ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1182/2019

Ședința publică din data de 05 iunie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14.06.2010 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidator B. S.P.R.L., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună rezilierea contractului de asociere nr. x/29.07.1993 și să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.633.796,72 RON (echivalentul a 1.566.200 euro), reprezentând daune-interese la nivelul investițiilor efectuate de reclamantă asupra imobilului situat în București, B-dul x, nr. 10.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, în temeiul art. 720

1

C. proc. civ. și excepția prescripției dreptului material la acțiune, în baza art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia.

La termenul de judecată din 27.04.2011 pârâta a renunțat la a mai susține excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar la termenul din 15.06.2011 tribunalul a respins excepția inadmisibilității, reținând că, potrivit dovezilor de la dosar, procedura prealabilă a concilierii a avut loc.

Prin sentința civilă nr. 7987/06.06.2012 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea, a dispus rezilierea contractului de asociere nr. x/29.07.1993 și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 42.743,24 RON, cu titlu de daune-interese, a sumei de 700 RON, cu titlu de onorariu expertiză, precum și a sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu condiția ca reclamanta să facă dovada achitării acestei sume.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că cererea de reziliere este întemeiată, întrucât pârâta și-a încălcat obligația de a desfășura în comun activitatea ce formează obiectul contractului de asociere și de a aporta spațiul necesar desfășurării activității, forța de muncă și mobilier pentru o perioadă de 25 ani, înțelegând să transmită dreptul de proprietate către o terță persoană.

Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 6.633.796,72 RON, reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate, tribunalul a reținut că reclamantei i se datorează inclusiv propriile cheltuieli, în afara celor efectuate de antecesoarea sa S.C. D. S.A., întrucât drepturile și obligațiile acesteia din urmă au fost preluate de reclamantă prin contract (actul adițional nr. 2/16.03.1995).

În privința cuantumului, prima instanță a avut în vedere concluziile expertizei tehnice judiciare, raportat la procesul-verbal de recepție finală nr. x/09.02.1998, care atestă executarea și valoarea lucrărilor din litigiu.

Apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva acestei sentințe a fost suspendat în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prin încheierea din 15.01.2015, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței împotriva pârâtei, iar apelul declarat de aceasta din urmă, prin administrator judiciar E. S.P.R.L., a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 485/26.03.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În considerentele deciziei, curtea de apel a reținut că este neîntemeiată critica apelantei cu privire la încheierea din 15.06.2011, prin care s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, subliniind că art. 720

1

C. proc. civ. nu se interpretează rigid, ci prin prisma scopului și finalității instituirii sale.

În ceea ce privește critica vizând interpretarea greșită a probelor, curtea de apel a înlăturat criticile potrivit cărora tribunalul a reținut în mod greșit că pârâta și-a încălcat obligația de a desfășura în comun cu reclamanta activitatea ce formează obiectul contractului de asociere și a dispus obligarea acesteia la plata daunelor-interese reprezentând cheltuieli efectuate și de către reclamantă, în afara celor efectuate de predecesoarea sa S.C. D. S.A., reținând că în mod corect prima instanță a avut în vedere că, prin transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului adus ca aport de apelanta-pârâtă, aceasta și-a încălcat obligațiile de a desfășura în comun activitatea ce formează obiectul contractului de asociere.

Din analiza dispozițiilor contractuale invocate de apelantă în combaterea susținerilor conform cărora nu și-a executat obligația de a asigura folosința imobilului aportat, curtea de apel a reținut, în esență, că inserarea clauzei prin care i s-a adus la cunoștință cumpărătoarei S.C. F. S.R.L. dreptul de folosință al reclamantei, nu a reprezentat o garanție suficientă din partea pârâtei că vor fi respectate prevederile contractului de asociere.

Renunțarea reclamantei la folosință nu a putut fi apreciată ca un act voluntar, ci mai degrabă ca o constrângere, în condițiile solicitării plății unei chirii de către noul proprietar.

