ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4178/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 89/F din 8 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționara SC M. SRL Ionești împotriva rezoluției nr. 548/P/2007 din 14 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, rezoluție care a fost menținută. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționara a fost obligată la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 3 iulie 2009, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost înregistrată plângerea formulată de petiționara SC M. SRL, prin administratorul său, împotriva rezoluției nr. 548/P/2007 din data de 14 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, aceasta susținând că executorul judecătoresc B.D.T., prin întocmirea în fals a cererii nr. 200/2004 din 7 decembrie 2005, care nu cuprinde hotărârea judecătorească de înființare a interdicției de înstrăinare, a determinat pe funcționarul public G.M. să accepte și să înregistreze cererea, după care aceasta a notat mențiunea de interdicție, în mod ilegal, în cartea funciară, deși cererea nu îndeplinea condițiile cerute de lege și, de asemenea, a omis să comunice înregistrarea persoanelor îndreptățite, pentru a o putea contesta.

Instanța de fond a apreciat că, în raport de actele existente la dosar, rezoluția atacată este legală și temeinică, urmând a fi menținută și pe cale de consecință, respinsă plângerea promovată de petiționară, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Împotriva sentinței nr. 89/F din 8 octombrie 2009 pronunțată de instanța de fond, în termen legal, a declarat recurs petiționara SC M. SRL, prin administrator C.D., solicitând admiterea recursului în temeiul art. 385 9 pct. 9 și 10 C. proc. pen. și, pe fond, restituirea cauzei la parchetul competent pentru începerea și completarea urmăririi penale. Înalta Curte, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen.

și art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei constată următoarele: Prin plângerea penală din 4 februarie 2006, persoana vătămată SC M. SRL, prin administratorul său C.D., a solicitat punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a făptuitorilor G.M. – asistent registrator în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Vâlcea și B.D.T. – executor judecătoresc – pentru fapta de abuz în serviciu, constând în aceea că executorul judecătoresc fără a respecta dispozițiilor legale în materie, a solicitat la data de 7 decembrie 2005 Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Vâlcea înscrierea în cartea funciară a interdicției de înstrăinare a imobilului situat în municipiul Rm.Vâlcea, proprietatea sa, iar făptuitoarea a dat curs solicitării fără a verifica valabilitatea titlurilor executorii invocate în susținerea cererii.

S-a mai plâns persoana vătămată și de faptul că numita G.M. nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu atunci când nu i-a comunicat încheierea nr. 21839 din 7 decembrie 2005 a O.C.P.I. Vâlcea, lipsind-o astfel de posibilitatea de a formula plângere. După efectuarea actelor premergătoare, în cauză a fost dată rezoluția nr. 608/P/2006 din data de 28 iunie 2006, prin care procurorul a confirmat propunerea organelor de urmărire penală de a nu se începe urmărirea penală pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 25 raportat la art. 246 C. pen., întrucât faptele reclamate nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei fapte prevăzute de legea penală. Prin sentința penală nr. 72 din 9 iunie 2007, Curtea de Apel Ploiești a admis plângerea formulată de persoana vătămată împotriva rezoluției de mai sus, sentința rămânând definitivă prin decizia penală nr. 5298 din 6 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, rezoluția procurorului a fost desființată, iar cauza a fost trimisă la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii G.M. și B.D.T. Prin rezoluția nr. 548/P/2007 din 14 aprilie 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi intimați, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. și art. 10 lit. d) din același cod, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 25 raportat la art. 246 C. pen. Această soluție a fost contestată de petiționară în fața prim-procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, care prin rezoluția nr. 375/II/2/2009 a respins plângerea ca neîntemeiată, constatând că rezoluția atacată este legală și temeinică.

În temeiul art. 278 1 C. proc. pen., petenta a formulat plângere în instanță, solicitând desființarea rezoluției procurorului invocând în motivare faptul că organele de cercetare penală, deși au făcut o amplă descriere a situației de fapt, nu au manifestat interes în vederea aflării adevărului, în sensul că au luat în considerare unele dovezi, omițând să analizeze și celelalte aspecte ivite pe parcursul procedurii executării silite, hotărârile judecătorești și celelalte acte din dosar. În cauză se constată că procurorul a administrat toate probele necesare, în sensul că au fost luate declarații făptuitorilor, dar și persoanei vătămate și au fost solicitate copii certificate după actele efectuate în dosarul de executare silită.

În urma analizei hotărârilor judecătorești investite cu titlu executoriu, precum și a documentației înaintate de O.C.P.I. Vâlcea, se poate observa că notarea interdicției de înstrăinare a imobilului asupra căruia purtaseră litigiile, a fost realizată cu respectarea condițiilor legale, intimata exercitându-și atribuțiile de serviciu conferite de lege. Totodată, din actele depuse, rezultă că necomunicarea încheierii către petiționară nu este imputabilă intimatei, întrucât în perioada de timp în care încheierea O.C.P.I. Vâlcea a fost emisă, comunicările și expedierea lucrărilor se realizau de către Biroul relații cu publicul, iar nu de către aceasta. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că procurorul a solicitat unităților bancare date în legătură cu eventualele solicitări ale petiționarei de a-i fi acordate credite, însă acestea au arătat că nu dețin o astfel de evidență.

De altfel, reprezentantul petiționarei a precizat că dosarul de creditare nu i-a fost primit pe motivul existenței interdicției de vânzare, fără a se efectua vreo înregistrare. Se mai reține că solicitarea executorului, la cererea creditorului, de a nota interdicția de vânzare a imobilului ce făcuse obiectul litigiului nu este abuzivă, în mod judicios procurorul constatând că în speță nu sunt realizate elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Așa fiind, se observă că hotărârea criticată este temeinică și legală și, având în vedere că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii de vinovăție în activitatea celor doi intimați, se apreciază că nu se impune trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de aceștia.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (2) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara SC M. SRL împotriva sentinței penale nr. 89/F din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara SC M. SRL împotriva sentinței penale nr. 89/F din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 decembrie 2009.