ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3209/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 mai 2008 reclamanta SC M.R. SRL Constanța cheamă în judecată pe pârâta SC T.M. SRL Galați solicitând instanței obligarea acesteia la eliberarea și predarea containerului, la plata sumelor de 4.009,36 lei și 3.090 dolari S.U.A. reprezentând contravaloare prestații conexe de transport și taxe depozitare și imobiliare container, precum și a dobânzii legale aferente creanței principale, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 58/MF din 2 octombrie 2008, îndreptată prin încheierea nr. 11/MF din 27 noiembrie 2008, Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, admite acțiunea reclamantei și obligă pârâta să elibereze și să predea reclamantei containerul conform conosamentului, precum și la plata către reclamantă a sumelor de 4.000,36 lei și 3.090 dolari S.U.A.

reprezentând contravaloare prestații conexe de transport și taxe de depozitare și imobilizare container și a dobânzii legale aferente creanței principale, de la data scadenței și până la data achitării acesteia, cu 5.624 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, reținând, în acest sens, că între părți există un raport contractual specific dreptului maritim, reprezentat de conosament, în baza căruia cărăușul O.O.C.L.

LTD, prin reclamantă, în calitate de agent al său, avea obligația contractuală de a preda marfa destinatarului indicat în menționatul conosament, respectiv pârâta, care avea obligația corelativă de a lua în primire marfa de îndată ce a fost descărcată de pe navă și de a elibera containerul proprietate a cărăușului, plătind prestațiile conexe de transport, dar și pe cele de depozitare și imobilizare a containerului, întrucât culpa în întârzierea preluării mărfii din container aparține în exclusivitate acesteia, cuantumul pretins de reclamantă nefiind contestat de pârâtă și reprezentând întinderea pagubei suferite de reclamantă ca urmare a neexecutării de către pârâtă a obligației de preluare a mărfii, la care se adaugă dobânda legală datorată conform art. 43 C. com.

și art. 2 din O.G. nr. 9/2000, de la data scadenței fiecărei facturi și până la achitarea integrală a creanței principale.

Apelul declarat de apelanta - pârâtă împotriva sentinței primei instanțe este respins ca nefondat, cu 3.750 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, prin decizia civilă nr. 5/MF din 16 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, care reține, pentru a decide astfel, că reclamanta este agentul în România al cărăușului, conform agreement-ului din 27 martie 2002, acționând conform instrucțiunilor primite de la cărăușul efectiv al mărfurilor transportate, că din întreaga corespondență dintre părți rezultă că apelanta pârâtă recunoaște că este proprietara mărfii din containerul din litigiu, întârzierile în preluarea mărfii și eliberarea containerului fiind datorate problemelor sale financiare și imposibilității obținerii unui credit, precum și că, potrivit conosamentului, cărăușul, prin agent, trebuie să predea marfa pârâtei destinatare, care are obligația corelativă de a lua marfa în primire după descărcarea de pe navă, iar reclamanta - intimată are dreptul de a pretinde pârâtei, conform art. 969 C. civ., eliberarea și predarea containerului și plata contravalorii prestațiilor conexe de transport, necontestate de pârâta - apelantă.

Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului său împotriva sentinței primei instanțe și anularea acesteia ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar, în subsidiar, respingerea acesteia ca nefondată.

Recunoscând că are obligația de a restitui containerul în care s-a aflat marfa al cărei proprietar este și că datorează daune pentru refuzul său de a-l elibera, recurenta critică instanța de apel pentru a nu fi reținut că numai proprietarul bunului este cel care, lipsit de folosința acestuia după ajungerea transportului la destinatar, își poate dimensiona prejudiciul suferit și se poate adresa instanței pentru repararea acestuia și nu reclamanta - intimată care este doar agentul comercial al proprietarului containerului, în atribuțiunile acestuia neintrând și aceea de reprezentare juridică a partenerului său contractual, împrejurare ignorată de instanța criticată, care a făcut astfel o greșită aplicare a dispozițiilor art. 67 și art. 68 C. proc.

civ., ca și ale Legii nr. 51/1995, prin respingerea excepției lipsei calității de reprezentant a reclamantei. Recurenta critică instanța de apel și pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 969 C. civ. față de lipsa oricărui alt temei convențional decât contractul de livrare de marfă încheiat cu M.H. Co și contractul de transport în țară al mărfii respective cu nava H.A., achitând prestațiile de care a beneficiat. Prin concluziile scrise depuse la dosar reclamanta - intimată solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Examinând recursul recurentei - pârâte prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta nu este fondat.