Curtea de apel a mai reținut că pârâta nu a respectat condițiile art. 27 din contractul de asociere, prin aceea că nu i-a asigurat reclamantei dreptul de preempțiune la vânzarea imobilului.

Cu privire la daune, a reținut că au fost acordate prin prisma dispozițiilor art. 17 din contract și în raport cu faptul că reclamanta, prin actul adițional nr. x/16.03.1995, a preluat de la antecesoarea sa S.C. D. S.A. toate drepturile și obligațiile aferente contractului de asociere.

Împotriva acestei decizii, S.C. C. S.A., prin administrator judiciar E. S.P.R.L. și administrator special G., a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2414/24.11.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, a reținut că sunt neîntemeiate criticile vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ., însă aspectele care sunt imputabile instanței de apel au legătură cu motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și se referă la neanalizarea tuturor criticilor și susținerilor părților, fapt care echivalează cu necercetarea fondului, a tuturor aspectelor deduse judecății, în vederea aflării adevărului juridic și pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Din acest punct de vedere, instanța supremă a apreciat că nu au fost analizate susținerile pârâtei și probele aferente, conform cărora reclamanta a fost cea care nu și-a îndeplinit obligațiile de plată potrivit art. 12 din contractul de asociere nr. x/29.07.1993, inclusiv prin invocarea unui protocol din data de 12.03.1999, în baza căruia pârâta susține că a activat clauza de încetare a contractului.

De asemenea, nu s-au avut în vedere la stabilirea părții aflată în culpă pentru reziliere și pentru activarea clauzei prevăzute la art. 17 din contract aspectele legate de insolvența reclamantei, care a intervenit după înstrăinarea imobilului de către pârâtă în favoarea S.C. F. S.R.L., prin contractul nr. x/05.04.2007.

Prin urmare, în vederea cercetării fondului raporturilor juridice deduse judecății și stabilirii corecte a părții aflate în culpă pentru imposibilitatea derulării asocierii, a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Prin decizia civilă nr. 145/23.01.2019, Curtea de București, secția a V-a civilă a respins ca nefondate apelurile.

Pentru a decide astfel, a reținut că S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., a învederat pe tot parcursul soluționării litigiului că urmărește recuperarea de la S.C. C. S.A. a sumei totale de 6.633.796,72 RON, cu titlu de investiții realizate în imobilul care a format obiectul contractului de asociere încheiat între părți.

A notat curtea de apel că prima instanță a dispus rezilierea contractului de asociere menționat, dar a admis doar în parte cererea având ca obiect plata despăgubirilor corespunzătoare și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 42.743,24 RON (din totalul de 6.633.796,72 RON), conform raportului de expertiză efectuat în cauză.

De asemenea, a notat că la data de 13.11.2014, prin încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2014, a fost deschisă procedura generală a insolvenței împotriva S.C. C. S.A., iar la 29.10.2015 a fost confirmat planul de reorganizare.

Or, potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii de insolvență se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului; astfel, valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor, iar repunerea pe rol a acțiunilor suspendate este posibilă doar în cazul desființării ori revocării hotărârii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art. 178 din Legea nr. 85/2014.

A reținut instanța de apel că dispozițiile articolului sus-menționat trebuie coroborate cu cele ale art. 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora, cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 42, titularii de creanțe anterioare deschiderii procedurii (precum în speță), care nu depun cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), vor fi decăzuți, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscriși în tabelul creditorilor și nu vor dobândi calitatea de creditori îndreptățiți să participe la procedură; creditorul nu va avea dreptul să își realizeze creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți sau transferuri frauduloase.

Așadar, din interpretarea coroborată a celor două texte legale rezultă că, din momentul deschiderii procedurii generale a insolvenței împotriva unei societăți-debitoare, creditorii acesteia au obligația de a-și valorifica drepturile de creanță doar în cadrul juridic conferit de procedura insolvenței. În acest sens, au obligația de a înregistra la instanță cererea având ca obiect valorificarea creanței anterioare deschiderii procedurii insolvenței, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a fi înscriși în tabelul creditorilor societății respective. Ulterior, deci după închiderea procedurii insolvenței, creditorul nu va mai avea dreptul să își realizeze creanța împotriva debitorului respectiv pe calea dreptului comun.

