ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1042/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 3156 din 12 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 514/99/2007 al Tribunalului Iași, secția comercială de contencios administrativ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții D.V., V.D., D.V.V. și D.F.C., S.C. și S.D. împotriva pârâtelor B.R. SA – Membră a Grupului Național B.G. prin Sucursala Iași și SC R.D. SRL Iași și în consecință s-a constatat nulitatea absolută parțială a actelor adiționale: din 10 iunie 1999, din 1 iulie 1999, din 7 iulie 1999, din 9 iulie 1999, din 15 iulie 1999, din 27 iulie 1999, din 11 august 1999 și din 10 septembrie 1999 la contractul de credit bancar din 26 mai 1999, încheiat între pârâte, în ceea ce privește clauza de extindere a efectelor cap. V pct. 5.1 și 5.2 din contract și actele adiționale enumerate.

Totodată s-a respins cererea de constatare a nulității absolute și de anulare a cap. V, pct. 5.1 și 5.2 din contractul din 26 mai 1999, pârâtele fiind obligate și la plata sumei de 11 lei către reclamanți, cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță, în rejudecare, după mai multe cicluri procesuale a reținut în esență că prin contractul de credit bancar din 26 mai 1999 pârâta B.R. SA –sucursala Iași a acordat pârâtei SC R.D. SRL un împrumut în valoare de 30.000 lei (ron) pentru cumpărarea de mărfuri pentru comercializare, cu termen de restituire la 6 luni. Restituirea împrumutului acordat a fost garantată prin contracte de ipotecă din 25 mai 1999, încheiate cu reclamanții, conform cap. V din contractul de credit bancar.

Prin actele adiționale anterior menționate, încheiate între cele două pârâte a fost înserată clauza nr. 5.1, potrivit căreia contractele de ipotecă încheiate cu reclamanții, reprezintă anexe și fac parte integrantă din contractul de credit din 25 mai 1999, însă lipsa consimțământului reclamanților la încheierea celor 8 acte adiționale și încălcarea principiului specializării ipotecii, atrage nulitatea absolută a acestei clauze potrivit art. 948 pct. 8 și art. 1776 C. civ., motiv pentru care s-a admis cererea formulată de reclamați în acest sens. În ceea ce privește însă solicitarea reclamanților de a se constata nulitatea absolută a cap. V pct. 5.1 și 5.2 din contractul de credit din 1999, prima instanță constatând valabilitatea clauzei prin care reclamanții și-au asumat obligația de garanție, în limitele specializării ipotecii potrivit sumei consimțite prin contractele de ipotecă, a respins ca nefondat acest capăt de cerere.

Apelurile formulate de reclamanți și pârâta B.R. SA – sucursala Iași a fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 50 din 15 ianuarie 1999 a Curții de Apel Iași, secția comercială. Instanța de apel a respins criticile reclamanților formulate în privința modului de soluționare a petitului doi din acțiune, cu motivarea că în calitate de terți față de actele adiționale încheiate între pârâte, acestea nu le sunt opozabile. De asemenea, nu s-a putut reține nicio încălcare a Protocolului 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu consecința încălcării dreptului de proprietate al reclamanților în condițiile în care aceștia și-au exprimat consimțământul la încheierea celor 4 contracte de ipotecă, fiind prin urmare, ținuți răspunzători, în limitele în care au înțeles să garanteze.

Referitor la apelul pârâtei B.R. SA, sucursala Iași, Curtea de Apel a arătat că excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes au fost corect soluționate de tribunal, în sensul respingerii, pentru că reclamanții în calitatea lor de garanți ipotecari își justifică atât interesul cât și legitimarea procesuală activă. Totodată, în condițiile lipsei consimțământului reclamanților la încheierea actelor adiționale contestate, sentința este corectă și în privința fondului, motiv pentru care și această critică a fost înlăturată de instanța de apel. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții D.V., V.D., D.V.V., D.F.C., S.C., S.D. și pârâta B.R. SA – sucursala Iași.

Reclamanții critică decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 și 11 C. proc. civ. Prima critică vizează nelegalitatea deciziei, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții susținând că există contradicție între soluția pronunțată în cauză și considerentele hotărârii pentru că se reține nulitatea absolută a clauzei de garanție pentru lipsa consimțământului doar în privința actelor adiționale, nu și referitor la aceeași clauză din contractul din 1999 astfel cum a fost modificat începând cu data de 10 iunie 1999. Totodată, arată recurenții sunt incidente și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece interpretând greșit actul juridic dedus judecății și schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, deoarece prin actele adiționale s-a modificat obiectul contractului înlocuindu-se nivelul plafonului inițial al creditului acordat cu unul majorat.

În această situație, contrar celor reținute de instanțe, o atare modificare, efectuată fără consimțământul recurenților are drept consecință și încetarea garanțiilor acordate inițial, începând cu data încheierii actelor adiționale. Întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ. și reluând o parte din argumentele anterior menționate, recurenții invocă faptul că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greșită a legii și aprecierea eronată a probelor, ignorându-se împrejurarea că fiecare formă a contractului din 1999, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale încheiate după data de 10 iunie 1999, reprezintă un contract distinct pentru care nu și-au exprimat consimțământul, și în consecință este lipsit de efecte juridice în ceea ce-i privește.

Totodată, instanța de apel a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Pârâta B.R. SA – membră a Grupului Național B.G. Iași întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia sub aspectul modului de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de interes al reclamanților, cu motivarea că aceștia nefiind semnatari ai actelor adiționale, nu au nici interesul și nici legitimarea procesuală necesară promovării acțiunii de chemare în judecată.

