greșită a

legii și aprecierea eronată a probelor, ignorându-se împrejurarea

că fiecare formă a contractului din 1999, astfel cum a fost modificat

prin actele adiționale încheiate după data de 10 iunie 1999,

reprezintă un contract distinct pentru care nu și-au exprimat

consimțământul, și în consecință este lipsit de efecte

juridice în ceea ce-i privește. Totodată, instanța de apel a

omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de

judecată.

Pârâta B.R. SA – membră a

Grupului Național B.G. Iași întemeindu-se pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., critică decizia sub aspectul modului de

soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale

pasive și a lipsei de interes al reclamanților, cu motivarea că

aceștia nefiind semnatari ai actelor adiționale, nu au nici interesul

și nici legitimarea procesuală necesară promovării

acțiunii de chemare în judecată.

În privința fondului, recurenta

arată că instanța de apel, preluând argumentele tribunalului, a

pronunțat o decizie nelegală deoarece obligația de garantare

asumată de intimați a fost clară și fără echivoc

potrivit contractelor de ipotecă, iar enumerarea contractelor de

ipotecă alături de cele de asigurare prin clauzele cap. V pct. 5.1

și 5.2 din cuprinsul actelor adiționale are doar rolul de a actualiza

conținutul cap. V din contractul de credit fără a implica

și extinderea efectelor obligației de garanție imobiliară

și asupra plafonului de lucru suplimentar acordat societății

împrumutate prin actele adiționale respective.

Totodată actele adiționale

nu cuprind niciun viciu de formă, produc efecte între creditor și

împrumutat, sunt conforme legislației bancare, astfel încât, contrar celor

reținute de instanțele anterioare nu există niciun motiv de

nulitate.

Analizând recursurile formulate prin

prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior

menționate, Curtea constată că sunt nefondate.

Motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurenții-reclamanți nu este

întemeiat în condițiile în care verificarea considerentelor deciziei

recurate, relevă faptul că, instanța de apel a arătat

argumentele în baza cărora a apreciat că nulitatea absolută

afectează doar clauzele din actele adiționale prin care s-au extins

efectele contractelor de ipotecă peste limitele în care aceștia au

înțeles să-și exprime consimțământul, neexistând nicio

contradicție în această privință.

În acest context, corect au

reținut instanțele anterioare că prin clauza din cele 8 acte

adiționale încheiate între pârâtele B.R. SA –sucursala Iași și SC

R.D. SRL Iași, potrivit căreia contractule de ipotecă din 25 mai

1999 reprezintă anexe care fac parte integrantă din prezentul

contract de credit, în realitate act adițional, lipsa

consimțământului reclamanților încalcă dispozițiile art.

948 alin. (2) și art. 1776 C. civ., cu referire la existența

consimțământului și respectarea principiului specializării

ipotecii în ceea ce privește caracterul cert al creanței.

Consecința nerespectării

acestor dispoziții legale atrage nulitatea absolută a clauzei din actele

adiționale întrucât s-au extins efectele contractelor de ipotecă

anterior menționate și în privința actelor adiționale,

adică s-au depășit limitele în care reclamanții au

înțeles să garanteze.

Totodată, garanții

ipotecari rămân însă obligați în limitele convenite prin

contract de credit  din 1999, deoarece în această privință nu se

poate identifica nicio cauză de nulitate, motiv pentru care, de altfel,

instanțele anterioare în mod justificat au admis acțiunea în parte.

Prin urmare, contrar celor

susținute de recurenții reclamanți clauza litigioasă a fost

corect interpretată prin decizia recurată, astfel că nu este

întemeiat nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8

În privința ultimului motiv

încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc.

civ., se impune precizarea că analiza probelor nu este posibilă din

perspectiva specificului acestei căi de atac pct. 10 și 11 ale art. 304,

fiind, de altfel abrogate, iar criticile de nelegalitate constituie o reluare a

celor anterior menționate, situație în care nu se mai impune

reiterarea acestora.

Referitor la omisiunea

instanței de apel de a se pronunța cu privire la cererea de acordare

a cheltuielilor de judecată, se va reține că față de

soluția de respingere a apelului reclamanților a fost soluționat

implicit în sensul respingerii și acest capăt de cerere.

În privința recursului pârâtei B.R.

SA – membră a Grupului Național B.G., prin sucursala Iași,

Curtea constată că și acesta este nefondat, iar decizia recurată

este legală atât sub aspectul modului de soluționare a

excepțiilor cât și al fondului litigiului.

În acest context, în mod corect s-a

reținut că legitimarea procesuală a reclamanților și

interesul în promovarea acțiunii derivă din calitatea de semnatari ai

contractelor de ipotecă accesorii la contractul de credit din 1999, care

au fost incluse și în actele adiționale încheiate ulterior între

pârâte, cu mențiunea că acestea fac parte integrantă din actele

adiționale, deși reclamanții nu au fost încunoștiințați

și nu li s-a cerut consimțământul. De altfel, instanțele

anterioare au arătat, iar recurenta nu a contestat că imobilele

ipotecate au fost supuse procedurii executării silite inclusiv pentru sumele

ce au format obiectul actelor adiționale.

Prin urmare, susținerea

recurentei în sensul că prin clauza inserată în cap. V pct. 5.1

și 5.2 doar s-au enumerat contractele de ipotecă fără a se

realiza extinderea efectelor acestora și asupra actelor adiționale

este contrară conținutului acesteia, astfel cum a fost redat

anterior, și atestă fără echivoc împrejurarea că

pârâtele, deși nu aveau consimțământul garanților ipotecari

au convenit ca acele contracte de garanție imobiliară să

facă parte integrantă din actele adiționale, cu consecința

că erau susceptibile de a fi supuse executării silite.

Din această perspectivă,

fiind încălcate dispozițiile art. 948 alin. (2) cu referire la

existența consimțământului reclamanților și 1776 C.

civ. privind specializarea ipotecii în sensul certitudinii valorii

creanței garantate, în mod corect, instanțele anterioare au constatat

nulitatea absolută parțială a actelor încheiate în aceste

condiții.

În consecință recursurile

reclamanților și pârâtei sunt nefondate și vor fi respinse în

conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Respinge recursurile declarate de

reclamanții D.V., V.D., D.F.C., D.V.V., S.C., S.D., precum și de

pârâta B.R. SA – membră a Grupului Național B.G. București, prin

sucursala Iași, împotriva deciziei nr. 50 din 15 iunie 2009 a Curții

de Apel Iași, secția comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 16 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-03-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1066/2011
Asupra recursului de față, constată următoarele: Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I.V. și a constatat stinsă ipoteca instituită prin contractul
ÎCCJ 2010-06-15
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2242/2010
Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Reclamanții C.D.G.F. și C.D., au chemat în judecată pe pârâtele B.R.D. G.S.G. SA, SC M.T. SRL și Biroul Notarial C.Șt. și asociații și au solicitat consta
ÎCCJ 2007-02-20
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 770/2007
Ședința publică de la 20 februarie 2007 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 11 martie 1998, reclamanta SC C.G. SRL Iași a chemat în judecată B.A., sucursala Iași pentru ca prin ho
ÎCCJ 2008-01-22
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 98/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC C.G. SRL Iași a acționat în judecată pe pârâtele R.B., sucursala Iași și A.V.A.S. București pentru ca prin hotărârea judecătorească să se co
ÎCCJ 2009-01-15
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 49/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2861 din 28 mai 2007 a Tribunalului comercial Cluj, dată în fond după casarea dispusă prin decizia nr. 4/A/2006 a aceleiași i
Sursă