Decizia nr. 4238/2009 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 1166/104/2008 — recurs împotriva sentinței nr. 79 a Tribunalului Olt

D.Ș. - fiul lui S. și C., și,

P.D.T. - fiul lui V. și E., la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., inculpaților le-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților, pe durata prev. de art. 82 C. pen., cu arătarea consecințelor prev. de art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată fiecărui inculpat, pe durata pedepsei principale. Au fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de 2221,113 lei despăgubiri civile, cu dobânzile legale până la achitarea integrală a sumei, către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Slatina, cât și la 5000 lei, cu același titlu, către partea civilă R.S., potrivit înțelegerii părților. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpații au fost trimiși în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., faptă constând în aceea că, la data de 29 septembrie 2007, folosindu-se de corpuri contondente, cei doi au aplicat părții vătămate R.S., în mod repetat, lovituri, cauzându-i astfel leziuni pentru care au fost necesare 65- 70 zile îngrijiri medicale, și care i-au pus viața în pericol. Apreciind asupra întregului material probator, prima instanță a reținut, într-adevăr, că în ziua de 29 septembrie 2007, între partea vătămată R.S. și inculpații D.Ș. și P.D.T., s-a consumat o altercație, aceștia din urmă aplicându-i, în mod repetat, lovituri, producându-i astfel leziuni ce au necesitat internarea în Spitalul Municipal Slatina. În esență, s-a stabilit în după amiaza zilei respective, partea vătămată a plecat cu o căruță pentru a cosi iarbă, iar în timp ce se afla pe câmp, de acesta s-a apropiat inculpatul D.Ș., care i-a reproșat faptul că tăia iarbă de pe terenul unchiului său, coinculpatul P.D.T. A mai stabilit prima instanță că între inculpatul D.Ș. și partea vătămată a avut loc un schimb de cuvinte insultătoare, inculpatul amenințându-l pe partea vătămată că va merge la domiciliul unchiului său - coinculpatul P.D.T., căruia îi va spune despre ce se întâmplase în câmp, și cu care va veni la fața locului. Astfel, D.Ș. s-a urcat în autoturism împreună cu martorul P.M.M., s-au deplasat în sat, iar după ce i-au înfățișat situația coinculpatului P.D.T., au revenit cu acesta din urmă în câmp, partea vătămată fiind surprinsă pe terenul acestui inculpat, în timp ce cosea iarbă. Ajungând în dreptul căruței condusă de partea vătămată R.S., care se afla în mișcare pe drumul din câmp, inculpatul P.D.T. i-a solicitat acesteia să oprească căruța, pentru a sta de vorbă, iar pentru că partea vătămară se temea de amenințările anterioare ce i-au fost aduse de coinculpatul D.Ș., cât și o eventuală răzbunare din partea inculpaților, a refuzat să opărească căruța, continuând deplasarea. Observând că partea vătămată refuză să stea de vorbă cu ei, inculpații i-au blocat deplasarea, sens în care D.Ș. s-a postat în fața atelajului, iar P.D.T., a mers în apropierea victimei, reproșându-i faptul că a cosit iarba de pe un teren proprietate personală, însă discuțiile au degenerat într-un scandal, pe fondul căruia inculpatul D.Ș. a luat din căruța părții vătămate un arac din lemn, cu care i-a aplicat mai multe lovituri, pe la spate, în zona coastelor. Pentru că partea vătămată se apăra, la rându-i, cu furca, inculpatul P.D.T., prinzând cu mâinile acest obiect, l-a tras pe victimă jos, din căruță, după care, alături de D.