ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4075/2007

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea

formulată pe calea contenciosului administrativ la 22 ianuarie 2007, reclamanta

C.F. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și

Familiei (în prezent Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse),

solicitând obligarea acestuia la plata primei de concediu pe anul 2006,

actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, la data

plății efective.

Motivându-și cererea,

reclamanta a arătat că de la 1 ianuarie 2006 este funcționar public în cadrul

instituției pârâtului, iar potrivit dispozițiilor Legii nr. 188/1999,

funcționarul public are dreptul la o primă egală cu salariul de bază din luna

anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Reclamanta a mai

arătat că printr-o serie de reglementări ulterioare s-a dispus suspendarea

aplicării textului de lege referitor la prima de concediu.

Prin sentința civilă

nr. 984 din 11 aprilie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei C.F., obligând

pârâtul Ministerul Muncii, Solidarității și Familiei la plata sumelor cuvenite

cu titlu de primă de vacanță pentru anul 2006, actualizată cu indicele de

inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, instanța de fond a reținut că, în calitate de funcționar

public, reclamanta avea dreptul la prima de concediu în condițiile legii, care

constituie un drept câștigat al cărui exercițiu a fost suspendat, ceea ce nu echivalează

cu pierderea dreptului născut în baza Legii nr. 188/1999. Instanța de fond a

mai reținut că suspendarea succesivă a exercițiului dreptului menționat a avut

ca efect numai imposibilitatea realizării dreptului la prima de concediu.

Examinând cauza în

raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu apărările formulate

și probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Este de necontestat

că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe

lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o prima egală cu salariul de

bază din luna anterioară plecării în concediu.

De asemenea,

este de necontestat că prin dispoziții succesive acordarea primei de vacanță a

fost suspendată în anii 2001 - 2006.

Numai că,

astfel cum corect a reținut instanța de fond, Înalta Curte constată că

suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu

există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența

acestuia,

Astfel,

dreptul la prima de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea

nr. 188/1999 (publicată în M.Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menținut

prin art.34 alin.2 la republicarea acestui act normativ în M.Of. nr.251 din 22

martie 2004, precum și prin art. 35 alin. (2) la republicarea în M.Of. nr. 365

din 29 mai 2007.

Așadar, suspendarea

dispusă nu se poate conduce la concluzia că dreptul respectiv nu exista în

perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care

garantează realizarea drepturilor acordate.

Neprevederea

în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura

existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția

României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când

se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale.

Ca urmare,

pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut,

ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept

nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care

exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

De aceea,

respectarea principiului încrederii în statul de drept, face necesar ca

titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura

efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Prin urmare,

constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge

recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse

împotriva sentinței civile nr. 984 din 11 aprilie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 octombrie 2007.