ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 855/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 855/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin întregirea de acțiune

înregistrată la data de 8 noiembrie 2005 în dosarul nr. 11825/2005 al

Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanții C.I. și C.R. au solicitat ca în

contradictoriu cu pârâții din acțiunea introductivă de instanță, să se constate

nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3511 din 19

noiembrie 1999 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 165

din 24 ianuarie 2002, rectificarea C.F. nr. 126865 Cluj de sub B3, B4 și B5

prin restabilirea situației anterioare de carte funciară, cu cheltuieli de

judecată.

Întregirea de acțiune a fost disjunsă

din dosarul inițial și înregistrată sub nr. 17449/2005 la Judecătoria

Cluj-Napoca, iar prin încheierea civilă nr. 2454 din 23 martie 2006, s-a admis

excepția necompetenței materiale și în consecință, s-a declinat competența de

soluționare a cererii formulate de reclamanții C.I. și C.R. împotriva pârâților

J.H.A. și J.L.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a

reținut că valoarea obiectului cererii este de 6.439.800.000 ROL, situație în

care în baza art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competența soluționării

cauzei în primă instanță aparține tribunalului.

După înregistrarea sub nr.

3476/117/2006 la Tribunalul Cluj, prin precizarea de acțiune depusă la data de

21 iulie 2008, reclamanta T.R., fostă C., a solicitat să se constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între aceasta și C.I.T.,

în calitate de vânzători, pe de o parte, și pârâtul T.C., pe de altă parte, în

calitate de cumpărător, cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, pentru

preț nesincer și neserios; să se constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între pârâtul T.C., ca vânzător, și J.L. și soția

J.H.A., în calitate de cumpărători, având ca obiect imobilul situat în

Cluj-Napoca, pentru preț nesincer și neserios.

La data de 8 iunie 2010, reclamanta

T.R., fostă C., a depus o nouă precizare de acțiune prin care a solicitat să se

constate

nulitatea absolută a contractului

de garanție încheiat la data de 19 noiembrie 1999

între C.I.T. și T.C.

pentru suma de 12.900 dolari SUA.

La data de 9 iunie 2010, reclamantul

C.I. a depus o precizare și întregire de acțiune, prin care a solicitat să se

constate nulitatea absolută a contractului de împrumut cu garanție încheiat la

data de 19 noiembrie 1999 între C.I.T. și T.C.; să se constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 24 ianuarie

2002 între T.C. și J.H.A., cu cheltuieli de judecata.

Prin sentința civilă nr. 900 din 28

octombrie 2010 a Tribunalului Cluj, s-a admis în parte acțiunea modificată de

reclamanții T.R. și C.I. împotriva pârâților J.H.A., J.L. și T.C. și în

consecință, s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de

împrumut încheiat la data de 19 noiembrie 1999 de reclamanți cu pârâtul T.C.,

în ceea ce privește dobânda lunară de 9%.

S-a constatat

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 165 din 24

ianuarie 2002 a BNP L.M., încheiat între pârâtul T.C. și pârâta J.H.A., având

ca obiect imobilul înscris în C.F. nr. 126865 Cluj, nr. top 12992/4, teren în

suprafață de 1733 mp și casă neterminată.

S-a dispus

rectificarea înscrierilor din C.F. nr. 126865 Cluj, în sensul

radierii dreptului de proprietate al

pârâtului T.C., înscris sub B3 și al pârâților J.H.A. și J.L., înscris sub B4

și B5 și restabilirii situației anterioare de sub B1 și B2.

Au fost obligați

pârâții în solidar să îi plătească reclamantului C.I.

cheltuieli de judecată în sumă de

26.804 lei.

S-a respins

cererea reclamantei T.R. privind cheltuielile de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că prin sentința civilă nr. 501/2008 a Tribunalului Cluj, rămasă

definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului, s-a admis

în parte acțiunea civilă înaintata de reclamanții C.I.T. și C.R. împotriva

pârâților T.C., J.H.A. și J.L., și în consecință, s-a constatat caracterul

simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub. nr. 3511 din 19

noiembrie 1999 încheiat între reclamanții C.I.T. și C.R., în calitate de

vânzători și pârâtul T.C., în calitate de cumpătător, având ca obiect imobilul

situat în Cluj-Napoca, teren deasupra Hajongardului, înscris în C.F. nr. 126865

Cluj, nr. top 12992/4 în suprafață de 1733 mp și construcția în roșu,

neterminată și nefinisată, amplasată pe acest teren, în realitate fiind un

contract de împrumut. S-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea

ca până la data introducerii acțiunii s-a achitat suma împrumutată și dobânda

cămătărească în valoare totală de 17.000 Euro.

Raportat la cele stabilite cu putere

de lucru judecat prin hotărârea judecătorească irevocabilă, prima instanță a

constatat că între reclamanți și pârâtul T.C. s-a încheiat la data de 19

noiembrie 1999 un contract de împrumut pentru suma de 12.900 dolari SUA cu o

dobândă lunară de 9%, care este lovit de nulitate absolută în ceea ce privește

dobânda, față de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 313/1879.

