ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9193/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9193/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, reține următoarele: Curtea de Apel Galați prin sentința civilă nr. 14F/CC din 28 octombrie 2008 a soluționat un conflict negativ de competență ivit între Judecătoria Galați și Tribunalul Galați ambele instanțe considerându-se necompetente material în soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuenta N.A. împotriva încheierii pronunțată în dosarul 7623/233/2006 al Judecătoriei Galați din data de 27 iulie 2007 și respectiv 7 iunie 2007. Curtea de Apel Galați a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați, apreciind că obiectul dosarului îl reprezintă o contestație la executare formulată de contestatoarea N.A.
în contradictoriu cu Asociația de Proprietari nr. 308 din Galați. În motivarea sentinței Curtea de apel a reținut că potrivit precizărilor revizuenta a arătat că de fapt a înțeles să atace cu recurs încheierile din dosarul Judecătoriei Galați și din eroare și-a intitulat cererea „contestație”. Ca urmare, Judecătoria Galați și-a declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Tribunalului Galați conform art. 2 pct. 3 C. proc. civ. S-a constatat că la această din urmă instanță, petenta a făcut la 28 martie 2008 o nouă precizare în sensul că a formulat o cerere de revizuire împotriva încheierii de ședință și nu „recurs”. Ca urmare, Tribunalul Galați și-a constatat necompetența materială și a declinat cauza precizată a fi revizuire pentru a fi soluționată de Judecătorie.
Curtea luând în considerație precizarea formulată la 28 martie 2008 de către petentă, în sensul că este vorba de o cerere de revizuire ce vizează sentința pronunțată de judecătorie, a stabilit competența în favoarea acestei din urmă instanțe. Împotriva acestor soluții N.A. a formulat recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. În fapt recurenta a criticat soluția Curții de apel ca fiind pronunțată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității și ca rezultat al interpretării eronate a probelor administrate în dosar și neindicării motivelor care au stat la baza deciziei atacate. S-a arătat că în mod greșit s-a fixat judecarea cererii de revizuire a două hotărâri potrivnice pronunțate de Judecătoria Galați la Judecătoria Galați, competența aparținând instanței ierarhic superioare.
S-a mai arătat că soluția nu a fost pronunțată în ședință publică iar instanța nu s-a pronunțat asupra prematurității constatării conflictului negativ de competență, excepție invocată și nepusă în discuția părților. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate se constată că aceasta este nelegală pentru considerentele ce urmează. Curtea de Apel Galați investită cu soluționarea unui conflict negativ de competență a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați, soluție explicată prin raportarea la „obiectul cauzei, prin prisma precizărilor făcute de petentă la data de 28 martie 2008”, și prin „constatarea făcută de această instanță că este vorba despre o cerere de revizuire ce vizează o sentință pronunțată de Judecătoria Galați”.
Explicație eliptică, și necircumscrisă unor analize efective a cererii introductive de instanță, a „declarațiilor precizate făcute de petentă la diferitele instanțe la care a fost trimisă cauza, valorează practic cu nemotivarea soluției. Având în vedere elementele constante indicate de petentă în cererea introducitvă de instanță și poziția oscilantă a acesteia cât privește natura acțiunii sale instanța învestită cu soluționarea regulatorului de competență era obligată ca în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să stăruie cu privire la prevenirea oricărei greșeli în calificarea cererii verbale. Potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ. la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamanților un termen pentru îndreptarea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi.
În acest caz instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate, pârâtului, în vederea formulării întâmpinării. În alin. (2) al aceluiași articol cererea nu se consideră modificată și nu se va da termen ci se va trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță în cazuri limitativ și expres prevăzute în pct. 1-4; cazuri printre care deși nu se regăsesc și declarațiile petentei, cele două instanțe le-au consemnat totuși prin încheierea de ședință fără să solicite o precizare scrisă. Astfel era necesar să se analizeze măsura în care, instanțele care s-au considerat necompetente, au respectat dispozițiile art. 132 alin. (1) și (2) când s-au declarat necompetente în soluționarea cererii, și raportat la cele două soluții supuse regulatorului să se arate motivele pentru care una din instanțele aflate în conflict de competență este legitimată în raport de regulile procedurale de competență, să soluționeze cauza.
Se constată că instanța de regulator nu s-a preocupat ca în temeiul dispozițiilor procedurale sus-amintite să stabilească obiectul cererii și temeiul acesteia, la care să se facă aplicarea dispozițiilor procedurale care determină competența materială. Pentru considerentele arătate și constatând că recursul este fondat numai sub aceste aspecte văzând dispozițiile art. 304, pct. 7 și 9 C. proc. civ. și art. 312 C. proc. civ. se va casa decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta N.A. împotriva sentinței nr. 14F din 28 octombrie 2008 Curții de Apel Galați, secția civilă. Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.