ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2603/2003

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Cluj Napoca la 19 noiembrie 1999 reclamanții N.D. și N.S. au chemat în judecată

pârâta S.C. „M.” S.R.L. pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să-i

recunoască dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.7 situat în Cluj,

înscris în C.F. 123291 Cluj cu nr.top 13800/4/C/VII, în caz contrar, să

pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de

vânzare-cumpărare și intabularea dreptului de proprietate cu obligarea pârâtei

la cheltuielile de judecată ocazionate de proces.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că

la data de 18 august 1995 au încheiat cu pârâta contractul de vânzare-cumpărare

nr. 448 cu privire la apartamentele nr. 6 și 7 din imobilul mai sus individualizat,

stabilind prețul de 54.500 USD (achitat integral) și că în mod nejustificat

pârâta refuză să perfecteze actul de vânzare-cumpărare la Notariat.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 480,

art. 969 și art. 1294 C. civ.

Prin „încheierea” din 15 noiembrie 2000,

instanța și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Cluj față de prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ.

Cererea a fost trimisă spre soluționare acestei

din urmă instanțe, fiind înregistrată sub nr. 9530, iar la 26 februarie 2001,

reclamanții și-au precizat și extins acțiunea solicitând în contradictoriu cu M.N.D.

și M.O.T. rectificarea intabulării în C.F. nr.123291 Cluj-Napoca cu nr.top

13800/4/C/VII privind dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 7 situat

în Cluj, cu motivarea că pârâții și-au intabulat dreptul de proprietate în C.F.

asupra apartamentului arătat, care a făcut obiectul contractului de

vânzare-cumpărare nr. 448/1995.

Prin sentința civilă nr. 338 din 21 septembrie

2001 Tribunalul Cluj a respins cererea, astfel cum a fost precizată și extinsă,

cu motivarea că, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară mai sus indicat

apartamentul a fost inițial în proprietatea S.C. „M.” S.R.L. cu drept de

construire și partaj, ulterior sub B 5 și 6 fiind intabulat dreptul de

proprietate în favoarea pârâților M.

S-a reținut că aceștia din urmă au dobândit

dreptul de proprietate asupra imobilului în temeiul unei hotărâri

judecătorești, și anume sentința civilă nr. 324/C/28 februarie 2000 a

Tribunalului Cluj.

Conform acestei hotărâri judecătorești s-a admis

cererea de intervenție în interes propriu a soților M.N. și M.O. în

contradictoriu cu pârâta S.C. „M.” S.R.L. Cluj-Napoca, recunoscându-se  dreptul

de proprietate cu privire la acest apartament, în temeiul unei tranzacții.

Pârâții M. și-au notat în C.F. cererea de intervenție cu nr.21249/1997, iar

reclamanții N.D. și N.S. și-au notat în C.F. acțiunea având ca obiect

recunoașterea dreptului acestora de proprietate cu privire la același apartament

(7) ulterior, în 1999 sub nr. 20591.

Apoi, la data de 18 decembrie 1997 între pârâta

S.C. M. S.R.L. și mandatarul reclamanților s-a încheiat un înscris sub

semnătură privată, referitor la derularea contractului nr. 448/18 august 1995,

convenție prin care părțile stabilesc că S.C. M.  urmează a restitui

reclamanților, suma de 87.768 DM până la 30 iunie 1995.

Ca atare, instanța a apreciat că acțiunea în

prestație tabulară a reclamanților este neîntemeiată față de dispozițiile art. 1294

și art. 1295 C. civ. și ale art. 17 din Legea nr. 195/1938, având în vedere că

prin obligația de restituire a sumei de 87.768 DM către reclamanți s-a realizat

practic un fapt juridic ce echivalează cu rezoluțiunea contractului nr. 448/1995;

pe de altă parte, B.C., în calitate de administrator al S.C. M. S.R.L. a fost

obligat să plătească reclamanților suma de 54.800 USD (sau echivalentul în

lei), această sumă reprezentând prețul achitat de către reclamanți pentru

cumpărarea apartamentului nr.7, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 448/18

august 1995.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel

reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate șți netemeinicie, arătând că:

instanța de fond nu a avut în vedere efectele contractului de vânzare-cumpărare

nr. 448 din 18 august 1995, apreciind în mod eronat că acesta a fost reziliat

printr-o convenție ulterioară.

De asemenea, apelanții au invocat împrejurarea

că apartamentul nr. 7 situat în, Cluj Napoca a fost intabulat în C.F. pe baza

unei sentințe nelegale, precum și a unei tranzacții, cu atât mai mult cu cât

pârâții M. au avut contract de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul nr.

