ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2635/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2635/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Bacău la data de 27 decembrie 2007, sub nr. 7090/110/2007, reclamanții F.C.M.M.,

F.R. și P.A. au chemat în judecată pe pârâții SC S. SRL, SC D. SA, SC E. SRL și

Compania Națională a Imprimeriilor C. SA (CNI C. SA), solicitând instanței ca, prin

hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractelor de

vânzare-cumpărare autentificate din 29 martie 2001 la BNP G.F., din 16 august 2001

la BNP D.M.D. și din 31 august 2004 la BNP O.I.

În motivare, reclamanții

au arătat că bunurile ce fac obiectul acestor contracte au aparținut autorilor lor

și că în termen legal au formulat notificare, în baza Legii nr. 10/2001, pentru

restituirea acestora. Cu toate acestea, reclamanții au constatat ulterior că o parte

din imobilele aflate la adresa din Bacău, str. V.A. au fost înstrăinate, primul

contract de vânzare-cumpărare fiind încheiat anterior notificării iar celelalte

ulterior, fiind evident că cele două pârâte au acționat de conivență pentru fraudarea

reclamanților.

Reclamanții au învederat

că acele contracte încheiate ulterior sunt nule întrucât prin apariția Legii

nr. 10/2001 au fost practic indisponibilizate pe durata termenului de formulare

a notificărilor toate bunurile ce intrau sub incidența acestui act normativ. Mai

mult, unul dintre contracte a fost încheiat în urma notificărilor formulate de reclamanți

către ambele părți contractante, astfel că acestea aveau cunoștință că bunurile

fac obiectul Legii nr. 10/2001.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 948 pct. 4 C. civ.

La termenul din 19 martie

2008, reclamanții și-au modificat acțiunea în sensul că solicită și constatarea

nulității absolute și a contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente, respectiv:

contractul autentificat sub nr. AA2003 la BNP O.I., contractul autentificat sub

nr. BB/2007 și contractul autentificat sub nr. CC/2007, precum și introducerea în

cauză în calitate de pârâtă a numitei R.I.D.

În motivare, reclamanții

au arătat că aceste contracte sunt nule atât pentru că sunt subsecvente unor contracte

de vânzare-cumpărare nule dar și pentru cauză ilicită, fiind încheiate de către

societăți și persoane din același grup de interese în scopul îngreunării recuperării

acestora de către reclamanți, precum și în alte scopuri contrare legii, prețul din

ultimul contract fiind unul neserios.

Reclamanți au mai arătat

că ultimele două vânzări s-au efectuat în condițiile în care s-a radiat notarea

că bunurile sunt solicitate în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă

nr. 22 din 11 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 7090/110/2007,

a fost respinsă acțiunea pentru lipsă de interes, fiind admisă excepția cu acest

obiect invocată de către pârâta SC E. SRL.

În motivarea sentinței,

s-a reținut că prin contractul autentificat din 29 martie 2001 de BNP G.F., pârâta

CNI C. SA a vândut pârâtei SC S. SRL activul situat în Bacău, str. V.A., respectiv

depozitul în suprafață de 302,25 m.p. și suprafețe de 397,68 m.p. teren exclusiv

și 77,30 m.p. teren indiviz, cu număr cadastral C1.

Prin notificarea din

21 iunie 2001, F.S., F.E., F.R., F.C.M., P.A. și B.M.A., în calitate de succesori

ai defuncților F.E. și F.G., au solicitat pârâtei CNI C. SA restituirea în natură

a terenului în suprafață de 7929,88 m.p. și construcția situată pe acest teren din

Bacău, str. V.A.

Aceeași notificare a fost

comunicată și pârâtelor SC S. SA și SC D. SA la data de 6 august 2001.

Prin contractul autentificat

din 16 august 2001 de BNP D.M.D., rectificat prin actul adițional din 11

octombrie 2001, pârâta CNI C. SA a vândut pârâtei SC D. SA mai multe active situate

în Bacău, str. V.A., respectiv sediul administrativ cu anexe și garaj, identificat

cu număr cadastral C2, atelier mecanic, centrală termică și rețea de gaze, identificat

cu număr cadastral C3, și terenul aferent acestor active având număr cadastral provizoriu

C4 compus din dreptul de coproprietate corespunzător unei suprafețe de 453,42 m.p.

din totalul de 778,56 m.p. reprezentând drum de acces.

