ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1911/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință de la 28 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 155/98/2010 (422/2010) s-a menținut starea de arest preventiv a apelantului inculpat C.C. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prin sentința penală nr. 50/F din data de 4 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în temeiul art. 174-175 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 18 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost sesizată urmare a apelului declarat de inculpat împotriva sentinței de condamnare. Analizând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin, fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160 b alin. (3)C. proc. pen. Astfel, în cauză există indicii temeinice privind comiterea faptei, indicii consolidate și de soluția de condamnare a primei instanțe. Pe de altă parte, s-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat, este închisoarea mai mare de 4 ani, iar față de gravitatea extremă a faptelor, reflectată în violența cu care a acționat curtea a apreciat că lăsarea în libertate a acestora creează pericol concret pentru ordinea publică.

Pe cale de consecință, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, din perspectiva pronunțării unei hotărâri de condamnare împotriva acestuia a menținut starea de arest preventiv a acestuia. Pentru aceste considerente a respins, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de către apelantul inculpat. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul C.C., fără a arăta în scris motivele de recurs.

La termenul de astăzi, în recurs, apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul asupra recursului a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și în rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive, arătând că inculpatul a avut o poziție procesuală sinceră, are un discernământ diminuat, iar toate probele au fost administrate în cauză. Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de recurentul inculpat, precum și poziția recurentului inculpat din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursul declarat de inculpatul C.C. prin prisma dispozițiilor art. 385 6 cu referire la art. 141 C. proc.

pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte constată recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 28 aprilie 2010, ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Prin sentința penală nr. 50 de la 4 februarie 2010 a Tribunalului Ialomița, pronunțată în dosarul nr. 155/98/2010, în baza art. 174-175 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.C. la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 5 ani ce se va executa după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 18 noiembrie 2009 la zi. În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a două bucăți material lemnos ce prezintă urme formă de rupere și pete de culoare brun roșcat cu aspect de sânge. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul C.C. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocat oficiu de 300 lei avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului și administrarea probelor în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul are domiciliul în comuna Ciulnița, județul Ialomița și a locuit în același imobil împreună cu tatăl C.M.(G.) și bunica paternă, victima C.F., în vârstă de 92 ani.

Până în urmă cu aproximativ 10 ani inculpatul a prestat munci ocazional, însă în ultima perioadă nu mai desfășura nicio activitate aducătoare de venit, ca și tatăl său, de altfel, bunica fiind cea care le gătea și care, practic, îi întreținea din pensia sa; de asemenea, avea o ținută neîngrijită, purta plete și afirma că numele său este „I.”, „G.” sau „V.”, în general complăcându-se în a fi remarcat ca un om ciudat. În raport cu victima și cu tatăl nu a avut niciodată un comportament violent și nici cu oamenii din comună. Totuși, în mod inexplicabil, dar în mod sigur pe fondul consumului de alcool, în seara de 17 noiembrie 2009, în jurul orei 19,30-20,00 inculpatul a aplicat bunicii, în timp ce se aflau în curte, mai multe lovituri cu un corp dur, un topor conform declarațiilor martorilor, după care, continuând să fie astfel înarmat, a plecat în sat.

Primul care a sesizat izbucnirea conflictului a fost vecinul B.V. care auzind-o pe C.F. strigând „Ajutor, săriți lume bună că mă omoară!”, a ieșit la poartă. Acesta, imediat alăturat, la poarta curții familiei C., l-a găsit pe inculpat foarte agitat, înarmat cu un topor și a realizat că C.C. intenționa să plece din sat. În încercarea de a îl calma, acest martor i s-a adresat pronunțându-i numele însă inculpatul a replicat „Pe mine nu mă cheamă C., mă cheamă I., am omorât-o pe babă și acum plec să omor pe toți din neamul G.!”. Și, într-adevăr, inculpatul a început deplasarea pe stradă, spre centrul satului, înarmat cu acel topor, tot fără rezultat rămânând și o ultimă încercare a martorului V.B.

de a-l liniști, sens în care l-a și însoțit pe stradă o mică distanță. La scurt timp și alți vecini au sesizat comiterea faptei și s-au adunat în stradă, în fața curții familiei C. C.M. („G.”) se întorcea din sat mergând pe stradă și la un moment dat urma să se intersecteze cu inculpatul care, înarmat cu același topor, striga „G., V., vă omor pe toți!” De teamă, C.M. s-a ascuns după colțul unui gard, continuându-și apoi deplasarea, după trecerea fiului său. Avertizat de grupul de persoane format în stradă cu privire la faptul că, mai mult ca sigur, C.C. își omorâse bunica și că acum îl căuta pe el pentru un motiv identic, C.M. a intrat totuși în curte unde a constatat decesul mamei, ascunzându-se apoi în curtea unui vecin.

