ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2648/2010

Asupra recursurilor penale de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 263 din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, în baza art. 522 1 C. proc. pen. s-a admis cererea de rejudecare, iar în baza art. 406 alin. (1) C. proc. pen. s-a anulat sentința penală nr. 426 din 27 noiembrie 2003 a Tribunalului Argeș. S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice. A fost condamnat inculpatul S.I., fiul lui P. și F., în prezent deținut în Penitenciarul Colibași la: - 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 215 1 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(parte civilă SC A.D. SA); - 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. (parte vătămată Ș.I.); - 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. (părți vătămate A.E. și B.F.); - 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (parte vătămată SC T. SA Turda); - 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.(parte vătămată SC S.S. SRL Buzău); - 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 33, 34 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să o execute pe cea mai grea de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Î n baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu data de 21 iunie 2005, la zi. Î n baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea filelor de CEC false. A fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile după cum urmează: - 255.697,70 RON actualizată la data plății către partea civilă SC A.D. SA cu sediul în Mioveni, jud. Argeș; - 35.000 DOLARI SUA sau contravaloarea în lei, actualizată la data plății către partea civilă Ș.I.; - 30.000 RON actualizată la data plății către partea civilă A.E.

; - 20.000 RON actualizată la data plății către partea civilă B.F. ; - 77.486 RON către partea civilă Statul Român prin A.N. A.F., reprezentată de D.G.F.P. Argeș cu sediul în Pitești, jud. Argeș. S-a constatat că părțile vătămate SC T. SA Turda și SC S.S. SRL Buzău nu s-au constituit părți civile. S-a anulat vechiul mandat de executare și s-a dispus emiterea unui nou mandat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin Decizia penală nr. 94/ A din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești a fost desființată sentința penală nr. 310 din 12 iunie 2007 a Tribunalului Argeș și a fost trimisă cauza la aceeași instanță pentru a fi rejudecată pe fond. În motivarea deciziei s-a arătat că prin sentința atacată a fost respinsă cererea condamnatului S.I.

de rejudecare după extrădare, potrivit art. 522 1 C. proc. pen. S-a mai reținut în decizie că plecarea condamnatului în Spania s-a făcut mult înainte de începerea urmăririi penale, motiv pentru care nu se poate susține că s-a sustras de la judecată. Având în vedere considerentele deciziei de casare, în baza art. 522 1 din C. proc. pen. a fost admisă cererea de rejudecare formulată de condamnatul S.I., iar în baza art. 406 alin. (1) C. proc. pen. a fost anulată sentința penală nr. 426 din 27 noiembrie 2003 a Tribunalului Argeș. Pe cale de consecință au fost administrate probele din primul ciclu procesual, a fost interogat inculpatul și s-a dispus efectuarea unei expertize contabile. Pe baza probelor administrate, tribunalul a reținut că inculpatul S.I.

este administrator și asociat unic la SC A.I. SRL Mioveni cu sediul social în orașul Mioveni, jud. Argeș. Conform statutului societății, obiectul principal de activitate al acesteia este întreținerea și repararea autovehiculelor, iar ca obiect secundar comerțul cu autovehicule, sens în care, în anul 2000, inculpatul a încheiat cu SC A. D. SA un contract de distribuție (1 martie 2000) și contractul de depozit din 1 martie 2000 acesta fiind anexă la primul contract, ambele având valabilitate 1 an. Obiectul acestor contracte l-a constituit comercializarea de către SC A.I. SR în calitate de dealer a autoturismelor marca D. în numele producătorului SC A.D. SA, pentru fiecare autoturism comercializat la client, societatea inculpatului primea un comision în funcție de preț, model și tipul autoturismului.

SC A.D. SA își păstra dreptul de proprietate asupra autoturismelor până la vânzarea și facturarea acestora către clienți, iar factura originală era întocmită către client de către uzina producătoare. La livrarea autoturismului, societatea inculpatului trebuia să elibereze clientului un decont de plată valabil până la eliberarea de către SC A.D. SA a facturii originale. Sumele încasate de dealer trebuiau evidențiate într-un borderou special ce trebuia expediat prin fax uzinei producătoare în aceeași zi, iar sumele virate în aceeași zi într-un cont special, într-o bancă agreată de SC A.D. SA direct în contul său menționat în contract.