Prin Hotărârea Comitetului

de Direcție al CNI C. SA din 18 decembrie 2001 a fost respinsă notificarea din

21 iunie 2001 pentru restituirea în natură a imobilului (clădire plus teren) situat

în Bacău, str. V.A.

Prin sentința nr. 889

din 3 noiembrie 2003 a Tribunalului București, irevocabilă prin decizia nr. 7363/2006

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respinsă ca tardiv formulată contestația

formulată de notificatori împotriva acestei hotărâri emise de CNI C. SA în procedura

Legii nr. 10/2001.

Prin contractul autentificat

din 10 decembrie 2003 de BNP O.I., pârâta SC D. SA a vândut pârâtei SC E. SA bunurile

imobile situate în Bacău, str. V.A., respectiv o parte din clădirea cu denumirea

„sediu administrativ și anexe”, identificată cu număr cadastral provizoriu C2, suprafața

de 107 m.p. teren, identificată cu număr cadastral provizoriu C5, suprafața de 247

m.p., identificată cu număr cadastral provizoriu C6, dreptul de coproprietate în

cotă de 60/100 asupra unei suprafețe de 436 m.p., identificată cu număr cadastral

provizoriu C7 și dreptul de coproprietate corespunzător unei suprafețe de 272,052

m.p. din totalul de 778,56 m.p. reprezentând drum de acces, identificat cu număr

cadastral provizoriu C4.

Prin contractul autentificat

din 31 august 2004 de BNP O.I., pârâta SC D. SA a vândut pârâtei SC E. SA bunurile

imobile situate în Bacău, str. V.A., respectiv atelierul mecanic, centrala termică

și rețeaua de gaze identificat cu număr cadastral C3 și dreptul de coproprietate

corespunzător unei suprafețe de 100 m.p. din totalul de 778,56 m.p. reprezentând

drum de acces.

Prin sentința nr. 174

din 6 februarie 2007 a Tribunalului București, irevocabilă prin decizia nr.

1308 din 24 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost anulată

și respectiv respinsă ca inadmisibilă contestația formulată din nou de notificatori

împotriva aceleiași hotărâri din 18 decembrie 2001.

Prin contractul autentificat

din 13 noiembrie 2007 la BNP L.O.I., pârâta SC D. SA a vândut pârâtei R.I.D. bunurile

imobile situate în Bacău, str. V.A. respectiv cota indiviză de 40/100 din suprafața

de 591 m.p. teren, cu număr cadastral C8, sediu-birouri în suprafață de 527,93 m.p.,

cu număr cadastral C9, cota indiviză de 40/100 din suprafața de 436 m.p. teren cu

număr cadastral C7, suprafața de 235 m.p. teren cu număr cadastral C10 și dreptul

de coproprietate corespunzător unei suprafețe de 81,368 cu destinația de drum de

acces din totalul de 778,56 m.p. identificat cu număr cadastral provizoriu C4.

Prin contractul autentificat

din 27 noiembrie 2007 de BNP E.C., pârâta R.I.D. a vândut pârâtei SC E. SRL bunurile

imobile dobândite prin contractul din 13 noiembrie 2007.

Tribunalul a apreciat

că reclamanții nu justifică un interes legitim, în sensul de folos practic urmărit

prin punerea în mișcare a acțiunii civilă, în condițiile în care contestația formulată

de reclamanți împotriva hotărârii CNI C. din 18 decembrie 2001 a fost în mod irevocabil

respinsă, astfel încât aceștia nu mai pot obține restituirea în natură a imobilului

(teren și construcție) situat în Bacău, str. V.A.

Au fost respinse susținerile

reclamanților de la termenul din 7 septembrie 2012 în sensul că deciziile irevocabile

vizează numai imobilul construcție. Astfel, prin hotărârea din 18 decembrie 2001

a CNI C. SA a fost respinsă în întregime notificarea reclamanților, hotărârea făcând

clar referire în dispozitiv atât la imobilul construcție cât și la imobilul teren.