Nu s-a putut constata nulitatea

absolută totală a contractului pentru cauză ilicită și imorală, întrucât în

ceea ce privește împrumutul propriu-zis, reclamanții au urmărit să obțină

împrumutul în sumă de 12.900 dolari SUA, ceea ce s-a și întâmplat, iar prin

sentința irevocabilă nr. 501/2008 a Tribunalului Cluj s-a respins capătul de

cerere având ca obiect constatarea că reclamanții au achitat suma împrumutată

și dobânda cămătărească în valoare totală de 17.000 Euro.

In ce privește contractul de

vânzare-cumpărare, în condițiile în care s-a stabilit că pârâtul T.C. nu a

dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, iar ambele

părțile contractante știau că în realitate contractul dintre reclamanți și

pârâtul T.C. este unul de împrumut, acest act se bazează pe o cauză ilicită,

fiind nul în baza art. 968 C. civ., este considerat încheiat în frauda

dreptului proprietarilor, astfel că este lovit de nulitate absolută.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamanții T.R. și C.I., precum și pârâții J.L., J.H.A. și T.C.

Examinând apelurile prin prisma

motivelor invocate, Curtea de Apel a reținut următoarele:

In ceea ce privește apelul reclamantei

T.R., prin care solicită constatarea nulității integrale a contractului de

împrumut, Curtea a reținut că nulitatea parțială este regula, iar nulitatea

totală reprezintă excepția.

În cazul unui contract cu dobândă mai

mare decât cea permisă de lege, acesta poate fi anulat parțial, desființându-se

doar clauza privitoare la dobândă, menținând restul efectelor contractului.

Reclamanta apelantă nu neagă existența

contractului de împrumut, recunoscând că reclamantul C.I. a beneficiat de suma

împrumutată de 12.000 dolari SUA, dar cu toate acestea, solicită instanței de

apel să constate nulitatea totală a contractului de împrumut.

In structura cauzei actului juridic

civil, intra două elemente: scopul imediat și scopul mediat.

Scopul imediat sau causa proximi în

contractele sinalagmatice, contă în reprezentarea contraprestației celeilalte

părți contractuale, iar scopul mediat sau causa rermta constă în motivul

determinant al încheierii unui act juridic civil; la acest din urmă scop se

raportează condițiile de valabilitate a cauzei actului juridic civil.

Potrivit art. 966 și art. 968 C. civ.,

obligația întemeiată pe o cauză ilicită nu poate produce niciun efect, iar

cauza este ilicita când este prohibită de lege, sau contrară ordinii publice

ori bunelor moravuri.

Aceasta în situația în care ar fi

vorba de un contract cuprinzând o singură clauza, a cărei cauză ar fi ilicita

sau imorala.

In speță însă, este vorba de un

contract având un conținut complex, din care numai clauza referitoare la

dobânda de 9% pe lună este nulă, în timp ce împrumutul propriu-zis nu este

nicidecum ilicit, imoral sau prohibit de lege, or instanța este obligată să facă

aceste distincții în interpretarea și aplicarea corectă a legii.

Așadar, acest motiv de apel al

reclamantei a fost apreciat ca nefondat, considerent pentru care a fost respins

ca atare.

S-a constatat că reclamanta a mai

atacat sentința primei instanțe și în privința neacordării cheltuielilor de

judecată la prima instanță achitate cu titlu de onorariu avocatei M.F., dar și

avocatelor M.D. și C.M., în măsura în care se regăsesc chitanțele justificative

la dosar.

La rândul său, reclamantul C.I., a

apelat sentința tribunalului, solicitând acordarea integrală a cheltuielilor de

judecată în sumă de 33.104 lei, onorariu de avocat fiindu-i redus cu 6.300 lei.

De asemenea, pârâții-apelați J.L.,

J.H.A. și T.C. au solicitat să se facă aplicarea art. 276 C. proc. civ., și să

fie redus onorariul expertului în sumă de 2540 lei, deoarece au achitat suma de

1203,6 lei onorariul expertului D.S.V.; dar și respingerea în totalitate a

capătului de cerere privind obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată în

baza art. 275 C. proc. civ., deoarece nu s-au opus admiterii cererii; respectiv

de acordare a cheltuielilor de judecată proporțional cu pretențiile admise ale

reclamanților făcând aplicarea dispozițiilor art. 276 din același cod. Pe lângă

reducerea onorariului de avocat, prima instanță trebuia să acorde cheltuielile

de judecată proporțional cu pretențiile admise.

S-a reținut că reclamanta T.R. a depus

în apel contractul de asistență juridică pentru prima instanță și chitanța în

sumă de 2.150 lei aferentă acestui contract de asistență.

La prima instanță, C.I. a avut

cheltuieli de judecată în sumă de 33104 lei reprezentând onorariu avocat,

onorariu expert și taxă judiciară de timbru.

Pârâții J. au ocazionat cheltuieli de

judecată la prima instanță în sumă de 3000 lei onorariu avocațial și 1203 lei

onorariul expertului D.S.V.R. Expertul D.S.V.R. a fost expert asistent numit la

solicitarea pârâților J., situație în care aceștia sunt obligați să suporte

cheltuielile ocazionate de acesta.