Subliniind că aceasta este și ipoteza juridică în cauza dedusă judecății, de vreme ce S.C. A. S.A., pretinzând o creanță totală de 6.633.796,72 RON, a solicitat administratorului judiciar al S.C. C. S.A. înscrierea creanței sale în tabelul preliminar de creanțe, însă înscrierea nu a fost acceptată decât pentru suma de 44.943,24 RON, curtea de apel a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 114 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.

Prin urmare, a reținut că toate creanțele împotriva averii debitorului supus unei proceduri de insolvență trebuie tranșate în această procedură judiciară specială, ulterior închiderii acesteia nemaiputând forma obiectul unor alte acțiuni judiciare; în caz contrar, s-ar lipsi de utilitate practică procedura specială a insolvenței, din moment ce creanțele nevalorificate sau valorificate doar parțial în această procedură ar putea face ulterior obiectul unor acțiuni de drept comun; efectul util al remedierii situației ce a generat intrarea în insolvență și reinserția în circuitul economic general al societății împotriva căreia anterior s-au derulat proceduri de insolvență ar fi mereu sub semnul incertitudinii dacă debitorul ar putea fi urmărit în continuare pentru creanțele înregistrate la momentul deschiderii procedurii generale a insolvenței împotriva sa.

Pe cale de consecință, reținând și sentința civilă nr. 5829/19.10.2017, prin care Tribunalul București, secția a VII-a civilă a închis procedura insolvenței derulate împotriva S.C. C. S.A. și a dispus reinserția acesteia în circuitul economic general, curtea de apel a respins ca nefondat apelul declarat de S.C. A. S.A.

Cu privire la apelul declarat de S.C. C. S.A., curtea de apel a reținut că în mod temeinic a apreciat prima instanță că această societate se află în culpă contractuală sub aspectul încetării efectelor contractului de asociere nr. x/29.07.1993, prin raportare la încălcarea obligației de a desfășura în comun activitatea ce forma obiectul contractului, ca urmare a înstrăinării dreptului de proprietate asupra imobilului aportat la asociere.

Instanța de apel a înlăturat apărările S.C. C. S.A., în sensul că asocierea părților încetase încă din data de 10.06.1999, deci anterior înstrăinării imobilului din București, B-dul x nr. 10, sector 2 către S.C. F. S.R.L., reținând că nu a fost depus la dosar vreun acord de voință al părților cu privire la încetarea efectelor contractului sau vreo notificare în acest sens și nici nu au fost indicate condițiile în care, deși pretinde încetarea contractului de asociere la nivelul lunii iunie 1999, apelanta-reclamantă a continuat să folosească imobilul până în cursul lunii iunie 2007, când a fost notificată de cumpărătorul imobilului în care își desfășura activitatea pentru a achita o chirie ce prezenta un cuantum lunar destul de ridicat.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., a declarat recurs, solicitând modificarea sa în parte, în sensul obligării S.C. C. S.A. la plata sumei de 6.633.796,72 RON (echivalentul a 1.566.200 euro), reprezentând contravaloarea lucrărilor de finalizare a imobilului, precum și a sumei de 56.700 euro, reprezentând lucrări de dezafectare.

În motivare, a prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a susținut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Concretizând, a susținut că, în contra celor reținute de instanța de apel, a formulat o declarație de creanță în cadrul procedurii insolvenței S.C. C. S.A., însă din cuantumul total al creanței solicitate - 6.633.796,72 RON, a fost acceptată doar suma de 44.943,24 RON.

A arătat recurenta că, potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2014, repunerea pe rol a acțiunilor suspendate este posibilă doar în ipoteza desființării sau revocării hotărârii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii de insolvență ca urmare a achitării tuturor creanțelor.

Or, în speță, procedura a fost închisă ca urmare a implementării planului de reorganizare, prin plata tuturor creanțelor înscrise la masa credală.

