ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4238/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4238/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra

recursurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 79 de la 25

august 2008, Tribunalul Olt, după ce potrivit art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică dată inițial faptelor inculpaților, din art. 20

rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în art. 182 alin. (1) C. pen., în

baza acestui din urmă text de lege, a condamnat pe fiecare dintre inculpații:

3 ani închisoare.

În baza art. 71

C. pen., inculpaților le-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza II și

lit.

b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților, pe durata prev. de art.

82 C. pen., cu arătarea

consecințelor prev. de art. 83 C. pen.

În

baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei

accesorii aplicată fiecărui inculpat, pe durata pedepsei principale.

Au

fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de 2221,113 lei

despăgubiri civile, cu dobânzile legale până la

achitarea integrală a sumei, către

partea civilă Spitalul Județean de

Urgență Slatina, cât și la 5000 lei, cu același titlu, către partea civilă R.S.,

potrivit înțelegerii părților.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că inculpații au fost trimiși

în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de tentativă de omor calificat prev.

de art. 20 rap. la art. 174, art. 175

lit.

i) C. pen., faptă constând în

aceea că, la data de 29 septembrie 2007, folosindu-se de corpuri contondente,

cei doi au aplicat părții vătămate R.S., în mod repetat, lovituri, cauzându-i

astfel

leziuni pentru care au fost necesare

65- 70 zile îngrijiri medicale, și care i-au pus

viața în pericol.

Apreciind

asupra întregului material probator, prima instanță a reținut, într-adevăr, că

în ziua de 29 septembrie 2007, între partea vătămată R.S. și inculpații D.Ș. și

P.D.T., s-a consumat o altercație, aceștia din urmă aplicându-i, în mod

repetat, lovituri, producându-i astfel leziuni ce au necesitat internarea în

Spitalul Municipal Slatina.

În esență, s-a

stabilit în după amiaza zilei respective, partea vătămată a plecat cu o căruță

pentru a cosi iarbă, iar în timp ce se afla pe câmp, de acesta s-a apropiat

inculpatul D.Ș., care i-a reproșat faptul că tăia iarbă de pe terenul unchiului

său, coinculpatul P.D.T.

A mai stabilit

prima instanță că între inculpatul D.Ș. și partea vătămată a avut loc un schimb

de cuvinte insultătoare, inculpatul amenințându-l pe partea vătămată că va

merge la domiciliul unchiului său - coinculpatul P.D.T., căruia îi va spune

despre ce se întâmplase în câmp, și cu care va veni la fața locului.

Astfel, D.Ș. s-a

urcat în autoturism împreună cu martorul P.M.M., s-au deplasat în sat, iar după

ce i-au înfățișat situația coinculpatului P.D.T., au revenit cu acesta din urmă

în câmp, partea vătămată fiind surprinsă pe terenul acestui inculpat, în timp

ce cosea iarbă.

Ajungând în

dreptul căruței condusă de partea vătămată R.S., care se afla în mișcare pe

drumul din câmp, inculpatul P.D.T. i-a solicitat acesteia să oprească căruța,

pentru a sta de vorbă, iar pentru că partea vătămară se temea de amenințările

anterioare ce i-au fost aduse de coinculpatul D.Ș., cât și o eventuală

răzbunare din partea inculpaților, a refuzat să opărească căruța, continuând

deplasarea.

Observând că partea vătămată refuză să stea de vorbă cu ei, inculpații

i-au

blocat

deplasarea, sens în care D.Ș. s-a postat în fața atelajului, iar P.D.T., a mers

în apropierea victimei, reproșându-i faptul că a cosit iarba de pe un teren

proprietate personală, însă discuțiile au degenerat într-un scandal, pe fondul

căruia inculpatul D.Ș. a luat din căruța părții vătămate un arac din lemn, cu

care i-a aplicat mai multe lovituri, pe la spate, în zona coastelor.

