ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2648/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2648/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra
recursurilor penale de față;
Examinând
actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.
263 din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș,
în baza art. 522
1
C. proc. pen. s-a admis
cererea de rejudecare,
iar în baza art. 406
alin. (1) C. proc. pen. s-a anulat sentința penală
nr. 426 din 27
noiembrie 2003 a Tribunalului Argeș.
S-a
respins cererea de schimbare a încadrării juridice.
A fost condamnat
inculpatul S.I., fiul lui P. și F., în prezent deținut în Penitenciarul
Colibași la:
- 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.
64 lit. a) și
b) C. pen. pentru
săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de
art. 215
1
alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (parte civilă SC A.D. SA);
-
4 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3)
C. pen. (parte vătămată Ș.I.);
-
4 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de
art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. (părți vătămate A.E.
și B.F.);
-
4 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de
art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. cu aplicarea
art. 41 alin. (2) C. pen. (parte vătămată SC T. SA Turda);
-
4 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de
art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. cu aplicarea
art. 41 alin. (2) C. pen.(parte vătămată SC S.S. SRL Buzău);
-
3 ani închisoare și 2
ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)
C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de
evaziune fiscală prevăzută de
art. 12 din
Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. 33, 34 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, urmând
ca inculpatul să o
execute pe cea mai grea de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)
C. pen.
Î
n baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa
aplicată perioada
executată începând cu data de 21 iunie 2005, la zi.
Î
n baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea
filelor de
CEC false.
A fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile după cum
urmează:
- 255.697,70
RON actualizată la data plății către partea civilă SC
A.D. SA cu sediul în Mioveni, jud. Argeș;
-
35.000 DOLARI SUA sau
contravaloarea în lei, actualizată la data plății către partea civilă Ș.I.;
-
30.000 RON actualizată
la data plății către partea civilă A.E.
;
-
20.000 RON actualizată
la data plății către partea civilă B.F.
;
-
77.486 RON către partea
civilă Statul Român prin A.N.
A.F., reprezentată de D.G.F.P. Argeș
cu sediul în Pitești, jud. Argeș.
S-a constatat că părțile vătămate SC T. SA Turda și SC S.S.
SRL Buzău nu s-au constituit părți civile.
S-a anulat
vechiul mandat de executare și s-a dispus emiterea unui nou mandat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin Decizia
penală nr.
94/ A din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești a fost desființată
sentința penală nr. 310 din 12 iunie 2007 a
Tribunalului Argeș și a fost trimisă cauza la aceeași instanță pentru a fi
rejudecată pe fond.
În
motivarea deciziei s-a arătat că prin sentința atacată a fost respinsă cererea
condamnatului S.I. de rejudecare după
extrădare, potrivit art. 522
1
C. proc. pen. S-a mai reținut în
decizie că plecarea condamnatului în Spania s-a făcut mult înainte de începerea
urmăririi penale,
motiv pentru care nu se
poate susține că s-a sustras de la judecată.
Având în vedere
considerentele deciziei de casare, în baza art. 522
1
din C. proc.
pen. a fost admisă cererea de rejudecare formulată de
condamnatul S.I., iar în baza art. 406 alin. (1) C. proc. pen. a fost
anulată sentința penală nr. 426 din 27 noiembrie 2003 a Tribunalului
Argeș.
Pe cale de consecință
au fost administrate probele din primul ciclu procesual, a fost interogat
inculpatul și s-a dispus efectuarea unei expertize contabile.
Pe baza probelor administrate, tribunalul a reținut că inculpatul S.I. este
administrator și asociat unic la SC A.I. SRL Mioveni cu
sediul social în orașul Mioveni, jud. Argeș.
Conform statutului societății, obiectul principal de activitate al
acesteia este
întreținerea și
repararea autovehiculelor, iar ca obiect secundar comerțul cu
autovehicule, sens în care, în anul 2000,
inculpatul a încheiat cu SC A.
D. SA
un contract de distribuție (1 martie 2000) și contractul de depozit
din 1 martie 2000 acesta fiind anexă la primul
contract, ambele având valabilitate 1
an.
Obiectul acestor
contracte l-a constituit comercializarea de către SC A.I. SR în calitate de
dealer a autoturismelor marca D. în numele producătorului SC A.D. SA, pentru
fiecare autoturism comercializat la client, societatea inculpatului primea un
comision în funcție de
preț, model și tipul
autoturismului. SC A.D. SA își păstra dreptul de
proprietate asupra
autoturismelor până la vânzarea și facturarea acestora către
clienți, iar factura originală era întocmită către
client de către uzina producătoare.
La livrarea
autoturismului, societatea inculpatului trebuia să elibereze clientului un
decont de plată valabil până la eliberarea de către SC A.D. SA a facturii
originale.
Sumele încasate de dealer trebuiau evidențiate într-un borderou special
ce
trebuia expediat prin fax
uzinei producătoare în aceeași zi, iar sumele virate în
aceeași
zi într-un cont special, într-o bancă agreată de SC A.D. SA direct în contul
său menționat în contract.
