ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1911/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1911/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea de

ședință de la 28 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 155/98/2010 (422/2010) s-a menținut

starea de arest preventiv a apelantului inculpat C.C.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de apel a reținut că prin sentința penală nr. 50/F din data

de 4 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în

temeiul art. 174-175 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul la o

pedeapsă de 18 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura

arestării preventive a inculpatului.

Curtea de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost

sesizată urmare a apelului declarat de inculpat împotriva sentinței

de condamnare.

Analizând actele și

lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că temeiurile care au

determinat arestarea inițială se mențin, fiind îndeplinită

una din condițiile alternative prevăzute de art. 160

b

alin.

(3)C. proc. pen.

Astfel, în cauză există

indicii temeinice privind comiterea faptei, indicii consolidate și de

soluția de condamnare a primei instanțe.

Pe de altă parte, s-a constatat

că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru

care inculpatul este cercetat, este închisoarea mai mare de 4 ani, iar

față de gravitatea extremă a faptelor, reflectată în

violența cu care a acționat curtea a apreciat că lăsarea în

libertate a acestora creează pericol concret pentru ordinea publică.

Pe cale de consecință,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire

la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 300

2

cu referire

la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., având în vedere și

dispozițiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor

preventive, din perspectiva pronunțării unei hotărâri de

condamnare împotriva acestuia a menținut starea de arest preventiv a

acestuia.

Pentru aceste considerente a

respins, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii

arestării preventive formulată de către apelantul inculpat.

Împotriva acestei încheieri de

ședință a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul C.C.,

fără a arăta în scris motivele de recurs.

La termenul de astăzi, în

recurs, apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul asupra

recursului a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și

în rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive, arătând

că inculpatul a avut o poziție procesuală sinceră, are un

discernământ diminuat, iar toate probele au fost administrate în

cauză.

Concluziile reprezentantului

Ministerului Public asupra recursului declarat de recurentul inculpat, precum

și poziția recurentului inculpat din

ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în

partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de inculpatul

C.C. prin prisma dispozițiilor art. 385

6

cu referire la art. 141

C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr.

356/2006, Înalta Curte constată recursul inculpatului declarat împotriva

încheierii din 28 aprilie 2010, ca fiind nefondat pentru considerentele ce se

vor arăta.

Prin sentința penală nr.

50 de la 4 februarie 2010 a Tribunalului Ialomița, pronunțată în

dosarul nr. 155/98/2010, în baza art. 174-175 lit. c) C. pen. a fost condamnat

inculpatul C.C. la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru infracțiunea de

omor calificat.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a

fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 5

ani ce se va executa după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis

inculpatului pe durata executării pedepsei principale, exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a

menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen.

s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și

arestării preventive de la 18 noiembrie 2009 la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a

dispus confiscarea de la inculpat a două bucăți material lemnos

ce prezintă urme formă de rupere și pete de culoare brun

roșcat cu aspect de sânge.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul C.C. în

vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date

Genetice Judiciare.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2300 lei cheltuieli judiciare

către stat, din care onorariul avocat oficiu de 300 lei avansat din

fondurile Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță, din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului și administrarea probelor în cursul

urmăririi penale și al cercetării judecătorești a

reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul are domiciliul în comuna

Ciulnița, județul Ialomița și a locuit în același

imobil împreună cu tatăl C.M.(G.) și bunica paternă,

victima C.F., în vârstă de 92 ani.

Până în urmă cu

aproximativ 10 ani inculpatul a prestat munci ocazional, însă în ultima

perioadă nu mai desfășura nicio activitate aducătoare de

venit, ca și tatăl său, de altfel, bunica fiind cea care le

gătea și care, practic, îi întreținea din pensia sa; de

asemenea, avea o ținută neîngrijită, purta plete și afirma

că numele său este „I.”, „G.” sau „V.”, în general

complăcându-se în a fi remarcat ca un om ciudat.

În raport cu victima și cu

tatăl nu a avut niciodată un comportament violent și nici cu

oamenii din comună.

Totuși, în mod inexplicabil,

dar în mod sigur pe fondul consumului de alcool, în seara de 17 noiembrie 2009,

în jurul orei 19,30-20,00 inculpatul a aplicat bunicii, în timp ce se aflau în

curte, mai multe lovituri cu un corp dur, un topor conform declarațiilor

martorilor, după care, continuând să fie astfel înarmat, a plecat în

sat.

Primul care a sesizat izbucnirea

conflictului a fost vecinul B.V. care auzind-o pe C.F. strigând „Ajutor,

săriți lume bună că mă omoară!”, a ieșit la

poartă. Acesta, imediat alăturat, la poarta curții familiei C.,

l-a găsit pe inculpat foarte agitat, înarmat cu un topor și a

realizat că C.C. intenționa să plece din sat. În încercarea de a

îl calma, acest martor i s-a adresat pronunțându-i numele însă

inculpatul a replicat „Pe mine nu mă cheamă C., mă cheamă I.,

am omorât-o pe babă și acum plec să omor pe toți din neamul

G.!”.

Și, într-adevăr,

inculpatul a început deplasarea pe stradă, spre centrul satului, înarmat

cu acel topor, tot fără rezultat rămânând și o ultimă

încercare a martorului V.B. de a-l liniști, sens în care l-a și

însoțit pe stradă o mică distanță.

La scurt timp și alți

vecini au sesizat comiterea faptei și s-au adunat în stradă, în

fața curții familiei C.

C.M. („G.”) se întorcea din sat

mergând pe stradă și la un moment dat urma să se intersecteze cu

inculpatul care, înarmat cu același topor, striga „G., V., vă omor pe

toți!” De teamă, C.M. s-a ascuns după colțul unui gard,

continuându-și apoi deplasarea, după trecerea fiului său.