Împrejurarea că motivele pentru care s-a dat această hotărâre vizează doar imobilul

construcție putea fi invocată de reclamanți numai în cadrul contestației formulate

împotriva acestei hotărâri, or această contestație a fost respinsă ca tardivă și

respectiv inadmisibilă. Prin urmare, Tribunalul a considerat că prin hotărârea din

18 decembrie 2001 s-a respins dreptul reclamanților la restituirea în natură pentru

întreg imobilul notificat, teren și construcție.

Așadar, în aceste condiții,

reclamanții nu pot obține nici un folos practic din promovarea prezentei acțiuni

pentru că, prin anularea contractelor ce fac obiectul cauzei, dreptul de proprietate

asupra imobilului în litigiu s-ar reîntoarce în patrimoniul pârâtei CNI C. SA, iar

aceasta nu poate preda bunul reclamanților cărora li s-a recunoscut doar dreptul

la despăgubiri, nu și la restituirea în natură.

Instanța a apreciat ca

fiind lipsit de relevanță faptul că notificările adresate pârâtelor SC D. și SC

S. nu au fost soluționate, atât timp cât aceste notificări au o formă identică notificării

adresate CNI C., iar aceasta s-a pronunțat în sensul respingerii cererii de restituire

în natură.

Tribunalul a apreciat

că nu sunt nesocotite dispozițiile art. 315 C. proc. civ., întrucât prin decizia

nr. 443 din 12 aprilie 2010 s-a considerat ca fiind nelegală suspendarea cauzei

față de dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar instanța de control

a făcut aprecieri asupra interesului reclamanților în acțiunea existentă pe rolul

Curții de Apel București, în sensul că poate fi apreciat independent de prezenta

cauză.

Prin decizia nr. 29

din 20 noiembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, a fost respins, ca

nefondat, apelul formulat de reclamanții F.C.M.M., F.R. și P.A. împotriva sentinței

menționate.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel, examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate

și din oficiu, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, a confirmat aprecierea

primei instanțe în sensul că interesul promovării acțiunii de față, a cărui existență

reprezintă una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile, nu este actual,

personal și direct.

Nu există nici un folos

practic pentru cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, așa cum a fost formulată,

în condițiile în care prin hotărârea din 18 decembrie 2001 a Companiei Naționale

a Imprimeriilor C. SA a fost respinsă în întregime notificarea reclamanților, hotărârea

făcând clar referire în dispozitiv atât la imobilul construcție, cât și la imobilul

teren și rămânând definitivă și irevocabilă prin respingerea contestației ca tardiv

formulată.

Împrejurarea că apelanții-reclamanți

au în prezent pe rolul Tribunalului București contestație la Legea nr. 10/2001,

formulată în contradictoriu cu Compania Națională a Imprimeriilor C. SA, nu poate

constitui un motiv care să justifice folosul practic în promovarea acțiunii de față,

întrucât asupra soluției pronunțate privind notificarea făcută de reclamanți în

temeiul Legii nr. 10/2001 există deja o hotărâre definitivă și irevocabilă, în raport

de care a fost examinat interesul reclamanților în promovarea acțiunii de față,

sub toate laturile sale.

Împotriva deciziei menționate,

au declarat recurs reclamanții F.C.M.M., F.R. și P.A., criticând-o pentru nelegalitate

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând următoarele:

În fața instanței de apel,

reclamanții au susținut că, din moment ce au formulat acțiune pe fondul litigiului

în temeiul Legii nr. 10/2001 (în Dosarul nr. 35345/3/2012 al Tribunalului București,

secția a V-a civilă), iar în cadrul acestei acțiuni, prin încheierea din 27

septembrie 2013, instanța a respins excepțiile autorității de lucru judecat, tardivității

și inadmisibilității formulate de pârâta CNI C. SA ca neîntemeiate, prezenta acțiune

pe fond este valabilă din punct de vedere legal.