În privința fondului, recurenta arată că instanța de apel, preluând argumentele tribunalului, a pronunțat o decizie nelegală deoarece obligația de garantare asumată de intimați a fost clară și fără echivoc potrivit contractelor de ipotecă, iar enumerarea contractelor de ipotecă alături de cele de asigurare prin clauzele cap. V pct. 5.1 și 5.2 din cuprinsul actelor adiționale are doar rolul de a actualiza conținutul cap. V din contractul de credit fără a implica și extinderea efectelor obligației de garanție imobiliară și asupra plafonului de lucru suplimentar acordat societății împrumutate prin actele adiționale respective. Totodată actele adiționale nu cuprind niciun viciu de formă, produc efecte între creditor și împrumutat, sunt conforme legislației bancare, astfel încât, contrar celor reținute de instanțele anterioare nu există niciun motiv de nulitate.

Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior menționate, Curtea constată că sunt nefondate. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurenții-reclamanți nu este întemeiat în condițiile în care verificarea considerentelor deciziei recurate, relevă faptul că, instanța de apel a arătat argumentele în baza cărora a apreciat că nulitatea absolută afectează doar clauzele din actele adiționale prin care s-au extins efectele contractelor de ipotecă peste limitele în care aceștia au înțeles să-și exprime consimțământul, neexistând nicio contradicție în această privință. În acest context, corect au reținut instanțele anterioare că prin clauza din cele 8 acte adiționale încheiate între pârâtele B.R.

SA –sucursala Iași și SC R.D. SRL Iași, potrivit căreia contractule de ipotecă din 25 mai 1999 reprezintă anexe care fac parte integrantă din prezentul contract de credit, în realitate act adițional, lipsa consimțământului reclamanților încalcă dispozițiile art. 948 alin. (2) și art. 1776 C. civ., cu referire la existența consimțământului și respectarea principiului specializării ipotecii în ceea ce privește caracterul cert al creanței. Consecința nerespectării acestor dispoziții legale atrage nulitatea absolută a clauzei din actele adiționale întrucât s-au extins efectele contractelor de ipotecă anterior menționate și în privința actelor adiționale, adică s-au depășit limitele în care reclamanții au înțeles să garanteze.

Totodată, garanții ipotecari rămân însă obligați în limitele convenite prin contract de credit din 1999, deoarece în această privință nu se poate identifica nicio cauză de nulitate, motiv pentru care, de altfel, instanțele anterioare în mod justificat au admis acțiunea în parte. Prin urmare, contrar celor susținute de recurenții reclamanți clauza litigioasă a fost corect interpretată prin decizia recurată, astfel că nu este întemeiat nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În privința ultimului motiv încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ., se impune precizarea că analiza probelor nu este posibilă din perspectiva specificului acestei căi de atac pct. 10 și 11 ale art. 304, fiind, de altfel abrogate, iar criticile de nelegalitate constituie o reluare a celor anterior menționate, situație în care nu se mai impune reiterarea acestora.

Referitor la omisiunea instanței de apel de a se pronunța cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, se va reține că față de soluția de respingere a apelului reclamanților a fost soluționat implicit în sensul respingerii și acest capăt de cerere. În privința recursului pârâtei B.R. SA – membră a Grupului Național B.G., prin sucursala Iași, Curtea constată că și acesta este nefondat, iar decizia recurată este legală atât sub aspectul modului de soluționare a excepțiilor cât și al fondului litigiului. În acest context, în mod corect s-a reținut că legitimarea procesuală a reclamanților și interesul în promovarea acțiunii derivă din calitatea de semnatari ai contractelor de ipotecă accesorii la contractul de credit din 1999, care au fost incluse și în actele adiționale încheiate ulterior între pârâte, cu mențiunea că acestea fac parte integrantă din actele adiționale, deși reclamanții nu au fost încunoștiințați și nu li s-a cerut consimțământul.

De altfel, instanțele anterioare au arătat, iar recurenta nu a contestat că imobilele ipotecate au fost supuse procedurii executării silite inclusiv pentru sumele ce au format obiectul actelor adiționale. Prin urmare, susținerea recurentei în sensul că prin clauza inserată în cap. V pct. 5.1 și 5.2 doar s-au enumerat contractele de ipotecă fără a se realiza extinderea efectelor acestora și asupra actelor adiționale este contrară conținutului acesteia, astfel cum a fost redat anterior, și atestă fără echivoc împrejurarea că pârâtele, deși nu aveau consimțământul garanților ipotecari au convenit ca acele contracte de garanție imobiliară să facă parte integrantă din actele adiționale, cu consecința că erau susceptibile de a fi supuse executării silite.

Din această perspectivă, fiind încălcate dispozițiile art. 948 alin. (2) cu referire la existența consimțământului reclamanților și 1776 C. civ. privind specializarea ipotecii în sensul certitudinii valorii creanței garantate, în mod corect, instanțele anterioare au constatat nulitatea absolută parțială a actelor încheiate în aceste condiții. În consecință recursurile reclamanților și pârâtei sunt nefondate și vor fi respinse în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanții D.V., V.D., D.F.C., D.V.V., S.C., S.D., precum și de pârâta B.R. SA – membră a Grupului Național B.G. București, prin sucursala Iași, împotriva deciziei nr. 50 din 15 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 16 martie 2010.