Ș., i-a aplicat și el mai multe lovituri în zona toracică și a membrelor. Pentru a evita loviturile puternice aplicate în zona capului, ghemuit fiind la pământ, partea vătămată a ridicat mâinile, primind astfel loviturile aplicate, acestea producându-i o plagă parieto-temporală stânga și la nivelul vertexului, cu imobilizată cu atelă gipsată a membrului superior drept. Actele medico-legale concluzionând în sensul că victima a suferit o fractură de antebraț drept, traumatism cranio-cerebral acut deschis, plăgi frontale stânga, deformare antebraț dreapta, victima prezentând dureri în regiunea hemitoracelui din partea dreaptă, iar radiografiile evidențiind fractura ambelor oase ale antebrațului drept și fractură arc costal VIII. Potrivit aceluiași raport de constatare medico-legală, a rezultat că leziunile traumatice au fost produse prin lovire cu corpuri contondente, în final, victimei fiindu-i necesare 65-70 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, leziunile produse fiind de autoapărare, cu punerea în primejdie a vieții. întrucât din probatoriu, apreciat în ansamblu, nu a rezultat intenția inculpaților de a suprima viața victimei, prima instanță a apreciat că infracțiunea ce trebuie reținută în sarcina acestora, este aceea prev. de art. 182 alin. (1) C. pen., inculpații, pricinuind o gravă vătămare integrității corporale a părții vătămate R.S. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, dar și inculpații D.Ș. și P.D.T. Parchetul a criticat soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, mai întâi, sub aspectul că, greșit, s-a procedat la schimbarea încadrării juridice dată inițial faptelor, probatoriul demonstrând că inculpații au săvârșit infracțiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., și nu infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., iar, în al doilea rând, invocându-se omisiunea aceleiași instanțe de fond, de a se pronunța potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen., în sensul revocării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, luată față de cei doi inculpați, prin încheierea nr. 17 de la 12 mai 2008 a Tribunalului Olt. Inculpații D.Ș. și P.T., atât în motivele scrise, cât și prin cele susținute de apărătorul lor ales, au invocat nelegalitatea și netemeinicia soluției, în principal, solicitând adoptarea unei soluții de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu aplic. art. 44 C. pen., susținându-se că cei doi au acționat în legitimă apărare, iar, în subsidiar, de vreme ce nu va fi însușită prima soluție propusă, s-a solicitat ca în favoarea fiecăruia dintre inculpați să fie reținute circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecințele prevăzute în planul pedepsei, cum astfel stabilește art. 76 C. pen., cu motivarea că inculpații au fost provocați de atitudinea victimei, constând în cosirea terenului ce aparținea unuia dintre aceștia. Curtea de Apel Craiova a stabilit că inculpații, concomitent și din diferite poziții, au aplicat victimei lovituri în zona capului, continuând să o lovească pe aceasta și după ce a încercat să se apere, punând mâinile deasupra capului, leziunile fiind produse cu corpuri contondente. Gravitatea acestora, desprinsă din numărul mare de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, împrejurarea că s-au localizat atât în zona capului, în zona toracică și a membrelor, evidențiază faptul că inculpații au urmărit nu numai o simplă vătămare corporală a victimei, care să poată fi apreciată drept o corecție, ci suprimarea vieții acesteia, rezultat ce nu s-a produs datorită unor împrejurări independente de voința celor doi. Prin urmare soluția de schimbare a încadrării juridice dată inițial faptelor inculpaților, a fost apreciată ca greșită. La stabilirea pedepsei principale, urmează au fost avute în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, decurs din urmările produse, împrejurările în care acestea s-au consumat, relațiile dintre părțile implicate, pe de o parte, dar și unele elemente ce privesc pe făptuitori, necunoscuți cu antecedente penale și bine integrați social, cu o atitudine relativ sinceră în raport cu învinuirile aduse, pe de altă parte, împrejurări cărora le va fi recunoscut un caracter atenuant, cu efectul prevăzut de art. 76 C. pen., în planul stabilirii