24, ci nu la apartamentul nr.7.

Prin decizia civilă nr. 32 din 21 februarie

2002, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul, păstrând motivarea

instanței de fond.

Și această decizie a făcut obiectul recursului,

cale extraordinară de atac promovată de către reclamanții N.D. și N.S.,

motivele de recurs, circumscrise practic, prin modul în care au fost redactate

criticilor din apel reiterate.

Prin prisma motivelor invocate, recursul se

vădește a fi nefondat și urmează a se respinge pentru considerentele de mai

jos:

La data de 19 noiembrie 1999, reclamanții N.D. și

N.S. au învestit instanța cu o acțiune prin care au solicitat în contradictoriu

cu pârâta S.C. „M.” S.R.L., recunoașterea dreptului de proprietate cu privire

la apartamentul nr.7, situat în Cluj,   astfel cum a fost înscris în C.F., iar

în caz contrar s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act

autentic de vânzare-cumpărare, intabularea dreptului de proprietate ca bun

codevălmaș.

Ulterior reclamanții și-au extins și precizat

acțiunea chemând în judecată și alte persoane, respectiv M.N.D. și  M.O.T.,

pentru ca în contradictoriu cu aceștia din urmă, să se dispună rectificarea

intabulării în C.F. nr.123291 Cluj Napoca cu nr.top 13800/4/C/VII de sub B-5-6

privind dreptul de proprietate asupra aceluiași apartament.

Față de motivarea în fapt și în drept a acțiunii

acestora, astfel cum a fost extinsă și precizată, în mod corect, instanța de

fond a calificat raportul juridic dedus judecății apreciind că prin petitele

invocate, cererea de chemare în judecată se întemeiază în drept pe dispozițiile

art. 17, art. 22, art. 24, art. 25 din Legea nr. 115/1938 pentru unificarea

dispozițiilor referitoare la carea funciară și ale Legii nr. 7/1996, a

cadastrului și publicității imobiliare.

În acest cadru al reglementărilor, potrivit art.

17 din Legea nr. 115/1938 „drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi

numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință

asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar

constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară....”Hotărârea

judecătorească sau în cazuri prevăzute de lege, deciziunea autorității

administrative, vor înlocui acordul de voință sau consimțământul” [alin. (4) al

aceluiași text de lege].

În consecință, la data introducerii acțiunii –

19 noiembrie 1999 – acordul de voință privind strămutarea dreptului de

proprietate, conform contractului nr. 448 încheiat la 18 august 1995 între S.C.

M. S.R.L. și reclamanți nu subzistă, deoarece, prin convenția încheiată

ulterior, respectiv la data de 18 decembrie 1997 între vânzătoarea S.C. „M.”

S.R.L., reprezentată prin B.C. și mandatarul reclamanților P.N. s-a stabilit

de comun acord că S.C. „M.” S.R.L. va restitui până la data de  30 iunie 1998,

suma de 87.768 DM (echivalent în lei).

Față de situația de fapt expusă instanța a

stabilit că la data promovării acțiunii nu erau îndeplinite cerințele stipulate

de dispozițiile art. 17 din Legea nr. 115/1938; art. 948 C. civ. cu privire la

strămutarea dreptului de proprietate, caz în care, nefiind incidente nici

prevederile art. 22 și  art. 24 din aceeași lege nu se poate pronunța o

hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

Cum nici condițiile prevăzute de art. 25

referitoare la: posesia la data când a contractat terțul dobânditor pentru cel

care solicită prestațiunea tabulară; anterioritatea actului juridic în temeiul

căruia se cere prestația tabulară în raport cu actul juridic al terțului

dobânditor; trebuie să fi dobândit cu titlu gratuit sau să fi fost de

rea-credință nu sunt îndeplinite, a fost respins și petitul privind

rectificarea C.F.

Mai mult, interpretând judicios raportul juridic

dedus judecății, este evidentă buna-credință a pârâților M. la data încheierii

tranzacției aflată la fila 34 dosar nr. 9530/2000 al Tribunalului Cluj – 13

ianuarie 1998, în cartea funciară fiind notată cu nr. 18.396/1996 numai

acțiunea din dosarul nr. 15.768/1997  pentru executarea silită referitoare la

acest apartament, la care pârâții au depus cererea de intervenție notată în

C.F. cu nr. 21249/1997 (obiectul cererii find prestație tabulară).

În lumina acestor considerații, pentru cele

arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul, conform art. 312 alin. (1)

teza a II a din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții N.D.

și N.S. împotriva deciziei nr. 32 din 21 februarie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi  17 iunie  2003.