ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1042/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1042/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor de
față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3156 din 12 decembrie
2008 pronunțată în dosarul nr. 514/99/2007 al Tribunalului Iași,
secția comercială de contencios administrativ s-a admis în parte
acțiunea formulată de reclamanții D.V., V.D., D.V.V. și D.F.C.,
S.C. și S.D. împotriva pârâtelor B.R. SA – Membră a Grupului
Național B.G. prin Sucursala Iași și SC R.D. SRL Iași
și în consecință s-a constatat nulitatea absolută
parțială a actelor adiționale: din 10 iunie 1999, din 1 iulie
1999, din 7 iulie 1999, din 9 iulie 1999, din 15 iulie 1999, din 27 iulie 1999,
din 11 august 1999 și din 10 septembrie 1999 la contractul de credit
bancar din 26 mai 1999, încheiat între pârâte, în ceea ce privește clauza
de extindere a efectelor cap. V pct. 5.1 și 5.2 din contract și
actele adiționale enumerate.
Totodată s-a respins cererea de
constatare a nulității absolute și de anulare a cap. V, pct. 5.1
și 5.2 din contractul din 26 mai 1999, pârâtele fiind obligate și la
plata sumei de 11 lei către reclamanți, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această
soluție, prima instanță, în rejudecare, după mai multe
cicluri procesuale a reținut în esență că prin contractul
de credit bancar din 26 mai 1999 pârâta B.R. SA –sucursala Iași a acordat
pârâtei SC R.D. SRL un împrumut în valoare de 30.000 lei (ron) pentru
cumpărarea de mărfuri pentru comercializare, cu termen de restituire
la 6 luni. Restituirea împrumutului acordat a fost garantată prin
contracte de ipotecă din 25 mai 1999, încheiate cu reclamanții,
conform cap. V din contractul de credit bancar.
Prin actele adiționale anterior
menționate, încheiate între cele două pârâte a fost înserată
clauza nr. 5.1, potrivit căreia contractele de ipotecă încheiate cu
reclamanții, reprezintă anexe și fac parte integrantă din
contractul de credit din 25 mai 1999, însă lipsa
consimțământului reclamanților la încheierea celor 8 acte
adiționale și încălcarea principiului specializării
ipotecii, atrage nulitatea absolută a acestei clauze potrivit art. 948 pct.
8 și art. 1776 C. civ., motiv pentru care s-a admis cererea formulată
de reclamați în acest sens.
În ceea ce privește însă
solicitarea reclamanților de a se constata nulitatea absolută a cap. V
pct. 5.1 și 5.2 din contractul de credit din 1999, prima
instanță constatând valabilitatea clauzei prin care reclamanții
și-au asumat obligația de garanție, în limitele
specializării ipotecii potrivit sumei consimțite prin contractele de
ipotecă, a respins ca nefondat acest capăt de cerere.
Apelurile formulate de
reclamanți și pârâta B.R. SA – sucursala Iași a fost respinse ca
nefondate prin decizia nr. 50 din 15 ianuarie 1999 a Curții de Apel
Iași, secția comercială.
Instanța de apel a respins
criticile reclamanților formulate în privința modului de
soluționare a petitului doi din acțiune, cu motivarea că în
calitate de terți față de actele adiționale încheiate între
pârâte, acestea nu le sunt opozabile. De asemenea, nu s-a putut reține
nicio încălcare a Protocolului 1 la Convenția Europeană a
Drepturilor Omului cu consecința încălcării dreptului de
proprietate al reclamanților în condițiile în care aceștia
și-au exprimat consimțământul la încheierea celor 4 contracte de
ipotecă, fiind prin urmare, ținuți răspunzători, în
limitele în care au înțeles să garanteze.
Referitor la apelul pârâtei B.R. SA,
sucursala Iași, Curtea de Apel a arătat că excepțiile
lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes au
fost corect soluționate de tribunal, în sensul respingerii, pentru că
reclamanții în calitatea lor de garanți ipotecari își
justifică atât interesul cât și legitimarea procesuală
activă.
