ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7819/2011

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 30 decembrie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul L.I. a chemat în judecată pe pârâții C.C., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 100 RON cu titlu de daune morale și la plata sumei de 15 RON cu titlu de daune materiale, actualizată cu coeficientul de inflație pentru perioada cuprinsă între data introducerii acțiunii și momentul executării efective a obligației de plată, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 426 din 29 martie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția de netimbrare și a anulat cererea ca netimbrată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rezoluția de primire a cererii de chemare în judecată, s-a dispus ca reclamantul să timbreze cererea de chemare în judecată cu suma de 14.111 RON taxă judiciară de timbru și cu timbru judiciar în sumă de 5 RON, iar reclamantul, deși a fost citat cu această mențiune, nu s-a conformat dispozițiilor instanței. Prin urmare, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit căruia taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau până la primul termen de judecată, tribunalul a admis excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată și a dispus anularea acesteia ca netimbrată.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel reclamantul L.I., iar prin Decizia nr. 713/A din 06 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat, a desființat în parte sentința și a trimis cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind daunele morale. Sub aspectele criticate ulterior în calea de atac a recursului, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Cererea de chemare în judecată a avut două capete de cerere, respectiv unul prin care s-a solicitat obligarea pârâților la plata unor daune morale în cuantum de 100 RON și cel de-al doilea având ca obiect plata sumei de 15 RON, cu titlu de daune materiale.

În motivare, reclamantul a arătat că fapta ilicită constă în trimiterea sa în judecată, printr-un rechizitoriu întocmit de pârâta C.C., pentru fapte penale imaginare, ceea ce i-a cauzat imense prejudicii de ordin material și moral, imaginea și reputația sa având mult de suferit, probitatea sa morală și profesională fiind puse sub semnul întrebării, ceea ce a antrenat și o serioasă diminuare a clientelei și a activității sale profesionale de avocat. Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997: „Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege”.

Excepțiile sunt prevăzute, printre altele, în art. 15 din Legea nr. 146/1997, care, în forma în vigoare și la data sesizării instanței, prevedea la lit. f 1 ) că: „Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la (…) stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice”. De asemenea, conform art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995: „Timbrul judiciar nu se aplică în cazurile în care nu se percepe taxa de timbru”. Încadrându-se în această categorie, primul capăt de cerere este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. Potrivit art. 14 din același act normativ: „Când o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel”.

De aceea, și verificarea îndeplinirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru trebuie făcută în raport de fiecare capăt de cerere și numai în situații excepționale, cum ar fi aceea că, achitându-se doar o parte din suma stabilită de către instanță, nu se poate determina cărui capăt de cerere îi este aferentă, acțiunea ar putea fi anulată în integralitatea ei. Temeiul de drept al acțiunii, respectiv răspunderea civilă delictuală, nu exclude scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, care operează în raport cu natura prejudiciului invocat, ca element al acestei forme de răspundere civilă. Pe de altă parte, de vreme ce pentru cel de-al doilea capăt de cerere, în privința căruia nu este prevăzută nicio scutire de la plată, reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru, soluția primei instanțe este corectă sub acest aspect.

Față de aceste considerente, reținând că în mod greșit prima instanță nu a aplicat în privința primului capăt de cerere dispozițiile art. 15 lit. f 1 ) din Legea nr. 146/1997, precum și faptul că, procedând astfel, nu a intrat în cercetarea fondului acestui petit, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc civ., Curtea de Apel a admis apelul, a desființat în parte sentința civilă și a trimis cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind daunele morale, menținând totodată celelalte dispoziții ale hotărârii apelate. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

1. În temeiul art. 304 pct. 9 C. proc civ., pârâta Direcția Generală a Finanțelor susține că decizia recurată este nelegală deoarece instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 20 alin. (3) și ale art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997. În situația în care o cerere de chemare în judecată are mai multe capete de cerere care se timbrează diferit, netimbrarea unui capăt de cerere atrage anularea cererii ca netimbrată. 2. Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice critică decizia pronunțată de instanța de apel pentru următoarele motive de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc civ.: Cererea introductivă are un singur capăt de cerere, prin care se solicită, în temeiul răspunderii civile delictuale, obligarea pârâților la plata unor despăgubiri al căror cuantum urmează a fi dovedit de reclamant, în temeiul art. 1169 C. civ., cu titlu de pretenții.

