ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2712/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2712/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Judecătoria Cluj Napoca la 27 noiembrie 2003, reclamanții C.I.T. și C.R. au

chemat în judecată pe pârâții T.C., J.H.A. și J.L., solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul simulat al contractului

de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3511 din 19 noiembrie 1999 de BNP L.B.G.,

încheiat între reclamanți în calitate de vânzători și pârâtul T.C., în calitate

de cumpărător, contract având ca obiect imobilul situat în Cluj Napoca,

constând în teren deasupra Hajongardului, înscris în C.F. nr. 126865 Cluj, nr.

top 12992/4 în suprafață de 1733 mp și construcția în roșu, neterminată și

nefinisată, contractul real încheiat fiind unul din împrumut.

În motivarea acțiunii, întemeiate în

drept pe dispozițiile art. 1175 C. civ., reclamanții au arătat că sunt buni

prieteni cu pârâtul J.L. și, în considerarea acestei relații, în anul 1999,

i-au solicitat acordarea unui împrumut, acesta, la rândul său, apelând la

pârâtul T.C., care a fost de acord să-i împrumute reclamantului suma solicitată,

condiționat de garantarea restituirii prin instituirea unei ipoteci asupra unui

imobil.

S-a susținut că, în realitate,

prețul vânzării menționat în contract reprezintă valoarea împrumutului, de

12.900 dolari SUA, cu o dobândă de 8,5% pe lună, iar data stipulată pentru

predarea folosinței imobilului, 19 mai 2000, reprezintă data scadenței

împrumutului.

Reclamantul a arătat că, după două

luni, a intenționat să-i restituie pârâtului împrumutul în avans, însă acesta a

refuzat, condiționând acceptarea plății în avans de plata anticipată a dobânzii

pe 6 luni.

S-a susținut că, începând cu luna

februarie 2000, s-au achitat 20 de rate a câte 760 dolari SUA, în total suma de

15.200 dolari SUA, iar în anul 2002 când suma împrumutată a fost restituită de J.L.

lui T.C., s-a constatat că a operat transferul dreptului de proprietate în

favoarea acestuia din urmă.

Prin sentința civilă nr. 758 din 28

ianuarie 2004, Judecătoria Cluj Napoca, reținând că valoarea terenului este de

aproximativ 2 miliarde lei, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., a

admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării

cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Prin încheierea civilă nr. 872 din

22 iulie 2005, având în vedere modificările aduse textului art. 2 pct. 1 lit. b)

C. proc. civ. prin Legea nr. 219/2005, a declinat competența soluționării

cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Prin sentința civilă nr. 2865 din 6

aprilie 2006, Judecătoria Cluj Napoca a admis acțiunea formulată de reclamanți,

constatând caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare încheiat

între părți, contractul real fiind unul de împrumut pentru suma de 12.900 dolari

SUA, cu o dobândă de 8,5% pe lună.

Soluționând apelul declarat de

pârâți împotriva sentinței menționate, Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr.

639 din 6 octombrie 2006, a anulat hotărârea atacată, reținând că în cauză

competența soluționării cauzei în primă instanță revine Tribunalului Cluj,

având în vedere valoarea obiectului contractului, astfel cum a fost precizată

de reclamanți, de 6.439.800.000 ROL.

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin

sentința civilă nr. 501 din 2 octombrie 2008, a respins excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta J.H.A. și a admis în parte

acțiunea, constatând caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare

încheiat între reclamanți, în calitate de vânzători și pârâtul T.C., în

calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul menționat; contractul real

încheiat între părți fiind unul de împrumut.

S-a respins capătul de cerere având

ca obiect constatarea achitării, până la data introducerii acțiunii, a sumei

împrumutate și a dobânzii cămătărești, în valoarea totală de 17000 dolari SUA.

Au fost obligați pârâții T.C. și J.L.

la 7.258,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată,

întrucât, față de dosarul nr. 3476/117/2006, formulat ca urmare a disjungerii

petitelor vizând constatarea nulității aceluiași contract de vânzare-cumpărare

și repunerea părților în situația anterioară, are un obiect și o cauză

distincte, acțiunile având și temeiuri juridice diferite și reprezentând

veritabile acțiuni în realizarea dreptului.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că a

fost dovedită existența contractului secret de împrumut, ce nu îmbracă forma

scrisă, față de imposibilitatea morală a preconstituirii înscrisului, datorată

relațiilor de prietenie dintre reclamanți și pârâtul J.L. și dintre acesta din

urmă și vânzătorul T.C., fiind incidente dispozițiile art. 1198 C. civ.

S-a considerat, însă, că reclamanții

nu au dovedit, în concret, cuantumul sumei restituite, astfel că acest capăt de

cerere a fost respins.

Împotriva sentinței menționate au

declarat apel pârâta J.H.A. și pârâții J.L. și T.C.

Prin apelul său, pârâta a criticat

sentința ca nelegală și netemeinică pentru neanalizarea completă a probelor

administrate, depozițiile martorilor fiind echivoce în privința părților

contractului de împrumut, a cărui existență nu putea fi dovedită, în opinia

apelantei, decât cu înscrisuri.

De asemenea, s-a invocat nulitatea

probelor administrate de o instanță necompetentă, respectiv Judecătoria Cluj

Napoca, în baza art. 105 alin. (1) C. proc. civ., precum și respingerea

nejustificată a excepției inadmisibilității acțiunii în constatare, deși

părțile aveau posibilitatea realizării dreptului, conform art. 111 C. proc. civ.

Pârâții J.L. și T.C. au formulat

critici similare.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia civilă

nr. 131/A din 17 aprilie 2009, a respins ca tardiv apelul declarat de pârâtul J.L.

și ca nefondate apelurile pârâților T.C. și J.H.A.

A fost obligat apelantul T.C. la

4000 lei către intimatul C.I. și la 2400 lei către intimata T.R., cu titlu de

cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește apelul pârâtului

J.L. s-a reținut că excepția tardivității declarării acestuia, invocată din

oficiu și pusă în discuția părților la 9 februarie 2009, este întemeiată, întrucât

sentința atacată i-a fost comunicată acestui apelant la 25 octombrie 2008, iar

apelul a fost trimis prin poștă la 12 decembrie 2008, cu depășirea termenului

legal prevăzut de art. 284 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile aduse

prin celelalte două apeluri, s-a considerat că nu poate fi primită critica

referitoare la nemotivarea hotărârii atacate, în sensul dispozițiilor art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, deși nu s-a analizat fiecare

depoziție de martor în parte, acest aspect nu echivalează cu nemotivarea, câtă

vreme instanța de fond a analizat sintetic întregul material probator.

S-a reținut că martorii A.S., B.G., C.A.,

C.N. și B.A. au confirmat, cu certitudine, că împrumutul s-a încheiat între

reclamanții C. și pârâtul T.C., din declarațiile acestora rezultând cu

claritate faptul că actul de vânzare-cumpărare este unul simulat, în realitate între

aceleași părți contractante, fiind încheiat un contract de împrumut pentru suma

de 13.000 dolari SUA, pe o perioadă de 6 luni și cu o dobândă lunară de 9%,

data scadenței fiind 19 mai 2000, dată ce coincide cu data menționată în

contractul de vânzare-cumpărare ca dată a predării imobilului.

S-a considerat, de asemenea, că,

raportat la dispozițiile art. 160 C. proc. civ., dovezile administrate de o

instanță necompetentă, în speță de Judecătoria Cluj Napoca, rămân câștigate

judecății, iar refacerea lor nu se impune decât pentru motive temeinice.

S-a concluzionat că toate probele

administrate converg spre reținerea caracterului simulat al contractului de

vânzare-cumpărare, în condițiile în care așa zisul „cumpărător” T.C. nici nu

cunoștea locul situării imobilului, iar în perioada imediat următoare

perfectării actului, respectiv începând cu luna noiembrie 1999 și până în 2002,

pârâții, între care existau relații de prietenie, au încercat să vândă imobilul

cu 100.000 – 120.000 Euro.

