ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4935/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiune, reclamanta G.L. a chemat în judecată pe pârâții M.A., M.B. și M.M.,

solicitând: obligarea pârâților, în calitate de succesori ai proprietarului

tabular M.I. să-i recunoască dreptul de proprietate asupra apartamentului 32 situat

în municipiul Cluj Napoca, înscris în C.F. 43749 Cluj, nr.top. 23498/S/XXXII;

să se dispună intabularea dreptului de proprietate asupra apartamentului, în

favoarea sa, cu titlu de cumpărare, ca bun propriu, să se dispună evacuarea

necondiționată a pârâtului M.B.din apartamentul în litigiu; obligarea pârâtului

M.B.la plata unor daune cominatorii în caz de refuz la evacuare, de 100 USD

lunar, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la

eliberarea efectivă a apartamentului.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, pentru fiica

sa, care este căsătorită cu pârâtul M.M., fiul defunctului M.I., a încheiat, cu

acesta din urmă, un antecontract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul

menționat, achitând suma de 17 milioane lei.

Tribunalul

Cluj, prin sentința civilă nr. 461 din 30 noiembrie 2001, a admis în parte, așa

cum a fost precizată și extinsă, acțiunea în contradictoriu cu pârâții M.A.,

M.B., M.M. și S.T. și în consecință: a constatat că între defunctul M.I. și

reclamantă, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, sub semnătură

privată, pentru apartamentul nr. 32 situat în Cluj Napoca, cuprins în C.F.

43749 Cluj nr.top. 23498/S/XXXII, compus din 3 camere, bucătărie, 1 cămară, o

baie, un vestibul, 2 debarale, 1 logie, WC, în suprafață de 63,26 mp, cu părți

indivize comune de 2,22%, pentru suma de 17.000.000 lei, la data de 19.04.1996;

a constatat că pârâții 1-3, sunt succesorii legali ai defunctului I.M., pe care

l-a obligat să încheie cu reclamanta act apt de intabulare, iar în caz de refuz

hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare; a dispus

intabularea imobilului în C.F., pe numele reclamantei, cu drept de cumpărare,

ca bun propriu; a dispus obligarea pârâtului nr. 3, la daune cominatorii de

câte 50 USD lunar, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la

eliberarea apartamentului; a dispus evacuarea pârâților din spațiu și i-a

obligat, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, a respins restul

pretențiilor.

S-a

reținut pentru aceasta că, raportat la prevederile art. 977 C. civ., din

probele administrate rezultă că la prețul de atunci, s-a achiziționat întreg

apartamentul, de către reclamantă, nu numai cota de ½.

Prin

decizia civilă nr. 99 din 27 iunie 2002, Curtea de Apel Cluj, a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâții M.A., M.B., M.M. și S. T., împotriva

sentinței civile nr. 461/30 noiembrie 2001 a Tribunalului Cluj, pe care a

menținut-o în întregime.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

- este neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, față de natura

juridică a acestei acțiuni, întemeiată pe dispoz. art. 1295 și urm. C. civ.,

art. 480 C. civ., art. 17 și 22 din Legea nr. 115/1938, în speță, vânzarea

producându-și efectele prin transmiterea dreptului de proprietate, odată cu

încheierea convenției;

- obiect al vânzării s-a constituit întreg apartamentul și nu numai cota de

½ parte – actul încheiat necuprinzând clauze îndoielnice în acest sens,

iar din probele administrate rezultă acest lucru.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții,

întemeindu-l în principal pe motivele de casare prev. de art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., și, în subsidiar pe cele prev. de art. 304 pct. 8, 9 și  10 C.

proc. civ.

Se susține de recurenți că:

- în speță, competența materială de soluționare a acțiunii,

raportat la valoarea imobilului din litigiu – 26.000.000 lei la 19.04.1996 -,

revenea Judecătoriei Cluj ca instanță de fond;

- sentința apelată cuprinde grave erori în ce privește obligarea

la plata daunelor cominatorii, cu referire specială la pârâtul recurent M.M.;

- reclamanta a dobândit în proprietate, nu întreg imobilul,

cu numai cota de ½ parte din acesta, împrejurare dovedită cu actele

depuse la dosar și probe testimoniale, cu privire la valoarea reală a

apartamentului;

- s-a interpretat greșit actul intitulat „Declarație” din

data de 15.04.2000, depus în apel, din care ar rezulta deasemeni că, prin

împărțirea între reclamantă și pârâtul recurent M.B. a cheltuielilor de

întreținere pentru apartament, în cote de câte 50%, se face dovada

achiziționării de către reclamantă numai a cotei de ½ din acesta;

- deși în discuție a fost suma de 26.000.000 lei, prima

instanță a constatat încheierea actului pentru suma de 17.000.000 lei, în mod

evident, eronat.

Recursul nu este întemeiat.

Referitor la motivul de casare invocat sub pct. 3 art. 304

C. proc. civ., este de reținut că prin acțiunea introductivă de instanță,

formulată la 10 mai 2000, valoarea litigiului a fost estimată de reclamant la

suma de 160.000.000 lei, necontestată de pârâți. Așa fiind, în raport de norma

procedurală în vigoare la acea dată, art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.,

tribunalul, ca instanță de fond a fost legal investit, competența materială de

soluționare a cauzei aparținându-i.

În ce privește motivele de casare prevăzute de pct. 8, 9 și

10, art.304 C. proc. civ., cele invocate în scris fără dezvoltarea lor separată

pentru fiecare temei juridic în parte, nu permit nicicum încadrarea lor în

textele indicate, sau în oricare din motivele prev. de art. 304 C. proc. civ.

Dimpotrivă, chiar reclamantul vorbind de o eronată apreciere

a probelor administrate, apare evident faptul că, recursul nu vizează în

realitate o chestiune de legalitate, ci una de netemeinicie, în prezent de

neadmis în urma abrogării pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., ce reglementează

tocmai, o asemenea ipoteză.

Mai mult, cele arătate sub pct. II recurs referitor la

problema daunelor cominatorii, sau pct. V cu privire la suma reală achitată, nu

au fost invocate în apel, nefăcând obiect de cercetare în acea fază de

judecată.

În atare situație, oricum, prima dată în recurs, nu pot fi

supuse cercetării judecătorești, hotărârea atacată pe această cale fiind, nu

sentința civilă  nr. 461/2000 - la care se referă expres recurenții -, ci

hotărârea dată în apel în considerarea motivelor invocate atunci.

Apoi, așa cum s-a arătat, cu referire la motivele III, IV

recurs, prin care se face analiza probelor administrate, în cauză, inclusiv a

actului depus în apel intitulat „Declarație” acesta vizează evident, temeinicia

sau netemeinicia hotărârii atacate, nefiind vorba de încălcarea s-au aplicarea

greșită a legii.

De altfel, este de reținut că instanța de apel, sub acest

aspect, a făcut o corectă apreciere a probelor administrate, pe care le-a

analizat corespunzător, reținând, neechivoc, că obiect al acțiunii de

vânzare-cumpărare l-a constituit întregul apartament și nu numai cota de

½ parte din acesta.

Așa fiind și pentru cele arătate recursul urmează a fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat de

pârâții M.A., M.B., M.M., S.T. împotriva deciziei nr. 99 din 27 iunie 2002 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2003.