ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3209/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3209/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 12 mai 2008 reclamanta

SC M.R. SRL Constanța cheamă în judecată pe pârâta SC T.M. SRL Galați

solicitând instanței obligarea acesteia la eliberarea și predarea

containerului, la plata sumelor de 4.009,36 lei și 3.090 dolari S.U.A. reprezentând

contravaloare prestații conexe de transport și taxe depozitare și imobiliare

container, precum și a dobânzii legale aferente creanței principale, cu

cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 58/MF

din 2 octombrie 2008, îndreptată prin încheierea nr. 11/MF din 27 noiembrie

2008, Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, admite acțiunea

reclamantei și obligă pârâta să elibereze și să predea reclamantei containerul

conform conosamentului, precum și la plata către reclamantă a sumelor de 4.000,36

lei și 3.090 dolari S.U.A. reprezentând contravaloare prestații conexe de

transport și taxe de depozitare și imobilizare container și a dobânzii legale

aferente creanței principale, de la data scadenței și până la data achitării

acesteia, cu 5.624 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, reținând, în

acest sens, că între părți există un raport contractual specific dreptului

maritim, reprezentat de conosament, în baza căruia cărăușul O.O.C.L. LTD, prin

reclamantă, în calitate de agent al său, avea obligația contractuală de a preda

marfa destinatarului indicat în menționatul conosament, respectiv pârâta, care

avea obligația corelativă de a lua în primire marfa de îndată ce a fost

descărcată de pe navă și de a elibera containerul proprietate a cărăușului,

plătind prestațiile conexe de transport, dar și pe cele de depozitare și

imobilizare a containerului, întrucât culpa în întârzierea preluării mărfii din

container aparține în exclusivitate acesteia, cuantumul pretins de reclamantă

nefiind contestat de pârâtă și reprezentând întinderea pagubei suferite de

reclamantă ca urmare a neexecutării de către pârâtă a obligației de preluare a

mărfii, la care se adaugă dobânda legală datorată conform art. 43 C. com. și art.

2 din O.G. nr. 9/2000, de la data scadenței fiecărei facturi și până la

achitarea integrală a creanței principale.

Apelul declarat de apelanta -

pârâtă împotriva sentinței primei instanțe este respins ca nefondat, cu 3.750

lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, prin decizia civilă nr. 5/MF din

16 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, care reține, pentru a decide

astfel, că reclamanta este agentul în România al cărăușului, conform agreement-ului

din 27 martie 2002, acționând conform instrucțiunilor primite de la cărăușul

efectiv al mărfurilor transportate, că din întreaga corespondență dintre părți

rezultă că apelanta pârâtă recunoaște că este proprietara mărfii din

containerul din litigiu, întârzierile în preluarea mărfii și eliberarea

containerului fiind datorate problemelor sale financiare și imposibilității

obținerii unui credit, precum și că, potrivit conosamentului, cărăușul, prin

agent, trebuie să predea marfa pârâtei destinatare, care are obligația corelativă

de a lua marfa în primire după descărcarea de pe navă, iar reclamanta - intimată

are dreptul de a pretinde pârâtei, conform art. 969 C. civ., eliberarea și

predarea containerului și plata contravalorii prestațiilor conexe de transport,

necontestate de pârâta - apelantă.

Împotriva deciziei de mai

sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, admiterea

apelului său împotriva sentinței primei instanțe și anularea acesteia ca fiind

formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar, în subsidiar,

respingerea acesteia ca nefondată.

Recunoscând că are obligația

de a restitui containerul în care s-a aflat marfa al cărei proprietar este și

că datorează daune pentru refuzul său de a-l elibera, recurenta critică

instanța de apel pentru a nu fi reținut că numai proprietarul bunului este cel

care, lipsit de folosința acestuia după ajungerea transportului la destinatar,

își poate dimensiona prejudiciul suferit și se poate adresa instanței pentru

repararea acestuia și nu reclamanta - intimată care este doar agentul comercial

al proprietarului containerului, în atribuțiunile acestuia neintrând și aceea

de reprezentare juridică a partenerului său contractual, împrejurare ignorată

de instanța criticată, care a făcut astfel o greșită aplicare a dispozițiilor art.

67 și art. 68 C. proc. civ., ca și ale Legii nr. 51/1995, prin respingerea

excepției lipsei calității de reprezentant a reclamantei.