Autoturismele livrate
de uzină către societatea inculpatului spre vânzare, erau însoțite doar de copia
cărții de identitate, avize de expediție, fără facturare,
astfel că la cumpărare, deși plătea integral
prețul și intra în posesia autoturismului,
clientul nu primea decât copia actelor de identitate ale
autoturismului, cât și dovada
provizorie
de circulație, urmând să primească originalele necesare înscrierii în
circulație, după ce societatea inculpatului vira contravaloarea în contul
uzinei
producătoare.
Profitând de
acest sistem de plată prin casierie proprie, în perioada 1 octombrie 2000 - 1
iulie 2001, inculpatul a încasat prin firma sa contravaloarea a 26
autoturisme pe care și-a însușit-o pe nedrept,
folosind banii în interes propriu.
Astfel,
persoanele care au achitat prețul și au intrat în posesia autoturismului
nu au putut să le înmatriculeze în
circulație, ca urmare a lipsei documentelor
originale
de la uzina producătoare-vânzătoare, care la rândul său nu a primit
contravaloarea
de la inculpat.
Î
n cauză, numai 11 persoane aflate în această
situație au formulat plângeri penale pentru înșelăciune împotriva inculpatului,
acestea făcând dovada plății
autoturismelor cu diferențe și deconturi de
plată și au solicitat punerea în deplină proprietate asupra autoturismelor de
către SC A.D. SA, prin eliberarea documentelor originale, fapt ce le-a fost
refuzat.
Pentru a salva relațiile sale cu uzina producătoare, la data de 22
ianuarie 2002,
inculpatul a
înaintat către SC A.D. SA un grafic unilateral de
decontare, însoțit de 20 file CEC cu care garanta plata eșalonată a
autoturismelor
comercializate deja, prin aceasta recunoscându-și fapta.
Acțiunea sa a fost amăgitoare câtă vreme, pe plan financiar nu s-a concretizat
în acoperirea
prejudiciului, întrucât din
lipsa disponibilului din cont, filele CEC au fost refuzate
la plată de
către SC B.P. - Sucursala Argeș.
Filele CEC nu au reprezentat un mijloc de inducere sau menținere în
eroare
cu
prilejul încheierii sau derulării contractului, întrucât după data eliberării
lor,
inculpatul nu a mai primit
autoturisme spre vânzare.
Documentele financiar contabile ale firmei nu au putut fi verificate
pentru a se stabili în ce scop a folosit inculpatul banii întrucât acesta s-a
sustras urmăririi
penale.
Î
n declarația dată în cursul urmăririi penale,
inculpatul a susținut că începând
cu anul 2001 a făcut investiții pentru
producerea de armătură scaune D. și tetiere de cca.300 mii lei, în baza unei
comenzi lansate de SC A.D.
SA și întrucât
aceasta nu i-a dat nici o sumă de bani a decis să-și recupereze
contravaloarea
investiției prin neachitarea autovehiculelor.
Declarația a fost infirmată de SC A.D. SA care a precizat că nu
a avut debite față de
societatea inculpatului, că nu a încheiat nici un contract privind
livrarea sau confecționarea de armături
pentru scaune, iar adresa din
26 martie
2001 nu este un contract în sensul celor susținute de inculpat ci
este o
înștiințare către acesta, prin care i se face cunoscut că firma sa a fost
aleasă
să participe în vederea selectării
furnizorului de produse și piese armătură scaune.
Societatea
inculpatului avea calitatea de depozitar a autoturismelor primite în vederea
comercializării către terți, în numele și pentru uzina producătoare, inculpatul
a avut calitatea de gestionar, primind, păstrând și eliberând bunurile arătate,
iar sumele de bani primite de la clienți erau destinate producătorului-vânzător
SC A.D. SA.
Tribunalul a apreciat că fapta inculpatului S.I., care în calitate
de administrator și asociat unic al SC A.I. SRL
Mioveni a
gestionat în temeiul unui contract
de depozit și distribuție bunuri și bani aparținând
SC A.D. SA și în
timpul executării acestor contracte și-a însușit repetat, pe nedrept și în
interes propriu, suma de 412.725 lei reprezentând contravaloarea a 26
autoturisme D., primite în gestiune spre a fi vândute în numele și pentru
societatea producătoare, producând acesteia un prejudiciu echivalent,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art.
215
1
alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Pentru obținerea de noi credite, inculpatul a fost nevoit să achiziționeze
de la
terțe
persoane, bunuri imobile pe care apoi le-a ipotecat prin inscripție ipotecară
în
favoarea băncii creditoare.
Astfel,
împotriva inculpatului au formulat plângeri penale numiții Ș.I., A.E. și B.F.
Numitul Ș.I. a
arătat că în cursul anului 2001 a fost înșelat de inculpat în următoarea
modalitate:
Inculpatul i-a oferit
spre vânzare magazinul situat la parterul blocului
din orașul Mioveni. A acceptat oferta și la data de 4 octombrie 2001 a
achitat suma
de 25.000 DOLARI SUA
pentru care a primit de la inculpat factura fiscală, iar actul de
vânzare-cumpărare urma să fie perfectat după achitarea
integrală a prețului, până la concurența sumei de
110.000 DOLARI SUA.
La data acordului de voință, inculpatul nu i-a făcut cunoscut că
imobilul era
deja ipotecat în
favoarea B.P. SA - Sucursala Argeș, lucru pe care l-a aflat
mai târziu de la terțe persoane, astfel că Ș.I. i-a
solicitat restituirea banilor. Inculpatul i-a eliberat o filă CEC completată
pentru suma
respectivă și în numele
său la beneficiar, însă pentru termenul scadent i-a cerut să
nu o
introducă la plată deoarece nu avea disponibil în cont. Pentru a-l liniști i-a
spus că se află în tratative cu B.P. SA pentru acordarea unui credit
suplimentar, dar pentru asta avea nevoie de un imobil pentru a garanta
creditul.