Potrivit dreptului englez contractele de intermediere de comerț sunt incluse într-o instituție juridică mult mai complexă decât instituția corespunzătoare a intermedierii, cu sau fără reprezentare, din sistemele de drept de sorginte romanistă, agentul, ca reprezentant al principalului (reprezentatul), mai ales dacă este un agent independent acționează în nume propriu și în interesul și pe contul reprezentatului pentru care este abilitat să încheie acte juridice, dar și să săvârșească fapte materiale, inclusiv să promoveze acțiuni în justiție în profitul reprezentatului, apropiindu-se astfel de statutul comisionarului din sistemele de drept romano germanice.

Fiind supus legii engleze, acordul de agent din litigiu este fără îndoială un acord de „agency”, agentul - ca „agent independent” - putând iniția, între altele, orice demers, inclusiv o acțiune în justiție pentru a recupera orice prejudiciu ar putea suporta reprezentatul ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către terț a contractului încheiat cu acesta, chiar dacă o astfel de acțiune nu este expres prevăzută în acea „autority”, respectiv în împuternicirea generală dată de reprezentat.

Se reține, astfel, că prin contractul de agent încheiat la 21 martie 2007, cărăușul real și proprietarul containerului din litigiu a desemnat ca agent al său pe reclamanta intimată, contractul fiind supus legii engleze [art. 11 alin. (1) din contract], ceea ce conduce la concluzia că reclamanta - intimată are puterile unui agent independent” ´(art. 1B.7 și art. 17.7 din contract), cum rezultă din specificitatea instituției „agency” din sistemul englez de drept, astfel că este, prin chiar această calitate, împuternicită (art. 3.11 din contract) să îndeplinească toate acțiunile necesare protejării depline a intereselor și drepturilor principalului, respectiv cărăușul efectiv, decurgând din contractele de transport maritim, inclusiv cu utilizarea de containere (art. 3.10 din contract).

Ca agent independent reclamanta - intimată este îndrituită inclusiv să promoveze acțiuni în justiție pentru a obține repararea eventualelor prejudicii pe care principalul (reprezentatul), adică O.O.C.L. LTD, le suportă ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de către beneficiarii transportului mărfii, inclusiv a celor rezultând din folosirea containerelor utilizate în respectivul transport de marfă, așa cum rezultă din economia contractului menționat și, cu deosebire din art. 1.B pct. 7. Astfel fiind, se constată că în mod judicios instanța de apel a respins excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantei - intimate în promovarea acțiunii, instanța făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 67 și art. 68 C. proc.

civ., reclamanta - intimată fiind reprezentată în instanță de avocat ales, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995. Nici critica vizând incorecta aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 969 C. civ. nu este întemeiată întrucât, așa cum rezultă din conosamentul ce atestă încheierea contractului de transport maritim pentru transportarea mărfii proprietate a recurentei - pârâte, marfa s-a transportat în container, mențiune cunoscută recurentei, container pentru descărcarea, manipularea și depozitarea căruia proprietarul mărfii trebuie să suporte costurile aferente, inclusiv pe cele determinate de întârzierea în ridicarea mărfii, cum corect a stabilit instanța criticată, transportarea mărfii în container nefiind probată de către recurenta - pârâtă a fi fost refuzată de către aceasta.

Astfel fiind, decizia recurată fiind legală și temeinică, pronunțată cu corecta aplicare a legii, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul recurentei pârâte urmează a fi respins ca nefondat. Ca parte căzută în pretenții, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta - pârâtă urmează a fi obligată să plătească intimatei - reclamante suma de 6.113,13 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC T.M. SRL Galați împotriva deciziei civile nr. 5/MF din 16 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la 6.113,13 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2009.