Autoturismele livrate de uzină către societatea inculpatului spre vânzare, erau însoțite doar de copia cărții de identitate, avize de expediție, fără facturare, astfel că la cumpărare, deși plătea integral prețul și intra în posesia autoturismului, clientul nu primea decât copia actelor de identitate ale autoturismului, cât și dovada provizorie de circulație, urmând să primească originalele necesare înscrierii în circulație, după ce societatea inculpatului vira contravaloarea în contul uzinei producătoare. Profitând de acest sistem de plată prin casierie proprie, în perioada 1 octombrie 2000 - 1 iulie 2001, inculpatul a încasat prin firma sa contravaloarea a 26 autoturisme pe care și-a însușit-o pe nedrept, folosind banii în interes propriu.

Astfel, persoanele care au achitat prețul și au intrat în posesia autoturismului nu au putut să le înmatriculeze în circulație, ca urmare a lipsei documentelor originale de la uzina producătoare-vânzătoare, care la rândul său nu a primit contravaloarea de la inculpat. Î n cauză, numai 11 persoane aflate în această situație au formulat plângeri penale pentru înșelăciune împotriva inculpatului, acestea făcând dovada plății autoturismelor cu diferențe și deconturi de plată și au solicitat punerea în deplină proprietate asupra autoturismelor de către SC A.D. SA, prin eliberarea documentelor originale, fapt ce le-a fost refuzat. Pentru a salva relațiile sale cu uzina producătoare, la data de 22 ianuarie 2002, inculpatul a înaintat către SC A.D.

SA un grafic unilateral de decontare, însoțit de 20 file CEC cu care garanta plata eșalonată a autoturismelor comercializate deja, prin aceasta recunoscându-și fapta. Acțiunea sa a fost amăgitoare câtă vreme, pe plan financiar nu s-a concretizat în acoperirea prejudiciului, întrucât din lipsa disponibilului din cont, filele CEC au fost refuzate la plată de către SC B.P. - Sucursala Argeș. Filele CEC nu au reprezentat un mijloc de inducere sau menținere în eroare cu prilejul încheierii sau derulării contractului, întrucât după data eliberării lor, inculpatul nu a mai primit autoturisme spre vânzare. Documentele financiar contabile ale firmei nu au putut fi verificate pentru a se stabili în ce scop a folosit inculpatul banii întrucât acesta s-a sustras urmăririi penale.

Î n declarația dată în cursul urmăririi penale, inculpatul a susținut că începând cu anul 2001 a făcut investiții pentru producerea de armătură scaune D. și tetiere de cca.300 mii lei, în baza unei comenzi lansate de SC A.D. SA și întrucât aceasta nu i-a dat nici o sumă de bani a decis să-și recupereze contravaloarea investiției prin neachitarea autovehiculelor. Declarația a fost infirmată de SC A.D. SA care a precizat că nu a avut debite față de societatea inculpatului, că nu a încheiat nici un contract privind livrarea sau confecționarea de armături pentru scaune, iar adresa din 26 martie 2001 nu este un contract în sensul celor susținute de inculpat ci este o înștiințare către acesta, prin care i se face cunoscut că firma sa a fost aleasă să participe în vederea selectării furnizorului de produse și piese armătură scaune.

Societatea inculpatului avea calitatea de depozitar a autoturismelor primite în vederea comercializării către terți, în numele și pentru uzina producătoare, inculpatul a avut calitatea de gestionar, primind, păstrând și eliberând bunurile arătate, iar sumele de bani primite de la clienți erau destinate producătorului-vânzător SC A.D. SA. Tribunalul a apreciat că fapta inculpatului S.I., care în calitate de administrator și asociat unic al SC A.I. SRL Mioveni a gestionat în temeiul unui contract de depozit și distribuție bunuri și bani aparținând SC A.D. SA și în timpul executării acestor contracte și-a însușit repetat, pe nedrept și în interes propriu, suma de 412.725 lei reprezentând contravaloarea a 26 autoturisme D., primite în gestiune spre a fi vândute în numele și pentru societatea producătoare, producând acesteia un prejudiciu echivalent, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 215 1 alin. (1) și (2) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Pentru obținerea de noi credite, inculpatul a fost nevoit să achiziționeze de la terțe persoane, bunuri imobile pe care apoi le-a ipotecat prin inscripție ipotecară în favoarea băncii creditoare. Astfel, împotriva inculpatului au formulat plângeri penale numiții Ș.I., A.E. și B.F. Numitul Ș.I. a arătat că în cursul anului 2001 a fost înșelat de inculpat în următoarea modalitate: Inculpatul i-a oferit spre vânzare magazinul situat la parterul blocului din orașul Mioveni. A acceptat oferta și la data de 4 octombrie 2001 a achitat suma de 25.000 DOLARI SUA pentru care a primit de la inculpat factura fiscală, iar actul de vânzare-cumpărare urma să fie perfectat după achitarea integrală a prețului, până la concurența sumei de 110.000 DOLARI SUA.

