ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5765/2010

Asupra cererii de față constată

următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la

data de 10 septembrie 2008 reclamantul V.A.N. a solicitat obligarea pârâtei SC

I. SA la predarea bunurilor imobile, locuința lucrătorilor, grajd animale mari,

două magazii cereale, remize pentru mașini agricole și patul pentru porumb cu

terenul aferent, existente în spatele sediului Primăriei Tărtășești, aflate în

prezent în patrimoniul pârâtei.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că în urma notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 i-au fost

restituite terenuri și clădirea, urmând să i se retrocedeze și bunurile imobile

aflate în patrimoniul pârâtei.

Această societate se afla deja în

procedură de lichidare iar notificările formulate de reclamant au rămas fără

răspuns.

Prin sentința nr. 4543 din 15

octombrie 2008 Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței materiale

a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Dâmbovița.

În motivare, s-a arătat că art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 instituie o competență specială pentru

soluționarea litigiilor privind restituirea imobilelor preluate abuziv în

favoarea tribunalelor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului Dâmbovița.

La data de 15 ianuarie 2009

reclamantul a formulat o cerere de chemare în garanție a Primăriei comunei

Tărtășești, pentru a fi obligată la plata despăgubirilor în solidar cu pârâta.

La data de 19 februarie 2009

reclamantul a formulat și o cerere completatoare, prin care a arătat că

înțelege să se judece și cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând obligarea acestuia să treacă în proprietatea reclamantului

din proprietatea privată a statului unul sau mai multe terenuri și clădiri, cu

valoare egală cu cea a imobilelor confiscate.

Instanța a respins, ca tardiv

formulată, cererea de completare a acțiunii, fiind formulată după prima zi de

înfățișare, care a fost data de 18 decembrie 2008, în sensul art. 132 din C.

proc. civ.

Totodată s-a pus în vedere

mandatarului reclamantului să formuleze cererea de chemare în garanție în

conformitate cu dispozițiile art. 61 alin. (1) din C. proc. civ., obligație cu

privire la care mandatarul nu s-a conformat.

Prin sentința nr. 1272 din 9 iunie

2009 Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a respins acțiunea.

În motivare, tribunalul a arătat că

reclamantul împreună cu M.M.N. au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001

pentru mai multe bunuri imobile, ce au aparținut autoarei lor, M.A.

Primăria Comunei Tărtășești a dispus

restituirea în natură a suprafeței de teren de 1600 mp împreună cu construcția

în care își avea sediul primăria, reținându-se în dispoziție că restul

imobilelor au fost demolate, iar terenurile aferente vor face obiectul unor

măsuri reparatorii prin echivalent sau despăgubire. Totodată, de pe urma autoarei

a fost reconstituită în favoarea reclamantului suprafața de 46,16 ha teren.

Reclamantul nu a făcut dovada

existenței construcțiilor solicitate în patrimoniul societății SC I. SA. De

asemenea, nu a contestat procesul verbal de presare primire încheiat cu

Primăria Comunei Tărtășești, în cuprinsul căruia se arată că pentru imobilele

demolate se vor primi măsuri reparatorii.

Cu privire la cererea de chemare în

garanție a Primăriei Comunei Tărtășești, se constată că reclamantul nu a

respectat art. 60 din C. proc. civ. respectiv nu a indicat la ce despăgubiri

solicită obligarea acesteia în solidar cu pârâta, în realitate urmărind

introducerea unui nou pârât în cauză.

Prin decizia nr. 11 din 25 ianuarie

2010 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, pentru cauze cu minori și de

familie admis apelul, a schimbat în parte sentința, a admis în parte acțiunea,

a constatat dreptul reclamantului de a beneficia de măsuri reparatorii prin

echivalent constând în despăgubiri pentru imobilele construcții identificate în

procesul verbal din 2 martie 1949 emis de Arhivele Naționale constând în

locuința administrativă a lucrătorilor, grajd pentru animale mari, două magazii

de cereale, o cocină de porci, patul pentru porumb cu remize pentru mașini

agricole situate în localitatea Tărtășești județul Dâmbovița, bunuri

identificate parțial prin expertiza inginerului G.F. A menținut în rest

dispozițiile sentinței cu privire la respingerea capătului de cerere referitor

la restituirea terenului aferent construcțiilor, respingerea cererii de chemare

în garanție și respingerea cererii modificatoare a acțiunii, ca tardiv

formulată.