Recurenta critică instanța

de apel și pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 969 C. civ. față de

lipsa oricărui alt temei convențional decât contractul de livrare de marfă

încheiat cu M.H. Co și contractul de transport în țară al mărfii respective cu

nava H.A., achitând prestațiile de care a beneficiat.

Prin concluziile scrise

depuse la dosar reclamanta - intimată solicită respingerea recursului ca nefondat,

cu cheltuieli de judecată.

Examinând recursul

recurentei - pârâte prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată

că acesta nu este fondat.

Potrivit dreptului englez

contractele de intermediere de comerț sunt incluse într-o instituție juridică

mult mai complexă decât instituția corespunzătoare a intermedierii, cu sau fără

reprezentare, din sistemele de drept de sorginte romanistă, agentul, ca

reprezentant al principalului (reprezentatul), mai ales dacă este un agent

independent acționează în nume propriu și în interesul și pe contul

reprezentatului pentru care este abilitat să încheie acte juridice, dar și să

săvârșească fapte materiale, inclusiv să promoveze acțiuni în justiție în

profitul reprezentatului, apropiindu-se astfel de statutul comisionarului din

sistemele de drept romano germanice.

Fiind supus legii engleze,

acordul de agent din litigiu este fără îndoială un acord de „agency”, agentul -

ca „agent independent” - putând iniția, între altele, orice demers, inclusiv o

acțiune în justiție pentru a recupera orice prejudiciu ar putea suporta

reprezentatul ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de

către terț a contractului încheiat cu acesta, chiar dacă o astfel de acțiune nu

este expres prevăzută în acea „autority”, respectiv în împuternicirea generală

dată de reprezentat.

Se reține, astfel, că prin

contractul de agent încheiat la 21 martie 2007, cărăușul real și proprietarul

containerului din litigiu a desemnat ca agent al său pe reclamanta intimată,

contractul fiind supus legii engleze [art. 11 alin. (1) din contract], ceea ce

conduce la concluzia că reclamanta - intimată are puterile unui agent

independent” ´(art. 1B.7 și art. 17.7 din contract), cum rezultă din

specificitatea instituției „agency” din sistemul englez de drept, astfel că

este, prin chiar această calitate, împuternicită (art. 3.11 din contract) să

îndeplinească toate acțiunile necesare protejării depline a intereselor și

drepturilor principalului, respectiv cărăușul efectiv, decurgând din

contractele de transport maritim, inclusiv cu utilizarea de containere (art. 3.10

din contract). Ca agent independent reclamanta - intimată este îndrituită

inclusiv să promoveze acțiuni în justiție pentru a obține repararea

eventualelor prejudicii pe care principalul (reprezentatul), adică O.O.C.L. LTD,

le suportă ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de către beneficiarii

transportului mărfii, inclusiv a celor rezultând din folosirea containerelor

utilizate în respectivul transport de marfă, așa cum rezultă din economia

contractului menționat și, cu deosebire din art. 1.B pct. 7. Astfel fiind, se

constată că în mod judicios instanța de apel a respins excepția lipsei

calității de reprezentant a reclamantei - intimate în promovarea acțiunii,

instanța făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 67 și art. 68 C. proc.

civ., reclamanta - intimată fiind reprezentată în instanță de avocat ales, cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995.

Nici critica vizând

incorecta aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 969 C. civ.

nu este întemeiată întrucât, așa cum rezultă din conosamentul ce atestă

încheierea contractului de transport maritim pentru transportarea mărfii

proprietate a recurentei - pârâte, marfa s-a transportat în container, mențiune

cunoscută recurentei, container pentru descărcarea, manipularea și depozitarea

căruia proprietarul mărfii trebuie să suporte costurile aferente, inclusiv pe

cele determinate de întârzierea în ridicarea mărfii, cum corect a stabilit

instanța criticată, transportarea mărfii în container nefiind probată de către

recurenta - pârâtă a fi fost refuzată de către aceasta.

Astfel fiind, decizia recurată

fiind legală și temeinică, pronunțată cu corecta aplicare a legii, cu aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul recurentei pârâte urmează

a fi respins ca nefondat.

Ca parte căzută în

pretenții, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

recurenta - pârâtă urmează a fi obligată să plătească intimatei - reclamante

suma de 6.113,13 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC T.M. SRL Galați împotriva deciziei civile nr. 5/MF din 16 martie 2009

a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la 6.113,13

lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 3 decembrie 2009.