ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 624/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 4 decembrie 2006, reclamanții V.M., V.I., V.E., E.V., P.L., U.S. și P.M., în calitate de moștenitori ai autorului V.S. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 și în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Constanța, Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, atribuirea în natură, prin compensare pentru vechiul amplasament afectat în prezent de domeniul public, a unei suprafețe de teren echivalentă cu proprietatea lor în suprafață de 4.000 mp și pe care se află Cimitirul Viile Noi. Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 818 din 23 iunie 2008 a respins ce nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanții V.M., V.I., V.E., E.V., P.L., U.S.

și P.M. în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Constanța, Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța prin Primar. S-a reținut de către instanța de fond că din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 rezultă că măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ sunt aplicabile persoanelor fizice care erau proprietarii imobilelor, la data preluării în mod abuziv a acestora. Or, în speță, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului care formează obiectul notificării nr. 2033 din 9 august 2001, în anul 1996, prin intermediul sentinței civile nr. 4532 din 18 aprilie 1996, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. 14731/1995.

Chiar dacă prin hotărârea judecătorească menționată s-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea unui teren în suprafață de 2 ha și 5000 mp, în temeiul unei chitanțe întocmite de autorul reclamanților în anul 1951, dreptul de proprietate asupra terenului s-a născut în patrimoniul reclamanților în momentul rămânerii irevocabile a sentinței civile, care valorează act autentic, întrucât încă din anul 1947, prin Legea nr. 203/1947 s-a instituit formalitatea actului autentic pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor prin acte de vânzare-cumpărare, această formalitate fiind menținută în toate actele normative care au reglementat circulația juridică a terenurilor. Apelul declarat de reclamanți și de L.S., V.A., V.C.

și V.M. împotriva sentinței tribunalului a fost admis de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 300/C din 15 decembrie 2008. S-a schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul că s-a admis acțiunea formulată de reclamanți. Au fost obligați pârâții să emită decizie motivată privind acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 4000 mp teren intravilan, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. S-a reținut de către instanța de apel că din interpretarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 4 alin. (2) din același act normativ, rezultă că o condiție esențială pentru aplicarea prevederilor legii de reparație este aceea ca solicitantul să fi avut calitatea de proprietar al bunului preluat de stat.

Dreptul de proprietate poate fi dovedit prin orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, translativ de proprietate sau declarativ și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă. În cauza dedusă judecății, autorul reclamanților a dobândit dreptul de proprietate în baza unui înscris sub semnătură privată în care se menționează că s-a cumpărat suprafața de 2,5 ha în anul 1951 la prețul de 60.000 lei, care a fost achitat integral, transmițându-se totodată proprietatea imobilului. Ulterior, prin hotărâre judecătorească s-a constatat vânzarea-cumpărarea și în urma partajului voluntar, autorului reclamanților i s-a atribuit în proprietate suprafața de 4.000 mp, suprafață care a fost preluată de către stat în mod abuziv.

În raport de aceste considerente, s-a constatat că reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, dreptul lor de proprietate fiind consfințit prin înscrisul sub semnătură privată întărit prin hotărâre judecătorească. Împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs pârâții Primarul municipiului Constanța, Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța, întemeiat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii apelului. Au arătat că la momentul încheierii chitanței din 15 august 1949 erau în vigoare prevederile Legii nr. 203/1947, care prin art. 36 impuneau ca și condiție ad validitatem a convenției formalitatea actului autentic precum și transcrierea acestuia.

Aceste dispoziții au fost menținute și prin Decretul nr. 151/1950 care a abrogat Legea nr. 203/1947. În aceste condiții, în lipsa îndeplinirii condiției de formă ca și condiție de validitate, convenția de înstrăinare încheiată între vânzătorii moștenitori ai defunctului C.G. și reclamant nu poate produce prin ea însăși efectul translativ de proprietate prevăzut de art. 1295 C. civ., neavând efect constitutiv al dreptului de proprietate. Având însă în vedere principiul conversiunii actului juridic nul într-un act juridic valabil, dedus din art. 975 C. civ., contractul de vânzare-cumpărare încheiat în forma înscrisului sub semnătură privată, având valoare de antecontract valabil încheiat, a fost valorificat prin sentința civilă nr. 4532/1996, act care are efect translativ de proprietate, deci efect constitutiv al dreptului real de proprietate.

S-a concluzionat astfel, că în raport de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, atâta timp cât reclamanții au dobândit dreptul de proprietate în anul 1996 prin sentința civilă nr. 4532, aceștia nu dovedesc calitatea de persoane îndreptățite. Recursul este fondat, urmând a fi admis în considerarea argumentelor de mai jos. Prin acțiunea formulată în baza Legii nr. 10/2001, reclamanții au solicitat atribuirea în natură, prin compensare pentru vechiul amplasament afectat în prezent de domeniul public, a unei suprafețe de teren de 4.000 mp. Calitatea de persoane îndreptățite au probat-o cu înscrisul sub semnătură privată încheiat în anul 1951 de către autorul reclamanților. Referitor la teren, reclamanții au obținut o hotărâre judecătorească care are valoarea unui act jurisdicțional declarativ de proprietate.

Astfel, Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 4532/1996 a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea cu privire la suprafața de 2 ha și 5000 mp situată în Viile Noi – Constanța, între vânzătorii E. și G.C. și cumpărătorii S.T.V., autorul reclamanților, T.T.V. și F.T.V., iar prin încheierea pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. 14731/1995 s-au precizat vecinătățile suprafeței menționate. Ulterior, prin contractul de partaj voluntar fără sultă autentificat la notariat sub nr. 136 din 15 ianuarie 1998 s-a sistat starea de indiviziune între cumpărătorii suprafeței de teren. Recurenții – pârâți au criticat decizia pronunțată în apel sub aspectul că eronat s-a considerat că titlul de proprietate al reclamanților îl constituie actul sub semnătură privată încheiat în 1951, în condițiile în care acesta are valoare doar de antecontract de vânzare-cumpărare valorificat prin sentința civilă nr. 4532/1996.

Din perspectiva reglementărilor cuprinse la art. 23 din Legea nr. 10/2001, care nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite asupra imobilelor solicitate și, eventual, a calității sale de moștenitor al fostului proprietar, reclamanții fac dovada că autorul lor a deținut în proprietate terenul. Astfel, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțeleg înscrisurile constatatoare ale unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.

În prezent, la art. 24 din Legea nr. 10/2001 se stipulează că î n absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În aplicarea acestor prevederi și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. Se reține însă că instanța de apel, la stabilirea faptului dacă reclamanților li se aplică sau nu dispozițiile Legii nr.10/2001, nu a dat dovadă de rolul activ cerut de lege pentru soluționarea cauzei.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Instanța nu a fost preocupată să stabilească, în baza prevederii legale menționate, cum a intrat terenul în proprietatea statului, care este regimul juridic actual al acestuia, dacă pârâtul Municipiul Constanța are calitatea de entitate deținătoare. Totodată, se impunea a se stabili dacă terenul în litigiu este în totalitate sau în parte destinat înhumărilor, având destinația de cimitir și, în caz afirmativ, în administrația cărei biserici se află.

Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 și art. 313 C. proc. civ., recursul va fi admis, va fi casată decizia atacată și se va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare, urmând a se analiza, sub formă de apărări și celelalte susțineri din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții Primarul municipiului Constanța, Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța împotriva deciziei nr. 300/C din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.