ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2712/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Cluj Napoca la 27 noiembrie 2003, reclamanții C.I.T. și C.R. au chemat în judecată pe pârâții T.C., J.H.A. și J.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3511 din 19 noiembrie 1999 de BNP L.B.G., încheiat între reclamanți în calitate de vânzători și pârâtul T.C., în calitate de cumpărător, contract având ca obiect imobilul situat în Cluj Napoca, constând în teren deasupra Hajongardului, înscris în C.F. nr. 126865 Cluj, nr. top 12992/4 în suprafață de 1733 mp și construcția în roșu, neterminată și nefinisată, contractul real încheiat fiind unul din împrumut.

În motivarea acțiunii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 1175 C. civ., reclamanții au arătat că sunt buni prieteni cu pârâtul J.L. și, în considerarea acestei relații, în anul 1999, i-au solicitat acordarea unui împrumut, acesta, la rândul său, apelând la pârâtul T.C., care a fost de acord să-i împrumute reclamantului suma solicitată, condiționat de garantarea restituirii prin instituirea unei ipoteci asupra unui imobil. S-a susținut că, în realitate, prețul vânzării menționat în contract reprezintă valoarea împrumutului, de 12.900 dolari SUA, cu o dobândă de 8,5% pe lună, iar data stipulată pentru predarea folosinței imobilului, 19 mai 2000, reprezintă data scadenței împrumutului. Reclamantul a arătat că, după două luni, a intenționat să-i restituie pârâtului împrumutul în avans, însă acesta a refuzat, condiționând acceptarea plății în avans de plata anticipată a dobânzii pe 6 luni.

S-a susținut că, începând cu luna februarie 2000, s-au achitat 20 de rate a câte 760 dolari SUA, în total suma de 15.200 dolari SUA, iar în anul 2002 când suma împrumutată a fost restituită de J.L. lui T.C., s-a constatat că a operat transferul dreptului de proprietate în favoarea acestuia din urmă. Prin sentința civilă nr. 758 din 28 ianuarie 2004, Judecătoria Cluj Napoca, reținând că valoarea terenului este de aproximativ 2 miliarde lei, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Cluj. Prin încheierea civilă nr. 872 din 22 iulie 2005, având în vedere modificările aduse textului art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ. prin Legea nr. 219/2005, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. Prin sentința civilă nr. 2865 din 6 aprilie 2006, Judecătoria Cluj Napoca a admis acțiunea formulată de reclamanți, constatând caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, contractul real fiind unul de împrumut pentru suma de 12.900 dolari SUA, cu o dobândă de 8,5% pe lună. Soluționând apelul declarat de pârâți împotriva sentinței menționate, Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 639 din 6 octombrie 2006, a anulat hotărârea atacată, reținând că în cauză competența soluționării cauzei în primă instanță revine Tribunalului Cluj, având în vedere valoarea obiectului contractului, astfel cum a fost precizată de reclamanți, de 6.439.800.000 ROL.

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 501 din 2 octombrie 2008, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta J.H.A. și a admis în parte acțiunea, constatând caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanți, în calitate de vânzători și pârâtul T.C., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul menționat; contractul real încheiat între părți fiind unul de împrumut. S-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea achitării, până la data introducerii acțiunii, a sumei împrumutate și a dobânzii cămătărești, în valoarea totală de 17000 dolari SUA. Au fost obligați pârâții T.C. și J.L. la 7.258,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată, întrucât, față de dosarul nr. 3476/117/2006, formulat ca urmare a disjungerii petitelor vizând constatarea nulității aceluiași contract de vânzare-cumpărare și repunerea părților în situația anterioară, are un obiect și o cauză distincte, acțiunile având și temeiuri juridice diferite și reprezentând veritabile acțiuni în realizarea dreptului. Pe fondul cauzei, s-a reținut că a fost dovedită existența contractului secret de împrumut, ce nu îmbracă forma scrisă, față de imposibilitatea morală a preconstituirii înscrisului, datorată relațiilor de prietenie dintre reclamanți și pârâtul J.L.

și dintre acesta din urmă și vânzătorul T.C., fiind incidente dispozițiile art. 1198 C. civ. S-a considerat, însă, că reclamanții nu au dovedit, în concret, cuantumul sumei restituite, astfel că acest capăt de cerere a fost respins. Împotriva sentinței menționate au declarat apel pârâta J.H.A. și pârâții J.L. și T.C. Prin apelul său, pârâta a criticat sentința ca nelegală și netemeinică pentru neanalizarea completă a probelor administrate, depozițiile martorilor fiind echivoce în privința părților contractului de împrumut, a cărui existență nu putea fi dovedită, în opinia apelantei, decât cu înscrisuri. De asemenea, s-a invocat nulitatea probelor administrate de o instanță necompetentă, respectiv Judecătoria Cluj Napoca, în baza art. 105 alin. (1) C. proc.