La data acordului de voință, inculpatul nu i-a făcut cunoscut că imobilul era deja ipotecat în favoarea B.P. SA - Sucursala Argeș, lucru pe care l-a aflat mai târziu de la terțe persoane, astfel că Ș.I. i-a solicitat restituirea banilor. Inculpatul i-a eliberat o filă CEC completată pentru suma respectivă și în numele său la beneficiar, însă pentru termenul scadent i-a cerut să nu o introducă la plată deoarece nu avea disponibil în cont. Pentru a-l liniști i-a spus că se află în tratative cu B.P. SA pentru acordarea unui credit suplimentar, dar pentru asta avea nevoie de un imobil pentru a garanta creditul. Partea vătămată a acceptat să-i vândă un apartament care apoi a fost ipotecat în favoarea băncii, iar pentru a-i întări convingerea, inculpatul a mai remis 3 file CEC care nu aveau acoperire în contul bancar.

Deși a beneficiat de un credit de 210 mii. lei, inculpatul nu și-a respectat promisiunea de a achita obligațiile financiare pe care le avea față de partea vătămată. Ș.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 35.000 DOLARI SUA, sumă recunoscută și de inculpat. Î n aceeași perioadă, prin intermediul numitului R.T., inculpatul a cunoscut pe părțile vătămate B.F. și A.E., coproprietari ai unui imobil pe care doreau să-l vândă. Intenționând să obțină un credit de la B.P., inculpatul avea nevoie de bunuri imobile cu care să garanteze creditul, astfel că s-a oferit să cumpere imobilul în numele firmei sale. S-a convenit ca plata să fie făcută parțial în numerar la încheierea actului, iar diferența după obținerea creditului, până atunci garantând cu file CEC scadente în luna aprilie.

Vânzarea imobilului s-a realizat prin actul autentificat din 28 martie 2002 și în aceeași zi a fost ipotecat în favoarea băncii, prețul vânzării fiind de 110.000 lei din care a achitat 30.000 lei. În urma depunerii acestei garanții, inculpatul a beneficiat de un credit de 80.000 lei, sumă suficientă pentru a achita imobilul, lucru pe care însă nu l-a făcut, ba mai mult, a dispărut din localitate, sustrăgându-se urmăririi penale. Filele CEC emise de inculpat în favoarea imobilelor achiziționate de la Ș.I., B.F. și A.E. au fost respinse la decontare, în lipsă de disponibil. Instanța a apreciat că fapta inculpatul de a induce și menține în eroare pe partea vătămată Ș.I. cu ocazia vânzării unui spațiu ce aparținea societății pe care o administra, spațiu ipotecat în favoarea SC B.P.

SA, fără a-i preciza acest lucru, cât și cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare imobil autentificat din 15 martie 2002, producându-i un prejudiciu de 35.000

DOLARI SUA

întocmește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. Fapta aceluiași inculpat de a induce în eroare pe părțile vătămate A. E. și B.F. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 28 martie 2000, producând un prejudiciu de 50.000 lei, întocmește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., partea vătămată A.E. constituindu-se parte civilă cu suma de 30.000 lei iar partea vătămată B.F. cu suma de 20.000 lei. Î n luna martie 2001, după participarea la revizuirea anuală a furnizorilor SC A.D. SA, inculpatul, în calitate de administrator al SC A.I. SRL și P.R., director general al SC T. SA au încheiat contractul de prestări servicii din 27 martie 2001 prin care, ultima societate se obliga să livreze componente de armături pentru scaunul S.N.

fabricat de societatea inculpatului. Relațiile comerciale s-au desfășurat în bune condiții până în luna martie 2002 când pentru marfa livrată prin mai multe facturi fiscale în valoare totală de 35.859.5112 lei, inculpatul a emis ca modalitate de plată 5 file CEC și 2 bilete la ordin, instrumente de plată care au fost refuzate de unitățile bancare, din lipsă de disponibil în cont. Filele CEC și biletele la ordin au fost completate de martora C.I. din dispoziția inculpatului, care a semnat documentele la rubrica trăgătorului și le-a ștampilat cu ștampila societății. Constatarea grafică efectuată a stabilit că semnăturile trăgătorului de pe filele CEC au fost executate de inculpat. Filele CEC depuse de SC T. SA sunt eliberate la 5 aprilie, 12 aprilie, 19 aprilie, 3 mai, 17 mai 2002, perioadă în care societatea avea mari debite către părțile fizice și juridice, inculpatul cunoscând că nu avea acoperire în contul bancar.