Or, potrivit dreptului comun, reclamantul avea obligația de a timbra cererea sa de chemare în judecată, cel mai târziu, până la data stabilită de instanță pentru primul termen de judecată, potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997. Indivizibilitatea pretențiilor reclamantului rezultă din însăși indicarea aceleiași cauze pentru ambele forme de despăgubire.

Legea nr. 146/1997 nu instituie nicio altă derogare de la obligativitatea plății taxei de timbru, decât în ceea ce privește stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice [ art. 15 lit. f 1 ) ] . Or, în cauză, raportat la temeiul acțiunii introductive, pretențiile reclamantului nu se pot identifica cu dispozițiile invocate ale art. 15 lit. f 1 ) din Legea nr. 146/1997 și astfel să rezulte că reclamantul nu datorează taxa de timbru stabilită de instanța de fond, întrucât prin temeiul indicat, reclamantul urmărește atragerea răspunderii civile a pârâților nominalizați prin acțiune. Prin urmare, instanța de apel a apreciat eronat natura pretențiilor solicitate de reclamant, modificând de fapt, cererea de chemare în judecată, prin identificarea a două petite ale acțiunii, deși reclamantul nu a indicat o atare separare și nici nu a formulat nicio cerere precizatoare în acest sens.

3. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc civ.: În mod nelegal, instanța de apel a considerat că acțiunea apelantului este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, făcând aplicabilitatea prevederilor art. 15 lit. f 1 ), înlăturând prevederile art. 15 lit. o) care precizează faptul că „sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile sau cererile referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea”, coroborate cu respectarea prevederilor art. 504 C. proc. pen. Or, reclamantul nu se găsește în situația prevederilor art. 504 alin. (1) C. proc.

pen. 4. Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție susține în recursul declarat că decizia instanței de apel este nelegală, formulând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc civ. următoarele critici de nelegalitate: Obiectul cererii reclamantului îl constituie o acțiune în pretenții cu caracter patrimonial. Or, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997, republicată, acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești peste 250.000 RON se timbrează cu 6.611 RON + 7% pentru ce depășește 250.000 RON. Dacă intimatul-reclamant nu și-a îndeplinit obligația de a timbra la valoare acțiunea sa, instanța, în mod corect, a procedat la anularea acțiunii acestuia ca netimbrată, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Motivarea instanței de apel, în sensul că intimatul-reclamant nu era obligat să achite taxa de timbru pentru cel de-al doilea capăt de cerere, este nereală, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea privind taxele judiciare de timbru potrivit căruia taxele de timbru se plătesc anticipat. Instanța de apel, în mod neîntemeiat, invocă dispozițiile art. 297 pct. 1 C. proc civ., fără însă a le respecta. Curtea de Apel a anulat hotărârea fără a se conforma textului de lege, întrucât a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, deși singura situație în care ar fi putut să procedeze în această manieră, fără să încalce dispozițiile legale exprese ale art. 297 alin. (1) C. proc civ., ar fi fost aceea în care părțile ar fi solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel sau prin întâmpinare, ceea ce nu este cazul în speță.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reține următoarele: O parte din criticile formulate prin cererile de recurs sunt identice, astfel încât instanța de recurs va răspunde acestora prin considerente comune. Este necontestat în cauză că prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 100 RON daune morale și de 1.500.000 RON daune materiale. Deși daunele solicitate sunt rezultatul acelorași fapte pretins ilicite, finalitatea urmărită de reclamant prin cererea de obligare a pârâților la plata celor două sume menționate este diferită: în cazul primei sume se urmărește repararea unui prejudiciu moral, pe când în cazul celei de-a doua, se pretinde acoperirea unui prejudiciu material.

