ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 266/2010

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: La data de 15 august 2008 reclamanții B.G., B.A., C.E., A.M., H.L.D., L.G.N., M.A., B.C., au solicitat Tribunalului Constanța în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, Membru O.M.V.G., să oblige pârâta la plata drepturilor salariale, reprezentând diferențe de drepturi bănești din neacordarea indicelui de salarizare de 1,98 din salariul minim pe economia națională indexat câte un salariu mediu pe P., la fiecare sărbătoare de Paști și Crăciun, precum și diferențele bănești rezultate din recalcularea indemnizațiilor de concediu de odihnă funcție de media zilnică pe ultimele 3 luni înainte de plecarea în concediu.

Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 1065 din 30 septembrie 2008 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâta la plata primelor pentru sărbătorile de Paști din anii 2006 și 2007 și de Crăciun pentru anii 2005, 2006, 2007, raportat la salariul de bază mediu la nivelul societății pârâte.

A respins ca nefondată cererea în ceea ce privește prima pentru sărbătoarea de Paști pentru anul 2008. A obligat pârâta să plătească reclamanților diferența dintre indemnizația de concediu încasată în perioada 15 august 2005 – 15 august 2008 și indemnizația determinată prin înmulțirea numărului de zile de concediu cu media zilnică pe ultimele 3 luni anterioare plecărilor în concediu, cât și a diferenței dintre drepturile salariale încasate și drepturile stabilite prin raportare la un coeficient de 1,98 aplicat la salariul minim pe economie pentru perioada 15 august 2005 – 5 august 2008. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC P. SA, Membru O.M.V.G. și reclamanții. La termenul din 17 martie 2009 pârâta-recurentă a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță, din Legea nr. 53/2003, raportat la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României.

În susținerea excepției, s-a arătat că, pornind de la premisa că atât Legea nr. 168/1999 cât și Legea nr. 53/2003 sunt legi organice, și prin urmare au forță juridică egală, însă Codul muncii reprezintă „dreptul comun” iar Legea nr. 168/1999 este o lege specială. S-a mai învederat că în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 24/2000 în procesul de legalizare este interzisă instituirea acelorași reglementări cu mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative, iar în cazul unor paralelisme se apelează la norma de trimitere. Prin încheierea din 25 martie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, pe considerentul inadmisibilității excepției de neconstituționalitate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că, deși invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, ceea ce se pune în discuție este o problemă de interpretare a normelor legislative referitoare la competență în evoluția lor temporală. Art. 298 alin. (2) ultima liniuță, are legătură cu soluționarea cauzei, dar nu prin prisma dacă abrogă sau nu art. 72 din Legea nr. 168/1999 ci orice alte dispoziții contrare Codului muncii întrucât competența de soluționare este expres stabilită prin art. 284 alin. (2) în favoarea instanței în a cărei circumscripție reclamanții își au domiciliu. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta S.C.

P. S.A., Membru O.M.V.G., care criticând respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, reia, în esență, argumentele ce au stat la baza excepției de neconstituționalitate și conchide că din dispozițiile art. 62 și art. 63 ale Legii nr. 24/2000, rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ, abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menținerea tuturor datelor de identificare ale acestora. Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Tot astfel, art. 2 alin. (3) din același act normativ, dispune că instanța de contencios constituțional se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Printr-o bogată jurisprudență, Curtea Constituțională, evaluându-și propriile competențe, a statuat că nu este abilitată de lege să emită decizii interpretative. Or, întrucât, excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii (potrivit cărora de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, orice alte dispoziții contrare se abrogă) vizează modul de interpretare și aplicare a acestor provederi legale, precum și corelarea lor cu dispoziții cuprinse în alte acte normative, aspecte ce țin de competența exclusivă a instanțelor judecătorești.

Nici corelarea actelor normative și nici coroborarea unor dispoziții legale nu pot intra sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională care nu poate imixtiona în atribuțiile puterii legiuitoare sau a celei judecătorești. Or, așa cum corect a reținut instanța de control judiciar, autorul excepției își motivează susținerile vizând neconstituționalitatea textului atacat prin filtrul unei alte legi, punând în discuție corelarea actelor normative invocate, între ele, încercând să inducă instanței de contencios constituțional modalitatea de soluționare a unui conflict al legilor în timp și respectiv interpretarea și aplicarea legii la cazul dedus judecății, atribute ce aparțin exclusiv instanței sesizate cu soluționarea litigiului.

Ca atare, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SA - Membru O.M.V.G. împotriva încheierii din 25 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 6603/118/2008. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2010 .