ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3222/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța, sub nr. 4047/118/2006 la data de 4 decembrie 2006,

reclamanții V.M., V.E., V.I., P.L., U.S. și P.M. au solicitat pârâților

Primarul Municipiului Constanța, Consiliul Local Constanța și Municipiul

Constanța prin Primar să dispună atribuirea prin compensare, pentru vechiul

amplasament afectat în prezent de domeniul public, a unei suprafețe de teren

echivalente cu proprietatea reclamanților, în suprafață de 4000 mp - având în

vedere că pe amplasamentul inițial al terenului ce face obiectul prevederilor Legii

nr. 10/2001 se află în prezent locația Cimitirului Viile Noi.

Prin Sentința civilă

nr. 818 din 23.06,2008, Tribunalul Constanța, secția civilă, a fost respins, ca

nefondată, acțiunea reclamanților, apreciindu-se că aceste persoane nu fac

parte din categoria celor îndreptățite la aplicarea măsurilor reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001.

După un prim ciclu

procesual, prin Decizia nr. 62 C din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel

Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale,

a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva Sentinței

civile nr. 818 din 23 iunie 2008 a Tribunalului Constanța.

Împotriva acestei din

urmă decizii, reclamanții V.C., V.P., V.M., V.A., L.S., V.E., P.L., U.S. și

P.M., prin mandatar L.M., au declarat recurs la data de 10 martie 2011, recurs

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 martie

2011,

Prin încheierea din

25 aprilie 2012, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 243 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că nu a fost depus certificat de

moștenitor sau de calitate de moștenitor de pe urma recurentei P.L. - al cărei

deces a survenit la data de 14 martie 2011, conform certificatului de deces

depus la dosar recurs -, că nu s-a împlinit lipsa semnăturii de pe recursul

declarat prin mandatar L.M. și că recurenții nu au precizat dacă își însușesc

recursul respectiv, deși au fost citați cu mențiuni în acest sens.

Recurenții V.C., V.M.

și V.A. au formulat cerere de repunere pe rol cauzei, înregistrată ia dosar la

data de 24 aprilie 2013, fără însă a depune certificat de moștenitor sau de

calitate de moștenitor de pe urma recurentei decedate P.L.

Prin încheierea din 5

iunie 2013, instanța a menținut măsura suspendării judecății cauzei dispusă

prin încheierea din 25 aprilie 2012, constatând că nu a fost depus certificat

de moștenitor sau de calitate de moștenitor de pe urma recurentei P.L. și că

P.S., indicat de recurenta P.M. ca fiind moștenitorul recurentei P.L., nu a

formulat cerere de introducere în cauză.

Cauza a fost repusă

pe rol, din oficiu, prin rezoluția din 22 octombrie 2014, pentru discutarea

perimării recursului, fiind fixat termen la 19 noiembrie 2014.

Înalta Curte va

constata perimat recursul, pentru considerentele care succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată,

contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau

revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în

nelucrare din vina părții timp de un an.

Conform art. 252

alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Pentru a interveni

perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se

află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a

pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Această sancțiune a

perimării operează, deopotrivă, și în situația în care suspendarea s-a dispus

în temeiul art. 243 C. proc. civ., având în vedere că, potrivit art. 245 alin.

(1) pct. 2 din același cod, trebuie solicitată reînceperea judecății "prin

cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moștenitorilor."

Altfel spus,

perimarea este incidența cu condiția ca, timp de un an, să nu se fi săvârșit în

cauză niciun act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei

de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea

posibilitatea să o facă.

Singura derogare pe

care o face legiuitorul, pentru ipotezele reglementate de art. 243 C. proc.

civ., vizează suspendarea cursului perimării pe o perioadă de 3 luni, sub

condiția însă, ca respectivele situații având ca efect prorogarea termenului,

să fi intervenit în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare (atunci

când suspendarea judecății s-a dispus deci, pe un alt temei decât cel

reprezentat de art. 243 din același cod).

În speță, nu se

regăsește o altfel de situație, care să fi condus la prelungirea termenului de

perimare, care a început să curgă de la data la care s-a oprit cursul

judecății, ca urmare a decesului uneia dintre părți se va constata așadar, că

nu a avut loc o repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății, în

condițiile art. 245 alin. (1) pct. 2 din Cod și că, lăsarea pricinii în

nelucrare este imputabilă părților (care nu au invocat faptul că ar fi fost

împiedicate de a stărui în judecată datorită unor împrejurări mai presus de

voința lor, în sensul art. 250 alin. (3) C. proc. civ.).

În consecință, în

condițiile în care, până la împlinirea termenului de perimare, calculat conform

art. 101 alin. (3) din același Cod, nu s-a înregistrat vreo cerere de repunere

pe rol a cauzei în vederea continuării judecății, instanța va reține întrunirea

în cauză a cerințelor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., astfel

încât, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamanții V.C., V.P., V.M., V.A., L.S., V.E., P.L., U.S.

și P.M. împotriva Deciziei nr. 62 C din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 19 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - NN