Pentru a decide astfel, curtea de apel

a completat probatoriul cu o expertiză în construcții, în urma căreia au fost

identificate parte din construcțiile solicitate de reclamant, aflate în prezent

în proprietatea SC I. SA.

S-a reținut din înscrisurile depuse la

dosar că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită, fiind moștenitor

al fostei proprietare.

Totodată, s-a constatat și că

imobilele solicitate de către reclamant au fost preluat abuziv de către statul

român, însă cu titlul valabil, respectiv Decretul nr. 83/1949, situație în care

reclamantul beneficiază de măsuri reparatorii, acestea neputând fi restituite

în natură, în sensul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Din înscrisurile depuse la dosar s-a

reținut și că autoarei reclamantului i-au fost expropriate 46 ha teren, iar în

urma reconstituirii dreptului de proprietate i-a fost restituită aceeași

suprafață de teren.

Curtea de apel a mai constatat și că

reclamantul și-a modificat acțiunea când a solicitat introducerea în cauză a

Statului Român prin Ministerul Finanțelor, dar având în vedere dispozițiile

art. 134 din C. proc. civ., cererea a fost respinsă ca tardiv formulată.

Totodată, instanța de fond a apreciat

în mod corect că cererea de chemare în garanție a Primăriei Tărtășești tinde la

atragerea în proces a unui nou pârât, ceea ce nu este posibil față de

dispozițiile art. 60-61 din C. proc. civ.

Reclamantul a solicitat și obligarea A.N.P.R.

la despăgubiri, pentru prima dată în apel, ceea ce este inadmisibil față de

dispozițiile art. 294 din C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul

V.A.N. a declarat recurs, ce a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304

pct. 7 și pct. 9 din C. proc. civ.

Reclamantul a arătat că au fost greșit

aplicate prevederile Legii nr. 10/2001, în sensul că instanța de apel nu a

precizat cuantumul despăgubirilor și în sarcina cui sunt.

Totodată, au fost aplicate greșit

prevederile Legii nr. 10/2001 pentru că obiectul cauzei îl constituie terenuri

agricole și forestiere, care au un regim juridic reglementat de Legea nr.

1/2000.

La data confiscării bunurilor,

gospodăria autorilor reclamantului era formată din 5 ha grădină și 0,5 ha vie.

Din expertiza evaluatoare terenul are valoarea de 51,8 ROL/mp, suprafața de 53.400

mp valorează 2.766.120 ROL, după ce au fost scăzuți cei 1.600 mp restituiți.

Societatea pârâtă a devenit societate comercială

cu capital integral privat, fără însă a publica în M. Of. această schimbare a acționariatului,

motiv pentru care nu poate fi opozabilă reclamantului, care susține că ar fi trebuit

aplicate prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, adică să fie

restituite în natură terenurile deținute de pârâtă.

Analizând hotărârea atacată, în limitele

criticilor formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte a constatat că pct. 7

art. 304 din C. proc. civ. este formal indicat, câtă vreme reclamantul nu arată

ce motive nu sunt cuprinse de hotărârea atacată sau de unde ar rezulta o contradictorialitate

a motivelor.

Din analiza criticilor aduse deciziei recurate

se constată că reclamantul invocă greșita aplicare a legii, care se circumscrie

pct. 9 art.

304 din C. proc.

civ., față de care Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 16 alin. (6) din Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, varianta în vigoare la data pronunțării hotărârii din apel,

„După primirea

dosarului,

evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate,

și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest

raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile

de despăgubirea.”

S-a reținut ca situație de fapt că imobilele

ce au aparținut autoarei reclamantului au intrat în proprietatea statului în baza

Decretului nr. 83/1949.

