ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7275/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7275/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dâmbovița, sub nr. 1412/120/2010, P.F., B.S., N.G., C.D., P.E.,

P.M. și T.C. au chemat în judecată Primăria municipiului Târgoviște solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia să-i

restituie etajul imobilului situat în str. R., împreună cu terenul aferent, de

136,66 mp, precum și despăgubiri bănești în sumă de 150 euro/lunar pentru

bunurile menționate anterior care au fost folosite începând cu anul 2000, în

scop comercial de numitul C.T.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că au notificat Primăria Târgoviște, potrivit

Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a imobilului cu două fațade,

parter și etaj, situat în Târgoviște str. R. și str. A., iar prin Dispoziția

nr. 3234/2002 pârâta a dispus restituirea în natură a construcției etaj din

str. R. și parter situat în str. A., împreună cu terenul de 140,44 mp,

menționându-se că parterul din str. R. nu se restituie, întrucât a fost vândut

cu contractul nr. X/2000 numitului C.T.; că, urmare a acestei dispoziții, au încercat

ocuparea bunurilor retrocedate, mai puțin suprafața de 82,44 mp care se

suprapune peste imobilul ce a fost vândut lui C.T., și deși au cerut primăriei

ca etajul prevăzut în Dispoziția nr. 3234/2002 să fie liber de orice sarcini,

numitul C.T. a refuzat eliberarea spațiului, motiv pentru care l-au acționat în

judecată pentru evacuare, cererea fiind respinsă prin hotărâre irevocabilă.

Reclamanții au mai

susținut că, la indicația cuprinsă în decizia Curții de Apel, au depus la

Judecătoria Târgoviște o cerere de revendicare imobiliară a etajului în

suprafață de 82,44 mp și a cotei părți indivize aferente etajului din teren, de

136,66 mp, însă și această cerere a fost respinsă irevocabil de judecătorie.

Având în vedere că

bunul din care au solicitat evacuarea și cu privire la care ulterior au

formulat cerere în revendicare este menționat în dispoziția de retrocedare și

este ocupat abuziv de către C.T., acesta împiedicându-i să-și exercite dreptul

de proprietate și producându-le prejudicii materiale, reclamanții au solicitat

suma de 150 euro/lunar ca despăgubiri bănești, începând cu data când au cerut

judecătoriei evacuarea lui C.T. și până la evacuarea efectivă a acestuia.

La termenul din data

de 10 iunie 2010, reclamanții au depus la dosar o modificare a acțiunii

inițiale, solicitând să fie citat în cauză Municipiul Târgoviște, ca persoană

cu capacitate juridică deplină, potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001.

La 24 iunie 2010 s-a

formulat o cerere de chemare în judecată a altor persoane de către pârâtă, respectiv

a numitului C.T., și s-au depus înscrisuri, cerere care a fost respinsă de

instanță la termenul din 22 iulie 2010.

La același termen,

reclamantul P.F. a arătat că nu solicită revendicarea imobilului, ci doar

restituirea acestuia în natură, liber de orice sarcini, iar pârâta să fie

obligată la despăgubiri bănești pe perioada cât nu a putut folosi imobilul.

Întrucât i s-a pus în

vedere să cuantifice suma reprezentând despăgubiri bănești în vederea timbrării

acțiunii, reclamantul a arătat că înțelege să renunțe la acest capăt de cerere,

urmând a-l formula în cadrul unei acțiuni separate.

Prin Sentința civilă

nr. 1292 din 29 iulie 2010, Tribunalul Dâmbovița a respins acțiunea, ca

nefondată, motivat de faptul că cererea formulată de către reclamanți a făcut

obiectul unei alte judecăți, soluționată în mod irevocabil în defavoarea

acestora. Pe de altă parte, s-a considerat că acțiunea nu poate fi luată în

considerare, deoarece imobilul pe care îl solicită Primăriei municipiului

Târgoviște a fost vândut cu act autentic societății reprezentată de C.T.C., iar

acest aspect s-a reliefat în cuprinsul acțiunilor formulate ulterior împotriva

cumpărătorului, acțiuni ce au avut ca obiect evacuare și revendicare

imobiliară.

S-a mai arătat, că

toate aceste mențiuni sunt cuprinse în înscrisurile prezentate de către

autoritatea locală, cât și în actele depuse de către reclamanți, așa încât

cererea nu poate fi primită, întrucât reclamanții nu justifică niciun drept de

proprietate cu privire la imobilul în litigiu, care a fost înstrăinat în mod

legal societății reprezentate de către C.T.C.

Pentru motivele

expuse în precedent, instanța a respins, atât acțiunea, cât și excepția lipsei

calității procesuale pasive a Municipiului Târgoviște, prin primar.