Avertizat de grupul de persoane

format în stradă cu privire la faptul că, mai mult ca sigur, C.C.

își omorâse bunica și că acum îl căuta pe el pentru un

motiv identic, C.M. a intrat totuși în curte unde a constatat decesul

mamei, ascunzându-se apoi în curtea unui vecin.

Nu după mult timp inculpatul a

revenit la domiciliu și cu același topor, conform declarației

martorei V.G., a spart geamurile ferestrelor și a aplicat mai multe

lovituri victimei, așa cum deja era căzută la pământ.

Inculpatul a părăsit din

nou curtea afirmând în mod repetat „Îi omor pe toți G.!” și a plecat

în sat, la fel înarmat.

În timpul cercetării locului faptei

inculpatul a fost depistat pe strada principală a localității de

către o echipă a Serviciului de Intervenție Rapidă, dar

numai după ce a escaladat gardurile mai multor curți, amplasate pe

străzi diferite, intenția de a se sustrage cercetărilor fiind

evidentă.

În urma autopsiei a rezultat că

moartea numitei C.F. a fost violentă, ea s-a datorat hemoragiei subdurale

consecutivă unui traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fractură

de boltă și bază craniană și de viscerocraniu (fractură-disjuncție

etmoidă-frontală, fractură multieschiloasă malar drept ).

La autopsie s-au mai constatat

plăgi contuze, echimoze, excoriații, fractură claviculă

dreaptă, fractură stern, fracturi costale hemitorace drept, toate

leziunile putându-se produce prin loviri repetate cu corp dur, în

legătură directă, necondiționată cu decesul.

În ceea ce privește obiectul

folosit la săvârșirea faptei, din declarațiile martorilor a

rezultat că inculpatul era înarmat cu un topor, iar din declarațiile

tatălui inculpatului a rezultat faptul că din gospodărie a

dispărut singurul topor pe care îl avea. De menționat este faptul

că toporul nu a fost găsit, dar în curtea locuinței au fost

găsite două bețe din lemn rupte la câte un capăt, cu o

lungime totală de 97 cm și diametrul de 20 cm, ce prezentau urme de

culoare brun roșcat.

Inculpatul a fost expertizat iar din

conținutul raportului de expertiză medico-legală

psihiatrică nr. A1/13226/2009 din 23 decembrie 2009 întocmit de INML Mina

Minovici București a rezultat că inculpatul prezintă diagnosticul

tulburare organică de personalitate pe fond toxietilic. Intelect liminar.

Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a

conținutului și consecințelor faptelor sale. Are

discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.

În drept, s-a reținut că

fapta inculpatului C.C. de a aplica bunicii sale C.F. în mod repetat lovituri

cu un corp dur în zona capului și în zona toracică, cauzându-i

leziuni care au determinat decesul, constituie infracțiunea de omor

calificat prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, inculpatul C.C., ce a fost înregistrat pe rolul Curții de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, sub. nr. 155/98/2010 ( 422/2010 ) la 10 februarie 2010,

cauză în care în care instanța de apel a menținut, în apel,

măsura arestării preventive a apelantului inculpat.

În conformitate cu art. 300

2

C. proc. pen. așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în

cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este

datoare să verifice, în cursul judecății legalitatea și

temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b.

Totodată în conținutul

art. 160

b

alin. (1)-(3) C. proc. pen. modificat prin

dispozițiile Legii nr. 356/2006 se stipulează că în cursul

judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de

60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța

constată că arestarea preventivă este nelegală sau că

temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu

există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune,

prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și

punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată

că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de

libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

Înalta Curte consideră că

în mod corect instanța de apel a apreciat că în cauză

subzistă temeiurile arestării preventive luată față de

inculpat.

Astfel, din analiza cauzei a

rezultat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului

C.C. a fost reținut ca temei în drept, dispozițiile art. 148 lit. f C.

proc. pen., în condițiile art. 149

1

din același cod,

potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 48/U emis la 18 noiembrie

2009.

Înalta Curte apreciază că

în contextul cauzei în mod just s-a constatat că sunt îndeplinite în

continuare cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C.

proc. pen., respectiv cuantumul pedepsei cu închisoare pentru infracțiunea

prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen., fiind mai mare de 4 ani,

iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică, față de gravitatea extremă a

faptelor, reflectată în violența cu care a acționat.

Mai mult, în cauză a fost

pronunțată în primă instanță o hotărâre de

condamnare a inculpatului C.C. la o pedeapsă de 18 ani închisoare, pentru

o faptă de o gravitate foarte ridicată și chiar dacă

această sentință nu este definitivă, se impune în

continuare menținerea măsurii arestării preventive a

inculpatului.

De asemenea, verificarea

menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului C.C. a

fost făcută în concordanță și cu prevederile art. 5

pct. 1 lit. a) și c) ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale, respectiv arestarea a

fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un

tribunal competent și în cazurile de excepție în care o persoană

poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea

aducerii sale în fața autorității judiciare competente existând

motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Astfel, Înalta Curte consideră

că încheierea din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

prin care s-a menținut arestarea preventivă a apelantului inculpat C.C.

este legală și temeinică, așa încât criticile formulate de

apărătorul recurentului nu pot fi avute în vedere, deoarece sunt

apărări ce urmează a fi analizate cu ocazia judecării

apelului.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.C.

împotriva încheierii din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosar nr. 155/98/2010 ( 422/2010 ).

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul inculpat C.C. împotriva încheierii din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în dosar nr. 155/98/2010 ( 422/2010 ).

Obligă recurentul inculpat la

plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 13 mai 2010.