Cu alte cuvinte, instanța

de apel nu putea respinge apelul pe motiv că ar fi existat autoritate de lucru judecat

pe fondul litigiului, având în vedere existența litigiului pe rolul Tribunalului

București, precum și soluția instanței în ceea ce privește excepțiile invocate de

pârâtă.

Instanța de apel a ignorat

elemente esențiale pentru soluționarea cauzei și a analizat în mod greșit interesul

în promovarea acțiunii prin prisma hotărârii judecătorești irevocabile.

La termenul de judecată

din 3 octombrie 2014, a fost pusă în discuția părților prezente excepția nulității

recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata pârâtă SC E. SRL, în considerarea

neindicării dispozițiilor de drept material ori procesual pretins încălcate de instanța

de apel, excepția fiind reținută spre soluționare odată cu recursul.

Față de excepția invocată,

Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin motivele de recurs,

s-a susținut că instanța de apel, confirmând soluția primei instanțe de respingere

a cererii de chemare în judecată ca lipsită de interes, a reținut, în mod greșit,

puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate anterior,

deși relevantă în cauză, pentru aprecierea interesului în formularea acțiunii, este

împrejurarea, învederată în apel, a existenței litigiului ce face obiectul Dosarului

nr. 35345/3/2012 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, care vizează fondul

notificării, cu atât mai mult cu cât instanța, în cursul acelei judecăți, a respins

excepția inadmisibilității cererii.

Mai mult, în mod greșit,

s-a ignorat că interesul în formularea cererii de față este întrunit, dată fiind

existența litigiului pendinte pe rolul Tribunalului București.

Astfel formulate, criticile

expuse relevă inserarea în cuprinsul deciziei recurate a unor motive străine de

natura pricinii, în raport de obiectul motivelor de apel cercetate și aspectele

de drept supuse dezlegării instanței de apel, avându-se în vedere obiectul litigiului

aflat pe rolul Tribunalului București. Totodată, în raport de existența acelui litigiu,

se susține aprecierea greșită a inexistenței interesului, ca cerință de exercițiu

a acțiunii.

Cu toate că s-a indicat

drept temei juridic al motivelor de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., din conținutul criticilor formulate rezultă că acestea se încadrează atât

în cazul de recurs explicit invocat, în ceea ce privește întrunirea condiției ca

interesul să fie actual, cât și în cel descris de art. 304 pct. 7 din Cod.

În conformitate cu dispozițiile

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a temeiului juridic al criticilor

formulate nu atrage nulitatea recursului, atât timp cât dezvoltarea acestora face

posibilă încadrarea lor în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., după cum

s-a arătat anterior.

În consecință, Înalta

Curte va respinge excepția nulității recursului.

Examinând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prima instanță a apreciat

că cererea în constatarea nulității absolute a unor contracte de vânzare - cumpărare

privind părți din imobilul situat în Bacău, str. V.A. compus din teren și construcții,

este lipsită de un interes direct și actual, respectiv de finalitatea restituirii

în natură în procedura Legii nr. 10/2001.

S-a apreciat că restituirea

în natură nu ar fi posibilă, chiar în cazul admiterii cererii și al reîntoarcerii

bunurilor în patrimoniul unității deținătoare, deoarece unitatea deținătoare Compania

Națională a Imprimeriilor C. SA a soluționat deja notificarea, în sensul recunoașterii

dreptului la măsuri reparatorii în echivalent, iar contestația formulată împotriva

dispoziției unității deținătoare a fost respinsă ca tardivă prin hotărâre judecătorească

irevocabilă (iar printr-o altă hotărâre ulterioară, rămasă, de asemenea, irevocabilă,

s-a apreciat că formularea unei noi contestații împotriva aceleiași dispoziții este

inadmisibilă).

Tribunalul a înlăturat

apărarea formulată de către reclamanți în combaterea excepției lipsei de interes

- în sensul că notificarea nu ar fi fost soluționată în totalitate prin hotărârea

din 18 decembrie 2001 a unității deținătoare, cu motivarea că hotărârea face clar

referire în dispozitiv atât la imobilul construcție cât și la imobilul teren, iar

împrejurarea că motivele pentru care s-a dat această hotărâre vizează doar imobilul

construcție putea fi invocată numai în cadrul contestației formulate împotriva acestei

hotărâri, contestație ce a fost formulată, dar a fost în mod irevocabil respinsă.