sancțiunii. Întrucât, inculpații nu au făcut dovada condițiilor legitimei apărări, prev. de art. 44 alin. (2) C. pen., cauză care înlătură caracterul penal al faptei, pe de o parte, dar și pentru că inițiativa conflictului pe fondul căruia s-au consumat violențele suferite de partea vătămată, a aparținut celor doi inculpați, față de aceștia nu poate fi reținută circumstanța atenuantă prev. de art. 73 lit. b) C. pen. Prin Decizia penală nr. 50 din 5 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, împotriva sentinței penale nr. 79 din 25 august 2008, pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 1166/104/2008. A desființat sentința sub aspectul laturii penale. În baza art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 74, art. 76 C. pen., a condamnat pe fiecare dintre inculpații D.Ș. și P.D.T., la pedeapsa principală de 3 ani închisoare, cu câte 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă complementară. Pe durata prev. de art. 71 C. pen., inculpaților le-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a revocat măsura obligării de a nu părăsi localitatea, luată față de inculpați prin încheierea nr. 17 de la 12 mai 2008, dată în Camera de Consiliu de Tribunalul Olt. A menținut dispozițiile sentinței cu privire la rezolvarea laturii civile. A respins, ca nefondate, apelurile inculpaților declarate împotriva aceleiași sentințe. Onorariile de avocat în sumă de câte 300 lei, vizând apărarea din oficiu, a apelanților inculpați în apel, până la prezentarea apărătorului ales s-au plătit din fondurile M.J., către Baroul de Avocați Dolj. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpații D.Ș. și P.D.T. Prin motivele scrise de recurs, Parchetul a criticat hotărârea in stanței de apel sub următoarele aspecte: 1. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală cu încălcarea disp. art. 309 și art. 357 C. proc. pen., întrucât condamnându-i pe inculpați pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, s-a limitat doar la disp. art. 20 C. pen. rap. la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. și nu a făcut aplicarea disp. art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) C. pen., art. 174 alin. (1) și (2) și art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. 2. Instanța de apel nu a indicat care sunt circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului, deși în conformitate cu art. 79 C. pen., orice împrejurare reținută ca circumstanță atenuantă sau ca circumstanță agravantă trebuie arătată în hotărâre.

Instanța de apel a făcut o greșită individualizare a pedepselor aplicată, fără a da eficiență circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii. În drept, recursul a fost întemeiat pe disp. art. 385 9 pct. 14 și 17 C. proc. pen. Inculpații au criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: 1. Instanța nu s-a pronunțat cu privire la reținerea circumstanței atenuante legale a depășirii limitelor legitimei apărări prev. de art. 73 lit. a) C. pen., motiv de apel susținută de inculpați. A fost invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. și s-a solicitat casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. 2. Greșit a fost respins apelul declarat de inculpați în condițiile în care în favoarea acestora au fost reținute circumstanțe atenuante. Acest motiv de recurs a fost încadrat în disp. art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., existând o contradicție între motivele pe care s-a întemeiat decizia și dispozitiv. 3 Greșita încadrare juridică dată faptei săvârșită de inculpați, în sensul că aceștia nu au acționat cu intenția de a ucide, astfel că încadrarea juridică a faptei este cea prev. de art. 183 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., întrucât infracțiunea a fost săvârșită ca urmare a provocării din partea părții vătămate. În drept, s-a invocat art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen.

Greșita individualizare a pedepselor aplicate în raport cu criteriile prev. de art. 72 C. pen., precum și greșita modalitate de executare a sancțiunii, solicitând suspendarea condiționată a executării pedepselor. În drept, acest motiv, de recurs fost întemeiat pe disp. art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. La termenul la care au avut loc dezbaterile, reprezentantul parchetului a arătat că nu mai susține primul motiv de recurs anterior menționat. Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate de parchet și inculpați, și prin prisma cazurilor de casarea menționate, Înalta Curte constată că doar recursurile formulate de inculpați sunt fondate, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare: 1. Înalta Curte constată că în cauză, pe baza ansamblului probator administrat, a fost corect stabilită situația de fapt, astfel cum a fost arătată anterior, motiv pentru care nu va mai fi reluată. În ceea ce privește încadrarea juridică, Înalta Curte apreciază că fapta inculpaților D.Ș. și P.D.T., întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., constând în aceea că în ziua de 29 septembrie 2007, pe fondul unul conflict determinat de faptul că partea vătămată a cosit iarba de pe terenul aparținând inculpatului P.D.T., inculpații au aplicat mai multe lovituri cu corpuri contondente în zona capului și a toracelui, provocându-i leziuni care au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus acesteia viața în pericol. În cauză, pentru considerentele care vor urma, nu se poate reține că tentativa la infracțiunea de omor a fost săvârșită în condițiile circumstanței agravantei prev. de art. 175 lit. i) C. pen. Noțiunea de „faptă săvârșită în public” este explicată în art. 152 C. pen., care prevede cinci astfel de ipoteze. Potrivit dispozițiilor din acest articol, o faptă se consideră săvârșită în public atunci când: 1. a fost comisă într-un loc public care, prin natura sau destinația lui, este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană; 2. a fost săvârșită în orice alt loc accesibil publicului dacă sunt de față două sau mai multe persoane; 3. a fost săvârșită într-un loc neaccesibil publicului cu intenția de a fi auzită sau văzută și acest rezultat s-a produs față de 2 sau mai multe persoane; 4. a fost comisă într-o reuniune, cu excepția celor care au caracter de familie; 5 a fost săvârșită prin mijloace despre care făptuitorul și-a dat seama că ar putea face ca fapta să ajungă la cunoștința publicului. În cauză, se constată că infracțiunea nu a fost săvârșită în „loc public”, în accepțiunea dată de textul de lege citat. Astfel, agresiunea asupra părții vătămate s-a desfășurat pe câmp, câmp care nu este un loc accesibil totdeauna publicului, chiar în cazul în care nu ar fi prezentă nici o persoană, situație în care ar fi suficientă publicitatea virtuală, decurgând din accesibilitatea permanentă a publicului într-un astfel de loc. Câmpul, în situația din speță, nu constituie „nici orice alt loc accesibil publicului”, întrucât din probele administrate în cauză nu a rezultat și prezența efectivă, în imediata aproprierea locului conflictului, altor persoane (altele decât cele implicate direct), situația prevăzută de lege referindu-se la o publicitate reală în locuri, care prin destinația lor sunt doar în mod intermitent accesibile publicului. De asemenea, întrucât inculpații nu au urmărit și nici nu au reușit, în același timp, ca fapta să fie auzită sau văzută de două sau mai multe persoane, nu este aplicabilă nici cea de a treia variantă reglementată de art. 152 C. pen. Și în acest caz se cere o publicitate reală. În consecință, având în vedere că nu se poate considera că infracțiunea a fost săvârșită în public, în temeiul art. 334 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 C. pen. 2. Omorul se săvârșește cu intenție, care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând moartea ca rezultat al activității sale a urmărit sau acceptat producerea acestui rezultat. Prin latura sa subiectivă, omorul, în speță tentativa la această infracțiune, se deosebește de vătămarea corporală gravă, prev. de art. 182 C. pen. pentru că dacă în cazul omorului se acționează cu intenția de a o ucide, în cazul vătămării corporale, se acționează cu intenția de a aplica o corecție corporală. În cauză, este mai presus de orice îndoială, că inculpații au acționat cu intenția de a ucide, intenție care rezultă din împrejurările concrete ale