Totodată, în condițiile
lipsei consimțământului reclamanților la încheierea actelor
adiționale contestate, sentința este corectă și în
privința fondului, motiv pentru care și această critică a
fost înlăturată de instanța de apel.
Împotriva acestei decizii au
formulat recurs reclamanții D.V., V.D., D.V.V., D.F.C., S.C., S.D. și
pârâta B.R. SA – sucursala Iași.
Reclamanții critică
decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8,
9, 10 și 11 C. proc. civ.
Prima critică vizează
nelegalitatea deciziei, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții
susținând că există contradicție între soluția
pronunțată în cauză și considerentele hotărârii pentru
că se reține nulitatea absolută a clauzei de garanție
pentru lipsa consimțământului doar în privința actelor
adiționale, nu și referitor la aceeași clauză din
contractul din 1999 astfel cum a fost modificat începând cu data de 10 iunie
1999.
Totodată, arată
recurenții sunt incidente și dispozițiile art. 304 pct. 8 C.
proc. civ., deoarece interpretând greșit actul juridic dedus
judecății și schimbând înțelesul lămurit și
vădit neîndoielnic al acestuia, deoarece prin actele adiționale s-a
modificat obiectul contractului înlocuindu-se nivelul plafonului inițial
al creditului acordat cu unul majorat. În această situație, contrar
celor reținute de instanțe, o atare modificare, efectuată
fără consimțământul recurenților are drept
consecință și încetarea garanțiilor acordate inițial,
începând cu data încheierii actelor adiționale.
Întemeindu-se pe dispozițiile art.
304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ. și reluând o parte din argumentele
anterior menționate, recurenții invocă faptul că
hotărârea recurată este dată cu aplicarea greșită a
legii și aprecierea eronată a probelor, ignorându-se împrejurarea
că fiecare formă a contractului din 1999, astfel cum a fost modificat
prin actele adiționale încheiate după data de 10 iunie 1999,
reprezintă un contract distinct pentru care nu și-au exprimat
consimțământul, și în consecință este lipsit de efecte
juridice în ceea ce-i privește. Totodată, instanța de apel a
omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de
judecată.
Pârâta B.R. SA – membră a
Grupului Național B.G. Iași întemeindu-se pe dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ., critică decizia sub aspectul modului de
soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale
pasive și a lipsei de interes al reclamanților, cu motivarea că
aceștia nefiind semnatari ai actelor adiționale, nu au nici interesul
și nici legitimarea procesuală necesară promovării
acțiunii de chemare în judecată.
În privința fondului, recurenta
arată că instanța de apel, preluând argumentele tribunalului, a
pronunțat o decizie nelegală deoarece obligația de garantare
asumată de intimați a fost clară și fără echivoc
potrivit contractelor de ipotecă, iar enumerarea contractelor de
ipotecă alături de cele de asigurare prin clauzele cap. V pct. 5.1
și 5.2 din cuprinsul actelor adiționale are doar rolul de a actualiza
conținutul cap. V din contractul de credit fără a implica
și extinderea efectelor obligației de garanție imobiliară
și asupra plafonului de lucru suplimentar acordat societății
împrumutate prin actele adiționale respective.
Totodată actele adiționale
nu cuprind niciun viciu de formă, produc efecte între creditor și
împrumutat, sunt conforme legislației bancare, astfel încât, contrar celor
reținute de instanțele anterioare nu există niciun motiv de
nulitate.
Analizând recursurile formulate prin
prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior
menționate, Curtea constată că sunt nefondate.
Motivul de recurs prevăzut de art.
304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurenții-reclamanți nu este
întemeiat în condițiile în care verificarea considerentelor deciziei
recurate, relevă faptul că, instanța de apel a arătat
argumentele în baza cărora a apreciat că nulitatea absolută
afectează doar clauzele din actele adiționale prin care s-au extins
efectele contractelor de ipotecă peste limitele în care aceștia au
înțeles să-și exprime consimțământul, neexistând nicio
contradicție în această privință.
În acest context, corect au
reținut instanțele anterioare că prin clauza din cele 8 acte
adiționale încheiate între pârâtele B.R. SA –sucursala Iași și SC
R.D. SRL Iași, potrivit căreia contractule de ipotecă din 25 mai
1999 reprezintă anexe care fac parte integrantă din prezentul
contract de credit, în realitate act adițional, lipsa
consimțământului reclamanților încalcă dispozițiile art.