Pentru că

partea vătămată se apăra, la rându-i, cu furca, inculpatul P.D.T., prinzând cu

mâinile acest obiect, l-a tras pe victimă jos, din căruță, după care, alături

de D.Ș., i-a aplicat și el mai multe lovituri în zona toracică și a membrelor.

Pentru a evita

loviturile puternice aplicate în zona capului, ghemuit fiind

la pământ, partea vătămată a ridicat mâinile,

primind astfel loviturile aplicate,

acestea producându-i o plagă

parieto-temporală stânga și la nivelul vertexului, cu imobilizată cu atelă

gipsată a membrului superior drept.

Actele

medico-legale concluzionând în sensul că victima a suferit o

fractură de antebraț drept, traumatism

cranio-cerebral acut deschis, plăgi frontale

stânga, deformare antebraț

dreapta, victima prezentând dureri în regiunea hemitoracelui din partea

dreaptă, iar radiografiile evidențiind fractura ambelor oase ale antebrațului

drept și fractură arc costal VIII.

Potrivit aceluiași raport de constatare medico-legală, a rezultat că

leziunile

traumatice au fost produse prin lovire cu corpuri

contondente, în final, victimei

fiindu-i necesare 65-70 zile îngrijiri medicale pentru

vindecare, leziunile produse fiind de autoapărare, cu punerea în primejdie a

vieții.

întrucât din

probatoriu, apreciat în ansamblu, nu a rezultat intenția

inculpaților de a suprima viața victimei, prima

instanță a apreciat că infracțiunea

ce trebuie reținută în sarcina

acestora, este aceea prev. de art. 182 alin. (1) C. pen., inculpații,

pricinuind o gravă vătămare integrității corporale a părții vătămate R.S.

Împotriva acestei

sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, dar și

inculpații D.Ș. și P.D.T.

Parchetul a

criticat soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, mai întâi,

sub aspectul că, greșit, s-a procedat la

schimbarea încadrării juridice dată inițial

faptelor, probatoriul

demonstrând că inculpații au săvârșit infracțiunea de

tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175

lit.

i) C. pen., și

nu

infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., iar,

în al doilea rând, invocându-se omisiunea aceleiași instanțe de fond,

de a se pronunța potrivit art. 350

alin. (1)

C. proc. pen., în sensul revocării

măsurii

obligării de a nu părăsi localitatea, luată față de cei doi inculpați, prin

încheierea

nr. 17 de la 12 mai 2008 a Tribunalului Olt.

Inculpații D.Ș.

și P.T., atât în motivele scrise, cât și prin cele susținute de apărătorul lor

ales, au invocat nelegalitatea și netemeinicia

soluției, în principal, solicitând adoptarea unei soluții de achitare

în baza art. 11

pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu aplic. art. 44 C. pen.,

susținându-se

că cei doi au acționat în legitimă apărare, iar, în subsidiar, de vreme ce nu

va fi însușită prima soluție propusă, s-a solicitat ca în favoarea fiecăruia

dintre inculpați să fie reținute circumstanța atenuantă legală a scuzei

provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecințele prevăzute în

planul pedepsei, cum astfel stabilește art. 76 C. pen., cu motivarea că

inculpații au fost provocați de atitudinea victimei, constând în cosirea

terenului ce aparținea unuia dintre aceștia.

Curtea de Apel

Craiova a stabilit că inculpații, concomitent și din diferite poziții, au

aplicat victimei lovituri în zona capului, continuând să o lovească pe aceasta

și după ce a încercat să se apere, punând mâinile deasupra capului, leziunile

fiind produse cu corpuri contondente.

Gravitatea

acestora, desprinsă din numărul mare de îngrijiri medicale necesare pentru

vindecare, împrejurarea că s-au localizat atât în zona capului, în zona

toracică și a membrelor, evidențiază faptul că inculpații au urmărit nu numai o

simplă vătămare corporală a victimei, care să poată fi apreciată drept o

corecție, ci suprimarea vieții acesteia, rezultat ce nu s-a produs datorită

unor împrejurări independente de voința celor doi.