Prin motivele de apel,

au fost reiterate aceste susțineri, iar în cursul judecății, s-a învederat că reclamanții

au promovat o nouă contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, litigiu

în raport de care este justificat interesul în formularea cererii de față.

Instanța de apel a reținut

în considerente că existența litigiului pendinte nu justifică folosul practic în

promovarea acțiunii de față, întrucât asupra soluției pronunțate privind notificarea

făcută de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001 există deja o hotărâre definitivă

și irevocabilă, în raport de care a fost examinat interesul reclamanților în promovarea

acțiunii de față, sub toate laturile sale.

Așadar, fără a reține

existența vreunui impediment din punct de vedere procedural pentru analizarea interesului

în formularea cererii în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare

- cumpărare din perspectiva litigiului pendinte (a făcut referire la examinarea

unor motive de apel invocate și din oficiu), instanța a respins ca nefondate susținerile

cu acest obiect.

Înalta Curte constată

că instanța de apel a pornit de la premisa că obiectul cererii de chemare în judecată

din Dosarul nr. 35345/3/2012 al Tribunalului București, secția a-V-a civilă, îl

reprezintă contestația împotriva hotărârii din 18 decembrie 2001.

Din conținutul acelei

cereri, rezultă că reclamanții urmăresc restituirea în natură a acelor părți din

imobilul din Bacău, str. V.A., ce nu au fost vizate de hotărârea din 18

decembrie 2001 a CNI C. SA, prin examinarea în fond a notificării chiar de către

instanța de judecată, în aplicarea deciziei nr. XX/2007 pronunțate de Înalta Curte

într-un recurs în interesul legii.

Așadar, reclamanții pretind

că nu contestă însăși hotărârea din 18 decembrie 2001 a unității deținătoare, ci

refuzul acesteia din urmă de a soluționa notificarea cu privire la anumite bunuri,

asupra cărora unitatea deținătoare nu s-a pronunțat, după cum ar rezulta din motivarea

hotărârii din 2001, fără ca reclamanții să urmărească restituirea în natură a bunurilor

asupra cărora s-a pronunțat unitatea deținătoare.

Finalitatea demersului

procesual inițiat prin cererea ce face obiectul Dosarului nr. 35345/3/2012, astfel

cum rezultă din obiectul și temeiul juridic indicate de către reclamanți, este suficientă

în sine, în principiu, pentru justificarea interesului în promovarea acțiunii de

față: în măsura în care există un cadru procesual pentru restituirea în natură a

bunurilor (sau o parte a acestora) ce formează obiectul contractelor de vânzare

- cumpărare a căror anulare s-a solicitat în cauză, subzistă interesul în formularea

cererii de față, întrucât, în cazul constatării nulității contractelor, dreptul

de proprietate s-ar reîntoarce în patrimoniul vânzătorului, respectiv al unității

deținătoare, ce ar putea fi, eventual, obligată la restituirea în natură.

Argumentul pentru care

instanța de apel a considerat că reclamanții nu se pot prevala de existența litigiului

pendinte relevă o apreciere asupra inadmisibilității cererii de chemare în judecată

formulate în Dosarul nr. 35345/3/2012, ca urmare a calificării acelei cereri drept

o contestație chiar împotriva hotărârii nr. 3742 din 18 decembrie 2001 a unității

deținătoare și în considerarea hotărârii judecătorești irevocabile privind atare

contestație.