Acțiunea reclamanților a fost admisă

doar în parte, respingându-se petitul de constatarea nulității absolute a

contractului de împrumut. Așadar, aplicând dispozițiile art. 275 și art. 276 C.

proc. civ., Curtea de Apel a dispus compensarea parțială a onorariului

avocațial plătit de pârâții J., până la suma de 500 lei, cu cheltuielile

ocazionate de reclamanta T.R. și până la suma de 500 lei, cu cheltuielile

ocazionate de reclamantul C.I.

In urma admiterii în parte a apelului

reclamantei, în baza art. 296 C. proc. civ., s-a dispus obligarea în solidar a

pârâților la plata cheltuielilor parțiale de judecată în sumă de 1.688,6 lei.

In temeiul art. 296 C. proc. civ., s-a

admis apelul reclamantului C.I. împotriva sentinței care a fost schimbată în

sensul că obligării în solidar a pârâților la plata cheltuielilor de judecată

în favoarea reclamantului, în sumă de 3.1604 lei.

In baza aceluiași art. 296 C. proc.

civ., s-a admis în parte apelul pârâților J.H.A., J.L. și T.C. împotriva

sentinței care a fost schimbată în sensul compensării parțiale a onorariului

avocațial de 3.000 lei, până la suma de 1.000 lei.

In temeiul art. 276 C. proc. civ. s-au

compensat cheltuielile de judecată ocazionate de părți în apel.

Curtea de Apel a hotărât în sensul

celor arătate prin decizia civilă nr. 265/A/2011 pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie,

la data de 29 iunie 2011.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal, au declarat recurs pârâții J.L., J.H.A. și T.C. care au criticat decizia

pronunțată în apel pentru nelegalitate sub aspectul obligării acestora la plata

cheltuielilor de judecată stabilite și au solicitat modificarea acesteia în

sensul înlăturării din dispozitiv a mențiunii referitoare la cheltuielile de

judecată acordate la fond.

In motivarea recursului s-a arătat, în

esență, că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se

sprijină, respectiv cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât

reclamanta T. nu a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată la fond,

iar împrejurările invocate în apel legate de starea sa de sănătate nu pot

determina acordarea cheltuielilor de judecată.

De asemenea, s-a

invocat încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

, învederându-se că reclamanta a

formulat o nouă cerere cu privire la cheltuielile de judecată în apel, cu

încălcarea dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., în condițiile în care o astfel

de cerere ar putea face doar obiectul unei acțiuni separate.

In ceea ce privește onorariul acordat

reclamantului C.I., s-a arătat că instanța de apel a majorat onorariul

avocațial, fără ca motivele care au stat la baza argumentării majorării

cheltuielilor de judecata să fie cele legale. S-a învederat ca, de fapt, nu

s-au evidențiat motivele care au stat la baza adoptării acestei decizii de

către instanța de apel.

Prin întâmpinare, intimatul C.I. a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia instanței de apel

prin prisma criticilor de nelegalitate aduse de recurenți, Înalta Curte

constată că aceste critici nu sunt întemeiate.

Astfel, hotărârea instanței de apel

este motivată atât sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată reclamantei

T.R., cât și sub aspectul majorării cheltuielilor acordate reclamantului C.I.

arătându-se motivele care au format convingerea instanței de apel, respective

textele legale aplicabile în cauză.

De asemenea, reclamanta T.R. a

solicitat acordarea cheltuielilor de judecată cu ocazia soluționării cauzei la

fond și a formulat și motive de apel privind acest aspect, astfel încât nu se

poate reține că au fost încălcate dispozițiile art. 294 C. proc. civ., așa cum

susțin recurenții.

In fapt, criticile formulate în recurs

vizează modul de evaluare a

probatoriilor

efectuate în cauză în ceea ce privește cheltuielile de judecată,

iar

referitor la apelul reclamantei T.R. este criticată decizia și din punct de

vedere al momentului la care au fost administrate dovezile.

Critica recurenților care tinde la

reevaluarea probatoriilor administrate nu poate fi primită întrucât vizează

aspecte care țin de netemeinicia hotărârii și nu de nelegalitatea acesteia.

In ceea ce privește momentul la care

au fost administrate dovezile privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte

apreciază, de asemenea, că motivul de recurs invocat este nefondat, având în

vedere caracterul devolutiv al apelului, respectiv împrejurarea că instanța de

apel procedează la o nouă judecată, administrând toate dovezile pe care le

consideră utile, concludente și pertinente în cauză.

De altfel, nici acest motiv de recurs

nu vizează nelegalitatea hotărârii atacate, ci evaluarea probatoriilor

administrate în cauză.

In consecință, față de considerentele

expuse pe larg în cele ce preced, constatând că nu subzistă nicunul dintre

motivele de recurs invocate de recurenți, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâții

J.L., J.H.A. și T.C. împotriva deciziei civile nr. 265/A/2011 din 29 iunie

2011, pronunțată de Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori

și familie a Curții de Apel Cluj, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

22 februarie 2012.