Prin urmare

soluția de schimbare a încadrării juridice dată inițial faptelor inculpaților,

a fost apreciată ca greșită.

La stabilirea

pedepsei principale, urmează au fost avute în vedere criteriile înscrise în art.

72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite,

decurs din urmările produse, împrejurările în care acestea s-au consumat,

relațiile dintre părțile implicate, pe de o parte, dar și unele elemente ce

privesc pe făptuitori, necunoscuți cu antecedente penale și bine integrați

social, cu o atitudine relativ sinceră în raport cu învinuirile aduse, pe de

altă parte, împrejurări cărora le va fi recunoscut un caracter atenuant, cu

efectul prevăzut de art. 76 C. pen., în planul stabilirii sancțiunii.

Întrucât,

inculpații nu au făcut dovada condițiilor legitimei apărări, prev.

de art. 44 alin. (2) C. pen., cauză care înlătură

caracterul penal al faptei, pe de o

parte, dar și pentru că inițiativa

conflictului pe fondul căruia s-au consumat violențele suferite de partea

vătămată, a aparținut celor doi inculpați, față de aceștia nu poate fi reținută

circumstanța atenuantă prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

Prin Decizia penală

nr. 50 din 5 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori, a admis

apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, împotriva

sentinței penale nr. 79

din 25 august 2008, pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 1166/104/2008.

A desființat

sentința sub aspectul laturii penale.

În baza art. 20

rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 74, art. 76 C. pen.,

a condamnat pe fiecare dintre inculpații D.Ș. și P.D.T., la pedeapsa principală

de 3 ani închisoare, cu câte 2 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C.

pen., pedeapsă

complementară.

Pe durata prev.

de art. 71 C. pen., inculpaților le-au fost interzise

drepturile prev. de art. 64

alin.

(1)

lit.

a) teza II-a și lit. b) C.

pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a revocat măsura obligării de

a

nu părăsi

localitatea, luată față de inculpați prin încheierea nr. 17 de la 12 mai 2008,

dată în Camera de Consiliu de Tribunalul Olt.

A menținut

dispozițiile sentinței cu privire la rezolvarea laturii civile.

A respins, ca nefondate, apelurile inculpaților declarate împotriva

aceleiași

sentințe.

Onorariile de

avocat în sumă de câte 300 lei, vizând apărarea din oficiu, a apelanților

inculpați în apel, până la prezentarea apărătorului ales s-au plătit din

fondurile M.J., către Baroul de Avocați Dolj.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova și inculpații D.Ș. și P.D.T.

Prin motivele scrise de

recurs, Parchetul a criticat hotărârea in stanței de apel sub următoarele aspecte:

pronunțat o hotărâre nelegală cu încălcarea disp. art. 309 și art. 357 C. proc.

pen., întrucât condamnându-i pe inculpați pentru tentativă la infracțiunea de

omor calificat, s-a limitat doar la disp. art. 20 C. pen. rap. la art. 174 – art.

175 lit. i) C. pen. și nu a făcut aplicarea disp. art. 20 alin. (1), art. 21 alin.

(1), (2) C. pen., art. 174 alin. (1) și (2) și art. 175 alin. (1) lit. i) și alin.

(2) C. pen.

care sunt circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului, deși în

conformitate cu art. 79 C. pen., orice împrejurare reținută ca circumstanță

atenuantă sau ca circumstanță agravantă trebuie arătată în hotărâre.

o greșită individualizare a pedepselor aplicată, fără a da eficiență circumstanțelor

reale ale săvârșirii infracțiunii.

În drept, recursul a fost

întemeiat pe disp. art. 385

9

pct. 14 și 17 C. proc. pen.

Inculpații au criticat hotărârea

instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

cu privire la reținerea circumstanței atenuante legale a depășirii limitelor legitimei

apărări prev. de art. 73 lit. a) C. pen., motiv de apel susținută de inculpați.

A fost invocat cazul de

casare prev. de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. și s-a solicitat

casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

apelul declarat de inculpați în condițiile în care în favoarea acestora au fost

reținute circumstanțe atenuante.

