ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10195/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10195/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și

lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la

16 iunie 2008, sub nr. 622/59/2008, reclamanta G.S. a chemat în judecată pe

pârâții Ministerul Afacerilor Externe și Agentul Guvernamental pentru C.E.D.O.,

solicitând obligarea acestora la plata sumei de 100.000 Euro pentru fiecare zi

de întârziere a efectuării plăților, începând cu data de 12 octombrie 2005 până

la data la care va executa în totalitate „Hotărârea C.E.D.O.”, așa cum a fost

pronunțată.

În motivarea cererii se

arată că în mod repetat pârâții au refuzat executarea Hotărârii Camerei a III-a

C.E.D.O., pronunțată în dosarul nr. 7893/2002.

La 22 iulie 2008, Curtea de

Apel Timișoara prin secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă, care, pronunțând sentința civilă

nr. 612 din 6 februarie 2009, a anulat ca netimbrată cererea reclamantului

reținând incidența dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta G.S., motivând că cererea sa nu a fost adresată

Secției Civile a Tribunalului Timiș ci Secției de Contencios Administrativ și

că pârâtul trebuie să fie cel sancționat și constrâns material, prin plata unor

daune zilnice pentru a achita toate obligațiile începând cu 1 octombrie 1999.

Instanța în mod greșit a

stabilit în sarcina reclamantei obligația de a plăti o taxă de timbru care

depășește valoarea pretențiilor solicitate.

Curtea de Apel Timișoara

prin decizia civilă nr. 97 din 29 aprilie 2009 a respins apelul ca nefondat.

În considerentele hotărârii

s-a reținut că reclamanta nu a formulat cerere de reexaminare împotriva

încheierii din 6 februarie 2009 prin care s-a respins cererea de scutire de

plata taxei de timbru și nici împotriva modului de stabilire a cuantumului

taxei judiciare de timbru.

S-a mai reținut de asemenea

că, cererea reclamantei este supusă taxelor judiciare de timbru iar neplata

taxei judiciare de timbru se sancționează cu anularea cererii ca netimbrată.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamanta, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Recurenta critică hotărârea

sub următoarele aspecte:

- Secția civilă din cadrul

Tribunalului Timiș nu are competență în soluționarea prezentului litigiu.

- Executarea hotărârilor

definitive și efectuarea plăților nu este o activitate comercială ci un act pur

administrativ ce aparține Ministerului Afacerilor Externe.

Examinând criticile

formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat

următoarele:

Criticile aduse hotărârii

recurate vizează în principal competența materială de soluționare a cererii

formulate de reclamantă, în sensul că în mod greșit cauza supusă analizei cade

în competența de soluționare secției civile a Tribunalului Timiș.

În urma analizei făcute se

constată că sunt nefondate criticile întrucât competența materială de

soluționare a cauzei s-a stabilit prin sentința civilă nr. 183 din 22 iulie

2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, care a devenit definitivă și

irevocabilă prin nerecurare.

Or reclamanta fiind parte în

proces, avea posibilitatea să declare recurs împotriva hotărârii prin care s-a

stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția

civilă.

Prin nevalorificarea acestui

drept hotărârea a intrat în puterea lucrului judecat, iar cele reținute cu

privire la competența de soluționare a cauzei sunt obligatorii, nemaiputând fi

supuse analizei.

Contrar celor susținute prin

motivele de recurs, cererea reclamantei are ca obiect, pretenții izvorâte din

faptul neexecutării unei hotărâri, iar o asemenea cerere cade în competența de

soluționare a instanțelor judecătorești și nicidecum nu poate fi calificat ca

fiind un „act pur administrativ”, ce aparține autorității Ministerului

Afacerilor Externe.

Așa fiind, se constată că

hotărârea recurată este legală nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta G.S. împotriva deciziei civile nr. 97 din 29 aprilie 2009 a

Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 decembrie 2009.