ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1702/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 63039/3/2010 din 27 decembrie 2010, reclamantul T.C. a chemat în judecată pe pârâtele B.S. SA, B.E.B.G. SA și B.V. București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, acestea să fie obligate la plata sumei de 18.483.000 RON reprezentând prejudiciul suferit și a sumei de 84.935.800 RON reprezentând valoarea daunelor interese, constând în pierderea suferită și beneficiul de care a fost lipsit, precum și obligarea acelorași pârâte la validarea deținerii a 674 active ce reprezintă 16,5% din capitalul social al SC S.P. SA. Reclamantul, prin precizarea acțiunii din 22 februarie 2012, a învederat instanței că înțelege să solicite obligarea pârâtelor la plata sumei de 821.000 RON, urmând ca realizarea dreptului său asupra diferenței de 17.652.000 RON să fie obținută pe o altă cale.

Tribunalului București, prin Încheierea de ședință din 15 mai 2012, a admis excepția de netimbrare a capătului de cerere privind pretențiile în cuantum de 821.000 RON, astfel cum a fost restrânsă, și a anulat acest capăt de cerere ca netimbrat. Prin Sentința civilă nr. 14888 din 23 octombrie 2012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins excepția inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei de interes și excepția autorității de lucru judecat, invocate de pârâta B.V. București. A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta B.V.B. și a respins acțiunea reclamantului T.C., ca fiind prescrisă.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele: A constatat că, pe parcursul procesului, reclamantul a renunțat la o parte din pretențiile solicitate inițial, iar cu privire la suma de 821.000 RON prin Încheierea de ședință din 15 mai 2012, instanța a anulat acest capăt de cerere ca netimbrat.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a respins-o reținând că în raport de obiectul dedus judecății, respectiv doar petitul prin care se solicită obligarea pârâților la validarea deținerii a celor 674 active ce reprezintă 16,5% din capitalul social al SC S.P., ținând cont de precizarea reclamantului făcută la termenul de judecată din 23 octombrie 2012, în sensul că a cerut obligarea pârâtelor să valideze acele dețineri și să-i recunoască drepturile solicitate, efectuând înscrierile corespunzătoare, care constituie obligația de a face, capăt de cerere neevaluabil în bani, și întrucât părțile au mai avut litigii anterioare în care s-au formulat întâmpinări și poziții procesuale clar exprimate, procedura prealabilă prevăzută de art. 720 1 alin. (1) C. proc.

civ. a fost depășită. Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei de interes întrucât cu documentul nr. 23417 din 27 martie 1995 emis de S.P. SA s-a confirmat faptul că reclamantul T.C. este proprietarul a 4 acțiuni nominative, cu o valoare nominală de 25.000 RON, de la nr. 474.247 la 474.250, plătite integral. Legat de excepția autorității de lucru judecat, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată întrucât între cele două pricini, cea de față, Dosarul nr. 63039/3/2010, și cea care a format obiectul Dosarului nr. 8201/2/2011 în care s-a pronunțat Decizia nr. 3/2012 de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, nu s-a reținut tripla identitate de părți, obiect și cauză.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a admis-o reținând că față de data avansată în cuprinsul acțiunii de către reclamant, 27 decembrie 2010, și data de 7 decembrie 2005, când reclamantul a semnat formularul de vânzare al acțiunilor dobândite în urma programului de privatizare în masă, au trecut mai mult de 3 ani față de termenul menționat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, astfel că acțiunea este prescrisă. Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 205/2013 din 27 mai 2013, a respins excepțiile inadmisibilității, a lipsei calității procesuale active, a lipsei de interes, a autorității de lucru judecat, invocate de intimata-pârâtă B.V.