Acest motiv de recurs a fost

încadrat în disp. art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., existând o

contradicție între motivele pe care s-a întemeiat decizia și dispozitiv.

3 Greșita încadrare juridică

dată faptei săvârșită de inculpați, în sensul că aceștia nu au acționat cu

intenția de a ucide, astfel că încadrarea juridică a faptei este cea prev. de art.

183 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., întrucât infracțiunea

a fost săvârșită ca urmare a provocării din partea părții vătămate.

În drept, s-a invocat art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

pedepselor aplicate în raport cu criteriile prev. de art. 72 C. pen., precum și

greșita modalitate de executare a sancțiunii, solicitând suspendarea condiționată

a executării pedepselor.

În drept, acest motiv, de

recurs fost întemeiat pe disp. art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

La termenul la care au avut loc

dezbaterile, reprezentantul parchetului a arătat că nu mai susține primul motiv

de recurs anterior menționat.

Examinând hotărârea atacată

sub aspectele invocate de parchet și inculpați, și prin prisma cazurilor de

casarea menționate, Înalta Curte constată că doar recursurile formulate de

inculpați sunt fondate, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

în cauză, pe baza ansamblului probator administrat, a fost corect stabilită

situația de fapt, astfel cum a fost arătată anterior, motiv pentru care nu va

mai fi reluată.

În ceea ce privește încadrarea

juridică, Înalta Curte apreciază că fapta inculpaților D.Ș. și P.D.T.,

întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea prev. de art.

20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., constând în aceea că în ziua de 29

septembrie 2007, pe fondul unul conflict determinat de faptul că partea

vătămată a cosit iarba de pe terenul aparținând inculpatului P.D.T., inculpații

au aplicat mai multe lovituri cu corpuri contondente în zona capului și a

toracelui, provocându-i leziuni care au necesitat 65-70 zile îngrijiri

medicale, leziuni care i-au pus acesteia viața în pericol.

În cauză, pentru considerentele

care vor urma, nu se poate reține că tentativa la infracțiunea de omor a fost

săvârșită în condițiile circumstanței agravantei prev. de art. 175 lit. i) C.

pen.

Noțiunea de „faptă săvârșită

în public” este explicată în art. 152 C. pen., care prevede cinci astfel de ipoteze.

Potrivit dispozițiilor din

acest articol, o faptă se consideră săvârșită în public atunci când:

fost comisă într-un loc public

care, prin natura sau destinația lui, este totdeauna accesibil publicului,

chiar dacă  nu este prezentă nici o persoană;

fost săvârșită în orice alt loc

accesibil publicului dacă sunt de față două sau mai multe persoane;

fost săvârșită într-un loc

neaccesibil publicului cu intenția de a fi auzită sau văzută și acest rezultat s-a

produs față de 2 sau mai multe persoane;

fost comisă într-o reuniune, cu

excepția celor care au caracter de familie;

5 a

fost săvârșită prin mijloace despre

care făptuitorul și-a dat seama că ar putea face ca fapta să ajungă la

cunoștința publicului.

În cauză, se constată că infracțiunea

nu a fost săvârșită în „loc public”, în accepțiunea dată de textul de lege

citat.

Astfel, agresiunea asupra

părții vătămate s-a desfășurat pe câmp, câmp care nu este un loc accesibil

totdeauna publicului, chiar în cazul în care nu ar fi prezentă nici o persoană,

situație în care ar fi suficientă publicitatea virtuală, decurgând din

accesibilitatea permanentă a publicului într-un astfel de loc.

Câmpul, în situația din

speță, nu constituie „nici orice alt loc accesibil publicului”, întrucât din

probele administrate în cauză nu a rezultat și prezența efectivă, în imediata

aproprierea locului conflictului, altor persoane (altele decât cele implicate direct),

situația prevăzută de lege referindu-se la o publicitate reală în locuri, care

prin destinația lor sunt doar în mod intermitent accesibile publicului.