Fapta inculpatului care a emis în favoarea SC T. SA Turda, jud. Cluj un număr de 5 file CEC și 2 bilete la ordin în sumă totală de 35.435,3485 lei fără a avea disponibil în contul bancar, producând un prejudiciu echivalent, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. SC T. SA nu s-a mai constituit parte civilă cu suma menționată mai sus. La data de 6 august 2002, M.A. - administrator la SC S.S. SRL Buzău a formulat plângere penală împotriva inculpatului administrator al SC A.I. SRL reclamând faptul că societatea sa a livrat mărfuri societății comerciale a inculpatului în perioada 22 februarie - 2 mai 2002 în valoare de 48.451,3260 lei.

Pentru mărfurile livrate, plata s-a făcut cu mai multe file CEC, din care numai suma de 99.513.260 lei a fost decontată, iar un număr de 4 file CEC au fost refuzate la plată din lipsă de disponibil. S-a constatat de către instanța de fond că fapta inculpatului, care în calitate de administrator al SC A.I. SRL a emis în favoarea SC S.S. SRL Buzău un număr de 4 file CEC în valoare de 35.435,3485 lei tară a avea acoperirea necesară în unitatea bancară, producând un prejudiciu echivalent, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Partea civilă nu s-a mai constituit parte civilă cu suma menționată.

Datorită acumulării unor mari datorii către terți și bugetul de stat, în calitatea sa de administrator, inculpatul a hotărât cesionarea părților sociale ale societății și odată cu acestea toate obligațiile fiscale, prin contractul de cesiune din 23 aprilie 2002, beneficiar fiind cetățeanul irakian A.Z.H. Cesionarea nu s-a definitivat la C.C.I. – O.R.C. Argeș, iar verificându-se noul sediu al societății, declarat la notariat cu ocazia încheierii actului adițional de cesionare de creanță, s-a stabilit că adresa este fictivă, iar noul administrator nu a putut fi identificat, singurele date fiind că a intrat în România la 13 octombrie 1999. Din adresa din 20 ianuarie 1003, D.G.F.P. Argeș a precizat că societatea administrată de inculpat datorează bugetului de stat suma de 54.173,444 lei.

Având în vedere că actul adițional este un act simulat, prin care inculpatul a încercat să transfere obligațiile sale fiscale către o persoană care nu poate fi identificată, s-a constatat că în realitate a încercat să ascundă sursa impozabilă în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale. S-a reținut de instanța de fond că fapta inculpatului care în calitate de asociat unic al SC A.I. SRL a cesionat fictiv părțile sociale ale societății pe care o administrează, transferând obligațiile fiscale către o persoană care nu a putut fi identificată și a modificat sediul social al societății la un sediul fictiv în scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, în sumă de 36.107,2282 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 87/1994.

Inculpatul a relatat punctul său de vedere asupra celor reținute în actul de sesizare, insistând asupra împrejurării că nu a intenționat să săvârșească faptele, dar că având probleme financiare, a încercat să le rezolve, ajungându-se la această situație. Susținerile inculpatului nu au fost primite de tribunal întrucât toate infracțiunile reținute în sarcina sa, se săvârșesc atât cu intenție directă, atunci când se urmărește producerea rezultatului, cât și cu intenție indirectă atunci când, potrivit art. 19 alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se prevede rezultatul faptei și deși nu este urmărit se acceptă posibilitatea producerii lui. In speță, inculpatul a acceptat producerea rezultatului socialmente periculos al faptelor sale.

Inculpatul s-a apărat că nu avea raporturi de muncă în baza unui contract individual de muncă cu SC A.D. SA, astfel încât să se rețină în sarcina sa infracțiunea de delapidare. Această apărare a fost înlăturată de tribunal întrucât lipsa calității de salariat nu este relevantă, în speță fiind vorba despre societatea inculpatului, nu despre SC A.D. SA, care în final a fost păgubită prin fapta inculpatului. S-a mai solicitat de către inculpat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 215 1 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934. În legătură cu acest aspect, tribunalul a precizat că atunci când partea vătămată cunoaște că emitentul filei CEC nu are provizia necesară în cont, ne aflăm în prezenta infracțiunii la Legea CEC-ului, însă în speță inculpatul a susținut că eșalonările ulterioare acceptate de SC A.D.