De aceea, este corectă aplicarea de către instanța de apel a prevederilor art. 14 din Legea nr. 146/1997 în raport cu care: „când o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel”. În aplicarea acestor dispoziții legale, se impunea analizarea normelor referitoare la timbraj pentru fiecare dintre cele două capete de cerere. În ceea ce privește pretenția de reparare, prin plata unei despăgubiri de 100 RON, a prejudiciului moral produs, în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea prevederilor Legii nr. 146/1997 în forma în vigoare la data sesizării primei instanțe - 30 decembrie 2009 și a stabilit că, pentru acest capăt de cerere, reclamantul nu datora taxă judiciară de timbru și, față de prevederile art. 1 alin. (2) din O.G.

nr. 32/1995, nici timbru judiciar. La acea dată, dispozițiile art. 15 lit. f 1 ) din Legea nr. 146/1997 prevedeau că: „sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la (…) stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice”. Pe de altă parte, întrucât cererea de chemare în judecată a avut două capete de cerere cu finalitate diferită, dintre care numai pentru unul dintre ele exista obligația achitării taxelor judiciare, față de prevederile art. 14 din Legea nr. 146/1995, neplata acestora nu poate fi sancționată cu anularea întregii cereri de chemare în judecată, așa cum se susține prin recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș.

Nu poate fi primită nici susținerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara vizând aplicarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 15 lit. f 1 ) din Legea nr. 146/1997 în concurs cu lit. o) a aceluiași articol. Prevederile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 reglementează regimul taxelor judiciare de timbru în cazul despăgubirilor civile pentru daunele materiale și morale decurgând din cauze penale.

Or, în cauză, temeiul juridic al daunelor pretinse a fost răspunderea civilă delictuală, cauzele vizând repararea prejudiciului rezultat din această formă de răspundere civilă fiind supuse, sub aspectul regimului taxelor judiciare de timbru, prevederilor art. 15 lit. lit. f 1 ). În ceea ce privește critica formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție vizând aplicarea prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc civ., Înalta Curte reține următoarele: Anterior adoptării Legii nr. 202/2010, art. 297 alin. (1) C. proc civ.

prevedea că: „în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.” Aceasta este forma avută în vedere de Curtea de Apel care, constatând că prima instanța nu a intrat în cercetarea fondului cererii de obligare a pârâților la plata de daune morale, a desființat în parte sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe în privința acestui capăt de cerere. În forma modificată prin art. 27 din Legea nr. 202/2010, art. 297 alin. (1) C. proc civ.

are următorul conținut: „în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul (..)”. Susținerea formulată de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul că instanța de apel trebuia să aplica prevederile art. 297 alin. (1) C. proc civ. în forma modificată prin Legea nr. 202/2010 nu sunt întemeiate. Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 interpretate gramatical, din care rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea ca art. 297 alin. (1) C. proc civ.

în forma modificată să se aplice cererilor de apel înregistrate după data de 25 noiembrie 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, de vreme ce textul menționat face referire la „procesele și cererile formulate”. Prin urmare, în cadrul unui litigiu pornit înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, noile reguli de procedură vor fi aplicabile acelor cereri, formulate în cadrul litigiului, după intrarea în vigoare a noii legi. Cum cererea de apel este o cerere formulată în derularea unui litigiu, prevederile art. 297 alin. (1) C. proc civ. în noua redactare se vor aplica numai dacă calea de atac a apelului a fost exercitată după data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Or, în cauză apelul formulat de reclamantul a fost promovat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, astfel încât aplicarea de către instanța de apel a prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc civ. în forma dinaintea modificării intervenite prin Legea nr. 202/2010, este legală. În consecință, față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C ID E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Deciziei nr. 713A din 06 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2011.