Prin Decizia civilă

nr. 248 din 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de

reclamanții P.F., B.S., N.G., C.D., P.M., T.C. și P.E., reținând, în esență, că

singura nemulțumire exprimată de reclamanți, cu privire la hotărârea pronunțată

de tribunal, vizează împrejurarea că în mod nelegal instanța de fond a respins

acțiunea lor, prin care solicitau restituirea etajului imobilului situat în

Târgoviște, str. R.

Din Dispoziția nr.

3234/2002 emisă de Primăria municipiului Târgoviște, rezultă că s-a restituit

apelanților, în natură, imobilul (construcție) format din etaj, situat în

Târgoviște, str. R., parter situat în str. A., precum și terenul situat în str.

A., în suprafață de 140 mp.

Ulterior, prin

Dispoziția nr. 4201 din 1 august 2006, Primăria municipiului Târgoviște a

propus acordarea de despăgubiri reclamanților din prezentul dosar, pentru

imobilul construcție-parter și terenul în suprafață de 136,66 mp, cotă

indiviză, situat în Târgoviște, str. R.

În ceea ce îl

privește pe numitul C.T., despre care apelanții pretind că nu a cumpărat decât

parterul imobilului situat în Târgoviște, str. R., din cuprinsul contractului

de vânzare-cumpărare autentificat nr. X din 4 iulie 2000 rezultă că SC C.P. SRL,

al cărui administrator este C.T., a achiziționat de la Consiliul local

Târgoviște imobilului situat în Târgoviște, str. R., în suprafață de 136,66 mp

teren, reprezentând cota parte indiviză atribuită construcției C1, împreună cu

construcția C1 amplasată pe acest teren, în suprafață construită la sol de

73,50 mp, din cărămidă, edificată în 1980, aflată în stare avansată de

degradare, la parter având destinația de spațiu comercial, conform planului de

amplasament și de delimitare a bunului imobil, cu nr. cadastral provizoriu

2233.

Deși prin adresa nr.

Y/2009, Primăria Târgoviște, având în vedere procesul-verbal întocmit la 23

ianuarie 2009 de Comisia instituită pentru analizarea notificării depuse în

baza Legii nr. 10/2001, a comunicat apelantului P.F. că SC C.P. SRL a

achiziționat, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. X/2000, doar

spațiul cu altă destinație, situat la parterul imobilului, restituit în natură

reclamanților potrivit Dispoziției nr. 3234/2002, o atare situație este

contrazisă atât de adresa nr. Z/2006 emisă de aceeași instituție, prin care se

menționează că imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare

menționat anterior a fost compus atât din parter, cât și din etaj, dar mai ales

de Sentința civilă nr. 5594 din 28 noiembrie 2008 a Judecătoriei Târgoviște

definitivă și irevocabilă.

Prin această

hotărâre, având ca obiect soluționarea unei acțiuni în revendicare promovată de

reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul C.T., s-a stabilit, pe baza examinării

tuturor actelor și probelor administrate de părți, că spațiul pe care C.T. îl

ocupă în prezent la etajul imobilului în litigiu, în suprafață de 81,44 mp se

află în proprietatea sa, că, de altfel, și terenul în suprafață de 136,66 mp, a

fost dobândit în baza contractului nr. X/2000, reclamanții deținând în

proprietate doar o cameră la etajul imobilului în suprafață de 34,94 mp.

În cuprinsul acestei

sentințe, printr-o motivare clară, precisă și completă, instanța a prezentat o

înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora a respins

acțiunea în revendicare a reclamanților, iar considerentele acestei hotărâri,

prin care instanța a recunoscut dreptul de proprietate al numitului C.T. asupra

terenului de 136,66 mp și a spațiului de la etajul imobilului, în suprafață de

81,44 mp, se bucură de putere de lucru judecat, ceea ce înseamnă că ele nu mai

pot fi contrazise printr-o hotărâre ulterioară.

Pe de altă parte,

susținerile apelanților în sensul că prin Decizia nr. 995/2005, Curtea de Apel

Ploiești ar fi reținut că lor li s-a atribuit întregul etaj al imobilului

situat în Târgoviște, str. R. și că ei se află în indiviziune cu numitul C.T.

pentru terenul aferent imobilului, nu pot fi primite de instanță, întrucât, din

analiza respectivei hotărâri, aflată la dosarul cauzei, rezultă că acestea au

fost argumentele folosite de reclamanți în susținerea căii de atac promovată la

momentul respectiv și nicidecum considerentele reținute de curte în motivarea

soluției adoptate. În cuprinsul acestei decizii s-a constatat, de către

instanță, că reclamanții nu se află în indiviziune cu numitul C.T. asupra

terenului în suprafață de 136,66 mp, ci că terenul respectiv este proprietatea

exclusivă a acestuia din urmă.