cauzei. Astfel, inculpații au aplicat mai multe lovituri părții vătămate, cu intensitate mare, cu un arac și o furcă, în zone vitale ale corpului acestuia, respectiv zona capului și zona toracelui, provocându-i leziuni care i-au pus viața în pericol (traumatism cranio – cerebral acut deschis, plăgi frontale stânga fractură arc costal stânga). Relevantă în constatarea intenției de a ucide este și faptul că rezultatul letal nu s-a produs, pe de o parte, pentru că victima și-a protejat capul, cu mâinile, după cum rezultă din leziunile pe care le-a suferit și la nivelul membrelor superioare, iar pe de altă parte și datorită intervenției medicale de specialitate, factori independenți de voința inculpaților. 3. Susținerea inculpaților în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la motivul referitor la reținerea circumstanței atenuante legale a depășirii limitelor legitimei apărări, nu este fondată. Astfel, din actele cauzei se constată că prin motivele scrise de apel, filele 22-24 din dosarul Curții de Apel Craiova, s-a solicitat de către inculpați în subsidiar, respectiv, în cazul în care nu s-ar fi reținut legitima apărare, reținerea în favoarea lor a „circumstanței atenuante legală a provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen.”. În considerentele motivării, apelului se fac referiri și la circumstanța prev. de art. 73 lit. a) C. pen., în sensul că inculpații au fost atacați cu o furcă de către partea vătămată, iar ei au acționat „prin depășirea legitimei apărări, și, în același timp, fiind provocați de victimă”. Însă, cu prilejul dezbaterilor din apel, după cum rezultă din încheierea de amânare a pronunțării apărătorul ales al inculpatului nu a mai susținut (nici măcar tangențial cum a făcut-o în motivele scrise) reținerea art. 73 lit. a) C. pen. în favoarea acestora, invocând doar legitima apărare și scuza provocării, ceea ce a determinat instanța să nu analizeze și această circumstanță legală atenuantă. 4. În esență, pentru existența scuzei provocării, invocată de inculpați, este necesară îndeplinirea a trei condiții: infracțiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei, provocarea să se fi produs prin violență sau printr-o atingere gravă a demnității persoanei ori printr-o altă acțiunea ilicită gravă. În cauză, în momentul săvârșirii faptei, inculpații nu se aflau sub imperiul unei stări de tulburare sau emoție puternică provocată de victimă. Astfel comportamentul victimei, dacă ar fi fost rupt din contextul derulării faptelor, s-ar putea aprecia că atitudinea sa provocatoare, ar fi cauza infracțiunii, determinând riposta din partea inculpaților. Însă, conflictul între părți s-a derulat în două „planuri” temporale. Prima etapă a constat în momentul surprinderii părții vătămate de către inculpatul D.Ș., în timp ce cosea iarba de pe terenul celuilalt inculpat, care era unchiul său, prilej cu care între părți a avut loc un schimb de replici, care conțineau injurii și amenințări reciproce. După aceste momente, eventuala atitudine provocatoare a victimei a încetat, întrucât atât el cât și inculpatul au părăsit terenul în cauză, prima îndreptându-se spre casa sa, iar cel de-al doilea spre locuința unchiului său pentru a-i relata despre cele întâmplate. Rezultă din probele administrate că, după ce inculpatul D.Ș. l-a anunțat pe celălalt inculpat despre fapta părții vătămate aceștia s-au deplasat cu un autoturism, pe câmp, pentru a-i „cere socoteală părții vătămate”, prilej cu care a început să se deruleze a doua fază a conflictului, fază în care, după ce i-au blocat deplasarea, inculpații i-au aplicat multiple lovituri cu un arac și o furcă în zona capului, toracelui, chiar și după ce victima era căzută la pământ și în imposibilitate de a riposta. Înalta Curte apreciază că, în cauză, în mod corect nu a fost reținută scuza provocării în favoarea inculpaților în condițiile în care pe de o parte datorită împrejurării că între cele două momente al conflictului dintre părți s-a scurs o perioadă suficientă pentru aplanarea acestuia (mai ales că partea vătămată plecase de pe terenul inculpatului), iar pe de altă parte, datorită disproporției dintre actul pretins și riposta recurenților. Se constată astfel, că faptele inculpaților de a aplica mai multe lovituri cu obiecte contondente nu-și pot găsi explicația în pretinsa tulburare, produsă de fapta victimei care a cosit iarbă de pe terenul inculpatului P.D.T. 5 Ca urmare a reținerii în sarcina inculpaților a infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., se va aplica acestora pedepse la individualizarea cărora vor fi avute în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii care rezultă din natura acesteia, din modul de acționare și împrejurările comiterii, din urmările socialmente periculoase ale faptei. De asemenea, la stabilirea pedepselor se va avea în vedere și persoana inculpaților, care anterior comiterii faptei au avut o conduită bună în familie și societate, fiind caracterizați pozitiv de către autoritățile locale, sunt angrenați în activitățile sociale ale comunității din care fac parte, nu sunt cunoscuți cu antecedente penale. Totodată, se apreciază că inculpații au depus stăruință în a repara, prin echivalent, suferința fizică suferită în urma săvârșirii infracțiunii, aceștia achitând părții vătămate suma de 5000 lei despăgubiri materiale, s-au prezentat în fața autorităților și au avut un comportament procesual corespunzător, în sensul că deși nu au recunoscut săvârșirea infracțiunii în modul în care a fost reținută de către instanță, au prezentat variante proprii ale derulării evenimentelor, invocând, după cum s-a menționat legitima apărare sau scuza provocării, împrejurare care nu poate constitui o circumstanță negativă, ci un exercițiu al dreptului la apărare astfel cum este prevăzut de lege. În procesul individualizării pedepselor care se vor aplica inculpaților nu trebuie minimalizat nici comportamentul părții vătămate care, a fost inițiatoarea conflictului, ca urmare a faptului că încălcând dreptul de proprietate al inculpatului P.D.T., a determinat riposta violentă a recurenților. Toate aceste circumstanțe pozitive vor fi reținute ca circumstanțe atenuante judiciare, astfel cum sunt prevăzute în art. 74 C. pen., împrejurări în raport de care, conform art. 76 alin. (2) C. pen. va coborî pedepsele sub minimul special prevăzut de lege. În raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și circumstanțele personale ale inculpaților, Înalta Curte apreciază că scopul educativ și coercitiv al pedepselor ce se vor aplica, astfel cum este prev. în art 52 C. pen., se poate realiza, chiar fără executarea efectivă a acestora, considerându-se că simpla aplicare a sancțiunii constituie un avertisment pentru recurenți, cât și o garanție că nu vor mai săvârși alte fapte prevăzute de lege, astfel că, se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în condițiile art. 86 1 C. pen. Având în vedere natura infracțiunii, cât și gravitatea acestei, se vor aplica inculpaților și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi în condițiile art. 65 C. pen.

În ceea ce privește, greșita individualizare a cuantumului pedepselor, susținută de parchet, se constată că, în raport de noua încadrare juridică dată faptei și de considerentele expuse anterior, aceste critici au rămas practic fără obiect. 7.Motivul de recurs invocat de parchet referitor la încălcarea disp. art. 79 C. pen. nu este fondat. Astfel, textul de lege citat prevede că trebuie arătată în hotărâre orice împrejurarea reținută ca circumstanță atenuantă sau circumstanță agravantă. Împrejurarea că instanța de apel a indicat în considerentele deciziei împrejurările pe care le-a reținut ca circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților, fără a le „încadra” în prevederile alin. (1) sau (2) ale art. 74 C. pen., pe care le-a reținut, generic, în dispozitiv, nu constituie o încălcare a art. 79 C. pen., în condițiile în care „considerentele” fac parte integrantă dintr-o hotărâre judecătorească, potrivit art. 354 C. proc. pen. Mai mult decât atât, potrivit art. 383 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 356 alin. (2) C. proc. pen., expunerea hotărârii trebuie să cuprindă în caz de condamnare, printre alte dispoziții și circumstanțele agravante sau atenuante, cerință care nu se regăsește și în art. 357 C. proc. pen., referitor la conținutul dispozitivului, iar instanța de apel a respectat, după cum s-a menționat, această cerință a legii, indicând circumstanțele atenuante reținute pentru fiecare inculpat în considerente. În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpați, va casa în parte decizia penală atacată și, rejudecând va proceda conform considerentelor expuse anterior, menținând celelalte dispoziții. De asemenea, potrivit disp. art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de parchet. Văzând și disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.