Partea vătămată a acceptat să-i
vândă un apartament care apoi a fost ipotecat în
favoarea băncii, iar pentru a-i întări convingerea, inculpatul a mai
remis 3 file CEC
care nu aveau acoperire în contul bancar.
Deși a beneficiat de un credit de 210 mii. lei, inculpatul nu și-a
respectat
promisiunea de a
achita obligațiile financiare pe care le avea față de partea vătămată.
Ș.I. s-a constituit
parte civilă cu suma de 35.000 DOLARI SUA, sumă recunoscută și de inculpat.
Î
n aceeași perioadă, prin intermediul numitului R.T.,
inculpatul a
cunoscut pe părțile vătămate B.F. și A.E., coproprietari ai
unui imobil pe care doreau să-l vândă.
Intenționând
să obțină un credit de la B.P., inculpatul avea nevoie de bunuri imobile cu
care să garanteze creditul, astfel că s-a oferit să cumpere imobilul în numele
firmei sale.
S-a
convenit ca plata să fie făcută parțial în numerar la încheierea actului, iar
diferența după obținerea creditului, până atunci garantând cu file CEC scadente
în
luna aprilie.
Vânzarea imobilului s-a realizat prin actul autentificat din 28 martie
2002 și
în
aceeași zi a fost ipotecat în favoarea băncii, prețul vânzării fiind de 110.000
lei
din care a achitat 30.000
lei.
În urma
depunerii acestei garanții, inculpatul a beneficiat de un credit de
80.000 lei, sumă suficientă pentru a achita imobilul,
lucru pe care însă nu l-a făcut,
ba
mai mult, a dispărut din localitate, sustrăgându-se urmăririi penale.
Filele CEC
emise de inculpat în favoarea imobilelor achiziționate de la Ș.I., B.F. și A.E.
au fost respinse la decontare, în lipsă de disponibil.
Instanța a
apreciat că fapta inculpatul de a induce și menține în eroare pe partea
vătămată Ș.I. cu ocazia vânzării unui spațiu ce aparținea societății
pe care o administra, spațiu ipotecat în favoarea
SC B.P. SA, fără a-i preciza acest lucru, cât și cu ocazia încheierii
contractului de vânzare-cumpărare imobil
autentificat din 15 martie 2002, producându-i un prejudiciu de 35.000
DOLARI SUA
întocmește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune
prev.
de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.
Fapta
aceluiași inculpat de a induce în eroare pe părțile vătămate A.
E. și B.F. cu ocazia
încheierii contractului de vânzare-cumpărare
autentificat din 28 martie 2000, producând un prejudiciu
de 50.000 lei, întocmește elementele constitutive ale infracțiunii de
înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., partea vătămată A.E. constituindu-se
parte
civilă cu suma de 30.000 lei iar
partea vătămată B.F. cu suma de 20.000
lei.
Î
n luna martie 2001, după participarea la
revizuirea anuală a furnizorilor SC
A.D.
SA, inculpatul, în calitate de administrator al SC A.I. SRL și P.R., director
general al SC T. SA au încheiat
contractul
de prestări servicii din 27 martie 2001 prin care, ultima societate se
obliga să livreze componente de armături pentru
scaunul S.N. fabricat de
societatea inculpatului.
Relațiile comerciale
s-au desfășurat în bune condiții până în luna martie
2002 când pentru marfa livrată prin mai multe facturi fiscale în valoare
totală de
35.859.5112 lei, inculpatul a emis ca modalitate de plată 5
file CEC și 2 bilete la ordin, instrumente de plată care au fost refuzate de
unitățile bancare, din lipsă de disponibil în cont.
Filele CEC și biletele la ordin au fost completate de martora C.I.
din dispoziția
inculpatului, care a semnat documentele la rubrica trăgătorului și le-a
ștampilat cu ștampila societății.
Constatarea
grafică efectuată a stabilit că semnăturile trăgătorului de pe filele CEC au
fost executate de inculpat. Filele CEC depuse de SC T. SA sunt eliberate la 5
aprilie, 12 aprilie, 19 aprilie, 3 mai, 17 mai 2002, perioadă în care
societatea
avea mari debite către părțile
fizice și juridice, inculpatul cunoscând că nu avea
acoperire în contul
bancar.
Fapta inculpatului care a emis în favoarea SC T. SA Turda, jud. Cluj un
număr de 5 file CEC și 2 bilete la ordin în sumă totală de 35.435,3485 lei fără
a
avea
disponibil în contul bancar, producând un prejudiciu echivalent, întrunește
elementele constitutive
ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. SC T. SA nu s-a
mai constituit parte civilă cu suma menționată mai
sus.