București, ca neîntemeiate. A respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul T.C. împotriva Sentinței civile nr. 14888 din 23 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B.V. București, B.S. SA București, B.E.B.G. București. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele: A respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de intimată, respectiv cea a inadmisibilității, a lipsei calității procesuale active, a lipsei de interes și a autorității de lucru judecat reținând că întrucât Sentința civilă nr. 14888 din 23 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, asupra excepțiilor sus-indicate a intrat în puterea lucrului judecat, față de împrejurarea că intimata a reiterat excepțiile sus-arătate, pe calea întâmpinării, fără a formula apel împotriva acesteia.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție care constituie obiectul apelului, Curtea a reținut că în mod corect aceasta a fost admisă de instanța de fond întrucât cererea care a făcut obiectul Dosarului nr. 63039/3/2010 a fost depusă de reclamant, la poștă, pe 27 decembrie 2010, și primită pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 5 ianuarie 2011. Că prin precizările făcute în apel, reclamantul a arătat că la 7 decembrie 2005 a semnat formularul de vânzare al acțiunilor dobândite în urma programului de privatizare în masă și a solicitat B.S.

SA obținerea unui preț limită de vânzare, iar această bancă a introdus ordinul de vânzare la 8 decembrie 2005 și la 9 decembrie 2005. Cum acțiunea a fost introdusă la 27 decembrie 2010, iar reclamantul a arătat că a fost prejudiciat de pârâtă de la momentul depunerii cererii de vânzare a acțiunilor, respectiv 7 decembrie 2005, a rezultat că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și a constatat prescrierea dreptului material la acțiune. Reclamantul a arătat că în cauză a intervenit întreruperea cursului prescripției, potrivit art. 16 alin. (2) din același act normativ, Decretul nr. 167/1958, care prevede că prescripția nu este întreruptă, dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă, anulată sau perimată, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.

S-a reținut în cauză că prescripția cererii depusă de reclamant la 27 decembrie 2010 în Dosarul nr. 63039/3/2010 nu a fost întreruptă prin cererile care au făcut obiectul Dosarului nr. 3471/3/2008 și nr. 25402/3/2008, întrucât în ambele cauze cererile reclamantului au fost respinse. Astfel, în ceea ce privește Dosarul nr. 3471/3/2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin Sentința civilă nr. 11918 din 7 noiembrie 2008, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului T.C. în contradictoriu cu pârâta SC B.V. București SA, prin care a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 6.225.401.000 RON reprezentând despăgubiri, pretențiile fiind formulate în legătură cu efectuarea unor tranzacții pe piața valorilor mobiliare cu privire la un număr de 337 acțiuni deținute la SC S.P.

SA., iar Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 290 din 17 iunie 2009, a anulat ca insuficient timbrat apelul formulat de reclamantul T.C. împotriva sentinței menționate, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3535 din 27 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește Dosarul nr. 25402/3/2008, Curtea a constatat că la 1 septembrie 2008 reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor să precizeze care acțiuni corespund unei valori mobiliare și că prin Sentința comercială nr. 13645 din 27 noiembrie 2009 Tribunalul București a respins acțiunea ca neîntemeiată, iar Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia comercială nr. 271 din 7 iunie 2010 a desființat Sentința civilă nr. 13645 din 27 noiembrie 2009 și a trimis cauza spre rejudecare pentru ca instanța să se pronunțe asupra capătului de cerere având ca obiect "validarea deținerilor a 674 active nete reprezentând 16,5% cu drept de vot din capitalul social al SC S.P. SA la 28 septembrie 2006". Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia nr. 374 din 11 octombrie 2010, a respins cererea lui T.C.

de completare a Deciziei civile nr. 271 din 7 iunie 2010. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2232 din 8 iunie 2011, a respins ca tardiv recursul formulat de T.C. împotriva Deciziei nr. 271 din 7 iunie 2010 și ca nefondat recursul declarat de aceeași parte împotriva Deciziei nr. 374 din 11 octombrie 2010. Totodată, a admis recursul declarat de C.N.V.M. împotriva Deciziei nr. 271 din 7 iunie 2010 a Curții de Apel București, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare considerând că instanța de apel s-a aflat în eroare atunci când a desființat Sentința nr. 13645 din 27 noiembrie 2009. În apel, după casare, cauza a format obiectul Dosarului nr. 8201/2/2011 al Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, iar prin Decizia nr. 3/2012 s-a respins apelul declarat de T.C.

