ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 266/2010

Deliberând asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată

următoarele:

La data de 15 august 2008

reclamanții B.G., B.A., C.E., A.M., H.L.D., L.G.N., M.A., B.C., au solicitat

Tribunalului Constanța în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, Membru O.M.V.G.,

să oblige pârâta la plata drepturilor salariale, reprezentând diferențe de

drepturi bănești din neacordarea indicelui de salarizare de 1,98 din salariul

minim pe economia națională indexat câte un salariu mediu pe P., la fiecare

sărbătoare de Paști și Crăciun, precum și diferențele bănești rezultate din

recalcularea indemnizațiilor de concediu de odihnă funcție de media zilnică pe

ultimele 3 luni înainte de plecarea în concediu.

Tribunalul Constanța, secția civilă,

prin sentința nr. 1065 din 30 septembrie 2008 a admis în parte acțiunea formulată

de reclamanți și a obligat pârâta la plata primelor pentru sărbătorile de Paști

din anii 2006 și 2007 și de Crăciun pentru anii 2005, 2006, 2007, raportat la

salariul de bază mediu la nivelul societății pârâte.

A respins ca nefondată cererea în

ceea ce privește prima pentru sărbătoarea de Paști pentru anul 2008.

A obligat pârâta să plătească

reclamanților diferența dintre indemnizația de concediu încasată în perioada 15

august 2005 – 15 august 2008 și indemnizația determinată prin înmulțirea

numărului de zile de concediu cu media zilnică pe ultimele 3 luni anterioare

plecărilor în concediu, cât și a diferenței dintre drepturile salariale

încasate și drepturile stabilite prin raportare la un coeficient de 1,98

aplicat la salariul minim pe economie pentru perioada 15 august 2005 – 5 august

2008.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta SC P. SA, Membru O.M.V.G. și reclamanții.

La termenul din 17 martie 2009

pârâta-recurentă a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 298 alin. (2) ultima liniuță, din Legea nr. 53/2003, raportat la

prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin.

(1) din Constituția României.

În susținerea excepției, s-a arătat

că, pornind de la premisa că atât Legea nr. 168/1999 cât și Legea nr. 53/2003

sunt legi organice, și prin urmare au forță juridică egală, însă Codul muncii

reprezintă „dreptul comun” iar Legea nr. 168/1999 este o lege specială. S-a mai

învederat că în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 24/2000 în procesul de

legalizare este interzisă instituirea acelorași reglementări cu mai multe

articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte

normative, iar în cazul unor paralelisme se apelează la norma de trimitere.

Prin încheierea din 25 martie 2009,

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări sociale, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, pe

considerentul inadmisibilității excepției de neconstituționalitate.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că, deși invocată prin

raportare la o serie de texte constituționale, ceea ce se pune în discuție este

o problemă de interpretare a normelor legislative referitoare la competență în

evoluția lor temporală.

Art. 298 alin. (2) ultima liniuță,

are legătură cu soluționarea cauzei, dar nu prin prisma dacă abrogă sau nu art.

72 din Legea nr. 168/1999 ci orice alte dispoziții contrare Codului muncii

întrucât competența de soluționare este expres stabilită prin art. 284 alin. (2)

în favoarea instanței în a cărei circumscripție reclamanții își au domiciliu.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs pârâta S.C. P. S.A., Membru O.M.V.G., care criticând

respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, reia, în esență,

argumentele ce au stat la baza excepției de neconstituționalitate și conchide

că din dispozițiile art. 62 și art. 63 ale Legii nr. 24/2000, rezultă că

legiuitorul a impus cu caracter imperativ, abrogarea expresă directă, iar

dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și

apoi cu celelalte acte normative, prin menținerea tuturor datelor de

identificare ale acestora.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra

excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj

comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau dintr-o ordonanță în

vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și

oricare ar fi obiectul acestuia.

Tot astfel, art. 2 alin. (3) din

același act normativ, dispune că instanța de contencios constituțional se

pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost

sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Printr-o bogată jurisprudență,

Curtea Constituțională, evaluându-și propriile competențe, a statuat că nu este

abilitată de lege să emită decizii interpretative.

Or, întrucât, excepția de

neconstituționalitate privind dispozițiile art. 298 alin. (2) ultima liniuță

din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii (potrivit cărora de la data intrării în

vigoare a acestui act normativ, orice alte dispoziții contrare se abrogă)

vizează modul de interpretare și aplicare a acestor provederi legale, precum și

corelarea lor cu dispoziții cuprinse în alte acte normative, aspecte ce țin de

competența exclusivă a instanțelor judecătorești.

Nici corelarea actelor normative și

nici coroborarea unor dispoziții legale nu pot intra sub incidența controlului

de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională care nu poate

imixtiona în atribuțiile puterii legiuitoare sau a celei judecătorești.

Or, așa cum corect a reținut

instanța de control judiciar, autorul excepției își motivează susținerile

vizând neconstituționalitatea textului atacat prin filtrul unei alte legi,

punând în discuție corelarea actelor normative invocate, între ele, încercând

să inducă instanței de contencios constituțional modalitatea de soluționare a

unui conflict al legilor în timp și respectiv interpretarea și aplicarea legii

la cazul dedus judecății, atribute ce aparțin exclusiv instanței sesizate cu soluționarea

litigiului.

Ca atare, recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC P. SA - Membru O.M.V.G. împotriva încheierii din 25 martie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă

și asigurări sociale, în dosarul nr. 6603/118/2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

21 ianuarie 2010

.