La
data de 6 august 2002, M.A. - administrator la SC S.S. SRL
Buzău a formulat plângere penală împotriva
inculpatului administrator al SC A.I. SRL reclamând faptul că societatea sa a
livrat mărfuri
societății comerciale a
inculpatului în perioada 22 februarie - 2 mai 2002 în valoare de
48.451,3260 lei. Pentru mărfurile livrate, plata
s-a făcut cu mai multe file CEC, din
care
numai suma de 99.513.260 lei a fost decontată, iar un număr de 4 file CEC au
fost
refuzate la plată din lipsă de disponibil.
S-a constatat
de către instanța de fond că fapta inculpatului, care în calitate
de administrator al SC A.I. SRL a emis în
favoarea SC S.S.
SRL Buzău un număr de 4 file CEC în valoare de
35.435,3485 lei tară a avea acoperirea necesară în unitatea bancară, producând
un prejudiciu echivalent, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii
de înșelăciune prev. de art. 215
alin. (1),
(3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Partea civilă
nu s-a mai constituit parte civilă cu suma
menționată.
Datorită acumulării unor mari datorii către terți și bugetul de stat, în
calitatea
sa
de administrator, inculpatul a hotărât cesionarea părților sociale ale
societății și
odată cu acestea
toate obligațiile fiscale, prin contractul de cesiune
din 23 aprilie 2002, beneficiar fiind cetățeanul irakian A.Z.H.
Cesionarea nu
s-a definitivat la C.C.I. – O.R.C. Argeș, iar verificându-se noul sediu al
societății, declarat la notariat cu ocazia încheierii actului adițional de
cesionare de creanță, s-a stabilit că adresa este fictivă, iar noul
administrator nu a
putut fi identificat,
singurele date fiind că a intrat în România la 13 octombrie 1999.
Din adresa din 20 ianuarie 1003, D.G.F.P. Argeș a precizat că
societatea administrată
de inculpat datorează bugetului de stat suma de 54.173,444
lei.
Având
în vedere că actul adițional este un act simulat, prin care inculpatul a
încercat să transfere obligațiile sale
fiscale către o persoană care nu poate fi
identificată,
s-a constatat că în realitate a încercat să ascundă sursa impozabilă în
scopul
sustragerii de la plata obligațiilor fiscale.
S-a reținut de instanța de fond că fapta inculpatului care în calitate
de asociat
unic
al SC A.I. SRL a cesionat fictiv părțile sociale ale societății pe care o
administrează, transferând obligațiile fiscale către o persoană care nu a
putut fi identificată și a modificat sediul
social al societății la un sediul fictiv în
scopul
de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat,
în
sumă de 36.107,2282 lei,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de
art. 12 din
Legea nr. 87/1994.
Inculpatul a relatat punctul său de vedere asupra celor reținute în
actul de
sesizare, insistând
asupra împrejurării că nu a intenționat să săvârșească faptele,
dar că având probleme financiare, a încercat să
le rezolve, ajungându-se la această
situație.
Susținerile
inculpatului nu au fost primite de tribunal întrucât toate
infracțiunile reținute în sarcina sa, se
săvârșesc atât cu intenție directă, atunci când
se urmărește producerea
rezultatului, cât și cu intenție indirectă atunci când,
potrivit art. 19 alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se prevede
rezultatul
faptei și deși nu este urmărit se acceptă posibilitatea
producerii lui. In speță,
inculpatul a
acceptat producerea rezultatului socialmente periculos al faptelor sale.
Inculpatul
s-a apărat că nu avea raporturi de muncă în baza unui contract
individual de muncă cu SC A.D. SA, astfel
încât să se rețină în sarcina sa infracțiunea de delapidare.
Această apărare a fost înlăturată de tribunal întrucât lipsa calității
de salariat nu este relevantă, în speță fiind vorba despre societatea
inculpatului, nu despre SC A.D. SA, care în final a fost păgubită prin fapta
inculpatului.
S-a mai
solicitat de către inculpat schimbarea încadrării juridice din
infracțiunea prev. de art. 215
1
C.
pen. în infracțiunea prev. de art. 84 pct. 2
din Legea nr. 59/1934.
În legătură cu acest
aspect, tribunalul a precizat că atunci când partea vătămată cunoaște că
emitentul filei CEC nu are provizia necesară în cont, ne
aflăm în prezenta infracțiunii la Legea CEC-ului,
însă în speță inculpatul a susținut
că eșalonările ulterioare acceptate
de SC A.D. SA dovedesc că această parte vătămată cunoștea că nu are provizia
necesară în cont. Susținerea a fost apreciată ca inexactă întrucât partea
vătămată a aflat despre lipsa de bani în
cont,
ulterior emiterii filei CEC, or, pentru a fi în prezența infracțiunii la legea
CEC-ului este necesar să fi cunoscut despre
această lipsă în momentul emiterii filei
CEC.
Având în
vedere că inculpatul a comis mai multe fapte mai înainte de
condamnarea definitivă pentru vreuna dintre ele,
s-au reținut dispozițiile art. 33 lit. a)
C. pen.
Totodată s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Întrucât de
la săvârșirea infracțiunilor până în prezent a intrat în vigoare o nouă lege ce
sancționează evaziunea fiscală, respectiv Legea nr. 241/2005, tribunalul a
apreciat că mai favorabilă este legea veche, respectiv Legea
nr. 87/1994, motiv pentru care s-au reținut
dispozițiile art. 13 C. pen.
La stabilirea
pedepselor s-au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art.