În

consecință, în mod corect instanța de apel a reținut că imobilele

solicitate de către reclamant au fost preluat abuziv de către statul român, însă

cu titlul valabil, respectiv Decretul nr. 83/1949, situație în care reclamantul

beneficiază de măsuri reparatorii, acestea neputând fi restituite în natură, în

sensul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Față de dispozițiile legale mai sus citate,

se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, criticile reclamantului pe acest aspect fiind nefondate,

deoarece cuantumul despăgubirilor nu se calculează de către instanță pe baza expertizei

tehnice, ci se stabilește în conformitate prevederile legale.

Sunt nefondate și criticile reclamantului

în sensul că nu i se poate opune privatizarea societății, pe motiv că vânzarea de

acțiuni nu s-ar fi publicat în M. Of., pentru opozabilitate, situație în care se

aplică prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

În

ceea ce privește modalitatea de acordare a despăgubirilor

la care are dreptul reclamantul, s-a reținut de către instanța de apel că restituirea

în natură nu poate fi dispusă, pe motiv că societatea pârâtă este societatea comercială

privatizată, fiind incidente prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001.

La data intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001 societatea pârâtă era deja privatizată, prin vânzarea de către Fondul

Proprietății de Stat a 76,5% din acțiuni, conform contractului din data de 16 noiembrie

1998.

Având în vedere această situație, nu se

mai poate aplica principiul restituirii în natură, prevăzut de art. 21 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 10/2001, ci, așa cum a reținut curtea de apel, se vor aplica

prevederile art. 29 din același act normativ.

Este nefondată și critica reclamantului

referitoare la schimbarea acționariatului societății pârâte.

Aceasta deoarece potrivit art. 98 din Legea

nr. 31/1990 „Dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în formă

materială se transmite prin declarație făcută în registrul acționarilor și prin

mențiunea făcută pe titlu, semnată de cedent și de cesionar sau de mandatarii lor.

Dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în formă dematerializată

se transmite prin declarație făcută în registrul acționarilor, semnată de cedent

și de cesionar sau de mandatarii lor. Prin actul constitutiv se pot prevedea și

alte forme de transmitere a dreptului de proprietate asupra acțiunilor."

De asemenea, transmiterea dreptului de

proprietate asupra acțiunilor nu se înregistrează la Registrul Comerțului, după

cum se menționează în art. 134 alin. (6) din Normele Metodologice privind modul

de ținere a registrelor comerțului, de efectuare a înregistrărilor și de eliberare

a informațiilor, aprobate prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 2594/2008 „Transmiterea

dreptului de proprietate asupra acțiunilor, cu excepția acțiunilor aparținând comanditaților

din societățile în comandită pe acțiuni, nu se înregistrează în registrul comerțului.

Dacă totuși se solicită înscrierea unor astfel de mențiuni, acestea se fac în baza

extrasului din registrul acționarilor, certificat de administratorul societății,

care va certifica efectuarea transmiterii în acest registru. Înregistrarea se va

solicita prin completarea formularului-tip "Cerere de depunere și menționare

acte", la care se adaugă și dovada privind plata taxelor legale și timbrul

judiciar, în original."

Referitor la critica privind greșit aplicare

a Legilor nr. 10/2001 și nr. 1/2000, instanța constată că s-a reținut, ca situație

de fapt, că autoarei reclamantului i s-a preluat o suprafață totală de 46 ha = 460.000

mp.

Ca urmare a aplicării dispozițiilor Legii

nr. 1/2000, autoarei reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra

unei suprafețe de 477.000 mp, deci mai mult decât s-a preluat (aspect necontestat)

urmând a fi restituite imobilele construcții care nu intrau sub incidența acestui

act normativ, ci sunt reglementate de Legea nr. 10/2001.

În acest sens este nefondată critica reclamantului,

prin care arată că s-a aplicat greșit Legea nr. 1/2000, aceasta deoarece în temeiul

acestui act normativ nu se putea reconstitui dreptul de proprietate asupra terenurilor

din intravilan, ci doar asupra celor agricole și forestiere.

Având în vedere cele mai sus arătate,

Înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut aplicarea corectă a prevederilor

art. 29 din

Legea nr. 10/2001,

nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.,

urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul va fi respins

ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamantul V.A.N. împotriva deciziei civile

nr. 11 din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2010.