ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 624/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța la 4 decembrie 2006, reclamanții V.M., V.I., V.E., E.V.,

P.L., U.S. și P.M., în calitate de moștenitori ai autorului V.S. au solicitat,

în temeiul Legii nr. 10/2001 și în contradictoriu cu pârâții Primarul

municipiului Constanța, Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța prin

Primar, atribuirea în natură, prin compensare pentru vechiul amplasament

afectat în prezent de domeniul public, a unei suprafețe de teren echivalentă cu

proprietatea lor în suprafață de 4.000 mp și pe care se află Cimitirul Viile

Noi.

Tribunalul Constanța, secția civilă, prin

sentința nr. 818 din 23 iunie 2008 a respins ce nefondată acțiunea civilă

formulată de reclamanții V.M., V.I., V.E., E.V., P.L., U.S. și P.M. în

contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Constanța, Consiliul local

Constanța și Municipiul Constanța prin Primar.

S-a reținut de către instanța de fond că

din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 rezultă că măsurile reparatorii

prevăzute de acest act normativ sunt aplicabile persoanelor fizice care erau

proprietarii imobilelor, la data preluării în mod abuziv a acestora.

Or, în speță, reclamanții au dobândit

dreptul de proprietate asupra terenului care formează obiectul notificării nr. 2033

din 9 august 2001, în anul 1996, prin intermediul sentinței civile nr. 4532 din

18 aprilie 1996, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. 14731/1995.

Chiar dacă prin hotărârea judecătorească

menționată s-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea unui teren în

suprafață de 2 ha și 5000 mp, în temeiul unei chitanțe întocmite de autorul

reclamanților în anul 1951, dreptul de proprietate asupra terenului s-a născut

în patrimoniul reclamanților în momentul rămânerii irevocabile a sentinței

civile, care valorează act autentic, întrucât încă din anul 1947, prin Legea

nr. 203/1947 s-a instituit formalitatea actului autentic pentru dobândirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor prin acte de vânzare-cumpărare,

această formalitate fiind menținută în toate actele normative care au

reglementat circulația juridică a terenurilor.

Apelul declarat de reclamanți și de L.S.,

V.A., V.C. și V.M. împotriva sentinței tribunalului a fost admis de Curtea de

Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, prin decizia nr. 300/C din 15 decembrie 2008. S-a schimbat în tot

hotărârea apelată, în sensul că s-a admis acțiunea formulată de reclamanți. Au

fost obligați pârâții să emită decizie motivată privind acordarea de măsuri

reparatorii pentru suprafața de 4000 mp teren intravilan, conform art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001.

S-a reținut de către instanța de apel că

din interpretarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 raportat

la art. 4 alin. (2) din același act normativ, rezultă că o condiție esențială

pentru aplicarea prevederilor legii de reparație este aceea ca solicitantul să

fi avut calitatea de proprietar al bunului preluat de stat. Dreptul de

proprietate poate fi dovedit prin orice înscris constatator al unui act juridic

civil, jurisdicțional sau administrativ, translativ de proprietate sau

declarativ și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea

persoanei care îl invocă.

În cauza dedusă judecății, autorul reclamanților

a dobândit dreptul de proprietate în baza unui înscris sub semnătură privată în

care se menționează că s-a cumpărat suprafața de 2,5 ha în anul 1951 la prețul de 60.000 lei, care a fost achitat integral, transmițându-se totodată

proprietatea imobilului. Ulterior, prin hotărâre judecătorească s-a constatat

vânzarea-cumpărarea și în urma partajului voluntar, autorului reclamanților i

s-a atribuit în proprietate suprafața de 4.000 mp, suprafață care a fost

preluată de către stat în mod abuziv.

În raport de aceste considerente, s-a

constatat că reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la

măsuri reparatorii, dreptul lor de proprietate fiind consfințit prin înscrisul

sub semnătură privată întărit prin hotărâre judecătorească.

Împotriva acestei ultime decizii au

declarat recurs pârâții Primarul municipiului Constanța, Consiliul local

Constanța și Municipiul Constanța, întemeiat pe motivele prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și schimbarea în tot a

hotărârii atacate în sensul respingerii apelului. Au arătat că la momentul

încheierii chitanței din 15 august 1949 erau în vigoare prevederile Legii nr. 203/1947,

care prin art. 36 impuneau ca și condiție

ad validitatem

a convenției

formalitatea actului autentic precum și transcrierea acestuia. Aceste

dispoziții au fost menținute și prin Decretul nr. 151/1950 care a abrogat Legea

nr. 203/1947. În aceste condiții, în lipsa îndeplinirii condiției de formă ca

și condiție de validitate, convenția de înstrăinare încheiată între vânzătorii

moștenitori ai defunctului C.G. și reclamant nu poate produce prin ea însăși

efectul translativ de proprietate prevăzut de art. 1295 C. civ., neavând efect

constitutiv al dreptului de proprietate. Având însă în vedere principiul

conversiunii actului juridic nul într-un act juridic valabil, dedus din art. 975

C. civ., contractul de vânzare-cumpărare încheiat în forma înscrisului sub

semnătură privată, având valoare de antecontract valabil încheiat, a fost

valorificat prin sentința civilă nr. 4532/1996, act care are efect translativ

de proprietate, deci efect constitutiv al dreptului real de proprietate.

S-a concluzionat astfel, că în raport de

dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, atâta timp cât reclamanții au

dobândit dreptul de proprietate în anul 1996 prin sentința civilă nr. 4532,

aceștia nu dovedesc calitatea de persoane îndreptățite.

Recursul este fondat, urmând a fi admis

în considerarea argumentelor de mai jos.

Prin acțiunea formulată în baza Legii nr.

10/2001, reclamanții au solicitat atribuirea în natură, prin compensare pentru

vechiul amplasament afectat în prezent de domeniul public, a unei suprafețe de

teren de 4.000 mp.

Calitatea de persoane îndreptățite au

probat-o cu înscrisul sub semnătură privată încheiat în anul 1951 de către

autorul reclamanților.

Referitor la teren, reclamanții au

obținut o hotărâre judecătorească care are valoarea unui act jurisdicțional

declarativ de proprietate. Astfel, Judecătoria Constanța, prin sentința civilă

nr. 4532/1996 a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea cu privire la

suprafața de 2 ha și 5000 mp situată în Viile Noi – Constanța, între vânzătorii

E. și G.C. și cumpărătorii S.T.V., autorul reclamanților, T.T.V. și F.T.V., iar

prin încheierea pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. 14731/1995 s-au

precizat vecinătățile suprafeței menționate.

Ulterior, prin contractul de partaj

voluntar fără sultă autentificat la notariat sub nr. 136 din 15 ianuarie 1998

s-a sistat starea de indiviziune între cumpărătorii suprafeței de teren.

Recurenții – pârâți au criticat decizia

pronunțată în apel sub aspectul că eronat s-a considerat că titlul de

proprietate al reclamanților îl constituie actul sub semnătură privată încheiat

în 1951, în condițiile în care acesta are valoare doar de antecontract de vânzare-cumpărare

valorificat prin sentința civilă nr. 4532/1996.

Din perspectiva reglementărilor cuprinse

la art. 23 din Legea nr. 10/2001, care nu conține prevederi speciale în

privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite asupra

imobilelor solicitate și, eventual, a calității sale de moștenitor al fostului

proprietar, reclamanții fac dovada că autorul lor a deținut în proprietate

terenul.

Astfel, prin acte doveditoare ale dreptului

de proprietate se înțeleg înscrisurile constatatoare ale unui act juridic

civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau

declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate

în favoarea persoanei care îl invocă.

În prezent, la art. 24 din Legea nr. 10/2001

se stipulează că î

n absența unor probe contrare, existența și, după caz,

întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul

normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau

s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În aplicarea acestor prevederi

și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ

sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare

măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de

proprietar.

Se reține însă că instanța de apel, la

stabilirea faptului dacă reclamanților li se aplică sau nu dispozițiile Legii

nr.10/2001, nu a dat dovadă de rolul activ cerut de lege pentru soluționarea

cauzei.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a

preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii

faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri

legale și temeinice. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le

consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Instanța nu a fost preocupată să

stabilească, în baza prevederii legale menționate, cum a intrat terenul în

proprietatea statului, care este regimul juridic actual al acestuia, dacă

pârâtul Municipiul Constanța are calitatea de entitate deținătoare. Totodată,

se impunea a se stabili dacă terenul în litigiu este în totalitate sau în parte

destinat înhumărilor, având destinația de cimitir și, în caz afirmativ, în

administrația cărei biserici se află.

Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312

și art. 313 C. proc. civ., recursul va fi admis, va fi casată decizia atacată

și se va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare, urmând a se

analiza, sub formă de apărări și celelalte susțineri din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâții Primarul

municipiului Constanța, Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța

împotriva deciziei nr. 300/C din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3

februarie 2010.