ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2633/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.V.A.S., a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 131.063,39 lei cu titlu de penalități începând cu data de 22 octombrie 2004 pentru nerespectarea obligației de notificare la Consiliul Concurenței a tranzacției privind cumpărarea a 27,31 % din capitalul social al SC A.S.D.M. SA și neprezentarea în termen de 6 luni a deciziei Consiliul Concurenței în legătură cu tranzacția efectuată. Tribunalul București, prin sentința comercială nr. 5695 din 18 aprilie 2008, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis acțiunea și a obligat pârâta la 131.063,39 lei penalități de întârziere.

Instanța de fond a reținut că în materia prescripției dreptului la acțiune operează legea specială (O.G. nr. 25/2002 art. 26 2 ) iar pe fond, recunoașterea implicită a dreptului de către pârâtă și prevederile contractuale care obligau cumpărătorul să notifice tranzacția Consiliului Concurenței și să prezinte decizia acestuia în termen de 6 luni, urmare de neîndeplinirea lor, atrag răspunderea contractuală a acesteia. Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 461 din 6 noiembrie 2008, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, și a menținut dispozițiile privind respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Instanța de apel a reținut, în esență, că operațiunea de concentrare economică realizată la 9 august 2000 prin care pârâta a dobândit controlul asupra SC A.S.D.M. SA a fost autorizată de Consiliul Concurenței prin decizia nr. 49/2006, iar operațiunile realizate ulterior, nu reprezintă operațiuni de concentrare economică pentru care erau necesare formalitățile notificării Consiliului Concurenței astfel încât contractul din17 mai 2004 nu explică includerea clauzelor 6.1 și 5.2, operațiunea nefiind supusă controlului și notificării Consiliului Concurenței. Împotriva deciziei astfel pronunțată părțile au declarat recurs. Recurenta reclamantă își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 susținând greșita aplicare a prevederilor legale și greșita interpretare a clauzei 6.3 din contract, ce poate fi încadrată în pct. 8 al art. 304 C. proc.

civ. Potrivit textului din contract, cumpărătorul era obligat, ca până la data de 22 octombrie 2006, să prezinte decizia Consiliului Concurenței la A.V.A.S. sub sancțiunea penalităților de întârziere la nivelul dobânzilor la valoarea prețului de cumpărare, pentru fiecare zi de întârziere, iar toată apărarea pârâtei a fost în sensul că obligația principală era imposibil de realizat. Motivarea instanței că operațiunea nu necesita notificarea Consiliului Concurenței este fără relevanță în privința penalităților stabilite cu contract cu atât mai mult cu cât pârâta abia la 9 mai 2007 a înștiințat despre realizarea operațiunii și a transmis adresa emisă la 17 mai 2007, decizia Consiliului Concurenței producând efecte numai pentru viitor.

Pârâta își susține recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., înțelegând să critice decizia atacată pentru că nu cuprinde nici un motiv legat de menținerea soluției de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune. Dreptul material la acțiune era prescris în raport cu prevederile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, art. 26 2 din O.G. nr. 25/2002 și art. 26 alin. (2) din aceeași ordonanță, instanțele interpretând greșit textele de lege enunțate. Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse pentru considerentele ce se vor expune: Consiliul Concurenței este autoritatea administrativă investită să protejeze, să mențină și să stimuleze concurența și mediul concurențial onest împotriva actelor și faptelor care pot avea efect de restrângere, denaturare sau împiedicare a concurenței.

Prevederile art. 10 și următoarele din Legea nr. 21/1996 modificată exceptează de la controlul Consiliului Concurenței, operațiunile care nu reprezintă concentrare economică, astfel încât competențele organismului administrativ în aceste situații încetează. În mod judicios instanța de apel a considerat contractul formular încheiat între părți, neadaptat. El apare astfel cu natura unui contract de adeziune cu clauze abuzive, în care sunt prevăzute dispoziții și condiții ce exced practicilor comerciale uzuale. Astfel, reclamanta recurentă nu poate invoca principiul pacta sunt servanta, întrucât dispozițiile art. 969 C. civ., stabilesc puterea obligatorie a conveniilor în condițiile în care sunt legal făcute.

În privința recursului declarat de pârâtă, interesul acesteia este pur doctrinar și nu justifică exercitarea căii de atac. Cu toate acestea, instanța de fond a stabilit judicios că materia prescripției, în situația concretă, este reglementată de legea specială, care se aplică derogator. Penalitățile de întârziere având o natură sancționatorie, în cauză operează prevederile art. 26 2 din O.G. nr. 25/2002 data de pornire a calculului termenului de prescripție începând de la data ultimei scadente anterior intrării în vigoare a ordonanței citate. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate împotriva deciziei comerciale 461 din 5 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. București și de pârâta SC A. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 461 din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2009.