S-a mai avut în vedere împrejurarea

că imobilul nu a fost predat niciodată în materialitatea sa, iar „prețul” de

20.000 dolari SUA nu reprezintă decât un procent de 5,76% din valoarea reală a

imobilului, astfel cum a fost stabilită de expertul B.M., în dosarul disjuns,

la nivelul lunii noiembrie 1999 - 231.952 dolari SUA.

Împotriva deciziei menționate au

declarat recurs, în termenul legal, pârâții T.C., J.H.A. și J.L.

Prin motivele sale de recurs,

pârâtul T.C. a criticat decizia recurată ca nelegală invocând ignorarea

dispozițiilor art. 105 alin. (1) C. proc. civ. și greșita reținere a incidenței

art. 160 C. proc. civ., în ceea ce privește proba cu martori administrată de o

instanță necompetentă.

Prin cea de a doua critică adusă

deciziei de apel, recurentul a invocat aprecierea ca eronată a caracterului

simulat al contractului, având în vedere că a fost audiat un singur martor,

propus de reclamanți, C.I., și au fost ignorate contradicțiile între

susținerile formulate de reclamanți prin acțiune și răspunsurile acestora la

interogatoriu.

De asemenea, s-a invocat reținerea

eronată a unei valori de circulație a imobilului stabilită printr-o expertiză

efectuată într-un alt dosar, împotriva căreia s-au formulat obiecțiuni, admise

de instanța de judecată, cărora nu li s-a răspuns până la termenul din 3

noiembrie 2009.

Recurenta pârâtă J.H.A., dezvoltând

motivele de recurs, a criticat decizia recurată pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., invocând încălcarea

dreptului la apărare și a dispozițiilor art. 105 alin. (1) C. proc. civ.,

precum și a dispozițiilor art. 1191 alin. (2) C. civ. care interzic dovada cu

martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul.

S-a criticat decizia și pentru

interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, unicul petit al

acțiunii constituindu-l cererea de constatare a simulației, fără a se investi

instanța cu analiza drepturilor și obligațiilor decurgând pentru părți din

actul real.

În acest context, s-a susținut că

motivarea instanței în ce privește excepția inadmisibilității este superfluă și

nu are în vedere că solicitarea reclamanților în sensul constatării achitării

sumei împrumutate nu poate conduce la calificarea acțiunii ca fiind una în

realizarea dreptului, așa cum eronat s-a reținut.

Criticile formulate prin cel de-al

treilea motiv de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., au vizat faptul că hotărârea recurată se sprijină pe declarațiile unor

martori audiați de o instanță necompetentă și că s-au omis oricărei referiri la

împrejurările de fapt invocate în apărare.

Prin recursul său, pârâtul J.L.,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că nu există o

dovadă incontestabilă în sensul primirii sentinței la data indicată de instanța

de apel, în condițiile în care pe dovada de comunicare nu există semnătura sa.

Intimata T.(fostă C.)R. a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate, cu cheltuieli de

judecată.

Examinând criticile formulate de

recurenții pârâți, Curtea va constata că acestea sunt nefondate pentru

considerentele ce succed:

În ceea ce privește recursul

declarat de pârâtul J.L., Curtea va reține că instanța de apel a aplicat corect

dispozițiile art. 284 C. proc. civ., reținând că declarația de apel a fost

înaintată la 12 decembrie 2008 data poștei (fila 11 dosar apel), cu depășirea

termenului legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, respectiv de

la 25 noiembrie 2008 (fila 183 dosar fond).

Procesul verbal de îndeplinire a

actului de procedură în discuție cuprinde toate mențiunile obligatorii,

prevăzute de art. 100 C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, respectiv

mențiunea predării către destinatar, deținut în Penitenciarul Gherla și

semnătura acestuia.

Ca atare, nu poate fi primită

susținerea recurentului în sensul că dovada de comunicare nu ar fi ajuns

efectiv în posesia sa, nefiindu-i predată de administrația penitenciarului,

câtă vreme acesta nu s-a înscris în fals cu privire la constatările personale

ale agentului instrumentator.

În consecință, se va reține că

recursul pârâtului J.L. este nefondat, raportat la motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursurile declarate

de pârâții T.C. și J.H.A., ale căror critici sunt, în parte, identice, Curtea

va reține că acestea sunt nefondate.