Or, o asemenea apreciere

excede limitelor învestirii instanței în prezenta cauză, fiind exclusiv în atribuțiile

instanței învestite în Dosarul nr. 35345/3/2012 cu soluționarea cererii întemeiate

pe Decizia nr. XX/2007 pronunțată într-un recurs în interesul legii. Doar acea instanță

este în măsură să procedeze la calificarea cererii din perspectiva obiectului și

a temeiului juridic invocat și să se pronunțe asupra admisibilității cererii, în

sensul dacă este posibilă examinarea parțială, în fond, a notificării de către instanță,

prin repunerea în discuție a limitelor soluționării notificării prin hotărârea

nr. 3742 din 18 decembrie 2001 într-un alt cadru decât contestația împotriva acesteia

din urmă, ce a fost deja respinsă prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Pentru cauza de față,

litigiul aflat pe rolul Tribunalului București reflectă manifestarea de voință a

reclamanților de a obține restituirea în natură a unei părți din imobilul vizat

de cererea de chemare în judecată din prezenta cauză, iar până la pronunțarea unei

hotărâri judecătorești în Dosarul nr. 35345/3/2012, cu putere de lucru judecat,

în sensul că cererea din acel dosar este inadmisibilă, în cauză nu se poate formula

o asemenea apreciere, instanța urmând a se pronunța, în limitele învestirii, doar

asupra interesului reclamanților în formularea cererii în constatarea nulității

absolute a contractelor de vânzare - cumpărare.

Mai mult, după cum au

învederat recurenții - reclamanți, instanța învestită în Dosarul nr. 35345/3/2012

a respins, la termenul din 27 septembrie 2013, excepțiile autorității de lucru judecat,

tardivității și inadmisibilității, în încheierea de ședință de la acea dată menționându-se

că dispoziția astfel adoptată este supusă recursului odată cu fondul.

Din cuprinsul deciziei

recurate, nu rezultă că instanța de apel a verificat dispozițiile adoptate în acel

dosar și motivele adoptării acestora, considerând, în mod greșit, că se poate pronunța

asupra admisibilității noii cereri din perspectiva efectelor hotărârii judecătorești

anterioare.

Se constată, în acest

context, că instanța de apel, cu toate că a reținut că este legal învestită cu aprecierea

interesului prin prisma litigiului pendinte la Tribunalul București, nu a inserat

considerente pe acest aspect, ci a reținut motive străine de natura pricinii, respectiv

inadmisibilitatea cererii din acel dosar, deși, în absența unei hotărâri judecătorești

cu putere de lucru judecat pronunțate în Dosarul nr. 35345/3/2012 în sensul inadmisibilității,

trebuia să pornească de la premisa că acea cerere este admisibilă și să cerceteze

relevanța acelui litigiu în prezenta cauză.

În raport de limitele

învestirii prin motivele de apel reținute spre analiză prin decizia recurată, existența

unor hotărâri judecătorești irevocabile prin care contestația împotriva dispoziției

emise de unitatea deținătoare în procedura Legii nr. 10/2001 a fost respinsă ca

tardivă și, respectiv ca inadmisibilă, într-un proces ulterior, nu reprezintă un

argument relevant pentru aprecierea interesului.

Cercetarea motivelor de

apel impunea aprecierea interesului în cauză față de posibilitatea restituirii în

natură a celorlalte bunuri decât cele care au făcut obiectul dispoziției emise în

procedura Legii nr. 10/2001, posibilitate deschisă prin cererea cu acest obiect,

întemeiată pe Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți, cu a cărei soluționare este învestit

Tribunalul București, instanță abilitată a se pronunța, în funcție de susținerile

și apărările părților, asupra admisibilității cererii.

În acest context, instanța

de apel ar fi trebuit să verifice legătura dintre bunurile ce formează obiectul

prezentei cauze și cele pentru care s-a solicitat restituirea în natură în dosarul

aflat pe rolul Tribunalului București și, în aceste limite, existența interesului

în soluționarea cererii de față.

În absența unei astfel

de analize și în condițiile inserării în cuprinsul deciziei a unor argumente nerelevante

în contextul motivelor de apel, această instanță de recurs nu se poate pronunța

asupra legalității deciziei din perspectiva aprecierii asupra interesului formulării

cererii de chemare în judecată.

Insuficiența argumentării

deciziei de apel echivalează cu nemotivarea hotărârii, ceea ce împiedică exercitarea

controlului de legalitate de către această instanță, astfel încât, în aplicarea

art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată

și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului.

Admite recursul declarat

de reclamanții F.C.M.M., F.R. și P.A. împotriva deciziei nr. 29 din 20 noiembrie

2013 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 9 octombrie 2014.