948 alin. (2) și art. 1776 C. civ., cu referire la existența
consimțământului și respectarea principiului specializării
ipotecii în ceea ce privește caracterul cert al creanței.
Consecința nerespectării
acestor dispoziții legale atrage nulitatea absolută a clauzei din actele
adiționale întrucât s-au extins efectele contractelor de ipotecă
anterior menționate și în privința actelor adiționale,
adică s-au depășit limitele în care reclamanții au
înțeles să garanteze.
Totodată, garanții
ipotecari rămân însă obligați în limitele convenite prin
contract de credit din 1999, deoarece în această privință nu se
poate identifica nicio cauză de nulitate, motiv pentru care, de altfel,
instanțele anterioare în mod justificat au admis acțiunea în parte.
Prin urmare, contrar celor
susținute de recurenții reclamanți clauza litigioasă a fost
corect interpretată prin decizia recurată, astfel că nu este
întemeiat nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8
C. proc. civ.
În privința ultimului motiv
încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc.
civ., se impune precizarea că analiza probelor nu este posibilă din
perspectiva specificului acestei căi de atac pct. 10 și 11 ale art. 304,
fiind, de altfel abrogate, iar criticile de nelegalitate constituie o reluare a
celor anterior menționate, situație în care nu se mai impune
reiterarea acestora.
Referitor la omisiunea
instanței de apel de a se pronunța cu privire la cererea de acordare
a cheltuielilor de judecată, se va reține că față de
soluția de respingere a apelului reclamanților a fost soluționat
implicit în sensul respingerii și acest capăt de cerere.
În privința recursului pârâtei B.R.
SA – membră a Grupului Național B.G., prin sucursala Iași,
Curtea constată că și acesta este nefondat, iar decizia recurată
este legală atât sub aspectul modului de soluționare a
excepțiilor cât și al fondului litigiului.
În acest context, în mod corect s-a
reținut că legitimarea procesuală a reclamanților și
interesul în promovarea acțiunii derivă din calitatea de semnatari ai
contractelor de ipotecă accesorii la contractul de credit din 1999, care
au fost incluse și în actele adiționale încheiate ulterior între
pârâte, cu mențiunea că acestea fac parte integrantă din actele
adiționale, deși reclamanții nu au fost încunoștiințați
și nu li s-a cerut consimțământul. De altfel, instanțele
anterioare au arătat, iar recurenta nu a contestat că imobilele
ipotecate au fost supuse procedurii executării silite inclusiv pentru sumele
ce au format obiectul actelor adiționale.
Prin urmare, susținerea
recurentei în sensul că prin clauza inserată în cap. V pct. 5.1
și 5.2 doar s-au enumerat contractele de ipotecă fără a se
realiza extinderea efectelor acestora și asupra actelor adiționale
este contrară conținutului acesteia, astfel cum a fost redat
anterior, și atestă fără echivoc împrejurarea că
pârâtele, deși nu aveau consimțământul garanților ipotecari
au convenit ca acele contracte de garanție imobiliară să
facă parte integrantă din actele adiționale, cu consecința
că erau susceptibile de a fi supuse executării silite.
Din această perspectivă,
fiind încălcate dispozițiile art. 948 alin. (2) cu referire la
existența consimțământului reclamanților și 1776 C.
civ. privind specializarea ipotecii în sensul certitudinii valorii
creanței garantate, în mod corect, instanțele anterioare au constatat
nulitatea absolută parțială a actelor încheiate în aceste
condiții.
În consecință recursurile
reclamanților și pârâtei sunt nefondate și vor fi respinse în
conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de
reclamanții D.V., V.D., D.F.C., D.V.V., S.C., S.D., precum și de
pârâta B.R. SA – membră a Grupului Național B.G. București, prin
sucursala Iași, împotriva deciziei nr. 50 din 15 iunie 2009 a Curții
de Apel Iași, secția comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședința publică, astăzi 16 martie 2010.