De asemenea, întrucât

inculpații nu au urmărit și nici nu au reușit, în același timp, ca fapta să fie

auzită sau văzută de două sau mai multe persoane, nu este aplicabilă nici cea

de a treia variantă reglementată de art. 152 C. pen. Și în acest caz se cere o

publicitate reală.

În consecință, având în

vedere că nu se poate considera că infracțiunea a fost săvârșită în public, în

temeiul art. 334 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice

dată faptei din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 – art. 175

lit. i) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 C.

pen.

intenție, care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând moartea

ca rezultat al activității sale a urmărit sau acceptat producerea acestui

rezultat.

Prin latura sa subiectivă,

omorul, în speță tentativa la această infracțiune, se deosebește de vătămarea corporală

gravă, prev. de art. 182 C. pen. pentru că dacă în cazul omorului se acționează

cu intenția de a o ucide, în cazul vătămării corporale, se acționează cu

intenția de a aplica o corecție corporală.

În cauză, este mai presus de

orice îndoială, că inculpații au acționat cu intenția de a ucide, intenție care

rezultă din împrejurările concrete ale cauzei. Astfel, inculpații au aplicat

mai multe lovituri părții vătămate, cu intensitate mare, cu un arac și o furcă,

în zone vitale ale corpului acestuia, respectiv zona capului și zona toracelui,

provocându-i leziuni care i-au pus viața în pericol (traumatism cranio –

cerebral acut deschis, plăgi frontale stânga fractură arc costal stânga).

Relevantă în constatarea

intenției de a ucide este și faptul că rezultatul letal nu s-a produs, pe de o

parte, pentru că victima și-a protejat capul, cu mâinile, după cum rezultă din

leziunile pe care le-a suferit și la nivelul membrelor superioare, iar pe de

altă parte și datorită intervenției medicale de specialitate, factori independenți

de voința inculpaților.

în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la motivul referitor

la reținerea circumstanței atenuante legale a depășirii limitelor legitimei

apărări, nu este fondată.

Astfel, din actele cauzei se

constată că prin motivele scrise de apel, filele 22-24 din dosarul Curții de

Apel Craiova, s-a solicitat de către inculpați în subsidiar, respectiv, în

cazul în care nu s-ar fi reținut legitima apărare, reținerea în favoarea lor a

„circumstanței atenuante legală a provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen.”.

În considerentele motivării,

apelului se fac referiri și la circumstanța prev. de art. 73 lit. a) C. pen.,

în sensul că inculpații au fost atacați cu o furcă de către partea vătămată,

iar ei au acționat „prin depășirea legitimei apărări, și, în același timp, fiind

provocați de victimă”.

Însă, cu prilejul

dezbaterilor din apel, după cum rezultă din încheierea de amânare a pronunțării

apărătorul ales al inculpatului nu a mai susținut (nici măcar tangențial cum a

făcut-o în motivele scrise) reținerea art. 73 lit. a) C. pen. în favoarea acestora,

invocând doar legitima apărare și scuza provocării, ceea ce a determinat

instanța să nu analizeze și această circumstanță legală atenuantă.

scuzei provocării, invocată de inculpați, este necesară îndeplinirea a trei

condiții: infracțiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări

sau emoții, această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din

partea victimei, provocarea să se fi produs prin violență sau printr-o atingere

gravă a demnității persoanei ori printr-o altă acțiunea ilicită gravă.

În cauză, în momentul

săvârșirii faptei, inculpații nu se aflau sub imperiul unei stări de tulburare sau

emoție puternică provocată de victimă.

Astfel comportamentul

victimei, dacă ar fi fost rupt din contextul derulării faptelor, s-ar putea aprecia

că atitudinea sa provocatoare, ar fi cauza infracțiunii, determinând riposta

din partea inculpaților.

