ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1264/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 29 mai 2007, reclamanta

C.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității

de Șanse, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând prima de

concediu pe anii 2004 – 2006 actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii

dreptului și până la data plății efective.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1804

din 25 iunie 2007 a admis acțiunea, a recunoscut reclamantei dreptul de a beneficia

de prima de concediu pe perioada 2004 – 2006, a obligat pârâtul să plătească reclamantei

drepturile bănești legal cuvenite reprezentând prima de concediu aferentă anilor

2004 – 2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la

data plății efective.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 conferă

reclamantei dreptul de a beneficia pe lângă indemnizația de concediu la o primă

egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar împrejurarea

că legiuitorul a suspendat succesiv exercitarea acestui drept nu echivalează cu

înlăturarea acestuia.

Împotriva sentinței instanței

de fond a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse

susținând că pretențiile reclamantei sunt nefondate având în vedere că acordarea

primei de vacanță în perioada 2004 – 2006 a fost suspendată prin legile bugetului

de stat.

Examinând cauza în raport

cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv

cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Criticile aduse hotărârii

instanței de fond sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Potrivit art. 34

alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația

de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu”.

Or, dispozițiile textului

de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în

întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38

alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001

– 2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată,

însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării

dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului

dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici

o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât

s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate,

din moment ce printr-o legale anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul

de odihnă.

Nu se poate considera

că acel drept nu a existat în perioada anilor 2004 – 2006, pentru că exercițiul

lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din

Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui

drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Efectele produse de aceste

acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției

legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a

fost în vigoare actul normativ respectiv.

A considera altfel, ar

însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui

text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Astfel, s-ar ajunge la

situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat

de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

Este cert faptul că un

drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Respectarea principiului

încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate

în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare

a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute

să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în

care au fost prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod

corect a constatat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată,

reclamanta are dreptul la primă de concediu.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin .1 C. proc. civ., recursul

va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse împotriva sentinței

civile nr. 1804 din 25 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 martie 2008.