În raport de

considerentele expuse în precedent, s-a conchis că problema dreptului de

proprietate asupra spațiului de la etajul imobilului din Târgoviște, str. R. și

a terenului în suprafață de 136,66 mp situat la aceeași adresă, a fost deja

tranșată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, astfel încât afirmația

reclamanților în sensul că acesta nu ar fi fost vândut de Primăria municipiului

Târgoviște numitului C.T., nu mai poate fi primită, urmând a fi înlăturată, și

că, în condițiile în care Dispoziția nr. 3234/2002 emisă de Primăria

municipiului Târgoviște a fost interpretată de Judecătoria Târgoviște printr-o

hotărâre irevocabilă, în sensul că nu vizează și porțiunea de etaj situată în

str. str. R. în suprafață de 81,44 mp și terenul în suprafață de 136,66 mp,

stabilindu-se că acestea aparțin, în proprietate, numitului C.T., rezultă că

cererea reclamanților cu privire la restituirea în natură a spațiului

reprezentat de etajul clădirii în suprafață de 81,44 mp și a terenului de

136,66 mp, în mod corect a fost respinsă de Tribunalul Dâmbovița prin sentința atacată,

cu atât mai mult cu cât pentru terenul respectiv acestora le-au fost acordate

despăgubiri prin Dispoziția nr. 4201/2006.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții P.F., B.S., N.G.,

C.D., P.E., P.M. și T.C., criticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea

criticilor de recurs formulate, reclamanții, indicând art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., au arătat că instanța de apel a dat o hotărâre cu încălcarea prevederilor

art. 129(6) C. proc. civ., în sensul că nu soluționat obiectul cererii deduse

judecății, întrucât reclamanții au cerut prin acțiune să se facă aplicarea art.

9 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a li se restitui în natură imobilul ce

face obiectul Dispoziției 3234/2002 emisă de Primăria municipiului Târgoviște,

liber de orice sarcini, dispoziția ce constituie titlul acestora de

proprietate.

Or, în pofida cererii

lor, reclamanții au arătat că instanța de apel a analizat împrejurări și

situații în mod netemeinic.

Invocând art. 304

pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că instanța a interpretat

greșit actul juridic dedus judecății, prin schimbarea înțelesului lămurit și

vădit neîndoielnic al acestuia, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr.

X/2000; că instanța de apel a luat act de adresa nr. Y/2009 a Primăriei

Târgoviște, care precizează că prin contractul nr. X/2000, SC C.P. SRL a

achiziționat doar spațiul cu altă destinație situat la parterul imobilului,

restituit în natură reclamanților cu Dispoziția nr. 3234/2002; că, prin

contractul nr. X/2000, SC C.P. S.A. a achiziționat decât spațiul de la parterul

din str. R., ceea ce s-a stabilit și de către Comisia de Aplicare a Legii nr.

10/2001 din cadrul Primăriei Târgoviște, prin procesul-verbal din 23 ianuarie

2007, iar instanța de apel a reținut că o atare situație este contrazisă de

adresa nr. Z/2006 emisă de aceeași instituție, potrivit căreia imobilul ce a

făcut obiectul contractului menționat anterior a fost compus atât din parter,

cât și etaj, neobservând că adresa nr. Z/2006 este emisa de Compartimentul Fond

Locativ din cadrul Primăriei Târgoviște, semnatarii acesteia nefiind abilitați

să semneze acte valabile în justiție.

În continuare, s-a

arătat că „instanța de apel dă crezare adresei nr. Z/2006” și nu a citit

„contractul X/2000 ocazie care ar fi constatat că prin acest act nu se

menționează vânzarea niciunei porțiuni din construcția etaj situată în str. R.,

și că la pct. 8 din contract s-a menționat că „subscrisa SC C.P. SRL

reprezentată de C.T., a cumpărat de la Consiliul Local Târgoviște imobilul

descris mai sus”, fără a menționa că a cumpărat construcția etaj.

De asemenea, s-a

arătat că instanța de apel a eludat prevederile art. 969 C. civ., cât și

prevederile art. 984 C. civ. la pronunțarea deciziei recurate.

S-a conchis că,

instanța de apel, cu adresa nr. Z/2006 a anulat Dispoziția de restituire nr.

3234/2002 „titlu legal de proprietate al acestora, situație inadmisibilă,

întrucât anularea titlului de proprietate se face pe căi legale”, și că

instanța de apel a reținut excepția puterii lucrului judecat, deși aceasta nu

este incidentă în speță.

Examinând decizia în

limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 și 9 C.

proc. civ., instanța constată recursul nefondat, pentru următoarele

considerente:

În ceea ce privește

motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se

constată că, invocând pronunțarea deciziei recurate cu încălcarea prevederilor

art. 129 (6) C. proc. civ., potrivit căruia „în toate cazurile, judecătorii

hotărăsc numai asupra obiectivului dedus judecății”, se invocă faptul că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra a ceea ce formează obiectul cererii

dedusă judecății.