civ., precum și respingerea nejustificată a excepției inadmisibilității acțiunii în constatare, deși părțile aveau posibilitatea realizării dreptului, conform art. 111 C. proc. civ. Pârâții J.L. și T.C. au formulat critici similare. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia civilă nr. 131/A din 17 aprilie 2009, a respins ca tardiv apelul declarat de pârâtul J.L. și ca nefondate apelurile pârâților T.C. și J.H.A. A fost obligat apelantul T.C. la 4000 lei către intimatul C.I. și la 2400 lei către intimata T.R., cu titlu de cheltuieli de judecată. În ceea ce privește apelul pârâtului J.L.

s-a reținut că excepția tardivității declarării acestuia, invocată din oficiu și pusă în discuția părților la 9 februarie 2009, este întemeiată, întrucât sentința atacată i-a fost comunicată acestui apelant la 25 octombrie 2008, iar apelul a fost trimis prin poștă la 12 decembrie 2008, cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 284 C. proc. civ. În ceea ce privește criticile aduse prin celelalte două apeluri, s-a considerat că nu poate fi primită critica referitoare la nemotivarea hotărârii atacate, în sensul dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, deși nu s-a analizat fiecare depoziție de martor în parte, acest aspect nu echivalează cu nemotivarea, câtă vreme instanța de fond a analizat sintetic întregul material probator.

S-a reținut că martorii A.S., B.G., C.A., C.N. și B.A. au confirmat, cu certitudine, că împrumutul s-a încheiat între reclamanții C. și pârâtul T.C., din declarațiile acestora rezultând cu claritate faptul că actul de vânzare-cumpărare este unul simulat, în realitate între aceleași părți contractante, fiind încheiat un contract de împrumut pentru suma de 13.000 dolari SUA, pe o perioadă de 6 luni și cu o dobândă lunară de 9%, data scadenței fiind 19 mai 2000, dată ce coincide cu data menționată în contractul de vânzare-cumpărare ca dată a predării imobilului. S-a considerat, de asemenea, că, raportat la dispozițiile art. 160 C. proc. civ., dovezile administrate de o instanță necompetentă, în speță de Judecătoria Cluj Napoca, rămân câștigate judecății, iar refacerea lor nu se impune decât pentru motive temeinice.

S-a concluzionat că toate probele administrate converg spre reținerea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare, în condițiile în care așa zisul „cumpărător” T.C. nici nu cunoștea locul situării imobilului, iar în perioada imediat următoare perfectării actului, respectiv începând cu luna noiembrie 1999 și până în 2002, pârâții, între care existau relații de prietenie, au încercat să vândă imobilul cu 100.000 – 120.000 Euro. S-a mai avut în vedere împrejurarea că imobilul nu a fost predat niciodată în materialitatea sa, iar „prețul” de 20.000 dolari SUA nu reprezintă decât un procent de 5,76% din valoarea reală a imobilului, astfel cum a fost stabilită de expertul B.M., în dosarul disjuns, la nivelul lunii noiembrie 1999 - 231.952 dolari SUA.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, pârâții T.C., J.H.A. și J.L. Prin motivele sale de recurs, pârâtul T.C. a criticat decizia recurată ca nelegală invocând ignorarea dispozițiilor art. 105 alin. (1) C. proc. civ. și greșita reținere a incidenței art. 160 C. proc. civ., în ceea ce privește proba cu martori administrată de o instanță necompetentă. Prin cea de a doua critică adusă deciziei de apel, recurentul a invocat aprecierea ca eronată a caracterului simulat al contractului, având în vedere că a fost audiat un singur martor, propus de reclamanți, C.I., și au fost ignorate contradicțiile între susținerile formulate de reclamanți prin acțiune și răspunsurile acestora la interogatoriu.

De asemenea, s-a invocat reținerea eronată a unei valori de circulație a imobilului stabilită printr-o expertiză efectuată într-un alt dosar, împotriva căreia s-au formulat obiecțiuni, admise de instanța de judecată, cărora nu li s-a răspuns până la termenul din 3 noiembrie 2009. Recurenta pârâtă J.H.A., dezvoltând motivele de recurs, a criticat decizia recurată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., invocând încălcarea dreptului la apărare și a dispozițiilor art. 105 alin. (1) C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. 1191 alin. (2) C. civ. care interzic dovada cu martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul. S-a criticat decizia și pentru interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, unicul petit al acțiunii constituindu-l cererea de constatare a simulației, fără a se investi instanța cu analiza drepturilor și obligațiilor decurgând pentru părți din actul real.

În acest context, s-a susținut că motivarea instanței în ce privește excepția inadmisibilității este superfluă și nu are în vedere că solicitarea reclamanților în sensul constatării achitării sumei împrumutate nu poate conduce la calificarea acțiunii ca fiind una în realizarea dreptului, așa cum eronat s-a reținut. Criticile formulate prin cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., au vizat faptul că hotărârea recurată se sprijină pe declarațiile unor martori audiați de o instanță necompetentă și că s-au omis oricărei referiri la împrejurările de fapt invocate în apărare. Prin recursul său, pârâtul J.L., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a susținut că nu există o dovadă incontestabilă în sensul primirii sentinței la data indicată de instanța de apel, în condițiile în care pe dovada de comunicare nu există semnătura sa. Intimata T.(fostă C.)R. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate, cu cheltuieli de judecată. Examinând criticile formulate de recurenții pârâți, Curtea va constata că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed: În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul J.L., Curtea va reține că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 284 C. proc. civ., reținând că declarația de apel a fost înaintată la 12 decembrie 2008 data poștei (fila 11 dosar apel), cu depășirea termenului legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, respectiv de la 25 noiembrie 2008 (fila 183 dosar fond).