72 C. pen., reținându-se gradul de pericol social al
infracțiunilor și împrejurarea că inculpatul este infractor primar.
Împotriva
hotărârii instanței de fond au declarat apel inculpatul S.I. și partea civilă
Statul Român prin A.N.A.F.
reprezentată de D.G.F.P. Argeș.
Prin Decizia penală
nr. 41/ A din 13 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de
Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a
admis apelul
declarat de inculpatul S.I. împotriva sentinței penale nr.
263 din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș.
S-a desființat în parte sentința atacată în sensul că s-a redus
cuantumul
despăgubirilor civile
de la 77.486 lei la care inculpatul a fost obligat către partea
civilă Statul Român – A.N.A.F. reprezentată de
D.G.F.P. Argeș la 36.107,2282 lei.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
S-a respins
ca nefondat apelul declarat de partea civilă Statul Român –
A.N.A.F. reprezentată de D.G.
F.P. Argeș.
S-a constatat
că inculpatul S.I. a fost arestat în baza mandatului de executare a pedepsei din
14 iulie 2004, emis de
Judecătoria Pitești și întocmit în baza
sentinței penale nr. 426 din 27 noiembrie 2003 pronunțată de Judecătoria
Pitești, definitivă prin Decizia penală nr. 3581 din 29 iunie 2004 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție.
S-a constatat că
inculpatul este arestat în baza mandatului de mai sus începând cu data de 21
iunie 2005 la zi.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de apel a reținut că prima
instanță a stabilit corect situația de fapt în baza unor probe
concludente, legal
administrate și corect interpretate.
S-a arătat că este
neîntemeiată solicitarea inculpatului de a se schimba încadrarea juridică a
faptei de delapidare în infracțiunea de abuz de încredere întrucât societatea
reprezentată de inculpat avea calitatea de depozitar al autoturismelor primite
în scopul comercializării către terți în numele și pentru
uzina producătoare. Ca atare, inculpatul a
dobândit calitatea de gestionar pentru că
a primit, păstrat și eliberat
bunurile de mai sus.
Sumele
de bani destinate efectuării unor plăți, respectiv banii primiți de la
clienți erau destinați nu societății sale ci
producătorului vânzător, pentru plata
efectivă
a autoturismelor vândute și care au făcut parte din gestiunea inculpatului.
Întrucât fapta gestionarului, în speță a inculpatului care sustrage din
sumele
respective înainte de a
le remite efectiv beneficiarului, constituie infracțiunea de delapidare și nu
de abuz de încredere.
S-a arătat că probele administrate în cauză conturează conținutul
constitutiv
al infracțiunilor
pentru care prima instanță a dispus condamnarea inculpatului,
astfel că s-a constatat neîntemeiată solicitarea
privind achitarea inculpatului.
Astfel, inducerea și menținerea în eroare a părții vătămate Ș.I. cu
ocazia vânzării unui spațiu ce aparținea
societății pe care o administra, cât și cu ocazia încheierii contractului de
vânzare-cumpărare imobil, autentificat din 15 martie 2002 și producerea unui
prejudiciu de 35.000 DOLARI SUA întrunește elementele constitutive ale
infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. Imobilul
care a constituit obiect al vânzării era deja ipotecat în favoarea băncii B.P. SA.
Inducerea în eroare a părților vătămate A.E. și B.F. cu
ocazia încheierii contractului de vânzare - cumpărare
autentificat sub nr. 1335 din
28 martie
2000 și producerea unui prejudiciu de 500.000.000 ROL întrunește
elementele
constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3)
C. pen.
Intenția inculpatului
de a înșela aceste părți vătămate este conturată și de modul de dobândire a
bunurilor imobile care au constituit gajul, de intenția de a vinde un imobil
aflat sub ipotecă, fără a încunoștiința despre aceasta și pe
cumpărător precum și de folosirea numai în
interes propriu a creditelor bancare
obținute.
Î
n ce privește infracțiunea reținută în sarcina
inculpatului, privind pe partea
civilă SC T. SA instanța de apel a
apreciat ca neîntemeiată cererea inculpatului de a fi achitat întrucât fapta a
fost comisă în calitate de administrator
al
SC A.I. SR Mioveni, faptă care a constat în emiterea în favoarea
acestei părți civile a unui număr de 5 file CEC și
2 bilete la ordin în sumă totală de
354.353.485
lei fără a avea disponibil în contul bancar, producând un prejudiciu
echivalent,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 215
alin. (1), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen.
Î
n legătură cu această faptă s-a apreciat că instanția
inculpatului de a înșela
partea vătămată rezultă din emiterea filelor
CEC în lunile aprilie și mai 2002, perioadă în care inculpatul și societatea sa
aveau mari datorii față de persoanele fizice și juridice, astfel că la
eliberarea lor, inculpatul a cunoscut că acestea nu aveau acoperire în contul
bancar.
Același
raționament este valabil și în cazul faptei inculpatului care, în calitate de
administrator al SC A.I. SRL Mioveni a emis în favoarea SC S.S. SRL Buzău un
număr de 4 file CEC în valoare de 354.353.485 Rol, fără a avea disponibil în
cont.
