ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3222/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, sub nr. 4047/118/2006 la data de 4 decembrie 2006, reclamanții V.M., V.E., V.I., P.L., U.S. și P.M. au solicitat pârâților Primarul Municipiului Constanța, Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța prin Primar să dispună atribuirea prin compensare, pentru vechiul amplasament afectat în prezent de domeniul public, a unei suprafețe de teren echivalente cu proprietatea reclamanților, în suprafață de 4000 mp - având în vedere că pe amplasamentul inițial al terenului ce face obiectul prevederilor Legii nr. 10/2001 se află în prezent locația Cimitirului Viile Noi. Prin Sentința civilă nr. 818 din 23.06,2008, Tribunalul Constanța, secția civilă, a fost respins, ca nefondată, acțiunea reclamanților, apreciindu-se că aceste persoane nu fac parte din categoria celor îndreptățite la aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

După un prim ciclu procesual, prin Decizia nr. 62 C din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 818 din 23 iunie 2008 a Tribunalului Constanța. Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanții V.C., V.P., V.M., V.A., L.S., V.E., P.L., U.S. și P.M., prin mandatar L.M., au declarat recurs la data de 10 martie 2011, recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 martie 2011, Prin încheierea din 25 aprilie 2012, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că nu a fost depus certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor de pe urma recurentei P.L.

- al cărei deces a survenit la data de 14 martie 2011, conform certificatului de deces depus la dosar recurs -, că nu s-a împlinit lipsa semnăturii de pe recursul declarat prin mandatar L.M. și că recurenții nu au precizat dacă își însușesc recursul respectiv, deși au fost citați cu mențiuni în acest sens. Recurenții V.C., V.M. și V.A. au formulat cerere de repunere pe rol cauzei, înregistrată ia dosar la data de 24 aprilie 2013, fără însă a depune certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor de pe urma recurentei decedate P.L. Prin încheierea din 5 iunie 2013, instanța a menținut măsura suspendării judecății cauzei dispusă prin încheierea din 25 aprilie 2012, constatând că nu a fost depus certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor de pe urma recurentei P.L.

și că P.S., indicat de recurenta P.M. ca fiind moștenitorul recurentei P.L., nu a formulat cerere de introducere în cauză. Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, prin rezoluția din 22 octombrie 2014, pentru discutarea perimării recursului, fiind fixat termen la 19 noiembrie 2014. Înalta Curte va constata perimat recursul, pentru considerentele care succed. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții. Această sancțiune a perimării operează, deopotrivă, și în situația în care suspendarea s-a dispus în temeiul art. 243 C. proc. civ., având în vedere că, potrivit art. 245 alin. (1) pct. 2 din același cod, trebuie solicitată reînceperea judecății "prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moștenitorilor." Altfel spus, perimarea este incidența cu condiția ca, timp de un an, să nu se fi săvârșit în cauză niciun act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Singura derogare pe care o face legiuitorul, pentru ipotezele reglementate de art. 243 C. proc. civ., vizează suspendarea cursului perimării pe o perioadă de 3 luni, sub condiția însă, ca respectivele situații având ca efect prorogarea termenului, să fi intervenit în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare (atunci când suspendarea judecății s-a dispus deci, pe un alt temei decât cel reprezentat de art. 243 din același cod).

În speță, nu se regăsește o altfel de situație, care să fi condus la prelungirea termenului de perimare, care a început să curgă de la data la care s-a oprit cursul judecății, ca urmare a decesului uneia dintre părți se va constata așadar, că nu a avut loc o repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății, în condițiile art. 245 alin. (1) pct. 2 din Cod și că, lăsarea pricinii în nelucrare este imputabilă părților (care nu au invocat faptul că ar fi fost împiedicate de a stărui în judecată datorită unor împrejurări mai presus de voința lor, în sensul art. 250 alin. (3) C. proc. civ.). În consecință, în condițiile în care, până la împlinirea termenului de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) din același Cod, nu s-a înregistrat vreo cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății, instanța va reține întrunirea în cauză a cerințelor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., astfel încât, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanții V.C., V.P., V.M., V.A., L.S., V.E., P.L., U.S. și P.M. împotriva Deciziei nr. 62 C din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2014. Procesat de GGC - NN