SA dovedesc că această parte vătămată cunoștea că nu are provizia necesară în cont. Susținerea a fost apreciată ca inexactă întrucât partea vătămată a aflat despre lipsa de bani în cont, ulterior emiterii filei CEC, or, pentru a fi în prezența infracțiunii la legea CEC-ului este necesar să fi cunoscut despre această lipsă în momentul emiterii filei CEC. Având în vedere că inculpatul a comis mai multe fapte mai înainte de condamnarea definitivă pentru vreuna dintre ele, s-au reținut dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen. Totodată s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Întrucât de la săvârșirea infracțiunilor până în prezent a intrat în vigoare o nouă lege ce sancționează evaziunea fiscală, respectiv Legea nr. 241/2005, tribunalul a apreciat că mai favorabilă este legea veche, respectiv Legea nr. 87/1994, motiv pentru care s-au reținut dispozițiile art. 13 C. pen.

La stabilirea pedepselor s-au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se gradul de pericol social al infracțiunilor și împrejurarea că inculpatul este infractor primar. Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat apel inculpatul S.I. și partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. reprezentată de D.G.F.P. Argeș. Prin Decizia penală nr. 41/ A din 13 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul declarat de inculpatul S.I. împotriva sentinței penale nr. 263 din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș. S-a desființat în parte sentința atacată în sensul că s-a redus cuantumul despăgubirilor civile de la 77.486 lei la care inculpatul a fost obligat către partea civilă Statul Român – A.N.A.F.

reprezentată de D.G.F.P. Argeș la 36.107,2282 lei. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. S-a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă Statul Român – A.N.A.F. reprezentată de D.G. F.P. Argeș. S-a constatat că inculpatul S.I. a fost arestat în baza mandatului de executare a pedepsei din 14 iulie 2004, emis de Judecătoria Pitești și întocmit în baza sentinței penale nr. 426 din 27 noiembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Pitești, definitivă prin Decizia penală nr. 3581 din 29 iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a constatat că inculpatul este arestat în baza mandatului de mai sus începând cu data de 21 iunie 2005 la zi. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit corect situația de fapt în baza unor probe concludente, legal administrate și corect interpretate.

S-a arătat că este neîntemeiată solicitarea inculpatului de a se schimba încadrarea juridică a faptei de delapidare în infracțiunea de abuz de încredere întrucât societatea reprezentată de inculpat avea calitatea de depozitar al autoturismelor primite în scopul comercializării către terți în numele și pentru uzina producătoare. Ca atare, inculpatul a dobândit calitatea de gestionar pentru că a primit, păstrat și eliberat bunurile de mai sus. Sumele de bani destinate efectuării unor plăți, respectiv banii primiți de la clienți erau destinați nu societății sale ci producătorului vânzător, pentru plata efectivă a autoturismelor vândute și care au făcut parte din gestiunea inculpatului. Întrucât fapta gestionarului, în speță a inculpatului care sustrage din sumele respective înainte de a le remite efectiv beneficiarului, constituie infracțiunea de delapidare și nu de abuz de încredere.

S-a arătat că probele administrate în cauză conturează conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care prima instanță a dispus condamnarea inculpatului, astfel că s-a constatat neîntemeiată solicitarea privind achitarea inculpatului. Astfel, inducerea și menținerea în eroare a părții vătămate Ș.I. cu ocazia vânzării unui spațiu ce aparținea societății pe care o administra, cât și cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare imobil, autentificat din 15 martie 2002 și producerea unui prejudiciu de 35.000 DOLARI SUA întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. Imobilul care a constituit obiect al vânzării era deja ipotecat în favoarea băncii B.P.

SA. Inducerea în eroare a părților vătămate A.E. și B.F. cu ocazia încheierii contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1335 din 28 martie 2000 și producerea unui prejudiciu de 500.000.000 ROL întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. Intenția inculpatului de a înșela aceste părți vătămate este conturată și de modul de dobândire a bunurilor imobile care au constituit gajul, de intenția de a vinde un imobil aflat sub ipotecă, fără a încunoștiința despre aceasta și pe cumpărător precum și de folosirea numai în interes propriu a creditelor bancare obținute. Î n ce privește infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, privind pe partea civilă SC T. SA instanța de apel a apreciat ca neîntemeiată cererea inculpatului de a fi achitat întrucât fapta a fost comisă în calitate de administrator al SC A.I.

SR Mioveni, faptă care a constat în emiterea în favoarea acestei părți civile a unui număr de 5 file CEC și 2 bilete la ordin în sumă totală de 354.353.485 lei fără a avea disponibil în contul bancar, producând un prejudiciu echivalent, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Î n legătură cu această faptă s-a apreciat că instanția inculpatului de a înșela partea vătămată rezultă din emiterea filelor CEC în lunile aprilie și mai 2002, perioadă în care inculpatul și societatea sa aveau mari datorii față de persoanele fizice și juridice, astfel că la eliberarea lor, inculpatul a cunoscut că acestea nu aveau acoperire în contul bancar.