Instanța de
apel a constatat că în mod corect inculpatul a fost condamnat
pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12
din Legea nr. 87/1994 întrucât acesta a
încercat să cesioneze părțile
sociale unei persoane neidentificată și a modificat sediul social al societății
la unul fictiv cu scopul de a se sustrage de la plata
obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, în cuantum de
36.107,2282 lei.
Î
n ce privește pedeapsa aplicată, s-a constat că
aceasta răspunde criteriilor
prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen.
Î
n ce privește latura civilă a cauzei, instanța de
apel a constatat că aceasta a
fost corect soluționată de instanța de
fond, în raport de probele administrate în cauză, coroborate cu recunoașterea
inculpatului.
Împrejurarea că pe
parcursul procesului penal, prejudiciul a fost parțial recuperat, este o
chestiune de executare, iar susținerea inculpatului că parte din
prejudiciul cauzat părților civile A.E., B.F. și
a contestării
întinderii
prejudiciului cauzat SC A.D. SA nu este dovedită.
În
legătură cu prejudiciul cauzat părții civile Statul Român – D.G.F.P. Argeș,
care a fost majorat de
instanța de fond, s-a arătat că a fost încălcat principiul non
reformatio in pejus, potrivit căruia nimeni
nu-și poate crea o situație defavorabilă în propria cale de atac.
Prin consacrarea acestui efect, s-a dat expresie deplină dreptului
părților de a supune hotărârea ce le privește unui control jurisdicțional,
fiind menită a le înlătura
teama asumării riscului agravării situației lor în
propria cale de atac, interesul fiind
superior celor al părților de a realiza un cât mai
bun act al justiției.
S-a
arătat că prezenta cauză se află în rejudecare în procedura prevăzută de art.
522
1
C. proc. pen., raportat la art. 405 - 408 din același cod.
Inițial, prin
sentința penală nr. 426 din 27 noiembrie 2003 a Tribunalului
Argeș, pe care D.G.F.P. Argeș nu a atacat-o cu
apel, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3581 din 29 iunie 2004 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, inculpatul a
fost obligat în solidar cu
partea responsabilă civilmente SC A.I.
SRL
Mioveni la plata despăgubirilor civile în cuantum de 36.107,2282 RON către
D.G.F.P.
Argeș.
Majorând cuantumul acestor despăgubiri la 77.486 RON în perioada de
rejudecare a cauzei, la
solicitarea inculpatului, prima instanță a încălcat principiul
neagravării situației în propria cale de
atac.
Prejudiciul
cauzat părții civile Statul Român este dovedit cu înscrisurile
depuse la dosar și deși prin adresa din 29
ianuarie 2003 D.G.F.P.
Argeș a precizat
că societatea administrată de inculpat datorează bugetului de stat suma de
541.734.440 ROL, cuantumul prejudiciului nu poate fi majorat la această
sumă
din motivele prezentate mai sus.
Î
n baza aceluiași raționament și pornind de la
dispozițiile sentinței inițiale de
condamnare, care nu conțin nici o
referire la instituirea sechestrului asupra
bunurilor
inculpatului și ale părții responsabile civilmente, nu pot fi aplicabile
dispozițiile
art. 163 C. proc. pen.
În
ce privește starea de detenție a inculpatului s-a reținut că față de acesta s-a
emis un nou mandat de executare
a pedepsei închisorii din 14 iulie 2004 al Tribunalului Argeș, întocmit în
temeiul unei sentințe definitive de condamnare, în cauză nefiind vorba de o
arestare preventivă.
S-a arătat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 403 C.
proc. pen.
, astfel că instanța
nu poate suspenda în tot sau în parte,
executarea
hotărârii și de asemenea, nu poate lua, revoca, constata încetată de drept
vreo măsură preventivă ori înlocui măsura preventivă.
Numai dacă s-ar fi aplicat dispozițiile art. 404 C. proc. pen., acestea ar fi
obligat instanța,
conform art. 350 C.
proc. pen. să se pronunțe prin hotărâre asupra
măsurii arestării
preventive.
Ca atare, întrucât nu s-a dispus suspendarea executării hotărârii, până
la momentul rămânerii definitive a noii hotărâri de condamnare, condamnatul
este
arestat
în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, emis conform primei
sentințe de condamnare.
S-a mai arătat că tot în virtutea principiului non reformatio in
pejust, în procedura rejudecării conform art. 522
1
raportat la art.
405 - 408 C. proc. pen.
, nu este posibilă anularea sentinței penale nr. 271 din
22 mai 2007
a Tribunalului Argeș
prin care au fost contopite mai multe pedepse aplicate inculpatului, printre
care și condamnarea inițială, pedeapsa rezultantă fiind de 13
ani și 3 luni închisoare întrucât în apel nu este posibilă contopirea
pedepselor
pentru prima dată, întrucât
inculpatul ar fi privat de o cale ordinară de atac.
Împotriva hotărârii
instanței de apel au declarat recurs inculpatul
S.I. și partea civilă M.F.P. – A.N.A.F. – D.
G.F.P. Argeș.
Inculpatul a criticat hotărârea atacată cu privire la infracțiunea de
delapidare,
arătând
că litigiul dintre părți este unul de natură comercială, inculpatul nu a avut
calitatea de gestionar sau administrator și
nici aceea de funcționar public,
solicitând
achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În subsidiar a
solicitat schimbarea încadrării juridice din delapidare în infracțiunea
prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
A mai arătat că inculpatul nu se face vinovat nici de săvârșirea infracțiunilor
de
înșelăciune reținute în sarcina sa, nefiind întrunite elementele constitutive
ale
acestei
infracțiuni sub aspectul laturii subiective, respectiv lipsa intenției cât și
sub
aspectul
laturii obiective, lipsește elementul material al laturii obiective.