Nu după mult timp inculpatul a revenit la domiciliu și cu același topor, conform declarației martorei V.G., a spart geamurile ferestrelor și a aplicat mai multe lovituri victimei, așa cum deja era căzută la pământ. Inculpatul a părăsit din nou curtea afirmând în mod repetat „Îi omor pe toți G.!” și a plecat în sat, la fel înarmat. În timpul cercetării locului faptei inculpatul a fost depistat pe strada principală a localității de către o echipă a Serviciului de Intervenție Rapidă, dar numai după ce a escaladat gardurile mai multor curți, amplasate pe străzi diferite, intenția de a se sustrage cercetărilor fiind evidentă. În urma autopsiei a rezultat că moartea numitei C.F.

a fost violentă, ea s-a datorat hemoragiei subdurale consecutivă unui traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fractură de boltă și bază craniană și de viscerocraniu (fractură-disjuncție etmoidă-frontală, fractură multieschiloasă malar drept ). La autopsie s-au mai constatat plăgi contuze, echimoze, excoriații, fractură claviculă dreaptă, fractură stern, fracturi costale hemitorace drept, toate leziunile putându-se produce prin loviri repetate cu corp dur, în legătură directă, necondiționată cu decesul. În ceea ce privește obiectul folosit la săvârșirea faptei, din declarațiile martorilor a rezultat că inculpatul era înarmat cu un topor, iar din declarațiile tatălui inculpatului a rezultat faptul că din gospodărie a dispărut singurul topor pe care îl avea.

De menționat este faptul că toporul nu a fost găsit, dar în curtea locuinței au fost găsite două bețe din lemn rupte la câte un capăt, cu o lungime totală de 97 cm și diametrul de 20 cm, ce prezentau urme de culoare brun roșcat. Inculpatul a fost expertizat iar din conținutul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/13226/2009 din 23 decembrie 2009 întocmit de INML Mina Minovici București a rezultat că inculpatul prezintă diagnosticul tulburare organică de personalitate pe fond toxietilic. Intelect liminar. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale. Are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat. În drept, s-a reținut că fapta inculpatului C.C.

de a aplica bunicii sale C.F. în mod repetat lovituri cu un corp dur în zona capului și în zona toracică, cauzându-i leziuni care au determinat decesul, constituie infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, inculpatul C.C., ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub. nr. 155/98/2010 ( 422/2010 ) la 10 februarie 2010, cauză în care în care instanța de apel a menținut, în apel, măsura arestării preventive a apelantului inculpat. În conformitate cu art. 300 2 C. proc. pen. așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b. Totodată în conținutul art. 160 b alin. (1)-(3) C. proc.

pen. modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006 se stipulează că în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Înalta Curte consideră că în mod corect instanța de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive luată față de inculpat. Astfel, din analiza cauzei a rezultat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului C.C. a fost reținut ca temei în drept, dispozițiile art. 148 lit. f C. proc. pen., în condițiile art. 149 1 din același cod, potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 48/U emis la 18 noiembrie 2009. Înalta Curte apreciază că în contextul cauzei în mod just s-a constatat că sunt îndeplinite în continuare cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv cuantumul pedepsei cu închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen., fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, față de gravitatea extremă a faptelor, reflectată în violența cu care a acționat.

Mai mult, în cauză a fost pronunțată în primă instanță o hotărâre de condamnare a inculpatului C.C. la o pedeapsă de 18 ani închisoare, pentru o faptă de o gravitate foarte ridicată și chiar dacă această sentință nu este definitivă, se impune în continuare menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului. De asemenea, verificarea menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului C.C. a fost făcută în concordanță și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, respectiv arestarea a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal competent și în cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-a menținut arestarea preventivă a apelantului inculpat C.C. este legală și temeinică, așa încât criticile formulate de apărătorul recurentului nu pot fi avute în vedere, deoarece sunt apărări ce urmează a fi analizate cu ocazia judecării apelului. Față de aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.C. împotriva încheierii din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 155/98/2010 ( 422/2010 ). În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.C. împotriva încheierii din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 155/98/2010 ( 422/2010 ). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 13 mai 2010.