Însă, conflictul între părți

s-a derulat în două „planuri” temporale. Prima etapă a constat în momentul

surprinderii părții vătămate de către inculpatul D.Ș., în timp ce cosea iarba

de pe terenul celuilalt inculpat, care era unchiul său, prilej cu care între

părți a avut loc un schimb de replici, care conțineau  injurii și amenințări

reciproce.

După aceste momente,

eventuala atitudine provocatoare a victimei a încetat, întrucât atât el cât și

inculpatul au părăsit terenul în cauză, prima îndreptându-se spre casa sa, iar

cel de-al doilea spre locuința unchiului său pentru a-i relata despre cele întâmplate.

Rezultă din probele

administrate că, după ce inculpatul D.Ș. l-a anunțat pe celălalt inculpat

despre fapta părții vătămate aceștia s-au deplasat cu un autoturism, pe câmp,

pentru a-i „cere socoteală părții vătămate”, prilej cu care a început să se

deruleze a doua fază a conflictului, fază în care, după ce i-au blocat

deplasarea, inculpații i-au aplicat multiple lovituri cu un arac și o furcă în

zona capului, toracelui, chiar și după ce victima era căzută la pământ și în

imposibilitate de a riposta.

Înalta Curte apreciază că,

în cauză, în mod corect nu a fost reținută scuza provocării în favoarea

inculpaților în condițiile în care pe de o parte datorită împrejurării că între

cele două momente al conflictului dintre părți s-a scurs o perioadă suficientă

pentru aplanarea acestuia (mai ales că partea vătămată plecase de pe terenul inculpatului),

iar pe de altă parte, datorită disproporției dintre actul pretins și riposta recurenților.

Se constată astfel, că faptele inculpaților de a aplica mai multe lovituri cu obiecte

contondente nu-și pot găsi explicația în pretinsa tulburare, produsă de fapta

victimei care a cosit iarbă de pe terenul inculpatului P.D.T.

5 Ca urmare a reținerii în

sarcina inculpaților a infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C.

pen., se va aplica acestora pedepse la individualizarea cărora vor fi avute în

vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii care rezultă din natura

acesteia, din modul de acționare și împrejurările comiterii, din urmările

socialmente periculoase ale faptei.

De asemenea, la stabilirea

pedepselor se va avea în vedere  și persoana inculpaților, care anterior

comiterii faptei au avut o conduită bună în familie și societate, fiind

caracterizați pozitiv de către autoritățile locale, sunt angrenați în

activitățile sociale ale comunității din care fac parte, nu sunt cunoscuți cu

antecedente penale.

Totodată, se apreciază că

inculpații au depus stăruință în a repara, prin echivalent, suferința fizică

suferită în urma săvârșirii infracțiunii, aceștia achitând părții vătămate suma

de 5000 lei despăgubiri materiale, s-au prezentat în fața autorităților și au

avut un comportament procesual corespunzător, în sensul că deși nu au recunoscut

săvârșirea infracțiunii în modul în care a fost reținută de către instanță, au

prezentat variante proprii ale derulării evenimentelor, invocând, după cum s-a

menționat legitima apărare sau scuza provocării, împrejurare care nu poate constitui

o circumstanță negativă, ci un exercițiu al dreptului la apărare astfel cum

este prevăzut de lege.

În procesul individualizării

pedepselor care se vor aplica inculpaților nu trebuie minimalizat nici

comportamentul părții vătămate care, a fost inițiatoarea conflictului, ca

urmare a faptului că încălcând dreptul de proprietate al inculpatului P.D.T., a

determinat riposta violentă a recurenților.

Toate aceste circumstanțe

pozitive vor fi reținute ca circumstanțe atenuante judiciare, astfel cum sunt

prevăzute în art. 74 C. pen., împrejurări în raport de care, conform art. 76 alin.

(2) C. pen. va coborî pedepsele sub minimul special prevăzut de lege.