A arătat că
inculpatul nu a avut intenția de a comite infracțiunea de
înșelăciune și nu a desfășurat o activitate de
inducere în eroare, prin care să creeze
o falsă reprezentare a
realității asupra celui indus în eroare.
A mai
solicitat achitarea inculpatului și pentru infracțiunea de evaziune fiscală
întrucât nu se poate stabili prejudiciul cauzat statului la data acordării
ultimului credit, în februarie 2002, inculpatul
neavând nici o datorie la stat.
În subsidiar
a solicitat acordarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74-76 C. pen.
și aplicarea art. 86
1
sau 81 C. pen. sau reducerea pedepsei la
perioada executată, până în prezent.
Cu privire la latura civilă a cauzei a arătat că nu s-au avut în vedere
sumele recuperate din prejudiciul cauzat părților civile și în mod greșit a
fost obligat la
despăgubiri către A.N.A.F. întrucât prejudiciul solicitat de aceasta nu
este dovedit.
Partea civilă
a criticat hotărârea instanței de apel cu privire la greșita reducere a
cuantumului despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul, în cauză
nefiind aplicabil principiul non reformatio in pejus.
A solicitat admiterea recursului și obligarea inculpatului la plata
sumei de
77.486 lei și a
dobânzilor și penalităților de întârziere aferente debitului până în ziua
achitării acestuia.
În ce privește recursul inculpatului, acesta este nefondat.
În urma examinării
actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că
atât situația de fapt cât și vinovăția
inculpatului au fost corect stabilite de instanța
de apel pe baza
probelor administrate în cauză.
S-a reținut
că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat pentru
săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută
de art. 215
1
alin. (1) și (2) C. pen.
cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen. în dauna părții civile SC
A.D. SA,
a patru infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215
alin. (1), (3), (4) C. pen. în dauna părților
civile Ș.I., A.E. și
B.F., SC T. SA
Turda și SC S.S. SRL Buzău și pentru
săvârșirea
infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13
C.
pen.
Deși
nu a contestat raporturile contractuale cu partea civilă SC A.D. SA, inculpatul
a susținut că acestea au fost raporturi comerciale și nu se face
vinovat de săvârșirea infracțiunii de
delapidare.
Infracțiunea
de delapidare prevăzută de art. 215 C. pen. presupune însușirea, folosirea sau
traficarea de către un funcționar în interesul său ori pentru
altul de bani, valori
sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează.
Î
n speță, inculpatul S.I., în baza contractelor
încheiate cu partea
civilă SC A.D. SA
s-a obligat să comercializeze în calitate de dealer, autoturismele marca D. în
numele producătorului, iar pentru fiecare autoturism
comercializat,
societatea inculpatului încasa un comision.
Î
ntre părți s-a încheiat un contract de
distribuție și un contract de depozit în baza cărora, la livrarea
autoturismului, societatea inculpatului trebuia să elibereze
clientului
un decont de plată valabil până la eliberarea de către societatea
producătoare a facturii originale, iar sumele
încasate de dealer, trebuiau evidențiate într-un borderou special și virate în
aceeași zi în contul SC A.D. SA.
Plata de făcea prin
casieria proprie, ceea ce a permis ca în perioada
1 octombrie 2000 - 1 iulie 2001, inculpatul să încaseze prin firma sa
contravaloarea a 26
autoturisme pe
care și-a însușit-o pe nedrept, folosind-o în interes propriu.
Având în vedere contractele încheiate între părți, societatea
inculpatului avea
calitatea de
depozitar, iar inculpatul a dobândit calitatea de gestionar întrucât a primit,
a păstrat și a eliberat bunurile destinate comercializării, în timp ce banii
primiți de la clienți nu erau destinați societății
sale ci producătorului vânzător.
Ca atare, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii
de delapidare,
prevăzută de art. 215
1
alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen.
În ce privește infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 C.
pen., aceasta presupune inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca
adevărată a unei fapte
mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate în
scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust
și dacă s-a
pricinuit o pagubă.
Prin această modalitate, inculpatul a înșelat pe partea civilă Ș.I.,
producând acesteia un prejudiciu în sumă de 35.000
DOLARI SUA.
Astfel, inculpatul a oferit părții civile spre vânzare un magazin aparținând
societății al cărui asociat unic
și administrator era, pentru care a primit în avans suma de 25.000 DOLARI SUA.
Î
n cadrul derulării contractului de vânzare
cumpărare, inculpatul nu a făcut
cunoscut părții vătămate că magazinul
era ipotecat și pentru a nu fi reclamat a
eliberat
acesteia o filă CEC care nu aveau acoperire în contul bancar. Apoi i-a spus
că se află în tratative cu banca în vederea
obținerii unui nou împrumut, dar avea
nevoie
de o garanție bancară. Partea vătămată a acceptat să-i vândă un apartament
care
apoi a fost ipotecat în favoarea băncii, iar pentru a-i întări convingerea,
inculpatul a mai remis 3 file CEC care nu aveau
acoperire în contul bancar.