Același raționament este valabil și în cazul faptei inculpatului care, în calitate de administrator al SC A.I. SRL Mioveni a emis în favoarea SC S.S. SRL Buzău un număr de 4 file CEC în valoare de 354.353.485 Rol, fără a avea disponibil în cont. Instanța de apel a constatat că în mod corect inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 87/1994 întrucât acesta a încercat să cesioneze părțile sociale unei persoane neidentificată și a modificat sediul social al societății la unul fictiv cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, în cuantum de 36.107,2282 lei. Î n ce privește pedeapsa aplicată, s-a constat că aceasta răspunde criteriilor prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen.

Î n ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel a constatat că aceasta a fost corect soluționată de instanța de fond, în raport de probele administrate în cauză, coroborate cu recunoașterea inculpatului. Împrejurarea că pe parcursul procesului penal, prejudiciul a fost parțial recuperat, este o chestiune de executare, iar susținerea inculpatului că parte din prejudiciul cauzat părților civile A.E., B.F. și a contestării întinderii prejudiciului cauzat SC A.D. SA nu este dovedită. În legătură cu prejudiciul cauzat părții civile Statul Român – D.G.F.P. Argeș, care a fost majorat de instanța de fond, s-a arătat că a fost încălcat principiul non reformatio in pejus, potrivit căruia nimeni nu-și poate crea o situație defavorabilă în propria cale de atac.

Prin consacrarea acestui efect, s-a dat expresie deplină dreptului părților de a supune hotărârea ce le privește unui control jurisdicțional, fiind menită a le înlătura teama asumării riscului agravării situației lor în propria cale de atac, interesul fiind superior celor al părților de a realiza un cât mai bun act al justiției. S-a arătat că prezenta cauză se află în rejudecare în procedura prevăzută de art. 522 1 C. proc. pen., raportat la art. 405 - 408 din același cod. Inițial, prin sentința penală nr. 426 din 27 noiembrie 2003 a Tribunalului Argeș, pe care D.G.F.P. Argeș nu a atacat-o cu apel, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3581 din 29 iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.I.

SRL Mioveni la plata despăgubirilor civile în cuantum de 36.107,2282 RON către D.G.F.P. Argeș. Majorând cuantumul acestor despăgubiri la 77.486 RON în perioada de rejudecare a cauzei, la solicitarea inculpatului, prima instanță a încălcat principiul neagravării situației în propria cale de atac. Prejudiciul cauzat părții civile Statul Român este dovedit cu înscrisurile depuse la dosar și deși prin adresa din 29 ianuarie 2003 D.G.F.P. Argeș a precizat că societatea administrată de inculpat datorează bugetului de stat suma de 541.734.440 ROL, cuantumul prejudiciului nu poate fi majorat la această sumă din motivele prezentate mai sus. Î n baza aceluiași raționament și pornind de la dispozițiile sentinței inițiale de condamnare, care nu conțin nici o referire la instituirea sechestrului asupra bunurilor inculpatului și ale părții responsabile civilmente, nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 163 C. proc.

pen. În ce privește starea de detenție a inculpatului s-a reținut că față de acesta s-a emis un nou mandat de executare a pedepsei închisorii din 14 iulie 2004 al Tribunalului Argeș, întocmit în temeiul unei sentințe definitive de condamnare, în cauză nefiind vorba de o arestare preventivă. S-a arătat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 403 C. proc. pen. , astfel că instanța nu poate suspenda în tot sau în parte, executarea hotărârii și de asemenea, nu poate lua, revoca, constata încetată de drept vreo măsură preventivă ori înlocui măsura preventivă. Numai dacă s-ar fi aplicat dispozițiile art. 404 C. proc. pen., acestea ar fi obligat instanța, conform art. 350 C. proc. pen. să se pronunțe prin hotărâre asupra măsurii arestării preventive.

Ca atare, întrucât nu s-a dispus suspendarea executării hotărârii, până la momentul rămânerii definitive a noii hotărâri de condamnare, condamnatul este arestat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, emis conform primei sentințe de condamnare. S-a mai arătat că tot în virtutea principiului non reformatio in pejust, în procedura rejudecării conform art. 522 1 raportat la art. 405 - 408 C. proc. pen. , nu este posibilă anularea sentinței penale nr. 271 din 22 mai 2007 a Tribunalului Argeș prin care au fost contopite mai multe pedepse aplicate inculpatului, printre care și condamnarea inițială, pedeapsa rezultantă fiind de 13 ani și 3 luni închisoare întrucât în apel nu este posibilă contopirea pedepselor pentru prima dată, întrucât inculpatul ar fi privat de o cale ordinară de atac.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs inculpatul S.I. și partea civilă M.F.P. – A.N.A.F. – D. G.F.P. Argeș. Inculpatul a criticat hotărârea atacată cu privire la infracțiunea de delapidare, arătând că litigiul dintre părți este unul de natură comercială, inculpatul nu a avut calitatea de gestionar sau administrator și nici aceea de funcționar public, solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. În subsidiar a solicitat schimbarea încadrării juridice din delapidare în infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934. A mai arătat că inculpatul nu se face vinovat nici de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune reținute în sarcina sa, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii subiective, respectiv lipsa intenției cât și sub aspectul laturii obiective, lipsește elementul material al laturii obiective.

