ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2272/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

A. Prin Încheierea din data de 26 mai 2010 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în Dosarul nr. 155/98/2010 (422/2010), în baza art. 300

2

și art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C.C. și

s-a menținut în continuare această măsură.

Instanța învestită cu

soluționarea apelului cauzei a reținut că se impune menținerea arestării

preventive luată față de inculpat, întrucât temeiurile care au determinat

această măsură nu s-au modificat iar lăsarea în libertate a acestora prezintă

pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura și

gravitatea faptelor.

În concret, instanța

de apel a reținut că pericolul concret pentru ordinea publică este evidențiat

de natura și gravitatea faptei presupus a fi săvârșită de inculpat, indiciile

temeinice fiind consolidate de soluția de condamnare a primei instanțe, iar

menținerea măsurii arestării preventive este impusă și de necesitatea de a se

asigura desfășurarea normală a procesului penal.

B. Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul C.C., solicitând revocarea măsurii

arestării preventive și judecarea în stare de libertate deoarece nu există date

certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică sau că

poate influența judecarea cauzei.

Examinând încheierea

atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul este nefondat.

Inculpatul a fost

trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. c) C. pen., reținându-se, în

esență că, în data de 17 noiembrie 2009, a aplicat multiple lovituri cu un corp

dur, în zona capului, bunicii paterne C.F., provocându-i leziuni traumatice

care au cauzat decesul acesteia și pentru care a fost condamnat în fond la o

pedeapsă de 18 ani închisoare.

Înalta Curte constată că, astfel cum în mod just a

reținut și Curtea de Apel București, temeiurile care au determinat luarea și

ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului nu au încetat

să existe. Față de gravitatea faptei și de împrejurările în care a fost comisă,

de importanța valorilor sociale lezate, precum și impactul negativ pe care l-ar

avea asupra colectivității lipsa unei reacții ferme a autorităților judiciare

față de persoanele care săvârșesc acest gen de fapte, în mod corect, prima

instanță a apreciat în mod corect că sunt probe certe, fiind întrunite

condițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că lăsarea în libertate a

inculpatului prezintă o amenințare efectivă pentru ordinea publică iar

temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat sau încetat.

Pe de altă parte,

Înalta Curte constată că nu a fost depășită durata rezonabilă a arestului

preventiv, caracterul rezonabil al acestei măsuri neputând fi evaluat în mod

abstract, ci ținând cont de circumstanțele și complexitatea cauzei. În cauză,

recurentul-inculpat a fost arestat preventiv la data de 18 noiembrie 2009,

astfel că durata detenției provizorii, de circa 6 luni până la acest moment, nu

poate fi considerată ca depășind termenul rezonabil impus de jurisprudența

europeană și națională, având în vedere circumstanțele și complexitatea cauzei.

În consecință, pentru

aceste considerente, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii

pronunțată de Curtea de Apel București urmează a fi respins ca nefondat, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva Încheierii de ședință

din data de 26 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 155/98/2010

(422/2010).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 iunie 2010.