ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3683/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 aprilie 2009, pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr. 1877/120/2009, reclamanta S.A. F.C.

M.T., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Târgoviște și Municipiul Târgoviște, a solicitat să se constate valoarea lucrărilor de reparații și investiții pe care le-a efectuat, în calitate de locatar, pentru funcționalitatea și dezvoltarea activului „S.M.E.P.", situat în Târgoviște, județul Dâmbovița; să se constate ca imediat necesare lucrările de reparații și investiții inventariate în tabelul anexa 1 la cererea de chemare în judecată; să fie autorizată să execute lucrările anterior menționate, în ipoteza în care pârâții nu își exprimă acordul pentru realizarea lor; obligarea pârâților la plata sumei de 1.472.493 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații capitale și reabilitare rețele pe care le-a executat pe cheltuiala sa în beneficiul activului închiriat.

Prin sentința nr. 1623 din 17 decembrie 2010, Tribunalul Dâmbovița - secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea reclamantei S.A. F.C.M.T., a constatat efectuarea de către aceasta, în calitate de locatar, a lucrărilor de reparații și investiții în valoare de 770.072 lei la activul proprietatea pârâților și a obligat pârâții Consiliul Local al Municipiului Târgoviște și Municipiul Târgoviște prin Primar să plătească reclamantei suma de 770.072 lei cu titlu de contravaloare lucrări și 19.911 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 10 alin. (2) din contractul încheiat de părți și dispozițiile art. 969 și urm. C. civ., precum și concluziile raportului de expertiză întocmit de experții L.E.

și expertul consilier din partea reclamantei G.M., din care a rezultat că reclamanta a realizat la obiectivul „S.M.E.P." din Târgoviște, în baza contractului de închiriere și a autorizației de construire, o serie de lucrări de reparații și remedieri, dar și lucrări noi, în valoare de 770.072 lei, conform centralizatorului Devize analitice, anexat lucrării de expertiză. Tribunalul a înlăturat apărarea pârâților, bazată pe concluziile din coraportul de expertiză, întocmit și depus de expertul contabil al pârâților P.L.D., în sensul că valoarea estimată a lucrărilor este de 479.786 lei, exclusiv TVA, întrucât două din cele 17 obiective la care s-au efectuat de diferite lucrări, nu au fost incluse în devizul general aprobat și în autorizația de construire.

Argumentul pentru care prima instanță nu a primit susținerile pârâților referitoare la diminuarea valorii costurilor de reparații a constat în aprecierea că lucrările efectuate la cele două obiective: „clădire birou și magazie de materiale și echipament sportiv" și „terasă acoperită" erau necesare pentru asigurarea funcționalității obiectivului închiriat, neputând fi încadrate în categoria cheltuielilor voluptorii, ele rămânând, la expirarea termenului de închiriere, câștigate obiectivului care a făcut obiectul contractului de închiriere. Împotriva sentinței nr. 1623 din 17 decembrie 2010 pronunțe de Tribunalul Dâmbovița - secția comercială și de contencios administrativ au formulat apel pârâții Consiliul Local Târgoviște și Municipiul Târgoviște prin Primar, ambii criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea apelului au arătat că, deși au invocat în fața instanței de fond, clauzele contractului de închiriere din 28 februarie 2005, care dau dreptul chiriașului „să i se restituie sumele pentru lucrările de reparații și investiții aprobate în prealabil de Primăria Târgoviște și efectuate în incinta S.M.E.P.", cu obligația corelativă a locatorului de a recunoaște acele „investiții care s-au făcut cu acordul Primăriei Târgoviște și să suporte plata acestora", clauze în raport de care au solicitat să se constate că nu toate obiectivele cuprinse în Centralizatorul devizelor analitice se regăsesc în Proiectul „Modernizare, consolidare structura si reabilitare rețele la S.M.E.P." - faza P.A.C.

- cea care a stat la baza emiterii Autorizației de construire, prima instanța a înlăturat apărările menționate, reținând fără nici un temei că obiectivele neautorizate „erau necesare pentru asigurarea funcționalității obiectivului închiriat, neîncadrându-se astfel în categoria cheltuielilor voluptorii." Pârâții au susținut că pentru soluționarea corecta a cauzei, se impunea imperios identificarea exactă a lucrărilor de construcții efectuate de reclamantă și cuprinse în Autorizația de construire din 13 ianuarie 2006, care reprezintă concretizarea aprobării locatorului, distinct de lucrările nemenționate în documentația de urbanism si neincluse în devizul general aprobat care a stat la baza emiterii Autorizației de construire din 13 ianuarie 2006, lucrări care nu erau necesar a fi executate pentru asigurarea funcționalității activului închiriat încadrându-se prin urmare, în categoria cheltuielilor voluptorii.

De asemenea, pârâții au criticat expertiza tehnică administrată în cauză și maniera, în care instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției concluziile unui raport defectuos întocmit.

Astfel, au susținut că tribunalul a trecut peste obiecțiunile formulate și neconcludența răspunsurilor experților, care au precizat că „nu pot fi nominalizate lucrările executate conform Autorizației de construire de cele care exced documentației de urbanism autorizate", si a inclus în valoarea totală a obligațiilor de plată la care i-a obligat, lucrări de reparații si investiții, în lipsa înscrisurilor doveditoare - pe care expertul a declarat ca nu are obligația sa le verifice - fiind incluse în valoarea totală a lucrărilor de construcții, cheltuielile reprezentând CAS, ajutor de șomaj, CASS, contribuții FNASS, contribuții asigurări accidente de munca și boli profesionale, comision ITM, contribuții fond garantare creanțe salariale, presupunând că aceste sume ar fi fost achitate cu titlu de contribuții de către reclamanta, deși experta a recunoscut că nu a verificat și nu are cunoștința despre existenta unor contracte de munca înregistrate la ITM încheiate cu personalul calificat care ar fi executat aceste lucrări și nici nu i s-au pus la dispoziție „înscrisuri doveditoare ale plății acestor sume către bugetul de stat" S-a mai arătat că expertiza întocmită în cauza nu a fost relevantă nici în ce privește prețurile materialelor înglobate în valoarea totală a lucrărilor de construcții executate, iar obiecțiunile ridicate, deși admise de instanța de fond,

nu au clarificat aspectele contestate prin răspunsuri concludente. În aceste condiții, pârâții au precizat că suma contestată, cu privire la care instanța de fond s-a pronunțat în mod netemeinic și nelegal este de 339.041 lei, și și-au exprimat acordul relativ la restituirea contravalorii lucrărilor executate de către intimata în beneficiul Stadionului Municipal, evaluate la suma totala de 431.031 lei. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea de Apel Ploiești - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 43 din 12 aprilie 2011 a admis apelul pârâților și a schimbat în parte sentința nr. 1623 din 17 decembrie 2010 dată Tribunalul Dâmbovița, în sensul că a obligat Consiliul Local Târgoviște și Municipiul Târgoviște prin Primar numai la plata sumei de 431.031 lei și a redus cuantumul cheltuielilor de judecată la 13.500 lei.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele argumente: Instanța de fond, în mod inexplicabil, a ignorat clauzele contractului de închiriere nr. 1 din 28 februarie 2005, care dau dreptul chiriașului la restituirea sumelor pentru lucrările de reparații și investiții efectuate în incinta S.M.E.P., cu condiția aprobării lor prealabile de beneficiarul Primăria Târgoviște. În cauză s-a dovedit că o mare parte din lucrări au fost executate fără aprobarea pârâților evidențiată, în cadrul unei autorizații de construcție. Nu toate obiectivele cuprinse în Centralizatorul devizelor analitice, aflat la fila 5 din raportul de expertiză tehnică ing. L.E., se regăsesc în proiectul „Modernizare, consolidare structură și reabilitare rețele la S.M.E.P." - faza PAC ce a stat la baza emiterii autorizației de construire conform devizului general al proiectului.

Lucrările executate în plus nu au fost efectuate pentru realizarea obiectului contractului de închiriere și asigurarea funcționalității obiectivului închiriat, motiv pentru care instanța de apel a apreciat că se încadrează în categoria cheltuielilor voluptoarii pe care reclamanta le-a făcut pe cont propriu.

Curtea de apel a reținut ca fiind lipsit de pertinență și poziționat în afara probatoriilor administrate și a conținutului raportului juridic dedus judecății, argumentul pentru care prima instanță a înlăturat apărările pârâților în sensul că lucrările ale căror costuri trebuie restituite reclamantei sunt exclusiv cele care au făcut obiectul autorizației de construire din 13 ianuarie 2006. În considerarea celor anterior prezentate, instanța de apel a apreciat ca irelevantă identificarea sau nu a lucrărilor neautorizate, reținând că, ceea ce s-a cheltuit peste devizul general și autorizația de construcție, deci fără acordul pârâților, fiind lucrări ce nu erau necesare modernizări stadionului, aceștia nu datorează restituirea contravalorii lor.

De asemenea, instanța de apel a constatat că expertiza tehnică judiciară, având ca obiective determinarea costului total al lucrărilor de construcții și modernizare a stadionului nu și-a bazat concluziile pe documente justificative, ci pe un șir de presupuneri, dar a apreciat ca irelevantă dovedirea de către reclamantă a cheltuielilor adiacente reprezentând CAS, ajutor de șomaj, CASS, contribuții FNASS, contribuții asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale, comisioane ITM, contribuții fond garantare creanțe salariale, reținând că în cauză prevalează clauza contractuală dintre părți, potrivit căreia restituirea sumelor cheltuite pentru lucrările de reparații și investiții este condiționată de aprobarea prealabilă a locatorului, în baza autorizației de construire emise și a devizului general al proiectului.

Pentru toate argumentele mai sus expuse, curtea a reținut că, pentru obiectivele realizate anterior emiterii autorizației de construire din 13 ianuarie 2006, edificate fără îndeplinirea cerințelor impuse de Legea nr. 50/1991, fără acordul proprietarului, așa cum prevedeau clauzele contractuale, prima instanță în mod greșit a obligat pârâții la plata întregii sume pretins cheltuite de reclamantă și a apreciat ca reale costurile în valoare de 431.031 lei, stabilite prin coraportul de expertiză de către expertul consilier al pârâților, sens în care a diminuat cuantumul obligației de plată reținute în sarcina pârâților cu suma de 339.041 lei, nejustificată atât din punct de vedere al contractului părților, cât și a întinderii prejudiciului nedovedit prin probe certe și concludente.

În raport de soluția pronunțată, instanța de apel a redus corespunzător și cuantumul cheltuielilor de judecată la care au fost obligați pârâții de instanța de fond în raport cu câtimea obiectului acțiunii admis din punct de vedere valoric în sensul art. 274 și urm. C. proc. civ. Împotriva Deciziei nr. 43 din 12 aprilie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta SC F.C.M.T., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului și menținerii hotărârii primei instanțe, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea acestei faze procesuale.

Reclamanta a subsumat criticile dezvoltate referitor la hotărârea instanței de apel motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ., susținând că decizia atacată a fost pronunțată cu pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor art. 991 C. civ. unui raport contractual guvernat în opinia sa de prevederile art. 1448 din același cod. Astfel, SC F.C.M.T. a arătat că, întrucât instanța de apel a folosit în considerentele hotărârii pronunțate sintagma "cheltuieli voluptuarii", aceasta a avut în vedere art. 991 C. civ., care reglementează instituția gestiunii de afaceri, în timp ce, în opinia sa, raportul contractual dedus judecății, fiind un contract locativ, trebuia apreciat în raport de incidența în cauză a dispozițiilor art. 1448 C. civ.

Recursul este nefondat, critica formulată de reclamantă urmând a fi înlăturată în considerarea următoarelor: Art. 991 C. civ. statuează că: "Stăpânul ale cărui afaceri au fost bine administrate este dator a îndeplini obligațiile contractate în numele sau de gerant, a-l indemniza de toate acele ce el a contractat personalmente și a-i plăti toate cheltuielile utile si necesare ce a făcut.", iar art. 1448 C. civ. prevede că: "Nici una din reparațiile reputate locative nu cad în sarcina locatarului când stricăciunile au fost cauzate prin vechime sau forță majoră." Înalta Curte, raportând considerentele deciziei recurate la economia normelor legale precizate, constată că nicăieri în cuprinsul hotărârii, instanța de apel nu a făcut vorbire sau măcar trimitere la textele legale evocate de reclamantă, sens în care apreciază critica reclamantei ca fiind superfluă și lipsită complet de pertinență.

Astfel, înalta Curte reține că niciuna dintre normele pretins greșit aplicate de curtea de apel nu au fost menționate măcar de către instanță, cu atât mai puțin s-a susținut că s-ar fi făcut aplicarea lor în speță. Textele legale nu sunt incidente în cauză, primul pentru că reglementează faptul ilicit, regăsindu-se în cuprinsul Codului civil încadrat la capitolul cvasi-contracte, în timp cauza dedusă judecății derivă dintr-un raport contractual de locațiune, situație în care afirmația reclamantei cum că, instanța de apel și-ar fi bazat soluția pe acesta nu constituie decât o elucubrație cu pretenții juridice, iar în ce privește dispozițiile art. 1448 C. civ., acestea constituie norma specială, derogatorie în materia răspunderii locatarului pentru stricăciunile aduse bunului închiriat în cazul deteriorării acestuia prin vechime sau forță majoră, situație ce nu se regăsește în speță.

Înalta Curte apreciază aceste critici ca nefondate, simple supoziții lipsite de suport și reține că instanța de apel în considerentele deciziei atacate a făcut o analiză completă și complexă a cauzei, motivând judicios și riguros soluția pronunțată prin raportarea actelor și lucrărilor dosarului la normele legale incidente. Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F.C.M. T. împotriva Deciziei nr. 43 din 12 aprilie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal și în baza dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că aceasta a căzut în pretenții, va respinge și cererea sa de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată efectuate pentru derularea acestei faze procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F.C.M.T. Deciziei nr. 43 din 12 aprilie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2011.