A arătat că inculpatul nu a avut intenția de a comite infracțiunea de înșelăciune și nu a desfășurat o activitate de inducere în eroare, prin care să creeze o falsă reprezentare a realității asupra celui indus în eroare. A mai solicitat achitarea inculpatului și pentru infracțiunea de evaziune fiscală întrucât nu se poate stabili prejudiciul cauzat statului la data acordării ultimului credit, în februarie 2002, inculpatul neavând nici o datorie la stat. În subsidiar a solicitat acordarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74-76 C. pen. și aplicarea art. 86 1 sau 81 C. pen. sau reducerea pedepsei la perioada executată, până în prezent. Cu privire la latura civilă a cauzei a arătat că nu s-au avut în vedere sumele recuperate din prejudiciul cauzat părților civile și în mod greșit a fost obligat la despăgubiri către A.N.A.F.

întrucât prejudiciul solicitat de aceasta nu este dovedit. Partea civilă a criticat hotărârea instanței de apel cu privire la greșita reducere a cuantumului despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul, în cauză nefiind aplicabil principiul non reformatio in pejus. A solicitat admiterea recursului și obligarea inculpatului la plata sumei de 77.486 lei și a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente debitului până în ziua achitării acestuia. În ce privește recursul inculpatului, acesta este nefondat. În urma examinării actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că atât situația de fapt cât și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de instanța de apel pe baza probelor administrate în cauză.

S-a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215 1 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în dauna părții civile SC A.D. SA, a patru infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen. în dauna părților civile Ș.I., A.E. și B.F., SC T. SA Turda și SC S.S. SRL Buzău și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. Deși nu a contestat raporturile contractuale cu partea civilă SC A.D. SA, inculpatul a susținut că acestea au fost raporturi comerciale și nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de delapidare.

Infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215 C. pen. presupune însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar în interesul său ori pentru altul de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează. Î n speță, inculpatul S.I., în baza contractelor încheiate cu partea civilă SC A.D. SA s-a obligat să comercializeze în calitate de dealer, autoturismele marca D. în numele producătorului, iar pentru fiecare autoturism comercializat, societatea inculpatului încasa un comision. Î ntre părți s-a încheiat un contract de distribuție și un contract de depozit în baza cărora, la livrarea autoturismului, societatea inculpatului trebuia să elibereze clientului un decont de plată valabil până la eliberarea de către societatea producătoare a facturii originale, iar sumele încasate de dealer, trebuiau evidențiate într-un borderou special și virate în aceeași zi în contul SC A.D.

SA. Plata de făcea prin casieria proprie, ceea ce a permis ca în perioada 1 octombrie 2000 - 1 iulie 2001, inculpatul să încaseze prin firma sa contravaloarea a 26 autoturisme pe care și-a însușit-o pe nedrept, folosind-o în interes propriu. Având în vedere contractele încheiate între părți, societatea inculpatului avea calitatea de depozitar, iar inculpatul a dobândit calitatea de gestionar întrucât a primit, a păstrat și a eliberat bunurile destinate comercializării, în timp ce banii primiți de la clienți nu erau destinați societății sale ci producătorului vânzător. Ca atare, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215 1 alin. (1) și (2) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În ce privește infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 C. pen., aceasta presupune inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă. Prin această modalitate, inculpatul a înșelat pe partea civilă Ș.I., producând acesteia un prejudiciu în sumă de 35.000

DOLARI SUA.

Astfel, inculpatul a oferit părții civile spre vânzare un magazin aparținând societății al cărui asociat unic și administrator era, pentru care a primit în avans suma de 25.000 DOLARI SUA. Î n cadrul derulării contractului de vânzare cumpărare, inculpatul nu a făcut cunoscut părții vătămate că magazinul era ipotecat și pentru a nu fi reclamat a eliberat acesteia o filă CEC care nu aveau acoperire în contul bancar. Apoi i-a spus că se află în tratative cu banca în vederea obținerii unui nou împrumut, dar avea nevoie de o garanție bancară. Partea vătămată a acceptat să-i vândă un apartament care apoi a fost ipotecat în favoarea băncii, iar pentru a-i întări convingerea, inculpatul a mai remis 3 file CEC care nu aveau acoperire în contul bancar.

Deși a beneficiat de un credit de 210 mii lei, inculpatul nu și-a respectat promisiunea de a achita obligațiile financiare pe care le avea față de partea vătămată. În aceeași perioadă, încuiatul a cunoscut pe părțile vătămate B.F. și A.E., coproprietari ai unui imobil pe care doreau să-l vândă. Intenționând să obțină un credit de la B.P., inculpatul avea nevoie de bunuri imobile cu care să garanteze creditul, astfel că s-a oferit să cumpere imobilul în numele firmei sale. S-a convenit la plata să fie făcută parțial în numerar la încheierea actului, iar diferența după obținerea creditului, până atunci garantând cu file CEC scadente în luna aprilie. Vânzarea imobilului s-a realizat prin actul autentificat din 28 martie 2002 și în aceeași zi a fost ipotecat în favoarea băncii, prețul vânzării fiind de 110.000 lei din care a achitat 30.000 lei.

În urma depunerii acestei garanții, inculpatul a beneficiat de un credit de 80.000 lei, sumă suficientă pentru a achita imobilul, lucru pe care însă nu l-a făcut, dispărând chiar din localitate. Filele CEC emise de inculpat în favoarea imobilelor achiziționate de la Ș.I., B.F. și A.E. au fost respinse la decontare, din lipsă de disponibil. Prin activitatea sa infracțională, inculpatul a determinat pe părțile vătămate să încheie contractele de vânzare-cumpărare pentru respectivele imobile, deși știa că nu dispune de sumele necesare achitării în întregime a contravalorii acestora, numai în scopul de a le oferi drept garanție în vederea obținerii de noi credite pentru sine. Din modul în care a acționat, rezultă că inculpatul nu a intenționat nici un moment să încheie o tranzacție legală și să achite sumele datorate.

A urmărit doar finalitatea de a obține credite în scopuri personale. Acțiunea de inducere în eroare a părților vătămate în scopul de a obține pentru sine un folos material injust este evidentă și rezultă din modalitatea în care au fost concepute și demarate faptele, acestea întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. De asemenea, fapta inculpatului de a achita contravaloarea mărfurilor livrate de către părțile civile SC T. SA și SC S.S. SRL, cu file CEC fără acoperire, constituie tot infracțiunea de înșelăciune, intenția inculpatului de a înșela cele două societăți comerciale rezultând din însăși faptul că acesta cunoștea că nu are disponibil în cont.

Î n mod corect s-a reținut în sarcina inculpatului și săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, întrucât prin modul în care a fost concepută, acesta a încercat să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, iar prejudiciul creat rezultă din raportul de expertiză contabilă existent la dosar. În ce privește latura civilă a cauzei, aceasta a fost corect soluționată de instanța de apel, sumele la care a fost obligat inculpatul către părțile civile fiind dovedite cu probele existente la dosar și recunoscute de inculpat.

Având în vedere împrejurările în care s-au comis faptele, varietatea mijloacelor frauduloase folosite, pericolul social deosebit al infracțiunilor comise, numărul mare al părților vătămate și valoarea prejudiciilor create, precum și circumstanțele personale ale încuiatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, Înalta Curte constată că atât pedepsele aplicate, cât și modalitatea de executare a acestora sunt just individualizate. Î n ce privește recursul declarat de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. – D.G.F.P. Argeș se constată că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică. Într-adevăr, prin sentința penală nr. 426 din 27 noiembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Argeș, definitivă prin Decizia nr. 3581 din 29 iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile în cuantum de 36.107,2282 către D.G.F.P.

Argeș, hotărârea nefiind atacată cu apel de partea civilă. Cauza aflându-se în rejudecare potrivit dispozițiilor art. 522 1 C. proc. pen. la cererea inculpatului, nu se poate crea acestuia o situație mai grea în propria cale de atac. Ca atare, recursul părții civile apare ca nefondat. Având în vedere cele menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, iar recursurile declarate de inculpat și partea civilă sunt nefondate urmând a fi respinse în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce perioada executată de recurentul inculpat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. vor fi obligați recurenții la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul S.I. și partea civilă Statul Român prin D.N.A.F. prin D.G.F.P. Argeș împotriva Deciziei penale nr. 41/ A din 13 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce perioada executată de recurentul inculpat începând cu data de 21 iunie 2005 la 2 iulie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul M.J. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 2 iulie 2010.