Procesul verbal de îndeplinire a actului de procedură în discuție cuprinde toate mențiunile obligatorii, prevăzute de art. 100 C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, respectiv mențiunea predării către destinatar, deținut în Penitenciarul Gherla și semnătura acestuia. Ca atare, nu poate fi primită susținerea recurentului în sensul că dovada de comunicare nu ar fi ajuns efectiv în posesia sa, nefiindu-i predată de administrația penitenciarului, câtă vreme acesta nu s-a înscris în fals cu privire la constatările personale ale agentului instrumentator. În consecință, se va reține că recursul pârâtului J.L. este nefondat, raportat la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În ceea ce privește recursurile declarate de pârâții T.C.

și J.H.A., ale căror critici sunt, în parte, identice, Curtea va reține că acestea sunt nefondate. S-a invocat, astfel, ca motiv de nelegalitate, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încălcarea dispozițiilor art. 105 C. proc. civ. și a principiului dreptului la apărare. Cauza a fost soluționată în fond de Tribunalul Cluj ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 159 pct. 2 C. proc. civ., constatându-se competența materială a acestei instanțe față de valoarea obiectului litigiului. Ca atare, s-a considerat corect de instanța de apel că sunt incidente dispozițiile art. 160 C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul declarării necompetenței, dovezile administrate de instanța necompetentă, în speță de Judecătoria Cluj Napoca, rămân câștigate judecății, putându-se dispune refacerea lor numai pentru motive temeinice.

S-a apreciat corect că nu s-a dovedit existența unor astfel de motive, care să justifice reaudierea celor trei martori, audiați de Judecătoria Cluj Napoca. Pârâții nu au făcut dovada faptului că li s-ar fi cauzat vreo vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură. De altfel, această pretinsă neregularitate ar fi putut fi invocată în fața instanței de fond, Tribunalul Cluj, ceea ce pârâții recurenți nu au făcut. Se va mai reține că dispozițiile art. 160 C. proc. civ. nu fac nicio distincție în raport de motivul care a determinat declararea necompetenței instanței, astfel că interpretarea dată de recurentă prin motivul de recurs analizat, în sensul că acest text se aplică doar în situația în care instanța care a administrat proba este cea care își declară necompetența excede textului de lege menționat.

Motivul invocat de recurenta J.H.A. cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 1191 C. civ. este, de asemenea, nefondat. Instanța de apel a reținut corect admisibilitatea probei cu martori în situația în care se probează frauda la lege, în această ipoteză dovada putând fi făcută cu orice mijloc de probă. În speță, dovada cu martori s-a administrat pentru a se proba existența unui contract de împrumut cu dobândă cămătărească, prohibit de lege. Se va reține totodată, că în materia simulației existența și valabilitatea actului secret nu este condiționată de existența unui înscris constatator, acesta având doar valoare probatorie, în condițiile în care actul secret este un contract de împrumut pentru care legea nu cere forma scrisă ad validitatem.

În acest context, în mod legal s-a făcut aplicarea art. 1198 C. civ., reținându-se imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului determinată de relațiile de prietenie între părți. Critica recurentei pârâte cu privire la greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este nefondată. S-a considerat corect de către instanța de apel că reclamanții au investit prima instanță cu o veritabilă acțiune în realizarea dreptului, vizând constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare cât și a achitării integrale a împrumutului și dobânzii, în temeiul actului secret. Împrejurarea că cel de-al doilea capăt de cerere a fost respins nu poate conduce, prin ea însăși, la concluzia că prin această solicitare nu s-a urmărit realizarea dreptului.

Acțiunea tinde la realizarea dreptului câtă vreme constatarea caracterului simulat al contractului determină lipsirea acestuia de efecte juridice. Celelalte critici formulate de recurenta J.H., deși întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se referă, în realitate, la interpretarea probelor de către instanța de apel și greșita reținere a situației de fapt, aspect de netemeinicie ce nu mai poate fi supus cenzurii instanței de recurs, în condițiile în care pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., era abrogat la data pronunțării deciziei. Pentru aceleași considerente nu se vor analiza nici criticile formulate de recurentul T.C. la pct. 2 și 3 din dezvoltarea motivelor sale de recurs.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile pârâților ca nefondate, Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții T.C., J.H.A. și J.L. împotriva deciziei nr. 13l/A din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Obligă pe recurenți la plata sumei de 6200 lei cheltuieli de judecată față de intimatul C.I.T. și de 5228 lei față de intimata T.(C.) R. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2010.