ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4935/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune, reclamanta G.L. a chemat în judecată pe pârâții M.A., M.B. și M.M., solicitând: obligarea pârâților, în calitate de succesori ai proprietarului tabular M.I. să-i recunoască dreptul de proprietate asupra apartamentului 32 situat în municipiul Cluj Napoca, înscris în C.F. 43749 Cluj, nr.top. 23498/S/XXXII; să se dispună intabularea dreptului de proprietate asupra apartamentului, în favoarea sa, cu titlu de cumpărare, ca bun propriu, să se dispună evacuarea necondiționată a pârâtului M.B.din apartamentul în litigiu; obligarea pârâtului M.B.la plata unor daune cominatorii în caz de refuz la evacuare, de 100 USD lunar, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la eliberarea efectivă a apartamentului.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, pentru fiica sa, care este căsătorită cu pârâtul M.M., fiul defunctului M.I., a încheiat, cu acesta din urmă, un antecontract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul menționat, achitând suma de 17 milioane lei. Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 461 din 30 noiembrie 2001, a admis în parte, așa cum a fost precizată și extinsă, acțiunea în contradictoriu cu pârâții M.A., M.B., M.M. și S.T. și în consecință: a constatat că între defunctul M.I. și reclamantă, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, sub semnătură privată, pentru apartamentul nr. 32 situat în Cluj Napoca, cuprins în C.F. 43749 Cluj nr.top.

23498/S/XXXII, compus din 3 camere, bucătărie, 1 cămară, o baie, un vestibul, 2 debarale, 1 logie, WC, în suprafață de 63,26 mp, cu părți indivize comune de 2,22%, pentru suma de 17.000.000 lei, la data de 19.04.1996; a constatat că pârâții 1-3, sunt succesorii legali ai defunctului I.M., pe care l-a obligat să încheie cu reclamanta act apt de intabulare, iar în caz de refuz hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare; a dispus intabularea imobilului în C.F., pe numele reclamantei, cu drept de cumpărare, ca bun propriu; a dispus obligarea pârâtului nr. 3, la daune cominatorii de câte 50 USD lunar, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la eliberarea apartamentului; a dispus evacuarea pârâților din spațiu și i-a obligat, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, a respins restul pretențiilor.

S-a reținut pentru aceasta că, raportat la prevederile art. 977 C. civ., din probele administrate rezultă că la prețul de atunci, s-a achiziționat întreg apartamentul, de către reclamantă, nu numai cota de ½. Prin decizia civilă nr. 99 din 27 iunie 2002, Curtea de Apel Cluj, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții M.A., M.B., M.M. și S. T., împotriva sentinței civile nr. 461/30 noiembrie 2001 a Tribunalului Cluj, pe care a menținut-o în întregime. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: - este neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, față de natura juridică a acestei acțiuni, întemeiată pe dispoz.

art. 1295 și urm. C. civ., art. 480 C. civ., art. 17 și 22 din Legea nr. 115/1938, în speță, vânzarea producându-și efectele prin transmiterea dreptului de proprietate, odată cu încheierea convenției; - obiect al vânzării s-a constituit întreg apartamentul și nu numai cota de ½ parte – actul încheiat necuprinzând clauze îndoielnice în acest sens, iar din probele administrate rezultă acest lucru. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții, întemeindu-l în principal pe motivele de casare prev. de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., și, în subsidiar pe cele prev. de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Se susține de recurenți că: - în speță, competența materială de soluționare a acțiunii, raportat la valoarea imobilului din litigiu – 26.000.000 lei la 19.04.1996 -, revenea Judecătoriei Cluj ca instanță de fond; - sentința apelată cuprinde grave erori în ce privește obligarea la plata daunelor cominatorii, cu referire specială la pârâtul recurent M.M.; - reclamanta a dobândit în proprietate, nu întreg imobilul, cu numai cota de ½ parte din acesta, împrejurare dovedită cu actele depuse la dosar și probe testimoniale, cu privire la valoarea reală a apartamentului; - s-a interpretat greșit actul intitulat „Declarație” din data de 15.04.2000, depus în apel, din care ar rezulta deasemeni că, prin împărțirea între reclamantă și pârâtul recurent M.B.

a cheltuielilor de întreținere pentru apartament, în cote de câte 50%, se face dovada achiziționării de către reclamantă numai a cotei de ½ din acesta; - deși în discuție a fost suma de 26.000.000 lei, prima instanță a constatat încheierea actului pentru suma de 17.000.000 lei, în mod evident, eronat. Recursul nu este întemeiat. Referitor la motivul de casare invocat sub pct. 3 art. 304 C. proc. civ., este de reținut că prin acțiunea introductivă de instanță, formulată la 10 mai 2000, valoarea litigiului a fost estimată de reclamant la suma de 160.000.000 lei, necontestată de pârâți. Așa fiind, în raport de norma procedurală în vigoare la acea dată, art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalul, ca instanță de fond a fost legal investit, competența materială de soluționare a cauzei aparținându-i.

În ce privește motivele de casare prevăzute de pct. 8, 9 și 10, art.304 C. proc. civ., cele invocate în scris fără dezvoltarea lor separată pentru fiecare temei juridic în parte, nu permit nicicum încadrarea lor în textele indicate, sau în oricare din motivele prev. de art. 304 C. proc. civ. Dimpotrivă, chiar reclamantul vorbind de o eronată apreciere a probelor administrate, apare evident faptul că, recursul nu vizează în realitate o chestiune de legalitate, ci una de netemeinicie, în prezent de neadmis în urma abrogării pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., ce reglementează tocmai, o asemenea ipoteză. Mai mult, cele arătate sub pct. II recurs referitor la problema daunelor cominatorii, sau pct. V cu privire la suma reală achitată, nu au fost invocate în apel, nefăcând obiect de cercetare în acea fază de judecată.

În atare situație, oricum, prima dată în recurs, nu pot fi supuse cercetării judecătorești, hotărârea atacată pe această cale fiind, nu sentința civilă nr. 461/2000 - la care se referă expres recurenții -, ci hotărârea dată în apel în considerarea motivelor invocate atunci. Apoi, așa cum s-a arătat, cu referire la motivele III, IV recurs, prin care se face analiza probelor administrate, în cauză, inclusiv a actului depus în apel intitulat „Declarație” acesta vizează evident, temeinicia sau netemeinicia hotărârii atacate, nefiind vorba de încălcarea s-au aplicarea greșită a legii. De altfel, este de reținut că instanța de apel, sub acest aspect, a făcut o corectă apreciere a probelor administrate, pe care le-a analizat corespunzător, reținând, neechivoc, că obiect al acțiunii de vânzare-cumpărare l-a constituit întregul apartament și nu numai cota de ½ parte din acesta.

Așa fiind și pentru cele arătate recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâții M.A., M.B., M.M., S.T. împotriva deciziei nr. 99 din 27 iunie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2003.