S-a invocat, astfel, ca motiv de

nelegalitate, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

încălcarea dispozițiilor art. 105 C. proc. civ. și a principiului dreptului la

apărare.

Cauza a fost soluționată în fond de

Tribunalul Cluj ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 159 pct. 2 C. proc.

civ., constatându-se competența materială a acestei instanțe față de valoarea

obiectului litigiului.

Ca atare, s-a considerat corect de

instanța de apel că sunt incidente dispozițiile art. 160 C. proc. civ.,

potrivit cărora, în cazul declarării necompetenței, dovezile administrate de

instanța necompetentă, în speță de Judecătoria Cluj Napoca, rămân câștigate

judecății, putându-se dispune refacerea lor numai pentru motive temeinice.

S-a apreciat corect că nu s-a

dovedit existența unor astfel de motive, care să justifice reaudierea celor

trei martori, audiați de Judecătoria Cluj Napoca.

Pârâții nu au făcut dovada faptului

că li s-ar fi cauzat vreo vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin

anularea actului de procedură.

De altfel, această pretinsă

neregularitate ar fi putut fi invocată în fața instanței de fond, Tribunalul

Cluj, ceea ce pârâții recurenți nu au făcut.

Se va mai reține că dispozițiile

art. 160 C. proc. civ. nu fac nicio distincție în raport de motivul care a

determinat declararea necompetenței instanței, astfel că interpretarea dată de

recurentă prin motivul de recurs analizat, în sensul că acest text se aplică

doar în situația în care instanța care a administrat proba este cea care își

declară necompetența excede textului de lege menționat.

Motivul invocat de recurenta J.H.A.

cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 1191 C. civ. este, de asemenea,

nefondat.

Instanța de apel a reținut corect

admisibilitatea probei cu martori în situația în care se probează frauda la

lege, în această ipoteză dovada putând fi făcută cu orice mijloc de probă.

În speță, dovada cu martori s-a administrat

pentru a se proba existența unui contract de împrumut cu dobândă cămătărească,

prohibit de lege.

Se va reține totodată, că în materia

simulației existența și valabilitatea actului secret nu este condiționată de

existența unui înscris constatator, acesta având doar valoare probatorie, în

condițiile în care actul secret este un contract de împrumut pentru care legea

nu cere forma scrisă ad validitatem.

În acest context, în mod legal s-a

făcut aplicarea art. 1198 C. civ., reținându-se imposibilitatea morală de preconstituire

a înscrisului determinată de relațiile de prietenie între părți.

Critica recurentei pârâte cu privire

la greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, critică

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este nefondată.

S-a considerat corect de către

instanța de apel că reclamanții au investit prima instanță cu o veritabilă

acțiune în realizarea dreptului, vizând constatarea caracterului simulat al

contractului de vânzare-cumpărare cât și a achitării integrale a împrumutului

și dobânzii, în temeiul actului secret.

Împrejurarea că cel de-al doilea

capăt de cerere a fost respins nu poate conduce, prin ea însăși, la concluzia

că prin această solicitare nu s-a urmărit realizarea dreptului.

Acțiunea tinde la realizarea

dreptului câtă vreme constatarea caracterului simulat al contractului determină

lipsirea acestuia de efecte juridice.

Celelalte critici formulate de

recurenta J.H., deși întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., se referă, în realitate, la interpretarea probelor de către instanța de

apel și greșita reținere a situației de fapt, aspect de netemeinicie ce nu mai

poate fi supus cenzurii instanței de recurs, în condițiile în care pct. 11 al

art. 304 C. proc. civ., era abrogat la data pronunțării deciziei.

Pentru aceleași considerente nu se

vor analiza nici criticile formulate de recurentul T.C. la pct. 2 și 3 din

dezvoltarea motivelor sale de recurs.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursurile pârâților ca nefondate,

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâții T.C., J.H.A. și J.L. împotriva deciziei nr. 13l/A din 17

aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Obligă pe recurenți la plata sumei

de 6200 lei cheltuieli de judecată față de intimatul C.I.T. și de 5228 lei față

de intimata T.(C.) R.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai

2010.