împotriva Sentinței comerciale nr. 13.645 din 27 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă. A rezultat așadar că reclamantul T.C. a formulat cerere pentru validarea celor 674 active abia la 27 decembrie 2010 în Dosarul nr. 63039/3/2010, când în mod corect instanța de fond a respins cererea ca tardiv formulată, astfel că teoria reclamantului conform căreia prin depunerea cererilor care au făcut obiectul Dosarelor nr. 3471/3/2008 și nr. 25402/3/2008, s-a întrerupt cursul prescripției, nu a fost reținută de instanța de apel, întrucât B.V.B. nu a recunoscut efectul întreruptiv al prescripției. Acest lucru a rezultat și din faptul că B.V.B.

a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 271 din 7 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București (în Dosarul nr. 25402/3/2008), recurs admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2232 din 8 iunie 2011. Împotriva Deciziei nr. 205/2013 din 27 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs reclamantul T.C., invocând art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

După o prezentare amănunțită a situației de fapt, recurentul a susținut în esență următoarele: Că pârâta nu i-a eliberat un înscris din care să reiasă câte acțiuni are la Registrul Acționarilor, în ce procent și nici că a desecretizat contul de portofoliu nr. 2051514 în care se mai aflau 1.348 de valori mobiliare repartizate câte 337 pentru fiecare din cele 4 acțiuni cumpărate, vizând portofoliul de la 31 decembrie 2005 eliberat de Sistemul Arena de Monitorizare în ziua de 8 martie 2006, unde pârâtele au obținut un profit extra bilanțier de 9.932.000 RON, care împărțit la 337 valori mobiliare din colateralul contului dă 29.471,81 RON/valoare mobiliară netă. Aceeași este situația și pentru eliberarea Portofoliului la 19 ianuarie 2006, alt an fiscal și cu un profit de 8.541.000 a altor 337 valori mobiliare.

În atare situație apreciază că prin vânzarea de către pârâte la 31 decembrie 2005 și 19 ianuarie 2006 a valorilor mobiliare, fără informarea sa, acestea au aplicat tendențios Contractul din 20 ianuarie 2006 pe durată nedeterminată. Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de reclamantul T.C. împotriva Deciziei nr. 205/2013 din 27 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, din perspectiva criticilor indicate de parte, reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., având în vedere următoarele considerente: Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc.

civ. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Conform art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ la pct. 1 - 9, iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) din același cod, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Recurentul-reclamant își circumscrie argumentația motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., raportându-se la hotărârea instanței de control judiciar, din perspectiva situației de fapt și a probatoriului administrat în cauză, dar fără să prezinte niciun motiv concret pentru care decizia recurată ar fi nelegală ca urmare a faptului că instanța ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății. Mai mult decât atât, motivul de recurs invocat nu are nicio legătură cu decizia recurată întrucât soluția instanței de apel a avut în vedere exclusiv aplicarea dispozițiilor legale din materia prescripției extinctive, iar nu interpretarea vreunui act juridic ce ar exista între părți. Totodată, se reține că dezvoltarea criticilor făcute nu permite încadrarea lor în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., care să conducă la casarea sau modificarea hotărârii atacate, și nici nu pot face obiectul controlului de legalitate. Motivarea recursului, așa cum s-a arătat mai sus, vizează numai aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situației de fapt și greșita interpretare de către instanța de apel a probelor administrate în cauză, elemente ce nu vizează nelegalitatea. Prin urmare, recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea situației de fapt și aprecierea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., se constată că în cauză nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalității acesteia.

Or, art. 304 alin. (1) și art. 302 1 C. proc. civ. nu numai că stabilesc condițiile promovării recursului, ci sancționează cu nulitatea nerespectarea lor. În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Prin urmare, recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea situației de fapt și aprecierea probelor, se constată că în cauză nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalității acesteia.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul T.C. împotriva Deciziei nr. 205/2013 din 27 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2014. Procesat de GGC - AZ