S-a susținut că s-a

solicitat ca în speță să se facă aplicarea „art. 9 din Legea nr. 10/2001”, în

sensul de a li se restitui în natură imobilul ce face obiectul Dispoziției nr.

3234/2002, liber de orice sarcini, astfel că litigiul dedus judecății are ca

obiect pretenția concretă a reclamanților, ce constă în revendicarea imobilului

în litigiu în temeiul art. 480 C. civ.

Cu privire la aceste

critici, se constată că prima instanță s-a pronunțat asupra obiectului

acțiunii, în limitele în care a fost învestită, iar instanța de apel a

soluționat cauza, în limitele a ceea ce s-a criticat, cu respectarea

principiului disponibilității, inclusiv asupra obiectului cererii de chemare în

judecată, făcând aprecieri numai asupra proprietății imobilului în litigiu.

Susținând că în

aplicarea art. 9 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel trebuia să restituie

în natură imobilul ce face obiectul Dispoziției nr. 3234/2002, reclamanții, cu

încălcarea prevederilor art. 294 (1) C. proc. civ., schimbă în recurs obiectul

acțiunii, din acțiune în revendicare în contestație împotriva Dispoziției nr.

3234/2002, ceea ce reprezintă o cerere nouă și care este inadmisibilă, deoarece

astfel s-ar viola principiul celor două grade de jurisdicție prevăzute de

legiuitor în favoarea părților.

De aceea, motivul de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., formulat de

recurenții-reclamanți, este nefondat, urmând a fi respins în consecință.

Și motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este, de asemenea,

nefondat, pentru cele ce succed.

Reclamanții-recurenți

susțin, prin criticile formulate, că greșit instanța de apel a soluționat cauza

pe excepția puterii lucrului judecat, potrivit art. 1201 C. civ., deși această

excepție nu operează în speță.

Potrivit art. 1201 C.

civ., pentru a exista lucru judecat, dedus într-un proces din hotărârea

pronunțată într-un proces anterior, între cele două procese trebuie să existe

tripla identitate cerută de lege, de părți, obiect și cauză.

Or, instanța de apel

nu a reținut că în speță operează excepția autorității de lucru judecat, ci a

constatat că s-a tranșat irevocabil, între reclamanții din prezentul litigiu și

numitul C.T., într-o acțiune în revendicare, problema dreptului de proprietate

asupra imobilului în litigiu, respectiv prin Sentința civilă nr. 5594 din 28

noiembrie 2008 a Judecătoriei Târgoviște, definitivă și irevocabilă, în sensul

că s-a lămurit că reclamanții mai „dețineau doar o cameră” la etaj, așa cum, de

altfel, a stabilit instanța de recurs și prin Decizia nr. 995 din 12 septembrie

2005, având ca obiect sistare indiviziune între reclamanți și numitul C.T.

Prin urmare, instanța

de apel nu a reținut că în speță operează excepția puterii lucrului judecat, ci

s-a tranșat irevocabil între reclamanți și numitul C.T., asupra a ceea ce a

făcut obiectul restituirii prin Dispoziția nr. 3234/2001 emisă de Primăria

municipiului Târgoviște și care este invocată ca titlu de proprietate în

prezenta acțiune, respectiv s-a stabilit că prin această dispoziție li s-a

restituit reclamanților suprafața de 140,34 mp, iar suprafața de 136,66 mp

teren fiind dobândită prin cumpărare de numitul C.T., iar din etaj numai o

parte.

Prin urmare, se

constată că instanțele de fond și apel, reținând că reclamanții nu au făcut

dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, corect au respins

acțiunea în revendicare formulată de aceștia, respectiv au respins apelul

declarat de reclamanți.

Critica potrivit

căreia instanța de apel a încălcat prevederile art. 969 și art. 984 C. civ. în

soluționarea litigiului, este străină de natura litigiului, în revendicare,

întrucât aceasta vizează valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.

X/2000, și, câtă vreme reclamanții nu au formulat un capăt de cerere în

constatarea nulității acestui act de vânzare-cumpărare, nu va fi analizată.

Deși în susținerea

celorlalte critici formulate de reclamanți s-a invocat în drept art. 304 pct. 8

C. proc. civ., din dezvoltarea acestora, se constată că reclamanții sunt

nemulțumiți de modul de apreciere a probatoriului administrat în cauză de către

instanța de apel.

Or, criticile vizând

greșita apreciere a probatoriului administrat în cauză nu se circumscriu

niciunuia din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 304 pct.

1 - 9 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei recurate,

sancțiunea fiind aceea a neanalizării lor.

Pentru considerentele

expuse, instanța, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurenții-reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții P.F., B.S., N.G., C.D., P.E., P.M.

și T.C. împotriva Deciziei nr. 248 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2011.