Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.03.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 812/2010

HOTĂRÂRE
02.03.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 812/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1089/ PI din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Timiș s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC A.G. SA București, în contradictoriu cu pârâta SC. C.M.T.R. SRL Timișoara, fiind obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 94.462,25 lei cu titlu de preț și la 3.142 lei cheltuieli de judecată și s-a respins cererea privind obligarea pârâtei la penalități de întârziere, precum și cea privind rezoluțiunea parțială a contractului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC. C.M.T.R. SRL Timișoara, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin Decizia nr. 140/ A din 29 octombrie 2008 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC.

C.M.T.R. SRL Timișoara. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC. C.M.T.R. SRL Timișoara, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe. Recurenta-pârâtă a fost legal citată pentru termenul din 2 martie 2010 cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 1.568,23 și 5 lei timbru judiciar (fila 9 dosar recurs), obligație căreia nu s-a conformat. Ori, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit prevederilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-pârâtă nu s-au conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată 2 martie 2010, respectiv de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 1.568,23 lei și 5 lei timbru judiciar, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea ca netimbrat a recursului pârâtei SC. C.M.T.R. SRL Timișoara.

D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâta SC. C.M.T.R. SRL Timișoara împotriva deciziei nr. 140/ A din 28 septembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-12-09
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4304/2010
Ședința publică de la 9 decembrie 2010 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 28/ CC din 24 martie 2008 Tribunalul Timiș a respins excepția tardivității formulării acți
ÎCCJ 2009-11-11
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2842/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 10788 din 20 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă excepția litispend
ÎCCJ 2014-05-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1800/2014
Asupra cererii de recurs de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 236/PI din 4 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, s-a admis în parte cererea formulată de
ÎCCJ 2010-12-15
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4407/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1171 din 20 octombrie 2009, Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL Reșița, în contradictoriu cu p
ÎCCJ 2009-11-26
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3112/2009
recursul pârâtei SC P.S.D. SRL, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 105 din 4 martie 2009, a respins, ca nefondat, apelul reclam
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă