ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7819/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7819/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30

decembrie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă,

reclamantul L.I. a chemat în judecată pe pârâții C.C., Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș,

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Timiș și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o

va pronunța, să dispună obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 100

RON cu titlu de daune morale și la plata sumei de 15 RON cu titlu de daune

materiale, actualizată cu coeficientul de inflație pentru perioada cuprinsă

între data introducerii acțiunii și momentul executării efective a obligației

de plată, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 426 din 29 martie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

excepția de netimbrare și a anulat cererea ca netimbrată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rezoluția de primire a

cererii de chemare în judecată, s-a dispus ca reclamantul să timbreze cererea

de chemare în judecată cu suma de 14.111 RON taxă judiciară de timbru și cu

timbru judiciar în sumă de 5 RON, iar reclamantul, deși a fost citat cu această

mențiune, nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Prin urmare, în

temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit căruia taxele

judiciare de timbru se plătesc anticipat sau până la primul termen de judecată,

tribunalul a admis excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată și a

dispus anularea acesteia ca netimbrată.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești a declarat apel reclamantul L.I., iar prin Decizia nr.

713/A din 06 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat, a desființat în

parte sentința și a trimis cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind

daunele morale.

Sub aspectele

criticate ulterior în calea de atac a recursului, instanța de apel a avut în

vedere următoarele considerente:

Cererea de chemare în

judecată a avut două capete de cerere, respectiv unul prin care s-a solicitat

obligarea pârâților la plata unor daune morale în cuantum de 100 RON și cel

de-al doilea având ca obiect plata sumei de 15 RON, cu titlu de daune

materiale. În motivare, reclamantul a arătat că fapta ilicită constă în

trimiterea sa în judecată, printr-un rechizitoriu întocmit de pârâta C.C.,

pentru fapte penale imaginare, ceea ce i-a cauzat imense prejudicii de ordin

material și moral, imaginea și reputația sa având mult de suferit, probitatea

sa morală și profesională fiind puse sub semnul întrebării, ceea ce a antrenat

și o serioasă diminuare a clientelei și a activității sale profesionale de

avocat.

Potrivit art. 1 din

Legea nr. 146/1997: „Acțiunile și cererile introduse la instanțele

judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în

prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora

este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege”.

Excepțiile sunt

prevăzute, printre altele, în art. 15 din Legea nr. 146/1997, care, în forma în

vigoare și la data sesizării instanței, prevedea la lit. f

1

) că:

„Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele

pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la (…) stabilirea și acordarea

de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației

unei persoane fizice”. De asemenea, conform art. 1 alin. (2) din O.G. nr.

32/1995: „Timbrul judiciar nu se aplică în cazurile în care nu se percepe taxa

de timbru”.

Încadrându-se în

această categorie, primul capăt de cerere este scutit de la plata taxei

judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Potrivit art. 14 din

același act normativ: „Când o acțiune are mai multe capete de cerere, cu

finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt

de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se

prevede altfel”.

De aceea, și

verificarea îndeplinirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru

trebuie făcută în raport de fiecare capăt de cerere și numai în situații

excepționale, cum ar fi aceea că, achitându-se doar o parte din suma stabilită

de către instanță, nu se poate determina cărui capăt de cerere îi este

aferentă, acțiunea ar putea fi anulată în integralitatea ei.

Temeiul de drept al

acțiunii, respectiv răspunderea civilă delictuală, nu exclude scutirea de la

plata taxei judiciare de timbru, care operează în raport cu natura prejudiciului

invocat, ca element al acestei forme de răspundere civilă.

Pe de altă parte, de

vreme ce pentru cel de-al doilea capăt de cerere, în privința căruia nu este

prevăzută nicio scutire de la plată, reclamantul nu și-a îndeplinit obligația

de achitare a taxei judiciare de timbru, soluția primei instanțe este corectă

sub acest aspect.

Față de aceste

considerente, reținând că în mod greșit prima instanță nu a aplicat în privința

primului capăt de cerere dispozițiile art. 15 lit. f

1

) din Legea nr.

146/1997, precum și faptul că, procedând astfel, nu a intrat în cercetarea

fondului acestui petit, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc civ., Curtea de

Apel a admis apelul, a desființat în parte sentința civilă și a trimis cauza

spre rejudecarea capătului de cerere privind daunele morale, menținând totodată

celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs pârâții Direcția

Generală a Finanțelor Publice Timiș, Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

304 pct. 9 C. proc civ., pârâta Direcția Generală a Finanțelor susține că decizia

recurată este nelegală deoarece instanța de apel a aplicat în mod greșit

prevederile art. 20 alin. (3) și ale art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997.

În situația în care o

cerere de chemare în judecată are mai multe capete de cerere care se timbrează

diferit, netimbrarea unui capăt de cerere atrage anularea cererii ca

netimbrată.

Ministerul Finanțelor Publice critică decizia pronunțată de instanța de apel

pentru următoarele motive de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304

pct. 9 C. proc civ.:

Cererea introductivă

are un singur capăt de cerere, prin care se solicită, în temeiul răspunderii

civile delictuale, obligarea pârâților la plata unor despăgubiri al căror

cuantum urmează a fi dovedit de reclamant, în temeiul art. 1169 C. civ., cu

titlu de pretenții.

Or, potrivit

dreptului comun, reclamantul avea obligația de a timbra cererea sa de chemare

în judecată, cel mai târziu, până la data stabilită de instanță pentru primul

termen de judecată, potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997.

Indivizibilitatea

pretențiilor reclamantului rezultă din însăși indicarea aceleiași cauze pentru

ambele forme de despăgubire.

Legea nr. 146/1997 nu

instituie nicio altă derogare de la obligativitatea plății taxei de timbru,

decât în ceea ce privește stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele

morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice

[

art. 15 lit. f

1

)

]

.

Or, în cauză,

raportat la temeiul acțiunii introductive, pretențiile reclamantului nu se pot

identifica cu dispozițiile invocate ale art. 15 lit. f

1

) din Legea

nr. 146/1997 și astfel să rezulte că reclamantul nu datorează taxa de timbru

stabilită de instanța de fond, întrucât prin temeiul indicat, reclamantul

urmărește atragerea răspunderii civile a pârâților nominalizați prin acțiune.

Prin urmare, instanța

de apel a apreciat eronat natura pretențiilor solicitate de reclamant,

modificând de fapt, cererea de chemare în judecată, prin identificarea a două

petite ale acțiunii, deși reclamantul nu a indicat o atare separare și nici nu

a formulat nicio cerere precizatoare în acest sens.

- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara formulează următoarele critici

de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc civ.:

În mod nelegal,

instanța de apel a considerat că acțiunea apelantului este scutită de la plata

taxei judiciare de timbru, făcând aplicabilitatea prevederilor art. 15 lit. f

1

),

înlăturând prevederile art. 15 lit. o) care precizează faptul că „sunt scutite

de taxe judiciare de timbru acțiunile sau cererile referitoare la cauzele

penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale

decurgând din acestea”, coroborate cu respectarea prevederilor art. 504 C.

proc. pen.

Or, reclamantul nu se

găsește în situația prevederilor art. 504 alin. (1) C. proc. pen.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

susține în recursul declarat că decizia instanței de apel este nelegală,

formulând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc civ. următoarele critici de

nelegalitate:

Obiectul cererii

reclamantului îl constituie o acțiune în pretenții cu caracter patrimonial. Or,

potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997,

republicată, acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele

judecătorești peste 250.000 RON se timbrează cu 6.611 RON + 7% pentru ce

depășește 250.000 RON.

Dacă

intimatul-reclamant nu și-a îndeplinit obligația de a timbra la valoare

acțiunea sa, instanța, în mod corect, a procedat la anularea acțiunii acestuia

ca netimbrată, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997.

Motivarea instanței

de apel, în sensul că intimatul-reclamant nu era obligat să achite taxa de

timbru pentru cel de-al doilea capăt de cerere, este nereală, având în vedere

dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea privind taxele judiciare de timbru

potrivit căruia taxele de timbru se plătesc anticipat.

Instanța de apel, în

mod neîntemeiat, invocă dispozițiile art. 297 pct. 1 C. proc civ., fără însă a

le respecta.

Curtea de Apel a

anulat hotărârea fără a se conforma textului de lege, întrucât a trimis cauza

spre rejudecare primei instanțe, deși singura situație în care ar fi putut să

procedeze în această manieră, fără să încalce dispozițiile legale exprese ale

art. 297 alin. (1) C. proc civ., ar fi fost aceea în care părțile ar fi

solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel sau prin

întâmpinare, ceea ce nu este cazul în speță.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

reține următoarele:

O parte din criticile

formulate prin cererile de recurs sunt identice, astfel încât instanța de

recurs va răspunde acestora prin considerente comune.

Este necontestat în

cauză că prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul a solicitat

obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 100 RON daune morale și de

1.500.000 RON daune materiale.

Deși daunele

solicitate sunt rezultatul acelorași fapte pretins ilicite, finalitatea

urmărită de reclamant prin cererea de obligare a pârâților la plata celor două

sume menționate este diferită: în cazul primei sume se urmărește repararea unui

prejudiciu moral, pe când în cazul celei de-a doua, se pretinde acoperirea unui

prejudiciu material.

De aceea, este

corectă aplicarea de către instanța de apel a prevederilor art. 14 din Legea

nr. 146/1997 în raport cu care: „când o acțiune are mai multe capete de cerere,

cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare

capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin

lege se prevede altfel”.

În aplicarea acestor

dispoziții legale, se impunea analizarea normelor referitoare la timbraj pentru

fiecare dintre cele două capete de cerere.

În ceea ce privește

pretenția de reparare, prin plata unei despăgubiri de 100 RON, a prejudiciului

moral produs, în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea prevederilor

Legii nr. 146/1997 în forma în vigoare la data sesizării primei instanțe - 30

decembrie 2009 și a stabilit că, pentru acest capăt de cerere, reclamantul nu

datora taxă judiciară de timbru și, față de prevederile art. 1 alin. (2) din

O.G. nr. 32/1995, nici timbru judiciar. La acea dată, dispozițiile art. 15 lit.

f

1

) din Legea nr. 146/1997 prevedeau că: „sunt scutite de taxe

judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea

căilor de atac, referitoare la (…) stabilirea și acordarea de despăgubiri

pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane

fizice”.

Pe de altă parte,

întrucât cererea de chemare în judecată a avut două capete de cerere cu

finalitate diferită, dintre care numai pentru unul dintre ele exista obligația

achitării taxelor judiciare, față de prevederile art. 14 din Legea nr. 146/1995,

neplata acestora nu poate fi sancționată cu anularea întregii cereri de chemare

în judecată, așa cum se susține prin recursul declarat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Timiș.

Nu poate fi primită

nici susținerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara vizând aplicarea greșită de către instanța de apel a

prevederilor art. 15 lit. f

1

) din Legea nr. 146/1997 în concurs cu

lit. o) a aceluiași articol.

Prevederile art. 15

lit. o) din Legea nr. 146/1997 reglementează regimul taxelor judiciare de

timbru în cazul despăgubirilor civile pentru daunele materiale și morale

decurgând din cauze penale. Or, în cauză, temeiul juridic al daunelor pretinse

a fost răspunderea civilă delictuală, cauzele vizând repararea prejudiciului

rezultat din această formă de răspundere civilă fiind supuse, sub aspectul

regimului taxelor judiciare de timbru, prevederilor art. 15 lit. lit. f

1

).

În ceea ce privește

critica formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție vizând aplicarea prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc

civ., Înalta Curte reține următoarele:

Anterior adoptării

Legii nr. 202/2010, art. 297 alin. (1) C. proc civ. prevedea că: „în cazul în

care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a

intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a

fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va

trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.”

Aceasta este forma

avută în vedere de Curtea de Apel care, constatând că prima instanța nu a

intrat în cercetarea fondului cererii de obligare a pârâților la plata de daune

morale, a desființat în parte sentința apelată și a trimis cauza spre

rejudecare primei instanțe în privința acestui capăt de cerere.

În forma modificată

prin art. 27 din Legea nr. 202/2010, art. 297 alin. (1) C. proc civ. are

următorul conținut: „în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima

instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata

s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va

anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul (..)”.

Susținerea formulată

de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție în sensul că instanța de apel trebuia să aplica prevederile art.

297 alin. (1) C. proc civ. în forma modificată prin Legea nr. 202/2010 nu sunt

întemeiate.

Înalta Curte va avea

în vedere prevederile art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 interpretate

gramatical, din care rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea ca art. 297

alin. (1) C. proc civ. în forma modificată să se aplice cererilor de apel

înregistrate după data de 25 noiembrie 2010, data intrării în vigoare a Legii nr.

202/2010, de vreme ce textul menționat face referire la „procesele și cererile

formulate”.

Prin urmare, în

cadrul unui litigiu pornit înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010,

noile reguli de procedură vor fi aplicabile acelor cereri, formulate în cadrul

litigiului, după intrarea în vigoare a noii legi. Cum cererea de apel este o

cerere formulată în derularea unui litigiu, prevederile art. 297 alin. (1) C.

proc civ. în noua redactare se vor aplica numai dacă calea de atac a apelului a

fost exercitată după data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Or, în cauză apelul

formulat de reclamantul a fost promovat înainte de intrarea în vigoare a Legii

nr. 202/2010, astfel încât aplicarea de către instanța de apel a prevederilor

art. 297 alin. (1) C. proc civ. în forma dinaintea modificării intervenite prin

Legea nr. 202/2010, este legală.

În consecință, față

de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc civ., Înalta

Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C ID E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție împotriva Deciziei nr. 713A din 06 decembrie 2010

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2011.