În raport de circumstanțele reale

ale săvârșirii faptelor și circumstanțele personale ale inculpaților, Înalta

Curte apreciază că scopul educativ și coercitiv al pedepselor ce se vor aplica,

astfel cum este prev. în art 52 C. pen., se poate realiza, chiar fără

executarea efectivă a acestora, considerându-se că simpla aplicare a sancțiunii

constituie un avertisment pentru recurenți, cât și o garanție că nu vor mai săvârși

alte fapte prevăzute de lege, astfel că, se va dispune suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei în condițiile art. 86

1

C. pen.

Având în vedere natura infracțiunii, cât și gravitatea acestei, se vor aplica inculpaților

și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi în condițiile art. 65 C.

pen.

greșita individualizare a cuantumului pedepselor, susținută de parchet, se

constată că, în raport de noua încadrare juridică dată faptei și de considerentele

expuse anterior, aceste critici au rămas practic fără obiect.

7.Motivul de recurs invocat

de parchet referitor la încălcarea disp. art. 79 C. pen. nu este fondat.

Astfel, textul de lege citat

prevede că trebuie arătată în hotărâre orice împrejurarea reținută ca

circumstanță atenuantă sau circumstanță agravantă.

Împrejurarea că instanța de

apel a indicat în considerentele deciziei împrejurările pe care le-a reținut ca

circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților, fără a le „încadra” în

prevederile alin. (1) sau (2) ale art. 74 C. pen., pe care le-a reținut,

generic, în dispozitiv, nu constituie o încălcare a art. 79 C. pen., în

condițiile în care „considerentele” fac parte integrantă dintr-o hotărâre

judecătorească, potrivit art. 354 C. proc. pen.

Mai mult decât atât, potrivit

art. 383 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 356 alin. (2) C. proc.

pen., expunerea hotărârii trebuie să cuprindă în caz de condamnare, printre

alte dispoziții și circumstanțele agravante sau atenuante, cerință care nu se

regăsește și în art. 357 C. proc. pen., referitor la conținutul dispozitivului,

iar instanța de apel a respectat, după cum s-a menționat, această cerință a

legii, indicând circumstanțele atenuante reținute pentru fiecare inculpat în considerente.

În consecință, având în

vedere considerentele expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpați, va casa în parte

decizia penală atacată și, rejudecând va proceda conform considerentelor expuse

anterior, menținând celelalte dispoziții.

De asemenea, potrivit disp. art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat

recursul declarat de parchet.

Văzând și disp. art. 192 alin.

(3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de inculpații D.Ș. și P.D.T. împotriva Deciziei penale nr. 50 din 5 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală

atacată și rejudecând:

Conform art. 334 C. proc.

pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei săvârșită de inculpați din

infracțiunea prevăzută de art. 20 rap.la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.,

în infracțiunea prevăzută de art. 20 rap.la art. 174 C. pen., texte de lege în

baza cărora, cu aplicarea art. 74 – art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă pe

inculpații D.Ș. și P.D.T. la câte 3 ani închisoare fiecare.

Aplică fiecărui inculpat

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, în condițiile prevăzute

de art. 65 C. pen.

Face aplicarea art. 71 – art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

- art. 86

2

C. pen. suspendă executarea pedepselor sub supraveghere

pe un termen de încercare de 6 ani pentru fiecare inculpat.

Conform art. 86

3

C.

pen., pe durata termenului de încercare inculpații se vor supune următoarelor

măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte în prima

zi de luni a fiecărui trimestru la Serviciul de probațiune de pe lângă

Tribunalul Olt;

b)

să anunțe în prealabil orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)

să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

d)

să comunice informații de natură a

putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Conform art. 359 C. proc.

pen. atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 86

4

C.

pen.

În baza art. 71 alin. (5) C.

pen. pe durata suspendării executării pedepselor sub supraveghere se suspendă

executarea pedepselor accesorii aplicate inculpaților.

Menține celelalte dispoziții

ale deciziei penale atacate.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei

penale nr. 50 din 5 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Onorariile pentru apărarea

din oficiu a recurentului inculpat D.Ș., în sumă de 50 lei, și a recurentului

inculpat P.D.T., în sumă de 200 lei, se vor plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 17 decembrie 2009.