Așa fiind, în opinia recurentei, hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma motivului de nelegalitate invocat, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Subsumat motivului de recurs sus-menționat, autoarea căii de atac a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, reținând în mod nelegal că nu își poate valorifica pretențiile pe calea dreptului comun.

Înalta Curte notează că, în speță, judecata acțiunii formulate de S.C. A. S.A. a fost suspendată în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței asupra debitoarei S.C. C. S.A.

În cadrul dosarului de insolvență, S.C. A. S.A. a formulat declarație de creanță pentru suma totală de 6.633.796,72 RON, însă a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanțe cu suma de 44.943,24 RON, sub condiție rezolutorie, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 7987/06.06.2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă; prin sentința civilă nr. 3522/16.04.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, definitivă ca urmare a pronunțării deciziei nr. 1900/16.11.2015 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respinsă contestația S.C. A. S.A. la tabelul preliminar de creanțe.

De asemenea, notează că administratorul judiciar a întocmit tabelul definitiv de creanțe și planul de reorganizare al S.C. C. S.A.; prin sentința civilă nr. 8621/29.10.2015, judecătorul sindic a aprobat planul de reorganizare propus de administratorul judiciar, iar prin sentința civilă nr. 5829/19.10.2017, reținând că administratorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței și reinserția debitoarei în activitatea comercială, ca urmare a achitării tuturor obligațiilor asumate prin planul de reorganizare, iar contestația formulată de S.C. A. S.A. împotriva raportului a fost respinsă, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei S.C. C. S.A., în baza art. 175 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care a fost redată circuitului economic.

Ulterior închiderii procedurii insolvenței, S.C. A. S.A. a solicitat redeschiderea judecății cauzei ce face obiectul prezentului dosar.

Prin decizia recurată, curtea de apel a reținut că, potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii de insolvență, valorificarea drepturilor creditorilor se poate face numai în cadrul acestei proceduri, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor, iar repunerea pe rol a acțiunilor suspendate este posibilă doar în cazul desființării ori revocării hotărârii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii acesteia în condițiile art. 178 din Legea nr. 85/2014.

În opinia recurentei, având în vedere că procedura insolvenței asupra intimatei a fost închisă fără radierea persoanei juridice, care a fost redată circuitului economic, iar creanța sa nu a fost realizată în integralitate în cadrul sus-menționatei proceduri, se impune continuarea judecății și obligarea acesteia la plata diferenței dintre suma de bani solicitată și cea înscrisă în tabelul de creanțe.

Așadar, chestiunea de drept de a cărei dezlegare depinde soluționarea recursului vizează posibilitatea recuperării pe calea dreptului comun a creanței anterioare deschiderii procedurii insolvenței, pentru care S.C. A. S.A. a formulat declarație de creanță, în condițiile în care creanța pretinsă a fost înscrisă doar parțial în tabelul de creanțe.

În analiza sa, Înalta Curte va porni de la caracterul colectiv și concursual al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014.

Toți creditorii care dețin creanțe anterioare deschiderii procedurii trebuie să se înscrie la masa credală pentru acoperirea creanțelor lor, fiindu-le interzis să încerce sau să continue urmăriri individuale asupra debitorului.

Astfel, potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează."

Prin urmare, odată cu deschiderea procedurii insolvenței devin aplicabile dispozițiile legii speciale, demersurile creditorilor pentru realizarea creanțelor lor fiind guvernate de acestea, cu consecința suspendării de drept a acțiunilor judiciare anterioare, conform art. 75 din Legea nr. 85/2014.

În speță, ca urmare a respingerii contestației la tabelul preliminar de creanțe, în tabelul definitiv a fost înregistrată creanța S.C. A. S.A. în sumă de 44.943,24 RON.

Potrivit art. 5 alin. (1) pct. 67 din Legea nr. 85/2014, "tabelul definitiv de creanțe (…) cuprinde toate creanțele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar și împotriva cărora nu s-au formulat contestații, precum și creanțele admise în urma soluționării contestațiilor sau cele admise provizoriu de către judecătorul-sindic (...)".