Deși a beneficiat de un credit de 210 mii lei, inculpatul nu și-a
respectat
promisiunea de a
achita obligațiile financiare pe care le avea față de partea vătămată.
În aceeași perioadă,
încuiatul a cunoscut pe părțile vătămate B.F.
și
A.E., coproprietari ai unui imobil pe care doreau să-l vândă.
Intenționând
să obțină un credit de la B.P., inculpatul avea nevoie de
bunuri imobile cu care să garanteze creditul, astfel
că s-a oferit să cumpere imobilul în numele firmei sale.
S-a convenit la plata să fie făcută parțial în numerar la încheierea
actului, iar diferența după obținerea creditului, până atunci garantând cu file
CEC scadente în
luna aprilie.
Vânzarea imobilului s-a realizat prin actul autentificat din 28 martie
2002 și
în
aceeași zi a fost ipotecat în favoarea băncii, prețul vânzării fiind de 110.000
lei
din care a achitat 30.000
lei.
În urma
depunerii acestei garanții, inculpatul a beneficiat de un credit de
80.000 lei, sumă suficientă pentru a achita
imobilul, lucru pe care însă nu l-a făcut,
dispărând chiar din
localitate.
Filele CEC
emise de inculpat în favoarea imobilelor achiziționate de la Ș.I., B.F. și A.E.
au fost respinse la decontare, din lipsă de disponibil.
Prin activitatea sa
infracțională, inculpatul a determinat pe părțile vătămate
să încheie contractele de vânzare-cumpărare
pentru respectivele imobile, deși știa că nu dispune de sumele necesare
achitării în întregime a contravalorii acestora,
numai în scopul de a le
oferi drept garanție în vederea obținerii de noi credite pentru sine.
Din
modul în care a acționat, rezultă că inculpatul nu a intenționat nici un
moment să încheie o
tranzacție legală și să achite sumele datorate. A urmărit doar
finalitatea de a obține credite în scopuri
personale.
Acțiunea de
inducere în eroare a părților vătămate în scopul de a obține
pentru sine un folos material injust este
evidentă și rezultă din modalitatea în care au fost concepute și demarate
faptele, acestea întrunind elementele constitutive ale
infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215
alin. (1), (3) C. pen.
De asemenea, fapta inculpatului de a achita contravaloarea mărfurilor livrate
de către
părțile civile SC T. SA și SC S.S. SRL, cu file CEC fără
acoperire, constituie tot
infracțiunea de înșelăciune, intenția inculpatului de a înșela
cele două societăți
comerciale rezultând din însăși faptul că acesta cunoștea că nu
are disponibil în cont.
Î
n mod corect s-a reținut în sarcina inculpatului
și săvârșirea infracțiunii
prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994,
întrucât prin modul în care a fost concepută, acesta a încercat să se sustragă
de la plata obligațiilor fiscale datorate
bugetului
de stat, iar prejudiciul creat rezultă din raportul de expertiză contabilă
existent
la dosar.
În ce
privește latura civilă a cauzei, aceasta a fost corect soluționată de instanța
de apel, sumele la care a fost obligat inculpatul către părțile civile fiind
dovedite cu probele existente la dosar și
recunoscute de inculpat.
Având în
vedere împrejurările în care s-au comis faptele, varietatea
mijloacelor frauduloase folosite, pericolul social
deosebit al infracțiunilor comise,
numărul
mare al părților vătămate și valoarea prejudiciilor create, precum și
circumstanțele
personale ale încuiatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, Înalta Curte
constată că atât pedepsele aplicate, cât și modalitatea de executare a acestora
sunt just individualizate.
Î
n ce privește recursul declarat de partea civilă
Statul Român prin A.N.A.F. –
D.G.F.P.
Argeș se constată că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică.
Într-adevăr, prin
sentința penală nr. 426 din 27 noiembrie 2003 pronunțată
de Tribunalul Argeș, definitivă prin Decizia nr. 3581
din 29 iunie 2004 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție, inculpatul a
fost obligat la despăgubiri civile în cuantum de
36.107,2282 către D.G.F.P. Argeș, hotărârea nefiind atacată cu apel de
partea civilă.
Cauza aflându-se în rejudecare potrivit dispozițiilor art. 522
1
C. proc. pen.
la cererea
inculpatului, nu se poate crea acestuia o situație mai grea în propria cale de
atac.
Ca atare, recursul părții civile apare ca nefondat.
Având
în vedere cele menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței
de apel este legală și
temeinică, iar recursurile declarate de inculpat și partea civilă sunt
nefondate urmând a fi respinse în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b)
C. proc. pen.
Se
va deduce perioada executată de recurentul inculpat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. vor fi obligați recurenții
la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
ca nefondate recursurile declarate de inculpatul S.I. și
partea civilă Statul Român prin
D.N.A.F. prin
D.G.F.P. Argeș împotriva Deciziei penale nr. 41/ A din 13 aprilie 2010
pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze
cu minori și de familie.
Deduce perioada
executată de recurentul inculpat începând cu data de 21 iunie 2005 la 2 iulie
2010.
Obligă
recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 25 lei reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu,
până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul
M.J.
Obligă
recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 2 iulie 2010.