ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2633/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta A.V.A.S., a

chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL București, solicitând obligarea acesteia

la plata sumei de 131.063,39 lei cu titlu de penalități începând cu data de 22

octombrie 2004 pentru nerespectarea obligației de notificare la Consiliul

Concurenței a tranzacției privind cumpărarea a 27,31 % din capitalul social al

SC A.S.D.M. SA și neprezentarea în termen de 6 luni a deciziei Consiliul

Concurenței în legătură cu tranzacția efectuată.

Tribunalul București, prin

sentința comercială nr. 5695 din 18 aprilie 2008, a respins excepția

prescripției dreptului la acțiune, a admis acțiunea și a obligat pârâta la

131.063,39 lei penalități de întârziere.

Instanța de fond a reținut

că în materia prescripției dreptului la acțiune operează legea specială (O.G.

nr. 25/2002 art. 26

2

) iar pe fond, recunoașterea implicită a

dreptului de către pârâtă și prevederile contractuale care obligau cumpărătorul

să notifice tranzacția Consiliului Concurenței și să prezinte decizia acestuia

în termen de 6 luni, urmare de neîndeplinirea lor, atrag răspunderea

contractuală a acesteia.

Curtea de Apel București,

prin decizia comercială nr. 461 din 6 noiembrie 2008, a admis apelul pârâtei, a

schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins acțiunea reclamantei,

ca nefondată, și a menținut dispozițiile privind respingerea excepției

prescripției dreptului material la acțiune.

Instanța de apel a reținut,

în esență, că operațiunea de concentrare economică realizată la 9 august 2000

prin care pârâta a dobândit controlul asupra SC A.S.D.M. SA a fost autorizată

de Consiliul Concurenței prin decizia nr. 49/2006, iar operațiunile realizate

ulterior, nu reprezintă operațiuni de concentrare economică pentru care erau

necesare formalitățile notificării Consiliului Concurenței astfel încât contractul

din17 mai 2004 nu explică includerea clauzelor 6.1 și 5.2, operațiunea nefiind

supusă controlului și notificării Consiliului Concurenței.

Împotriva deciziei astfel

pronunțată părțile au declarat recurs.

Recurenta reclamantă își

întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 susținând greșita aplicare

a prevederilor legale și greșita interpretare a clauzei 6.3 din contract, ce

poate fi încadrată în pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.

Potrivit textului din

contract, cumpărătorul era obligat, ca până la data de 22 octombrie 2006, să

prezinte decizia Consiliului Concurenței la A.V.A.S. sub sancțiunea

penalităților de întârziere la nivelul dobânzilor la valoarea prețului de

cumpărare, pentru fiecare zi de întârziere, iar toată apărarea pârâtei a fost

în sensul că obligația principală era imposibil de realizat.

Motivarea instanței că

operațiunea nu necesita notificarea Consiliului Concurenței este fără relevanță

în privința penalităților stabilite cu contract cu atât mai mult cu cât pârâta

abia la 9 mai 2007 a înștiințat despre realizarea operațiunii și a transmis

adresa emisă la 17 mai 2007, decizia Consiliului Concurenței producând efecte

numai pentru viitor.

Pârâta își susține recursul

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., înțelegând să critice decizia

atacată pentru că nu cuprinde nici un motiv legat de menținerea soluției de

respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune.

Dreptul material la acțiune

era prescris în raport cu prevederile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, art. 26

2

din O.G. nr. 25/2002 și art. 26 alin. (2) din aceeași ordonanță, instanțele

interpretând greșit textele de lege enunțate.

Recursurile sunt nefondate

și vor fi respinse pentru considerentele ce se vor expune:

Consiliul Concurenței este

autoritatea administrativă investită să protejeze, să mențină și să stimuleze

concurența și mediul concurențial onest împotriva actelor și faptelor care pot

avea efect de restrângere, denaturare sau împiedicare a concurenței.

Prevederile art. 10 și

următoarele din Legea nr. 21/1996 modificată exceptează de la controlul

Consiliului Concurenței, operațiunile care nu reprezintă concentrare economică,

astfel încât competențele organismului administrativ în aceste situații

încetează.

În mod judicios instanța de

apel a considerat contractul formular încheiat între părți, neadaptat. El apare

astfel cu natura unui contract de adeziune cu clauze abuzive, în care sunt

prevăzute dispoziții și condiții ce exced practicilor comerciale uzuale.

Astfel, reclamanta recurentă

nu poate invoca principiul pacta sunt servanta, întrucât dispozițiile art. 969 C.

civ., stabilesc puterea obligatorie a conveniilor în condițiile în care sunt

legal făcute.

În privința recursului

declarat de pârâtă, interesul acesteia este pur doctrinar și nu justifică

exercitarea căii de atac.

Cu toate acestea, instanța

de fond a stabilit judicios că materia prescripției, în situația concretă, este

reglementată de legea specială, care se aplică derogator.

Penalitățile de întârziere

având o natură sancționatorie, în cauză operează prevederile art. 26

2

din O.G. nr. 25/2002 data de pornire a calculului termenului de prescripție

începând de la data ultimei scadente anterior intrării în vigoare a ordonanței

citate.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate împotriva deciziei comerciale 461 din 5 noiembrie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. București și de pârâta SC A. SRL

București împotriva deciziei comerciale nr. 461 din 5 noiembrie 2008 a Curții

de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2009.