Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.06.2008
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2178/2008

HOTĂRÂRE
17.06.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2178/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele Reclamantul C.I.C. în calitate de asociat unic al SC N.R.P.C.I. SRL Tărtășești a formulat acțiune, precizată ulterior, prin care a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Local Tărtășești la plata sumei de 311.349 lei reprezentând contravaloarea actualizată a investiției efectuate (reparații capitale la imobilul „Cămin cultural", obligarea pârâtului la efectuarea de reparații capitale la acoperișul aceluiași imobil, până la sfârșitul anului 2007 și autorizarea sa la efectuarea acestei lucrări pe cheltuiala pârâtului, în cazul în care acesta nu se conformează. Î n motivarea cererii, reclamantul a arătat că a închiriat imobilul „Cămin Cultural" până la data de 1 martie 2008, care era în stare de degradare, astfel că a efectuat reparații curente și reparații capitale, aprobate de Consiliul Județean și Primăria Tărtășești, evaluate după indexare la 324.009 lei.

Prin sentința nr. 1008 din 2 august 2007 Tribunalul Dâmbovița a admis în parte cererea reclamantului, a obligat pârâtul să plătească 230.309 lei reprezentând contravaloarea actualizată a investițiilor efectuate la „Căminul cultural", a obligat pârâtul să efectueze reparații capitale la acoperișul imobilului, până la 31 decembrie 2007 și a autorizat reclamantul să efectueze reparațiile capitale la acoperișul imobilului pe cheltuiala pârâtului, în cazul în care acesta nu se conformează până la data stabilită de instanță. Instanța a reținut că locatorul, căruia îi revine obligația să ia măsuri pentru repararea și menținerea în stare de siguranță în exploatare și funcționalitate a clădirii pe toată durata închirierii și de a menține în bune condiții elementele structurii de rezistență a clădirii și elementele de construcție exterioare ale clădirii (acoperiș, fațadă), nu și-a îndeplinit aceste obligații.

Locatarul a executat lucrările la care este obligat locatorul, recuperarea debitului de către reclamanta prin compensare cu chiria presupune prelungirea contractului de închiriere, iar valoarea imobilului a sporit ca urmare a lucrărilor efectuate de locatar. Pârâtul Consiliul Local al comunei Tărtășești a formulat apel împotriva sentinței nr. 1008 din 2 august 2007 a Tribunalului Dâmbovița, criticând-o pentru următoarele considerente: instanța de fond a admis cu ușurință cererea reclamantei, pentru obligarea pârâtului la plata sumei de 290.309 lei, deși în contract nu este stipulată obligația proprietarului de a plăti investițiile efectuate de SC N.R.P.C.I. SRL Tărtășești. Potrivit prevederilor art. 125 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, lucrările de construcții și reparații de interes public finanțate din bugetul comunelor se executau numai pe baza unei licitații publice în limitele și în condițiile prevăzute de lege.

Actul adițional nr. 2533/2003 la contractul de închiriere nr. 1/1998 este semnat doar de viceprimar, nerespectându-se prevederile legale, investițiile făcute de autoritățile administrației publice locale trebuie incluse în buget și aprobate de consiliul local. Prin decizia nr. 239 din 20 noiembrie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admis apelul pârâtului, a fost schimbată în tot sentința și a fost respinsă acțiunea reclamantei. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta și-a depășit în mod abuziv obligațiile contractuale privind reparațiile curente, dotările, amenajările și întreținerea bunului închiriat, pentru folosința în bune condiții și în scopul pentru care s-a închiriat acesta, făcând reparații pe riscul său și fără a antrena răspunderea patrimonială a pârâtului.

Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 239 din 20 noiembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, susținând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că instanța de apel a făcut o aplicare riguroasă a art. 292 C. proc. civ. și a art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. deoarece la deliberări s-au avut în vedere și concluziile scrise și verbale ale pârâtului. De asemenea, instanța de apel nu a luat în considerare actele depuse la dosar din care rezultă că timp de 7 ani s-au făcut investiții în imobil pentru a-1 aduce la parametri optimi unei exploatări în concordanță cu scopul contractului de locațiune și abia în anul 2004 a început activitatea specifică locației.

Se mai arată în recurs, că pârâtul și-a mărit patrimoniul prin reparațiile efectuate, deși nu a existat un raport obligațional, astfel că este o îmbogățire fără justă cauză. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor legale care obligă pe locator să mențină lucrul în stare de funcționare, să facă reparațiile necesare bunei folosințe a lucrului. Reclamanta are de recuperat un prejudiciu reprezentând contravaloarea lucrărilor care pentru pârât reprezintă o îmbogățire fără justă cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 125 din Legea nr. 215/2001 privind aprobarea și executarea lucrărilor la imobilele proprietate publică.

Față de cele de mai sus, recursul urmează a fi admis, în sensul modificării deciziei recurate, respingerii apelului pârâtului, cu obligarea intimatului Consiliul Local al Comunei Tărtășești la plata cheltuielilor de judecată către recurentă. PENTRU

ÎN

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC N.R.P.C.I. SRL Tărtășești împotriva deciziei nr. 239 din 20 noiembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică decizia recurată și respinge apelul pârâtului Consiliul Local al comunei Tărtășești. Obligă intimatul Consiliul Local al comunei Tărtășești la 3264 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru către recurentă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-11-17
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3683/2011
Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 aprilie 2009, pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr. 1877/120/2009, reclamanta S.A. F.C. M.T., în contradi
ÎCCJ 2009-05-21
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1533/2009
la efectuarea lucrărilor de refacere a rezistenței și de consolidarea imobilului, care de fapt sunt în sarcina locatarului. Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 48/ Ap din 30 aprilie 2008, a admis în parte apelul decla
ÎCCJ 2010-11-02
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5765/2010
Asupra cererii de față constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 10 septembrie 2008 reclamantul V.A.N. a solicitat obligarea pârâtei SC I. SA la predarea bunurilor imo
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1610/2018
Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. 9709/120/2012, reclamanții A., și B., au chemat în judecată pârâta SC C. SRL, pentru c
ÎCCJ 2008-06-18
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2541/2008
arelor cu care este sesizată fac imposibilă respectarea acestuia. Prin stabilirea acestui termen pentru desemnarea evaluatorului și emiterea titlului de despăgubiri, Curtea de Apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești. O critică dist
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă