ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3683/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3683/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursurilor de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 24 aprilie 2009, pe rolul
Tribunalului Dâmbovița, sub nr. 1877/120/2009, reclamanta S.A. F.C.
M.T., în contradictoriu cu pârâții Consiliul
Local al
Municipiului Târgoviște și Municipiul Târgoviște, a solicitat
să se constate valoarea lucrărilor de reparații și investiții pe care le-a
efectuat, în calitate de locatar, pentru funcționalitatea și dezvoltarea
activului „S.M.E.P.", situat în Târgoviște, județul Dâmbovița; să se
constate ca imediat necesare lucrările de reparații și investiții inventariate
în tabelul anexa 1 la cererea de chemare în judecată; să fie autorizată să
execute
lucrările anterior menționate, în
ipoteza în care pârâții nu își exprimă
acordul pentru realizarea lor;
obligarea pârâților la plata sumei de 1.472.493 lei reprezentând contravaloarea
lucrărilor de reparații capitale și reabilitare rețele pe care le-a executat pe
cheltuiala sa în beneficiul activului închiriat.
Prin
sentința nr. 1623 din 17 decembrie 2010, Tribunalul Dâmbovița - secția comercială
și de contencios administrativ a admis acțiunea reclamantei S.A. F.C.M.T., a
constatat efectuarea de către aceasta, în calitate de locatar, a lucrărilor
de reparații și investiții în valoare de 770.072
lei la activul proprietatea
pârâților
și a obligat pârâții Consiliul Local al Municipiului Târgoviște
și Municipiul Târgoviște prin Primar să plătească
reclamantei suma de
770.072 lei cu titlu de contravaloare lucrări și
19.911 lei cheltuieli de judecată.
Pentru
a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 10 alin. (2)
din contractul încheiat de părți și dispozițiile art. 969 și urm. C. civ.,
precum și concluziile raportului de expertiză întocmit de experții L.E. și
expertul consilier din partea reclamantei G.M., din care a rezultat că reclamanta
a realizat la obiectivul „S.M.E.P." din Târgoviște, în baza contractului
de închiriere și a autorizației de construire, o serie de lucrări de reparații
și remedieri, dar și lucrări noi, în valoare de 770.072 lei, conform
centralizatorului Devize analitice, anexat lucrării de expertiză.
Tribunalul
a înlăturat apărarea pârâților, bazată pe concluziile din coraportul de
expertiză, întocmit și depus de expertul contabil al pârâților P.L.D., în
sensul că valoarea estimată a lucrărilor este de 479.786 lei, exclusiv TVA,
întrucât două din cele 17 obiective la care s-au efectuat de diferite lucrări,
nu au fost incluse în devizul general aprobat și în autorizația de construire.
Argumentul pentru care prima instanță nu a primit susținerile pârâților
referitoare la diminuarea valorii costurilor de reparații a constat în
aprecierea că lucrările efectuate la cele două obiective: „clădire birou și
magazie de materiale și echipament sportiv" și „terasă acoperită"
erau necesare pentru asigurarea funcționalității obiectivului închiriat,
neputând fi încadrate în categoria cheltuielilor voluptorii, ele rămânând, la
expirarea termenului de închiriere, câștigate obiectivului care a făcut
obiectul contractului de închiriere.
Împotriva
sentinței nr. 1623 din 17 decembrie 2010 pronunțe de Tribunalul Dâmbovița - secția
comercială și de contencios administrativ au formulat apel pârâții Consiliul
Local Târgoviște și Municipiul Târgoviște prin Primar, ambii criticând-o pentru
netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului au arătat că, deși au invocat în fața
instanței de fond, clauzele contractului de închiriere din 28 februarie 2005,
care dau dreptul chiriașului „să i se restituie sumele pentru lucrările de
reparații și investiții aprobate în prealabil de Primăria Târgoviște și
efectuate în incinta S.M.E.P.", cu obligația corelativă a locatorului de a
recunoaște acele „investiții care s-au făcut cu acordul Primăriei Târgoviște și
să suporte plata acestora", clauze în raport de care au solicitat să se
constate că nu toate obiectivele cuprinse în Centralizatorul devizelor
analitice se regăsesc în Proiectul „Modernizare, consolidare structura si
reabilitare rețele la S.M.E.P." - faza P.A.C. - cea care a stat la baza
emiterii Autorizației de construire, prima instanța a înlăturat apărările
menționate, reținând fără nici un temei că obiectivele neautorizate
„erau necesare pentru asigurarea funcționalității
obiectivului închiriat,
neîncadrându-se astfel în categoria
cheltuielilor voluptorii."
Pârâții au susținut că pentru soluționarea corecta a
cauzei, se impunea imperios identificarea exactă a lucrărilor de construcții
efectuate de reclamantă și cuprinse în Autorizația de construire din 13
ianuarie 2006, care reprezintă concretizarea aprobării locatorului, distinct de
lucrările nemenționate în documentația de urbanism si neincluse în devizul
general aprobat care a stat la baza emiterii Autorizației de construire din 13
ianuarie 2006, lucrări care nu erau necesar a fi executate pentru asigurarea
funcționalității activului închiriat încadrându-se prin urmare, în categoria
cheltuielilor voluptorii.
De asemenea, pârâții au
criticat expertiza tehnică administrată în
cauză și maniera, în care
instanța de fond a avut în vedere la
pronunțarea
soluției concluziile unui raport defectuos întocmit. Astfel,
au susținut
că tribunalul a trecut peste obiecțiunile formulate și neconcludența
răspunsurilor experților, care au precizat că „nu pot fi
nominalizate lucrările executate conform
Autorizației de construire de
cele
care exced documentației de urbanism autorizate", si a inclus în
valoarea
totală a obligațiilor de plată la care i-a obligat, lucrări de reparații si
investiții, în lipsa înscrisurilor doveditoare - pe care expertul a declarat ca
nu are obligația sa le verifice - fiind incluse în valoarea totală a lucrărilor
de construcții, cheltuielile reprezentând
CAS,
ajutor de șomaj, CASS, contribuții FNASS, contribuții asigurări
accidente
de munca și boli profesionale, comision ITM, contribuții
fond garantare creanțe salariale, presupunând că
aceste sume ar fi fost
achitate cu titlu de contribuții de către
reclamanta, deși experta a
recunoscut că nu
a verificat și nu are cunoștința despre existenta unor
contracte de
munca înregistrate la ITM încheiate cu personalul calificat care ar fi executat
aceste lucrări și nici nu i s-au pus la dispoziție „înscrisuri doveditoare ale
plății acestor sume către bugetul de stat"
S-a mai arătat că expertiza întocmită în cauza nu
a fost relevantă
nici în ce privește prețurile materialelor înglobate în
valoarea totală a lucrărilor de construcții executate, iar obiecțiunile
ridicate, deși admise de instanța de fond, nu au clarificat aspectele
contestate prin răspunsuri concludente.
În aceste condiții, pârâții au precizat că suma
contestată, cu privire la care instanța de fond s-a pronunțat în mod netemeinic
și nelegal este de 339.041 lei, și și-au exprimat acordul relativ la
restituirea contravalorii lucrărilor executate de către intimata în beneficiul
Stadionului Municipal, evaluate la suma totala de 431.031 lei.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor
formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea de Apel Ploiești - secția comercială
și de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 43 din 12 aprilie
2011 a admis apelul pârâților și a schimbat în parte sentința nr. 1623 din 17
decembrie 2010 dată Tribunalul Dâmbovița, în sensul că a obligat Consiliul
Local Târgoviște și Municipiul Târgoviște prin Primar numai la plata sumei de
431.031 lei și a redus cuantumul cheltuielilor de judecată la 13.500 lei.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut
următoarele argumente:
Instanța de fond, în mod inexplicabil, a ignorat
clauzele contractului de închiriere nr. 1 din 28 februarie 2005, care dau
dreptul chiriașului la restituirea sumelor pentru lucrările de reparații și
investiții efectuate în incinta S.M.E.P., cu condiția aprobării lor prealabile
de beneficiarul Primăria Târgoviște.
În cauză s-a dovedit că o mare parte din lucrări au
fost executate fără aprobarea pârâților evidențiată, în cadrul unei autorizații
de construcție.
Nu
toate obiectivele cuprinse în Centralizatorul devizelor analitice, aflat la
fila 5 din raportul de expertiză tehnică ing. L.E., se regăsesc în proiectul
„Modernizare, consolidare structură și reabilitare rețele la S.M.E.P." -
faza PAC ce a stat la baza emiterii autorizației de construire conform
devizului general al proiectului.
Lucrările executate în plus nu au fost efectuate pentru
realizarea obiectului contractului de închiriere și asigurarea funcționalității
obiectivului închiriat, motiv pentru care instanța de apel a apreciat că se
încadrează în categoria cheltuielilor voluptoarii pe care reclamanta le-a făcut
pe cont propriu.
Curtea de apel a reținut ca fiind lipsit de pertinență
și poziționat în afara probatoriilor administrate și a conținutului raportului
juridic dedus judecății, argumentul pentru care prima instanță a înlăturat
apărările pârâților în sensul că lucrările ale căror costuri trebuie restituite
reclamantei sunt exclusiv cele care au făcut obiectul autorizației de
construire din 13 ianuarie 2006.
În considerarea celor anterior prezentate, instanța de apel a
apreciat ca irelevantă identificarea sau nu a lucrărilor neautorizate, reținând
că, ceea ce s-a cheltuit peste devizul general și autorizația de construcție,
deci fără acordul pârâților, fiind lucrări ce nu erau
necesare modernizări stadionului, aceștia nu datorează restituirea
contravalorii
lor.
De
asemenea, instanța de apel a constatat că expertiza tehnică judiciară, având ca
obiective determinarea costului total al lucrărilor
de construcții și modernizare a stadionului nu și-a bazat concluziile pe
documente justificative, ci pe un șir de presupuneri, dar a apreciat ca
irelevantă dovedirea de către reclamantă a cheltuielilor adiacente reprezentând
CAS, ajutor de șomaj, CASS, contribuții FNASS,
contribuții asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale,
comisioane
ITM, contribuții fond garantare creanțe salariale, reținând
că în cauză prevalează clauza contractuală dintre
părți, potrivit căreia
restituirea sumelor cheltuite pentru lucrările de
reparații și investiții este condiționată de aprobarea prealabilă a
locatorului, în baza autorizației de construire emise și a devizului general al
proiectului.
Pentru
toate argumentele mai sus expuse, curtea a reținut că, pentru obiectivele
realizate anterior emiterii autorizației de construire din 13 ianuarie 2006,
edificate fără îndeplinirea cerințelor impuse de Legea nr. 50/1991, fără
acordul proprietarului, așa cum prevedeau
clauzele
contractuale, prima instanță în mod greșit a obligat pârâții la
plata
întregii sume pretins cheltuite de reclamantă și a apreciat ca reale costurile
în valoare de 431.031 lei, stabilite prin coraportul de expertiză de către
expertul consilier al pârâților, sens în care a diminuat cuantumul obligației
de plată reținute în sarcina pârâților cu suma de 339.041 lei, nejustificată
atât din punct de vedere al contractului părților, cât și a întinderii
prejudiciului nedovedit prin probe certe și concludente.
În
raport de soluția pronunțată, instanța de apel a redus corespunzător și
cuantumul cheltuielilor de judecată la care au fost obligați pârâții de
instanța de fond în raport cu câtimea obiectului acțiunii admis din punct de
vedere valoric în sensul art. 274 și urm. C. proc. civ.
Împotriva
Deciziei nr. 43 din 12 aprilie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - secția
comercială și de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs
reclamanta SC F.C.M.T., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea
recursului astfel cum a fost formulat și motivat în
scris, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii
apelului și menținerii hotărârii primei instanțe, cu obligarea pârâților la
plata
cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea acestei faze
procesuale.
Reclamanta
a subsumat criticile dezvoltate referitor la hotărârea instanței de apel
motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc.
civ., susținând că decizia atacată a fost pronunțată cu pretinsa aplicare greșită
a dispozițiilor art. 991 C. civ. unui raport contractual guvernat în opinia sa
de prevederile art. 1448 din același cod.
Astfel,
SC F.C.M.T. a arătat că, întrucât instanța de apel a folosit în considerentele
hotărârii pronunțate sintagma "cheltuieli voluptuarii", aceasta a
avut în vedere
art. 991 C. civ., care
reglementează instituția gestiunii de afaceri, în
timp ce, în opinia sa,
raportul contractual dedus judecății, fiind un contract locativ, trebuia
apreciat în raport de incidența în cauză a dispozițiilor art. 1448 C. civ.
Recursul este
nefondat, critica formulată de reclamantă urmând a
fi înlăturată în
considerarea următoarelor:
Art. 991 C. civ. statuează că: "Stăpânul ale cărui
afaceri au fost bine administrate este dator a îndeplini obligațiile
contractate în numele sau de gerant, a-l indemniza de toate acele ce el a contractat
personalmente și a-i plăti toate cheltuielile utile si necesare ce a
făcut.", iar art. 1448 C. civ. prevede că: "Nici una din reparațiile
reputate locative nu cad în sarcina locatarului când stricăciunile au fost
cauzate prin vechime sau forță majoră."
Înalta Curte, raportând considerentele deciziei
recurate la economia normelor legale precizate, constată că nicăieri în
cuprinsul hotărârii, instanța de apel nu a făcut vorbire sau măcar trimitere la
textele legale evocate de reclamantă, sens în care apreciază critica
reclamantei ca fiind superfluă și lipsită complet de pertinență.
Astfel,
înalta Curte reține că niciuna dintre normele pretins greșit aplicate de curtea
de apel nu au fost menționate măcar de către instanță, cu atât mai puțin s-a
susținut că s-ar fi făcut aplicarea lor în speță.
Textele legale nu sunt incidente în cauză, primul
pentru că
reglementează faptul ilicit, regăsindu-se în cuprinsul Codului
civil încadrat la capitolul cvasi-contracte, în timp cauza dedusă judecății
derivă dintr-un raport contractual de locațiune, situație în care
afirmația reclamantei cum că, instanța de apel
și-ar fi bazat soluția pe
acesta nu constituie decât o elucubrație cu
pretenții juridice, iar în ce privește dispozițiile art. 1448 C. civ., acestea
constituie norma specială, derogatorie în materia răspunderii locatarului
pentru
stricăciunile aduse bunului
închiriat în cazul deteriorării acestuia prin
vechime sau forță majoră,
situație ce nu se regăsește în speță.
Înalta
Curte apreciază aceste critici ca nefondate, simple
supoziții lipsite de suport și reține că instanța de apel în
considerentele
deciziei atacate a făcut o analiză completă și complexă a
cauzei, motivând judicios și riguros soluția pronunțată prin raportarea actelor
și lucrărilor dosarului la normele legale incidente.
Față
de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F.C.M.
T. împotriva Deciziei nr. 43 din 12 aprilie 2011
pronunțate de
Curtea de Apel Ploiești - secția comercială și de contencios
administrativ și fiscal și în baza dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.
civ., având în vedere că aceasta a căzut în pretenții, va respinge și cererea
sa de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată efectuate pentru
derularea acestei faze procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca
nefondat recursul declarat de reclamanta SC F.C.M.T. Deciziei nr. 43 din 12
aprilie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - secția comercială și de contencios
administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie
2011.