Din moment ce legea definește conținutul tabelului definitiv, indicând că el cuprinde toate creanțele asupra averii debitorului la momentul deschiderii procedurii, Înalta Curte impune părților concluzia că, în afara creanțelor astfel înscrise în tabelul definitiv, alte creanțe anterioare deschiderii procedurii nu există.

Prin urmare, după întocmirea tabelului definitiv de creanțe, creditorii nu mai pot pretinde alte sume, în plus față de cele trecute în tabel.

Pe de altă parte, fără a fi defavorizată, creanța în cuantum de 44.943,24 RON a fost cuprinsă în planul de reorganizare a S.C. C. S.A.

Conform art. 140 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 "când sentința care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanțele și drepturile creditorilor și ale celorlalte părți interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan (...)", iar potrivit art. 181 alin. (2), "la data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferența dintre valoarea obligațiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului și cea prevăzută în plan, pe parcursul procedurii reorganizării judiciare (...)."

Analiza textelor de lege sus-citate relevă că la data confirmării planului de reorganizare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanțele și drepturile creditorilor și ale celorlalte părți interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan.

De altfel, planul de reorganizare este aprobat de adunarea creditorilor, condițiile de vot fiind stabilite prin legea specială, care reglementează și căile de atac împotriva hotărârilor judecătorului sindic, de confirmare a acestuia.

Așadar, modificările de structură aduse creanțelor prin planul de reorganizare confirmat sunt definitive, această operațiune având valențele unui veritabil mijloc de stingere a obligațiilor, cu mențiunea că planul de reorganizare este expresia voinței creditorilor, manifestată în condițiile legii speciale.

Așa cum rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale mai sus menționate, procedura insolvenței are un efect de purgă asupra tuturor creanțelor anterioare datei deschiderii procedurii față de debitoare, chiar dacă își reia activitatea după acoperirea creanțelor în procedura reorganizării, acesta fiind descărcată prin lege de pasivul anterior confirmării planului de reorganizare; o asemenea soluție este justificată de faptul că prin confirmarea planului de reorganizare de către judecătorul sindic, acesta devine obligatoriu, iar efectele sale se reflectă atât asupra activității debitorului, cât și asupra creanțelor din cadrul procedurii, care sunt modificate conform planului.

Aceste considerente nu ignoră însă faptul că, așa cum s-a arătat mai sus, creanța nu a fost defavorizată, pentru că planul a cuprins creanța așa cum fusese înscrisă în tabelul definitiv.

Prin urmare, în mod judicios a apreciat curtea de apel că toate creanțele împotriva averii debitorului supus unei proceduri de insolvență trebuie tranșate în această procedură specială, iar repunerea pe rol a acțiunilor judiciare suspendate este posibilă doar în ipotezele expres prevăzute de lege, care nu se regăsesc în cauză.

Alegațiile recurentei, în sensul că se impune redeschiderea judecății în baza art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia repunerea pe rol a acțiunilor suspendate este posibilă în ipoteza închiderii procedurii de insolvență ca urmare a achitării tuturor creanțelor, nu pot conduce spre o altă concluzie.

Aceasta întrucât, conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, repunerea pe rol a acțiunilor suspendate este posibilă în cazul închiderii procedurii în condițiile art. 178, care vizează ipoteza în care creditorii înscriși în tabelul definitiv al creanțelor primesc sumele ce li se datorează în perioada de observație, definită la art. 5 alin. (1) pct. 42 drept "perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii insolvenței și data confirmării planului de reorganizare sau, după caz, a intrării în faliment".

Or, în speță, a fost depus și confirmat un plan de reorganizare, iar creditorii au primit sumele înscrise în tabelul definitiv al creanțelor în etapa executării planului confirmat.

Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este una legală, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., împotriva deciziei civile nr. 145/23.01.2019, pronunțată de Curtea de București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 iunie 2019.